Reţinând instanţa că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nu a fost întocmit şi comunicat în mod legal contestatorilor, intimata nefăcând dovada comunicării acestuia la domiciliul lor sau printr-o altă formă de comunicare, prevăzu
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 11059/2011 din data de 23.09.2013
NECOMUNICAREA PROCESULUI VERBAL DE SECHESTRU ASIGURĂTOR CU LA DOMICILIUL DEBITORILOR.
Reținând instanța că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nu a fost întocmit și comunicat în mod legal contestatorilor, intimata nefăcând dovada comunicării acestuia la domiciliul lor sau printr-o altă formă de comunicare, prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 și nici dovada faptului că nu a izbutit să afle domiciliul contestatorilor, apreciază că nu le este opozabil și nu produce efecte, astfel încât executarea silită începută în temeiul acestui proces-verbal este nelegală.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 11059/2011, pronunțată în dosarul nr. 1169/190/2011
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 02.02.2011 sub numărul de mai sus, ulterior precizată și extinsă, contestatorii M.I. și M.E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. BN - A.F.P., S.C. M.T. S.R.L. prin administrator judiciar C.M. UV SPRL și A.N.A.F., ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/19.02.2010 emis de DGFP Bistrita-Nasaud - AFP și declarația notarială sub încheiere de autentificare nr. 251 din 18.02.2010, și, pe cale de consecință, anularea executării silite începute față de ei; radierea din CF 55320 nr. cadastral 14737 a înscrierii la sarcini a dreptului de ipotecă legală pentru valoarea de 682.485 ron și ipoteca legală în baza actului administrativ - proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/19.02.2010 și declarația sub încheiere de autentificare nr. 251/18.02.2010 a BNP D.C.; anularea tuturor actelor de executare silită subsecvente procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/19.02.2010 făcute de către intimata DGFP Bistrita-Nasaud - AFP în dosarul de executare nr. 09/2010, întrucât sunt executați silit pentru o creanță a S.C. M.T. S.R.L. pe care nu o datorează; în subsidiar, au invocat beneficiul de discuțiune cu privire la executarea silită în baza art. 1662 Cod civil; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că, potrivit anunțului de vânzare, au fost înștiințați că în data de 10.02.2011, ora 12, se vor scoate la vânzare prin licitație publică bunurile imobile proprietate deținute de ei și construcțiile de pe teren, înscrise în CF 55320 Bistrița, nr. cadastral 14737 - Sigmir, în suprafață de 13.000 mp, imobile ce constituie garanția unor creanțe fiscale ale debitorului S.C. M.I.. S.R.L., creanțe neachitate de debitor în perioada convenită prin Decizia de acordare a amânării la plată nr. 799/10.02.2010. A mai arătat că, potrivit O.U.G. nr. 92 din 30 iunie 2009 pentru amânările la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a crizei economico-financiare, societățile comerciale în temeiul art. 9 au dreptul să solicite amânarea plății până la data de 30 iunie 2010 a creanțelor datorate prin cereri. În acest sens societățile comerciale pentru sumele amânate la plată constituie o garanție, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, la nivelul obligațiilor fiscale datorate.
Au precizat că nu au constituit garanții reale imobiliare afectate la plata unei obligații (contract de ipotecă) în favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud în formele prescrise de lege (art. 1747 Cod Civil), iar declarația pe proprie răspundere privind calitatea de proprietari nu constituie o convenție a părților și nici nu întrunește formele prescrise de lege pentru a constitui titlu executor, pentru a începe executarea silită împotriva garantului ipotecar.
În drept au invocat prevederile art. 172-173 din O.G. nr. 92/2003, art. 399 alin. 3 C.pr.civ.
În probațiune au depus în copie: anunț privind vânzarea bunurilor imobile, declarație autentificată, proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, extras CF.
Prin precizarea depusă pentru termenul din data de 05.04.2011, contestatorii au arătat că au intrat în posesia procesului verbal de sechestru în 02.03.2011 și au constatat că din conținutul acestuia lipsesc numele și prenumele debitorului, domiciliul și datele de identificare ale acestuia și titlul executoriu în baza căruia a început executarea silită. Aceste lipsuri atrag nulitatea absolută a procesului verbal de sechestru, lipsindu-l de efecte, potrivit art. 129 coroborat cu art. 151 și 152 din OG nr. 92/2003. Conform art. 388 alin. 2 C.pr.civ., se prevede că lipsa mențiunilor de la pct. 4 și 5 de la art. 388 alin. 1 C.pr.civ., atrage nulitatea actului de executare.
Mai mult, împotriva contestatorilor se putea demara o executare silită doar după efectuarea somației în condițiile art. 145 C.pr.fisc., ori, o astfel de somație nu există, aspect ce constituie un alt motiv de anulare a formelor de executare silită față de contestatori. De asemenea, procesul verbal de sechestru nu a fost comunicat contestatorilor.
În ultima precizare de acțiune, contesatorii au arătat că AFP Bistrița a emis certificatele de atestare fiscala nr. 630113267821/10.10.2011 și nr. 630113267759/10.10.2011 prin care se atestă faptul că nu datorează în nume propriu față de intimatele de rând 1 și 2 nicio suma de bani, după cum nu datorau nici la data încheierii declarației notariale nr. 251 din 18.02.2010 încheiată la BNP D.C.L.. Au mai arătat că declarația autentificată nr. 251 din 18.02.2010 încheiată la BNP D.C.L. este lovită de nulitate absoluta fiind un caz de eroare obstacol, și anume eroarea asupra existenței cauzei actului juridic, având în vedere tocmai situația în care o persoana se obligă să plătească o datorie care în realitate nu există, situație care poate fi considerată și un caz particular de error în negotium, iar sancțiunea care intervine în situația erorii obstacol este nulitatea absolută a actului juridic tocmai datorită faptului că eroarea obstacol echivalează cu lipsa consimțământului la încheierea actului juridic. Eroarea obstacol, fiind numită și eroare distructiva de voința. fiind cea mai gravă formă a erorii împiedică însăși formarea actului juridic.
Contestatorii au arătat că nu pot fi considerați niciun moment fidejusori sau garanți ipotecari ai S.C. M.T. S.R.L. atâta timp cât prin declarația notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 și prin procesul-verbal de sechestru asigurător nr. 936/19.02.2010 nu și-au asumat o astfel de obligație. Nicăieri în cuprinsul celor doua acte nu rezulta că ei iau asupra lor obligațiile de plata fiscale ale S.C. M.T. S.R.L. Au mai arătat că a fost doar o greșită presupunere a organului fiscal care le-a adus în situația de executare silită pentru datoriile altei persoane (S.C. M.T. S.R.L.) cu care nu au nicio treabă. Prin declarația notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 contestatorii au garantat datorii proprii, întrucât nicăieri în acest act nu se menționează faptul că își asumau obligațiile fiscale ale unei alte persoane. Nu se poate aprecia ca declarația notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 ar fi o ipotecă convențională în favoarea ANAF - DGFP întrucât este dată cu încălcarea obligației de specializare cu privire la suma garantată, fapt sancționat de dispozițiile art. 1776 cod civil cu nulitatea actului. Declarația notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 nu poate fi considerată niciun moment ca fiind o fidejusiune în favoarea S.C. M.T. S.R.L. întrucât dacă s-ar aprecia în acest fel ar însemna o nesocotire a dispozițiilor art. 1652 și 1656 Cod civil. Fidejusiunea este un contract prin care o persoană fidejusor se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Ori, în declarația notarială nicăieri nu s-au obligat ca în cazul în care S.C. M.T. S.R.L. nu achită datoria sa la fisc contestatorii să o achite în locul său. Mai mult, numele S.C. M.T. S.R.L. nu apare nicăieri pe declarația notariala în cauza, astfel ca nu se poate face nici măcar o legătură indirectă cu datoriile acestei societăți și contestatori.
Au mai arătat că își mențin celelalte apărări privind cauzele care atrag nulitatea absoluta a sechestrului-asigurator și a actelor de executare silită din dosarul nr. 098/2010 al DGFP BN- AFP arătate pe larg în cadrul extinderii la acțiune și în acțiunea precizată pentru termenul din 05.04.2011.
În subsidiar, dacă instanța va trece peste apărările mai sus invocate, au arătat că își mențin beneficiul de discuțiune cu privire la executarea silită în baza art. 1662 Cod civil, întrucât niciun moment nu au renunțat la acest drept.
În probațiune au depus în copie: certificat de atestare fiscală.
În drept au invocat dispozițiile O.G. nr. 92/2003, art. 953, art. 961 Cod civil, art. 966 Cod civil, art. 1776 Cod civil, art. 1652 Cod civil, art. 1656 cod civil, art. 1662 Cod civil, art. 393 alin. 3 C.pr.civ., art. 388 C.pr.civ., toate textele legale invocate pe parcursul contestației la executare.
Legal citată, intimata D.G.F.P Bistrița-Năsăud - A.F. P. a depus întâmpinare, ulterior precizată, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal de sechestru nr. 936/19.02.2010, respectiv a anunțului privind vânzarea bunurilor imobile nr. 1793/26.01.2011.
În motivare, a arătat că în mod greșit și neîntemeiat contestatorii susțin faptul că nu au constituit garanții reale imobiliare afectate la plata unei obligații, contract de ipotecă în favoarea ANAF DGFP Bistrița-Năsăud în formele prescrise de lege (1747 Cod civil). A precizat că actele administrative fiscale prin care sunt stabilite obligații bugetare se bucură de prezumția de legalitate și determină executarea din oficiu a acestora. A mai arătat că situația invocată de contestatori nu este de natură a înlătura caracterul temeinic și legal al procesului-verbal de sechestru atacat, atât timp cât reclamanții au garantat cu terenul proprietatea acestora.
Intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției beneficului de discuțiune, raportat la dispozițiile art. 1662-1664 C.civ..
În drept a invocat prevederile art. 115-118, art. 242 alin. 2 C.pr.civ., O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 86/2006, Legea nr. 36/1995, Legea nr. 146/1997.
În probațiune a depus în copie: proces-verbal de afișare, anunț privind vânzarea bunurilor imobile, proces-verbal, dovada de comunicare, corespondență, declarație, raport de evaluare, încheiere CF, extras CF, proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile.
Legal citată, intimata A.N.A.F. și, în temeiul art. 260 alin. 1 C.pr.civ., amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. A solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispozițiile art. 41, art. 115 C.pr.civ. și dispozițiile art. 33, art. 141 și 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune a depus în copie: dosar execuțional nr. 9/2010, corespondență.
Intimata S.C. M.T. S.R.L., legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 01.02.2010, intimata A.F.P. a emis pe numele debitoarei S.C. M.T. S.R.L. titlul executoriu nr. 49 și somația nr. 6/35/1/2010/192 pentru suma de 132.572 lei, reprezentând creanțe fiscale. Totodată, în sarcina debitoarei au fost emise titlurile executorii nr. 1/27.11.2009 pentru suma de 97164 lei, nr. 2798/27.10.2009 pentru suma de 97950 lei, nr. 29092089/29.09.2009 pentru suma de 112945 lei, nr. 3330/05.01.2010 pentru suma de 174044 lei, nr. 27082094/27.08.2009 pentru suma de 223071 lei, fiind emise o serie de somații către debitoare.
Prin decizia nr. 799/10.02.2010, emisă urmare a cererii debitoarei, acesteia i s-a acordat amânarea la plată până la data de 09.08.2010 a obligațiilor fiscale datorate până la data de 31.01.2010, în cuantum total de 682.485 lei, condiția acestei amânări fiind constituirea, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, a unei garanții în cuantum de 40% din suma amânată la plată, constând într-o scrisoare de garanție bancară sau oferirea de bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii sechestrului asigurător, astfel cum rezultă din art. 3.
În aceeași dată, contestatorii s-au prezentat la BNP D.C.L. și au dat o declarație în sensul că, în calitate de proprietari ai imobilului teren înscris în CF nr. 55320 Bistrița, nr. cadastral 14737, arabil și fânețe în suprafață de 13000 mp, situat în Sigmir, sunt de acord să pună garanție în favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud imobilul descris anterior, până la achitarea obligațiilor începând cu data de 10.02.2010, iar în cazul în care nu achită datoriile, sunt de acord cu valorificarea terenului în cauză.
Prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile încheiat în data de 19.02.2010, în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și al Deciziei de acordare a amânării la plată nr. 799/12.02.2010, s-a instituit de către executorul fiscal sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului S.C. M.T. S.A., respectiv asupra terenului arabil în suprafață de 13000 mp (arabil și fânaț), situat în Sigmir, ridul "Laz";, identificat în CF nr. 55320 Bistrița, nr. cadastral 14737. Prin încheierea CF nr. 5467/23.02.2010, s-a înscris asupra terenului menționat dreptul de ipotecă în favoarea D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, AFP, actele de la baza înscrierii fiind procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010 și declarația autentificată a contestatorilor sub nr. 251/18.02.2010.
În cadrul procedurii executării silite, a fost emis anunțul privind vânzarea bunurilor imobile ale M.I. și M.E. nr. 1793/26.01.2011, respectiv anunțul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 3176/21.02.2011, debitor fiind S.C. M.T. S.A.
Potrivit art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Conform art. 154 alin. (1) teza I din O.G. nr. 92/2003, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
Art. 45 din O.G. nr. 92/2003 prevede faptul că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Instanța constată că procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010, emis de către DGFP BN - AFP, pe de o parte nu conține datele de identificare ale debitorilor M.I. și M.E., așa cum prevede art. 152 alin. (1) lit. f), raportat la art. 154 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, iar pe de altă parte, nu a fost comunicat contestatorilor, la dosar neexistând niciun înscris din care să rezulte faptul pozitiv contrar, deși, la termenul din data de 07.06.2011 instanța a pus în vedere reprezentantei instituțiilor intimate să facă dovada în acest sens. Din conținutul procesului-verbal de sechestru asigurător, rezultă faptul că la instituirea sechestrului a fost prezent numitul M.N., în calitate de administrator și asociat al debitoarei S.C. M.T. S.R.L., fără a exista vreo mențiune privind prezența contestatorilor proprietari ai imobilului care face obiectul sechestrului.
Așa fiind, instanța reține că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile mai sus menționat nu a fost întocmit și comunicat în mod legal contestatorilor, intimata nefăcând dovada comunicării acestuia la domiciliul lor sau printr-o altă formă de comunicare, prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 și nici dovada faptului că nu a izbutit să afle domiciliul contestatorilor. Având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010 nu conține datele de identificare ale debitorilor contestatori și nu a fost comunicat în mod legal acestora, instanța apreciază că nu le este opozabil și nu produce efecte, astfel încât executarea silită începută în temeiul acestui proces-verbal este nelegală.
Mai mult, M.I. și M.E. nu au fost înștiințați cu privire la începerea executării silite asupra bunului proprietatea lor, dosarul execuțional transmis la cererea instanței, neconținând o somație adresată contestatorilor în condițiile art. 145 din O.G. nr. 92/2003.
Cât privește cererea privind constatarea nulității absolute a declarației notariale autentificate sub nr. 251/18.02.2010 de către BNP D.C.L., instanța constată că, prin aceasta, contestatorii M.I. și M.E., în calitate de proprietari ai imobilului teren arabil și fânețe în suprafață de 13000 mp, situat în Sigmir, înscris în CF nr. 55320 Bistrița, nr. cadastral 14737, au arătat că sunt de acord să constituie garanție în favoarea intimatei A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, până la achitarea obligațiilor începând cu data de 10.02.2010, iar în cazul în care nu achită datoriile, sunt de acord cu valorificarea terenului în cauză.
Din adresa nr. 9236/19.02.2010 emisă de către S.C. M.T. S.R.L., semnată de contestatorul M.I. și înregistrată la A.F.P. sub nr. 925/19.02.2010, rezultă faptul că a existat o înțelegere între debitoare și contestatori cu privire la garanția efectuată de către aceștia din urmă, debitoarea fiind cea care a depus raportul de evaluare cu privire la terenul care a făcut obiectul garanției, existând mențiune în sensul garantării Deciziei nr. 799/10.02.2010 și a existenței acceptului contestatorilor privind înființarea garanției. Totodată, instanța reține faptul că în raportul de evaluare nr. 2010-103-10-1 există mențiune în sensul că destinația raportului este D.G.F.P. Bistrița, iar clientul este M.I. și M.E., precum și cu privire la prezența clientului la efectuarea inspecției.
Instanța apreciază ca neîntemeiată susținerea contestatorilor în sensul că declarația autentificată este lovită de nulitate absolută, fiind incidentă eroarea obstacol, respectiv eroarea asupra existenței cauzei actului juridic, având în vedere că nu au știut ce garantează, întrucât, deși în conținutul înscrisului nu se prevede expres faptul că garanția vizează datoriile fiscale ale debitoarei S.C. M.T. S.R.L., acest aspect rezultă indirect din conținutul declarației, coroborat cu împrejurările în care declarația a fost efectuată și înaintată creditoarei, împreună cu raportul de evaluare al imobilului. De altfel, contestatorii au omis să arate ce i-ar fi putut determina, în lipsa oricărei datorii pe care să intenționeze a o garanta, să se prezinte în fața unui notar și să ofere un bun în valoare de 585.055 lei drept garanție unei instituții a statului.
Vor fi înlăturate, de asemenea, ca neîntemeiate, aserțiunile referitoare la încălcarea în cuprinsul declarației nr. 251/18.02.2010 a prevederilor art. 1776 C.civ. referitoare la ipoteca convențională, de vreme ce declarația în cauză nu reprezintă o astfel de garanție și nu se supune unui atare regim juridic. Ipoteca înscrisă de creditoare în CF 55320 Bistrița reprezintă o ipotecă legală, generată de dispozițiile art. 154 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală.
Totodată, instanța constată că, din certificatele de atestare fiscala nr. 630113267821 din 10.10.2011 și nr. 630113267759 din 10.10.2011, rezultă faptul că M.I. și M.E. nu figurează în evidențele fiscale cu obligații de plată exigibile la data de 30.09.2011, precum nici cu debite constituind creanțe bugetare, însă din declarația autentificată sub nr. 251/18.02.2010 rezultă faptul că aceștia au constituit o garanție în favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, fără a se prevedea expres că este vorba de obligațiile fiscale avute în calitate de persoane fizice. Or, așa cum s-a arătat deja, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că intenția lor a fost de a constitui o garanție pentru datoria debitoarei S.C. M.T. S.R.L.
Prin urmare, instanța a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorii M.I. și M.E. și a dispus anularea procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010, emis de DGFP BN - AFP, precum și a actelor de executare silită subsecvente acestuiea întocmite în dosarul de executare nr. 09/2010, dispunând, totodată, radierea din CF 55320 Bistrița, nr. cad. 14737 a dreptului de ipotecă legală pentru suma de 682.485 lei înscris în favoarea DGFP BN - AFP în temeiul procesului verbal de sechestru asigurător anulat; instanța a respins cererea de constatare a nulității absolute a declarației notariale nr. 251/18.02.2010.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În temeiul acestor dispoziții legale, instanța a obligat-o pe intimata DGFP BN - AFP, emitenta procesului verbal de sechestru asigurător anulat, la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către contestatori, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și parțial onorariu avocațial achitate de către aceștia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, în numele pârâtelor ANAF și AFP, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în temeiul art. 304 al. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre încălcând prevederile art. 261 Cod procedură civilă, excepția invocată de ANAF prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, nici în motivele de fapt și de drept dar nici în dispozitivul hotărârii recurate, neregăsindu-se ca fiind admisă sau respinsă, motiv pentru care, în temeiul art.304, punctul 5, coroborat cu art. 312 alin. 3, din Cod procedură civilă, solicităm instanței admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în temeiul art. 304 alin. 8 și 9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esență, că procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010 a fost emis la data de 19.10 2010 de către DGFP - AFP, comunicat la aceeași dată, 19.02.2010.
Împotriva procesului-verbal emis la data de 19.02.2010, "cel interesat";, în speța de față contestatorii M.I. și M.E., puteau introduce contestație la instanța judecătorească competentă, Judecătoria Bistrița, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 129 alin 11 coroborate cu prevederile art. 172 din OG 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Data la care aceștia au luat cunoștință de procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile fiind 19.02.2010, termenul de 15 zile în care contestatorii puteau formula și depune contestația la executare împotriva procesului verbal, se împlinea la data de 09.03.2010, termenul prevăzut fiind unul de decădere. Deși în cuprinsul întâmpinării a arătat instanței aspectele privind tardivitatea introducerii prezentei acțiuni, excepția astfel invocată a fost respinsă de instanță motivat de faptul că procesul verbal de sechestru nu le-a fost comunicat contestatorilor, aceștia luând la cunoștință, susțin în mod eronat reclamanții, doar la un termen ulterior, termen la care erau în termenul legal de a contesta prezentul proces-verbal de sechestru.
Se precizează că Decizia 799 din 10.02.2010 constituie o înlesnire în sensul prevăzut de art. 125 OG 92/2003, amânare la plată acordată debitorului SC M.T. SRL, la data de 10.02.2010, la punctul 3 al Deciziei 799 privind amânarea la plată. Se prevede în mod expres că pentru sumele amânate la plată se constituie o garanție, în termen de 15 zile de la data emiterii deciziei, sub forma unei scrisori bancare sau bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor asigurătorii.
Consideră că se impune a fi respinsă contestația la executare formulată de reclamanții M.I. și M.E., raportat la faptul că la data la care aceștia au constituit garanția în favoarea DGFP BN, au consimțit și ca, în cazul în care debitele restante ale SC M.T. SRL nu vor fi achitate în termenul legal, bunurile imobile pe care le-au adus ca și garanție să fie valorificate de către organul de executare. Se pune astfel problema termenului la care au cunoscut reclamanții instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate personală.
Se consideră ca fiind termenul la care aceștia au constituit garanția ca fiind termenul la care au luat la cunoștință de întinderea înlesnirii la plată acordată societății debitoare. Situația invocată de contestatori nu este de natura a înlătura caracterul temeinic și legal al procesului verbal de sechestru atacat, sau prezumat a fi atacat, atât timp cât la data de 10.02.2010, reclamanții, în baza voinței proprii, exprimată în scris în condițiile legii, au garantat cu terenul proprietatea acestora, înscris în CF 55320, Sigmir nr. cad 14737, in suprafața de 13.000mp. Contrar susținerilor reclamanților, la data de 23.02.2010, prin încheierea nr. 5467 aparținând OCPI Bistrița-Năsăud, s-a intabulat dreptul de ipotecă în valoare de 682485 lei în favoarea DGFP Bistrița-Năsăud-AFP, încheiere care nu a fost atacată ulterior de către reclamanți, în termenul legal de 15 zile de la comunicare.
Împotriva aceleiași hotărâri, au declarat recurs, în termen legal și intimații M.I. și M.E., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul anulării declarației notariale nr. 251/18.02.2010.
În motivare, s-a arătat că declarația notariala are următorul conținut: "Subsemnații M.I. si soția M.E., domiciliat in mun. Bistrița, str. Libertății, nr. 11, județul Bistrița-Nasaud, declar pe proprie răspundere, sub sancțiunile art. 292 din Codul Penal privind declarațiile necorespunzătoare adevărului, că în calitate de proprietari ai imobilului teren înscris in cf nr. 55320 - Bistrița, nr. cad. 14737 - Sigmir in suprafața de 13000 mp reprezentând teren arabil si fanate, suntem de acord sa punem garanție in favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, imobilul descris mai sus, până la achitarea obligațiilor începând cu data de 10.02.2010. In cazul in care nu vom achita datoriile către A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, suntem de acord ca terenul mai sus menționat sa fie valorificat."
Prin urmare, voința părților a fost clară de a-și garanta datoriile proprii și nicidecum datoriile unei alte persoane (SC M.T. SRL), dacă ar fi fost altfel acest lucru trebuia menționat în această declarație, fapt care nu s-a întâmplat.
Judecătorul când este sesizat cu un diferend în legătura cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul care soluționează fondul trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 969 alin. 1 C.civ.
Deși actul dedus judecății - declarația notarială nr. 251/18.02.2010 este cât se poate de clară, totuși instanța de judecată adaugă peste voința reala a părților și apreciază că "Or, așa cum s-a arătat deja, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că intenția lor a fost de a constitui o garanție pentru datoria debitoarei SC M.T. SRL." Cum este oare posibil ca instanța de judecată să adauge la voința părților stabilita prin act autentic? Si toate acestea se întâmpla fără ca măcar instanța să ia in considerare dispozițiile art. art. 1652 si 1656 Cod civil. Mai mult, instanța de judecata, când își motivează soluția nici măcar nu face referire la dispozițiile legale indicate referitoare la faptul ca aceasta declarație nu poate fi considerată o fidejusiune in favoarea SC M.T. SRL, ci doar face referire că în cauza nu se aplica dispozițiile art. 1776 Cod civil referitoare la ipoteca convenționala.
Declarația notariala nu poate fi considerata nici un moment ca fiind o fidejusiune in favoarea SC M.T. SRL întrucât daca s-ar aprecia in acest fel ar însemna o nesocotire a dispozițiilor art. 1652 si 1656 Cod civil.
In art. 1652 Cod civil se prevede ca : "Cel ce garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește." Recurenții reiterează faptul ca nicăieri in cuprinsul actului (declarației notariale) nu rezulta in mod expres ca vor achita datoriile SC M.T. SRL daca aceasta nu o face.
În art. 1656 cod civil se prevede ca : "Fidejusiunea trebuie sa fie expresa si nu se poate întinde peste marginile in care s-a contractat". Ceea ce este expres menționat in declarația notariala este datoria proprie si nicidecum a unei alte persoane, iar peste aceste limite ANAF si DGFP nu pot trece, iar dac o fac sancțiunea care intervine este anularea acestor acte.
Mai mult, numele SC M.T. SRL nu apare nicăieri pe declarația notariala in cauza, astfel ca nu se poate face nici măcar o legătura indirecta cu datoriile acestei societăți si recurenții.
Declarația autentificată nr. 251 din 18.02.2011 încheiata la BNP D.C.L. este lovita de nulitate absoluta fiind un caz de eroare obstacol, si anume eroarea asupra existentei cauzei actului juridic, aceasta având in vedere tocmai situația de fata, in care o persoana se obliga sa plătească o datorie care in realitate nu exista. Acest caz poate fi considerat chiar si un caz particular de error in negotium. Sancțiunea care intervine în situația erorii obstacol este nulitatea absoluta a actului juridic tocmai datorita faptului ca eroarea obstacol echivalează cu lipsa consimțământului la încheierea actului juridic. Eroarea obstacol fiind numita si eroare distructiva de voința fiind cea mai grava forma a erorii împiedicând insasi formarea actului juridic .
În art. 966 Cod civil se prevede ca :"Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect". În cazul în care lipsa cauzei se datorează scopului imediat, sancțiunea care intervine este nulitatea absoluta a actului juridic. Scopul imediat la încheierea declarației autentificată a fost plata de datorii proprii inexistente fata de parata ANAF-DGFP.
Susțin recurenții faptul că prin declarația notariala garantează datorii proprii, întrucât nicăieri în acest act nu se menționează faptul că își asumă obligațiile fiscale ale unei alte persoane. Nu se poate aprecia ca declarația notariala ar fi o ipoteca convenționala în favoarea ANAF — DGFP, întrucât este dată cu încălcarea obligației de specializare cu privire la suma garantată, fapt sancționat de dispozițiile art. 1776 Cod civil cu nulitatea actului. In art. 1776 Cod civil se prevede: "Ipoteca convențională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinata prin act".
In drept s-au invocat dispozițiile art. 966 Cod civil , art. 1776 Cod civil, art. 1652 Cod civil, art. 1656 cod civil, art. 1662 Cod civil, art. 304 indice 1, 304 pct. 7 si 8 C.pr.civ, si urm., precum si textele de lege menționate pe parcursul recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate în cauză și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
| ← Având în vedere că staţia de autobuz în care a parcat... | În cadrul executării silite, ca parte a procesului civil,... → |
|---|
