Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declaraţia martorilor N.A.M. şi S.A. a rezultat faptul că relaţiile dintre cei doi soţi sunt deteriorate din cauza atitudinii pârâului faţă de viaţa de familie. Astfel, acesta, sub pretextul obl
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 2169/2013 din data de 23.09.2013
DIVORȚ DIN CULPA EXCLUSIVA A PÂRÂTULUI - NEGLIJAREA ÎNDATORIRILOR FAMILIALE.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declarația martorilor N.A.M. și S.A. a rezultat faptul că relațiile dintre cei doi soți sunt deteriorate din cauza atitudinii pârâului față de viața de familie. Astfel, acesta, sub pretextul obligațiilor pe care i le impunea faptul de a fi pastor al comunității religioase adventiste de ziua a șaptea, a neglijat obligațiile de soț, necontribuind la desfășurarea relațiilor obișnuite de familie, absentând frecvent de acasă și impunându-i pârâtei anumite comportamente și vestimentații și interzicându-i să socializeze cu cunoștințele sale, aspect care a generat neînțelegeri între cei doi soți. Aceștia s-a despărțit în fapt în luna august a anului 2012, reclamanta fiind cea care s-a ocupat și se ocupă în continuare de minora A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 373 lit. b cod civil divorțul poate avea loc atunci când raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Având în vedere aspectele reținute mai sus, instanța a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vina pentru această situație purtând-o pârâtul.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 2169/2013, pronunțată în dosarul nr. 11797/190/2012
Prin cererea înregistrată la data de 16. 10. 2012 pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta A.A.M. a solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul A.C. la data de 27. 08. 2000 în fața delegatului de stare civilă de pe lângă P.M.B., înregistrată sub nr. 344/2000, în principal, prin acordul părților, iar în subsidiar, din vina exclusivă a pârâtului; încuviințarea păstrării numelui dobândit prin căsătorie, acela de "A";; exercitarea autorității părintești asupra minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, de către ambii părinți; stabilirea domiciliului minorei la reclamantă; și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, raportat la venitul realizat de acesta; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că părțile s-au căsătorit în anul 2000, când pârâtul era student în anul IV la F.T., ulterior urmând alți ani de studiu - diferite cursuri, master, în prezent fiind pastor al unei comunități adventiste. În această calitate, el își petrecea timpul în vizite la enoriași, în școli, la diferite cursuri, astfel că a ajuns să petreacă cel mult trei ore pe săptămână cu familia. În schimb, reclamanta era elevă la un liceu din Bistrița, alegând să se transfere la o unitate școlară din București pentru a fi alături de pârât, sprijinindu-l cu menajul zilnic. Ulterior, pe fondul nemulțumirii acestuia că are timp insuficient de studiu, reclamanta a revenit în Bistrița.
Aceasta susține că după ce s-a căsătorit cu pârâtul, acesta era plecat majoritatea zilei, lăsând-o singură și impunându-i, în schimb, să studieze Biblia. Nici chiar după nașterea copilului lor nu s-a schimbat nimic, pârâtul luând singur deciziile și neconsultând-o pe reclamantă în legătură cu nimic.
În prezent, părțile sunt despărțite în fapt de cca. 3 luni iar reclamanta învederează că a dorit să divorțeze de foarte multe ori însă familia s-a împotrivit și chiar și pârâtul, dorind să mențină mariajul din motive religioase.
În drept s-au invocat prevederile art. 373, 374, 379, 383, 397, 401, 402, 499, 516 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri și s-a solicitat admiterea probei testimoniale și efectuarea unei anchete sociale.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu divorțul și că nu este vinovat de părăsirea domiciliului conjugal de către soția sa, aceasta, sub influența negativă a prietenei ei, numita S.A.S., a luat această decizie. În plus, reclamanta nu a mai comunicat nici cu pârâtul, nici cu proprii ei părinți.
Pârâtul susține că prietena reclamantei a mai cauzat o criză serioasă în cuplul lor la sfârșitul anului 2004 când, în urma unei vizite din timpul sărbătorilor de iarnă, a accentuat unele incompatibilități de caracter care există între părți, aceștia separându-se în fapt timp de două săptămâni. Totodată, acesta consideră că există unele incompatibilități între părți, soluția pe care o solicită în situația actuală a cuplului fiind consilierea de specialitate pentru refacerea și îmbunătățirea vieții de familie.
Pârâtul consideră că a făcut tot ce a putut pentru împăcare, motivele de divorț invocate de reclamantă fiind neadevărate, unele chiar exagerate, aceasta fiind conștientă încă dinainte de căsătorie ce implică mariajul celor doi.
În probațiune s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privința numitului S.I..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Din certificatul de căsătorie aflat la fila 6 din dosar, rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 27. 08. 2000, iar căsătoria lor a fost înregistrată la P.B. sub nr. 344/27. 08. 2000.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declarația martorilor N.A.M. și S.A. a rezultat faptul că relațiile dintre cei doi soți sunt deteriorate din cauza atitudinii pârâului față de viața de familie. Astfel, acesta, sub pretextul obligațiilor pe care i le impunea faptul de a fi pastor al comunității religioase adventiste de ziua a șaptea, a neglijat obligațiile de soț, necontribuind la desfășurarea relațiilor obișnuite de familie, absentând frecvent de acasă și impunându-i pârâtei anumite comportamente și vestimentații și interzicându-i să socializeze cu cunoștințele sale, aspect care a generat neînțelegeri între cei doi soți. Aceștia s-a despărțit în fapt în luna august a anului 2012, reclamanta fiind cea care s-a ocupat și se ocupă în continuare de minora A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 373 lit. b Cod civil divorțul poate avea loc atunci când raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Având în vedere aspectele reținute mai sus, instanța a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vina pentru această situație purtând-o pârâtul, astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 38 al. 1 Codul familiei, instanța urmează să admită ca fiind fondată cererea reclamantei privind desfacerea căsătoriei.
Pe de altă parte, instanța reține că din căsătoria părților a rezultat minora A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, după cum rezultă din certificatul de naștere din dosar.
Asupra cererii privind exercitarea autorității părintești, instanța reține că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorității părintești este cea a ambilor părinți, ambii părinți având atât drepturi, cât și obligații în privința copiilor lor minori, însă de la această regulă este permisă excepția "motivelor întemeiate";.
De remarcat este aspectul că aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanței de judecată, fără a exista stabilite criterii față de care această apreciere să poată fi făcută. În plus, având în vedere că reclamanta însăși a solicitat exercitarea acesteia în comun de către ambii părinți, instanța va dispune în consecință.
Ancheta socială dispusă în cauză a făcut propuneri de stabilire a domiciliului minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, la mama sa, având în vedere situația actuală a acesteia.
În cauză, atât prin prisma declarațiilor testimoniale care fac dovada caracterului pârâtului față de minoră, cât și în raport de starea de fapt concretă, acesta manifestându-și vehement opoziția la desfacerea căsătoriei, văzând că hotărârea judecătorească se impune a fi pronunțată de o atare manieră încât să se evite nașterea unor litigii viitoare între părți, instanța, în considerarea dispozițiilor art. 398 al. 1 Cod civil, va dispune ca exercitarea autorității părintești în privința minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, să se facă de către ambii părinți.
Văzând dispozițiile art. 400 al. 1 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01. 10. 2011, instanța va stabili domiciliul minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, la domiciliul reclamantei.
Totodată, instanța reține că, potrivit art. 525 alin. 1 cu raportare la art. 529 alin. 2 și art. 530 alin. 3 Cod civil, obligația de întreținere există între părinți și copii, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere de la ambii părinți, oricare ar fi cauza nevoii în care se află. Obiectul acestei obligații de întreținere îl constituie mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorului.
Dacă întreținerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabilește până la o pătrime din venitul său de muncă, pentru doi copii până la o treime, iar pentru trei sau mai mulți copii, până la jumătate din venituri, astfel după cum rezultă din prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil.
În cauză s-a probat că pârâtul este angajat în muncă din data de 01. 02. 2013, realizând un venit net lunar pe luna februarie 2013 de 880 lei, beneficiind și de bonuri de masă. În această situație, instanța apreciază că se impune stabilirea cuantumului pensiei de întreținere datorată de acesta la nivelul câștigurilor sale arătate.
În raport de această stare de fapt, în considerarea dispozițiilor art. 529 Cod civil coroborat cu art. 6131 al. 4 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul să achite lunar în favoarea minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, cu titlu de pensie de întreținere, suma de 220 lei calculată la nivelul venitului net lunar realizat de acesta.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și raționamentul juridic expus anterior, instanța a obligat pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.040,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a promovat apel pârâtul A.C., pentru următoarele motive.
Întrucât de la data separării din luna august 2012 a contribuit lunar cu suma de 400 lei pentru întreținerea fetiței în funcție de veniturile pe care le înregistra la data aceea, (așa cum a declarat și în ancheta socială de la dosar) nu este de acord să plătească din nou aceste sume pentru perioada octombrie 2012-aprilie 2013. O parte din aceste sume au fost oferite direct fostei soții dar o altă parte au fost oferite prin poștă sau bancă pentru a avea o dovadă a faptului că a plătit aceste contribuții pentru această perioadă. Atașează prezentului apel o parte din chitanțele de poștă și bancă care face dovada că pentru perioada 16 octombrie-30 aprilie 2013 a fost achitată integral pensia de întreținere pentru fetiță. Este de acord să plătească aceste contribuții pentru viitor până la majoratul fetiței. Atașează de asemenea și ordonanța care a fost trimisă către locul de muncă și cere refacerea acestei ordonanțe sau anularea ei întrucât în mod voluntar o să depună această sumă în contul fostei soții.
Instanța de control judiciar constată că apelul nu este fondat.
| ← Reclamanta nu a probat prin niciun mijloc de probă faptul că... | Potrivit art. 131 din Legea nr. 416/2001 al. 3 „Până la data... → |
|---|
