Divorţ. Numele purtat după desfacerea căsătoriei. Sintagma „motive temeinice”
| Comentarii |
|
Prin sintagma „motive temeinice” se înţelege interesul moral sau material pe care îl manifestă titularul cererii, care poate fi vătămat în ipoteza în care s-ar reveni la numele anterior de familie, respectiv o prejudiciere semnificativă în cazul în care nu s-ar păstra numele actual.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 63/A din 9 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr. 441/2012, pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 23.01.2012, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta M.I. împotriva pârâtului M.G. ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 12.10.1985 şi înregistrată la Primăria comunei B.B. sub nr. 41/1985, din vina exclusivă a pârâtului; s-a încuviinţat ca pe viitor reclamanta să poarte numele dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei, acela de M.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul numai în ceea ce priveşte numele pe care urmează a-1 purta reclamanta după desfacerea căsătoriei. Apelul declarat este fondat.
Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei. în lipsa învoielii şi în lipsa dovedirii unor motive temeinice care ar justifica păstrarea numelui, art. 383 alin. (3) NCC consacră regula conform căreia fiecare dintre foştii soţi va purta numele avut anterior căsătoriei. Ca atare, regula desprinsă din art. 383 NCC este aceea că, în urma divorţului, fiecare dintre foştii soţi redobândeşte numele avut înainte de încheierea căsătoriei. Norma legală instituie în acelaşi timp două excepţii, şi anume: învoiala dintre ei ca soţul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt să poarte acest nume şi ulterior momentului despărţeniei şi ipoteza încuviinţării de către instanţă a păstrării acestui nume pentru motive temeinice.
Din cuprinsul actelor aflate în dosarul de fond nu rezultă existenţa vreunei învoieli între soţi cu privire la numele ce va fi purtat după desfacerea căsătoriei. Dimpotrivă, din poziţia pârâtului-apelant, exprimată la termenul de judecată din data de 23.01.2012, rezultă evidenta sa opoziţie
faţă de întreaga acţiune de divorţ, deci implicit şi faţă de cererea acce-
sorie privitoare la nume. In aceste condiţii, prevederile art. 383 alin. (1) NCC nu sunt incidente în cauză.
Prin nicio probă reclamanta-intimată nu a dovedit existenţa unor motive temeinice care ar îndreptăţi-o să poarte pe viitor numele dobândit prin căsătorie, motive justificate, conform art. 383 alin. (2) NCC, de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului. Asemenea motive nici măcar nu au fost relevate de reclamantă şi nici reţinute de instanţa de fond.
Prin sintagma „motive temeinice” se înţelege interesul moral sau material pe care îl manifestă titularul cererii, care poate fi vătămat în ipoteza în care s-ar reveni la numele anterior de familie, respectiv o prejudiciere semnificativă în cazul în care nu s-ar păstra numele actual. Un asemenea interes trebuie dovedit ca atare, fiind necesar a se proba vătămarea efectivă pe care ar suferi-o un soţ în cazul schimbării numelui său de familie dobândit prin căsătorie sau, după caz, vătămarea pe care ar suferi-o copilul în cazul schimbării numelui de familie al părintelui său.
In condiţiile în care nu s-au dovedit motive temeinice care să justifice îndreptăţirea reclamantei la purtarea pe viitor a numelui dobândit prin căsătorie, în care fiica rezultată din căsătoria părţilor este majoră, căsătorită, aşa cum însăşi reclamanta relevă prin acţiunea de divorţ, iar pârâtul nu a fost de acord ca reclamanta să-şi păstreze numele dobândit prin căsătorie, devine aplicabilă regula generală prevăzută de art. 383 alin. (3) NCC, potrivit căreia fiecare soţ îşi va relua numele avut anterior căsătoriei.
Având în vedere lipsa unui acord între soţi în privinţa numelui care va fi purtat de reclamantă după desfacerea căsătoriei, lipsa unor motive temeinice care să justifice încuviinţarea de a purta numele dobândit prin căsătorie chiar în condiţiile lipsei învoielii, tribunalul a constatat că în cauză trebuia aplicată regula generală, aceea a reluării de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de C.
| ← Numele soţilor. Lipsa acordului privind menţinerea numelui... | Divorţ acceptat de celălalt soţ. Cereri accesorii. învoială → |
|---|
