Hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect un spaţiu comercial.
| Comentarii |
|
Lipsă de interes, raportată la faptul că transmiterea dreptului de proprietate s-a realizat în baza înscrisului sub semnătura privată
Nefiind obligatorie forma autentică a înstrăinării construcţiei, nu este dovedit interesul în formularea unei acţiuni având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (2) lit. e) şi alin. (4) şi aii. 47 alin. (6) din Legea nr. 7/1996.
C.A. Bucureşti, s. com., dec. nr. 33 din 31 ianuarie 2008,
Prin sentinţa comercială nr. 9198/3.09.2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea formulată de reclamanta E.J. împotriva pârâtei G.(...), ca fiind lipsită de interes.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, în cauză, prin cererea precizatoare, reclamanta nu a cerut ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a terenului, ci a cerut ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra spaţiului comercial, în condiţiile în care forma autentică nu este necesară pentru transmiterea dreptului asupra spaţiului comercial de la vânzător la cumpărător, aceasta producându-se la momentul realizării acordului de voinţă. Dat fiind că dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial se află deja în patrimoniul cumpărătoarei reclamante, cererea sa apare ca fiind lipsită de interes, deoarece reclamanta este deja titulara unui drept de proprietate asupra spaţiului comercial (contractul de vânzare-cumpărare nr. 368/30.04.2004).
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen, motivat şi legal timbrat, E.J. In esenţă, apelanta a susţinut că interesul în promovarea acţiunii în justiţie rezidă din faptul că dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial nu poate fi intabulat. In acest sens, apelanta a arătat că a solicitat intabularea imobilului spaţiu comercial la Biroul de Carte Funciară a Judecătoriei Sector 2 şi prin încheierea nr. 8873/29.09.2004 s-a respins cererea întrucât contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat sub semnătură privată, caz în care este necesară încheierea unui proces-verbal pentru identificarea părţilor şi exprimarea consimţământului la încheierea contractului. A susţinut apelanta că aceasta este raţiunea pentru care a solicitat pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât, neputând fi intabulat, nu se poate bucura de prerogativele dreptului de proprietate, folosul practic al acţiunii fiind acela de a beneficia de prerogativele dreptului de proprietate.
Examinând apelul, potrivit art. 295 CPC, în raport de actele, lucrările cauzei şi dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
In justificarea motivului formulării acţiunii injustiţie, reclamanta a susţinut că, deşi la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 368/30.04.2004, legea nu prevedea obligativitatea încheierii acestuia în formă autentică pentru a fi intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, în prezent, pentru a perfecta intabularea, este necesară forma autentică, astfel că, având în vedere refuzul pârâtei de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică, este necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
In apel, apelanta-reclamantă precizează că raţiunea pentru care a formulat cererea de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru spaţiul comercial este bazată pe respingerea cererii de intabulare prin încheierea nr. 8873/29.09.2004, situaţie în care nu se poate bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate. Arată apelanta şi că, dat fiind că actul juridic în sens de negotium s-a realizat, refuzul pârâtei de a încheia înscrisul constatator (instrumentam) constituie un abuz nejustificat al acesteia.
Deşi în faţa instanţei nu s-a invocat ca motiv în sprijinul acţiunii formulate şi încheierea de respingere a cererii de intabulare, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 294 alin. (1) teza I CPC, în sensul schimbării cauzei cererii de chemare în judecată, întrucât fundamentul raportului juridic dedus judecăţii este acelaşi, numai motivul acţiunii în justiţie fiind completat. Aşa fiind, în raport de susţinerile făcute în faţa judecătorului fondului şi înscrisurile depuse la dosar, hotărârea pronunţată este temeinică şi legală sub aspectul lipsei interesului.
Interesul, ca cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, cere o justificare care nu constă în forma sa materială ce constituie substanţa dreptului subiectiv în cauză, ci cu scopul de a invoca acest drept şi de a-1 urmări prin punerea în funcţiune a organelor jurisdicţionale. Pentru ca interesul (folosul practic) să fie legitim, deci pentru îndeplinirea acestei condiţii, interesul trebuie să fie în legătură cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie. Or, în cauza de faţă, dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial este transmis societăţii apelan-te-reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 368/30.04.2004
şi nu a fost contestat. In aceste condiţii, dincolo de faptul că nu s-a făcut nicio probă în sensul refuzului vânzătoarei de a se prezenta la notar (nu s-a depus o notificare, o somaţie, o invitaţie etc.), dar chiar şi aşa, nefiind obligatorie forma autentică a înstrăinării construcţiei, nu este dovedit interesul în formularea acestei acţiuni în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (2) lit. e) şi alin. (4) şi art. 47 alin. (6) din Legea nr. 7/1996.
Este adevărat că, potrivit Legii nr. 7/1996, atunci când contractul de vânzare-cumpărare este încheiat sub semnătură privată, este necesară încheierea unui proces-verbal în faţa judecătorului delegat pentru identificarea părţilor şi exprimarea consimţământului la încheierea contractului, dar îndeplinirea acestei formalităţi nu justifică folosirea căii justiţiei în mod obligatoriu, aşa cum o cerere condiţia legitimităţii interesului, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a dovedit refuzul vânzătoarei pârâte de a se prezenta în faţa judecătorului delegat la Biroul de Carte Funciară pentru identificare şi consimţământ.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind lipsită de interes, este legală şi, în consecinţă, a fost menţinută conform art. 296 CPC, apelul fiind respins ca nefondat.
| ← Hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.... | Contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de... → |
|---|
