Contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. Pronunţarea unei hotărâri care să tină loc de act de vânzare-cumpărare.
| Comentarii |
|
Dreptul la un proces echitabil şi încălcarea dreptului la apărare. Principiul neretroactivităţii legii
Nemulţumirea recurentei se raportează la art. 8 lit. c) din contractul de leasing, fără ca aceasta să observe art. 7 din contract, prin care părţile, de comun acord, au stipulat că redevenţele locative au fost astfel stabilite încât să acopere valoarea de circulaţie a bunului, marja de profit a locatorului la calculul redevenţei şi nivelul de amortizare a bunului. Prin urmare, art. 8 lit. c), din conţinutul căruia rezultă doar că utilizatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior cu titlu de redevenţă, nu poate fi interpretat decât în strânsă legătură cu stipulaţia din art. 7 din acelaşi contract, care concretizează modul de determinare şi conţinutul redevenţei.
Faptul că O.G. nr. 51/1997 a fost modificată în anul 2006, înainte de promovarea acestui litigiu, nu o face inaplicabilă în speţă. De remarcat este stipulaţia din art. 1 al contractului în care s-a specificat expres clauza irevocabilă de vânzare pentru activul han, ceea ce duce la concluzia că raportul juridic s-a stabilit în mod evident cu acest scop. Ajungerea la termen a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare are semnificaţia momentului de la care se naşte dreptul utilizatorului de a cere încheierea contractului de vân-zare-cumpărare prin eficientizarea clauzei irevocabile de vânzare, aşa încât, în măsura în care acest drept a devenit litigios şi nu s-a finalizat până la acest moment, nu se poate reţine că trimiterea la art. 16 din O.G. nr. 51/1997 ar încălca principiul neretroactivităţii legii.
Chestiunile legate de probaţiune, prin abrogarea pct. 10 din art. 304 CPC, nu mai pot fi puse în discuţie, ceea ce reprezintă o confirmare în plus asupra caracterului extraordinar al căii de atac a recursului, prin care se realizează doar un control de legalitate a hotărârilor, şi nu o rejudecare în fond.
I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 1144 din 19 martie 2010,
Reclamanta SC S. SRL Călimăneşti a solicitat, prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea, Secţia comercială, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul construcţie denumit han, restaurant cu bar de zi, terase şi corp de cazare P+l - independent (motel), cu motivarea că a încheiat cu pârâta contractul de leasing imobiliar din 20.04.1999, cu clauză irevocabilă de vânzare. A mai arătat reclamanta că şi-a manifestat intenţia de a cumpăra bunurile ce au făcut obiectul contractului şi, ca urmare a refuzului pârâtei de a vinde imobilul aşa cum s-a obligat prin contractul de leasing încheiat cu acordul F.P.S., s-a adresat instanţei de judecată în cadrul unui alt litigiu care s-a finalizat prin sentinţa nr. 1140/2004, rămasă irevocabilă. Prin menţionata sentinţă, pârâta a fost obligată să-i vândă imobilul han la preţul prevăzut de art. 8
lit. c) alin. (2) din contract. întrucât nu a fost adusă la îndeplinire obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească nr. 1140/2004, prin această acţiune s-a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa nr. 987/C/02.07.2009, tribunalul a admis acţiunea reclamantei SC S. SRL Călimăneşti şi a constatat intervenită vânzarea, sentinţa urmând să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Reconvenţionala, formulată de pârâta SC C.C. SA, a fost respinsă de instanţa de fond, care a apreciat, faţă de probatoriul administrat, că sunt nereale susţinerile pârâtei
privind neplata preţului bunurilor. In privinţa cererii principale, s-a reţinut că obligaţiile de plată care-i reveneau utilizatorului au fost îndeplinite aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, expertiza contabilă, înscrisuri şi interogatoriu luat pârâtei. Au fost înlăturate apărările pârâtei în legătură cu neîndeplinirea obligaţiei de plată a valorii reziduale, tribunalul apreciind că această chestiune nu mai poate fi pusă în discuţie, deoarece a fost rezolvată prin litigiul anterior, care s-a finalizat prin sentinţa nr. 1140/2004, iar expertiza a stabilit că valoarea reziduală este la nivel zero.
împotriva sentinţei nr. 987, pronunţată de Tribunalul Vâlcea la data de 2.07.2009, a declarat apel pârâta SC C.C. SA, care a criticat-o sub
aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei. In esenţă, apelanta a susţinut că acţiunea în constatare era inadmisibilă, deoarece exista deja o hotărâre nr. 1140/2004, de obligare la încheierea contractului, că prin această sentinţă nu s-a transferat dreptul de proprietate şi că s-a făcut confuzie între redevenţă şi valoarea reziduală. Potrivit apelantei, în speţă, nu s-a plătit preţul pentru a se reţine obligaţia de a vinde, s-a nesocotit art. 8 lit. c) din contract şi s-a respins greşit cererea de refacere a raportului de expertiză. Apelanta a criticat şi respingerea cererii reconvenţionale, apreciind că, prin notificarea din 2004, intimata-reclamantă a fost de acord cu calcularea preţului rezidual.
Prin dccizia nr. 89/30.09.2009, Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială, a respins ca nefondat apelul. A stabilit Curtea de Apel că instanţa de fond s-a pronunţat în limitele învestirii, care a constat în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, fară să fie schimbat sensul sentinţei nr. 1140/2004, întrucât în dispozitivul acelei sentinţe s-a menţionat că preţul construcţiei este cel prevăzut de art. 8 lit. c) din contract. De asemenea, s-a făcut referire la art. 7 din contractul de leasing din 1999, prin care s-a stipulat că redevenţele locative acoperă valoarea de circulaţie a bunului, Curtea de Apel înlăturând astfel critica privind confuzia dintre redevenţă şi valoarea reziduală. Şi critica vizând respingerea cererii reconvenţionale a fost respinsă, reţinându-se că probele au relevat că preţul rezidual este zero, dându-se astfel eficienţă art. 969 C. civ. 1864 şi art. 16 din O.G. nr. 51/1997.
împotriva deciziei nr. 89/30.09.2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a declarat recurs pârâta SC C.C. SA, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6-9 CPC, în temeiul cărora a solicitat, în principal, modificarea în tot a deciziei atacate şi admiterea apelului aşa cum a fost formulat, iar, în subsidiar, a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză. Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 CPC vizează nelegalitatea deciziei criticate atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut. Ipoteza extra petita a motivului de nelegalitate invocat de recurentă nu va fi reţinută, întrucât acţiunea reclamantei-intimate a avut ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a imobilului (construcţii), iar dispozitivul respectă întocmai obiectul cererii deduse judecăţii şi principiul disponibilităţii a cărui expresie se regăseşte în acest motiv de nelegalitate. Modalitatea concretă de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare se realizează prin constatarea intervenirii vânzării, conform sentinţei nr. 1440/2004 şi nu excede învestirii, aşa încât instanţa de apel a analizat corect această critică, înlăturând argumentele nejuridice în legătură cu învestirea instanţei.
In privinţa celorlalte motive de nelegalitate, pe care recurenta le-a indicat fară să le argumenteze în mod distinct, conform cu cerinţa fiecărui motiv care vizează o anumită nelegalitate, înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (3) CPC, a examinat criticile fară a se substitui părţii, în ideea de a păstra echilibrul procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 CPC, cu referire la „motivele contradictorii”, nu va fi reţinut, întrucât, în speţă, considerentele conduc
logic, conform unui raţionament juridic adecvat speţei, către soluţia din dispozitiv. Trimiterea la sentinţa nr. 1440/2004, prin care pârâta a fost obligată să-i vândă reclamantei imobilul, constituie fundamentul hotărârii de primă instanţă pronunţate în acest dosar. Instanţa de apel a dezvoltat şi argumentat acest aspect din care rezultă cu evidenţă că nerespectarea hotărârii menţionate a dus la declanşarea litigiului de faţă, întrucât şi după pronunţarea sentinţei de obligare la vânzarea imobilului han, aceasta a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 CPC. Ipoteza încălcării art. 969 C. civ. 1864, invocată de recurentă, nu a fost reţinută. Actul juridic dedus judecăţii este contractul de leasing imobiliar ale cărui clauze au fost corect interpretate de instanţa de fond. Din perspectiva acestui motiv şi sub pretextul că s-a încălcat principiul pacta sunt servanda, recurenta a urmărit ca, pe această cale, să repună în discuţie clauzele contractului (art. 7, art. 8) şi alte probe administrate în cauză, deşi din conţinutul acestora, raportat la soluţia din apel, nu rezultă că s-a schimbat natura actului ori înţelesul său vădit neîndoielnic.
Sub cuvânt că s-a încălcat art. 8 lit. c) stabilit în contractul de leasing, la care s-a făcut trimitere şi prin hotărârea nr. 1440/2004, recurenta a urmărit să rediscute concluziile expertizei prin care s-a stabilit că valoarea reziduală este zero. Nemulţumirea recurentei se raportează la art. 8 lit. c), fară observarea prevederilor art. 7 din contract, prin care părţile, de comun acord, au stipulat că redevenţele locative au fost astfel stabilite încât să acopere valoarea de circulaţie a bunului, marja de profit a locatorului la calculul redevenţei şi nivelul de amortizare a bunului. Prin urmare, art. 8 lit. c), din conţinutul căruia rezultă doar că utilizatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior cu titlu de redevenţă, nu poate fi interpretat decât în strânsă legătură cu stipulaţia din art. 7 din acelaşi contract, care concretizează modul de determinare şi conţinutul redevenţei.
Celelalte aspecte legate de interpretarea probelor nu vor fi luate spre analiză, întrucât nu se înscriu în concret în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 CPC. înalta Curte observă totuşi că natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de leasing nu au fost schimbate nici cu privire la aspectele statuate irevocabil prin sentinţa nr. 1440/2004, prin care s-a stabilit că recurenta este obligată să-i vândă reclamantei imobilul han la preţul prevăzut în contract la art. 8 lit. c), şi nici cu privire la voinţa concretizată în clauzele contractului. Aşa cum s-a arătat mai sus, tocmai respectând hotărârea amintită, în această cauză s-a verificat, în condiţiile art. 8 lit. c), dacă mai sunt sume de plătit cu titlu de valoare reziduală, verificându-se astfel apărarea recurentei din acest dosar în legătură cu neplata de către intimată a tuturor obligaţiilor
ce-i reveneau conform contractului de leasing. Prin urmare, nici această susţinere nu va fi reţinută.
Pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţia europeană privind dreptul la un proces echitabil şi încălcarea dreptului la apărare. Este inexactă susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa a pronunţat hotărârea fară să-i admită probele, respectiv un nou raport de expertiză. Din această perspectivă, nu s-a arătat care dispoziţii din legislaţia internă au fost încălcate în legătură cu administrarea probelor. Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că mijlocul de probaţiune (expertiza) a fost administrat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a exigenţei pentru asigurarea unui proces echitabil, în sensul că această probă a fost dezbătută în faţa instanţei.
In acest sens, trebuie observat că la raportul de expertiză au fost formulate obiecţiuni la care s-a răspuns, iar din încheierea de dezbateri a rezultat că nu au mai fost formulate alte cereri de către recurentă referitoare la această probă. De altfel, chestiunile legate de probaţiune, prin eliminarea pct. 10 din art. 304 CPC, nu mai pot fi puse în discuţie, ceea ce reprezintă o confirmare în plus asupra caracterului extraordinar al acestei căi de atac prin care se realizează doar un control de legalitate a hotărârilor, şi nu o rejudecare în fond.
Pretinsa încălcare a art. 16 din O.G. nr. 51/1997 şi a principiului neretroactivităţii legii. Prin soluţiile pronunţate în acest dosar s-a dat eficienţă art. 16 din O.G. nr. 51/1997, sentinţei judecătoreşti nr. 1140/2004 şi clauzei irevocabile de vânzare-cumpărare stabilite prin contractul de leasing imobiliar. Faptul că O.G. nr. 51/1997 a fost modificată în anul 2006, înainte de promovarea acestui litigiu, nu o face inaplicabilă în speţă. De remarcat este stipulaţia din art. 1 al contractului în care s-a specificat expres clauza irevocabilă de vânzare pentru activul han, ceea ce duce la concluzia că raportul juridic s-a stabilit în mod evident cu acest scop. Ajungerea la termen a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare are semnificaţia momentului de la care se naşte dreptul utilizatorului de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin eficientizarea clauzei irevocabile de vânzare, aşa încât, în măsura în care acest drept a devenit litigios şi nu s-a finalizat până la acest moment, nu se poate reţine că trimiterea la art. 16 din O.G. nr. 51 /1997 ar încălca principiul neretroactivităţii legii. în consecinţă, nici această critică, încadrată, în temeiul art. 306 alin. (3), în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 CPC, nu va fi reţinută.
Faţă de cele ce precedă, potrivit art. 312 CPC, recursul a fost respins.
| ← Hotărâre care să tină loc de act autentic de... | Pronunţarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic... → |
|---|
