Divorţ acceptat de celălalt soţ. Cereri accesorii. învoială
| Comentarii |
|
Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ, precum şi oportunitatea ca soluţionarea cererilor accesorii privind alte efecte ale divorţului să implice aceeaşi bună învoială a părţilor.
Jud. Năsăud, sent. civ. nr. 2458 din 25 octombrie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamantul P.L. a chemat-o în judecată pe pârâta P.M., solicitând instanţei să dispună desfacerea căsătoriei iniţial pe considerente de culpă şi ulterior prin consimţământul părţilor, în ipoteza acceptării de către pârâtă a acestei modalităţi de divorţ, să se ia act de învoiala intervenită între părţi în legătură cu menţinerea numelui de familie dobândit de către pârâtă prin căsătorie, să se ia act de învoiala părţilor în sensul ca exercitarea autorităţii părinteşti pentru minoră să revină în comun ambilor părinţi, să se stabilească locuinţa minorei la domiciliul mamei pârâte, cu obligaţia reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei P.L.D., născută la data de 15.03.1995, în cuantum de 250 lei, conform acceptului pârâtului. Din oficiu s-a dispus efectuarea unor adrese privind starea materială a părţilor, precum şi pentru întocmirea anchetei sociale la domiciliile părţilor.
Nu s-a mai impus administrarea probatoriului testimonial preconizat de părţi, prin raportare la modalitatea de divorţ adoptată de către părţi - prin acord - şi dispoziţiile art. 6131 alin. (3) CPC, conform cărora
„instanţa va trece la judecarea cererii fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ”. Potrivit dispoziţiilor art. 374 NCC, „divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indife-
rent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie”. In acest context însă, instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ, precum şi oportunitatea ca soluţionarea cererilor accesorii privind alte efecte ale divorţului să implice aceeaşi bună învoială a părţilor.
Analizând actele dosarului, poziţia comună adoptată de părţi, prin raportare şi la dispoziţiile art. 607, art. 6131 şi urm. CPC, coroborate cu art. 374 NCC, reţinând şi existenţa consimţământului liber şi neviciat al soţilor exprimat în faţa instanţei, precum şi modalitatea amiabilă de soluţionare a cererilor accesorii divorţului, instanţa a apreciat că, în speţă, se regăsesc cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale incidente, astfel încât a admis acţiunea civilă precizată, conform dispozitivului.
Părţile s-au căsătorit în data de 03.05.1991 la Primăria comunei I.M., iar din căsătoria părţilor a rezultat minora P.L.D., născută la data de
15.03.1995, în oraşul Năsăud. După încheierea căsătoriei, părţile şi-au stabilit domiciliul conjugal în localitatea I.M., la părinţii pârâtei, ulterior mutându-se la locuinţa construită din contributie comună. Pe fondul unor disensiuni conjugale şi al unei stări de animozitate, părţile au adoptat soluţia convergentă de separare şi chiar varianta divorţului prin acord pentru o despărţire în mod civilizat.
In baza art. 383 NCC, instanţa a luat act de învoiala părţilor privind menţinerea numelui de familie dobândit de către pârâtă prin căsătorie, ţinând seama şi de opţiunile congruente exprimate de părţi şi de posibilitatea legală pentru această soluţie şi implicit numele de familie comun care a fost adoptat prin mariaj şi pentru similitudine nume între mamă şi fiică.
In mod corelativ, prin raportare la dispoziţiile art. 396 şi art. 397 NCC, coroborat cu dispoziţiile art. 6131 alin. (4) CPC, instanţa a luat act de învoiala părţilor privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi şi prin raportare la principiul respectării interesului superior al minorei. Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, regula rezidă în exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi doar excepţia reflectă ipoteza singulară cu atributul pentru unul dintre părinţi, dar cu antrenarea unor motive temeinice. De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 400 NCC, coroborat cu art. 496 alin. (1) NCC, instanţa a stabilit ca locuinţa minorei să fie similară cu domiciliul mamei pârâte, respectiv în
comuna (...), reţinând convenienţa părţilor şi propunerile aferente din ancheta socială.
In acest context, instanţa a apreciat ca plauzibilă această învoială a părţilor atât prin raportare la opiniile părţilor exprimate în speţă, cât şi la condiţiile locative, materiale şi morale optime oferite de către pârâtă şi concluziile anchetei sociale, propunerile concrete, congruente, redate în acest sens, ataşamentul existent între părinte şi minoră, opţiunea exprimată în camera de consiliu de către minoră, precum şi asumarea pecuniară contributivă pentru care s-a angajat tatăl reclamant, precum şi situaţia conjuncturală determinată de mediul ambiental, familial.
Potrivit dispoziţiilor art. 402, art. 499, art. 524, art. 527, art. 528, art. 529, art. 530, art. 532 NCC, instanţa a luat act de învoiala părţilor privind obligaţia corelativă a tatălui reclamant de plată a pensiei lunare de întreţinere, în cuantum de 250 lei pentru minoră. Conform anchetei sociale şi recunoaşterii implicite a părţilor, s-a reţinut că reclamantul este angajat la SN C.F.R. SA şi obţine, în calitate de persoană încadrată în muncă, un venit net de 980 lei lunar şi nu mai datorează alte obligaţii de întreţinere. Reţinând această bază de calcul, reclamantul s-a declarat de acord cu determinarea şi achitarea benevolă a cuantumului de 250 lei lunar în favoarea minorei rezultate din mariaj şi în scopul evident al asigurării condiţiilor de creştere şi educare corespunzătoare şi care să satisfacă interesul superior al minorei.
Cuantumul obligaţiei de întreţinere trebuie să reflecte o proporţie între nevoia celui care solicită întreţinerea şi mijloacele materiale şi pecuniare ale celui ce urmează să o plătească, iar în raport de fluctuaţia acestor elemente, instanţa va putea determina, mări sau micşora acest
cuantum. In temeiul art. 529 alin. (2) NCC, în ipoteza în care întreţinerea este datorată de către părinte pentru 1 copil, se stabileşte un plafon maxim până la care poate fi acordată obligaţia de întreţinere, respectiv, în speţă, până la 1/4 din câştigul din muncă al debitorului, respectiv din venitul net lunar al celui obligat (conform calculului exact, în cuantum de 245 lei). Totuşi, în speţă, instanţa a reţinut acceptul reclamantului privind achitarea benevolă a cuantumului de 250 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere şi prin raportare la venitul net declarat. Potrivit art. 532 NCC, „pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată”, iar, în speţă, s-a reţinut acest aspect.
| ← Divorţ. Numele purtat după desfacerea căsătoriei. Sintagma... | Divorţ din culpă. Vătămarea gravă a relaţiilor dintre soti → |
|---|
