Drept civil. Daune morale din delicte de presă. Aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 Cod civil coroborat cu art. 8 şi art. 10 din CEDO
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 637/R din data de 27.10.2015
Modul de aplicare a art. 10 din CEDO impune luarea în considerare a criteriilor referitoare la limitele dreptului la liberă exprimare în raport cu dreptul la respectarea vieții private. În asigurarea echilibrului dintre libertatea de exprimare și dreptul la protecția reputației unei persoane, ca parte a dreptului la respectarea vieții private protejat de art. 8 din Convenție, trebuie avut în vedere întregul conținut al noțiunii de "viață privată"; și care acoperă integritatea fizică și psihică a unei persoane. Pentru a fi aplicabil art. 8 din Convenție sub acest aspect, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vieții private.
Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul B.F. împotriva pârâtului F.C. pentru acordarea daunelor morale față de publicarea articolului referitor la adăpostul de câini din S. Instanța de apel a admis apelul și acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 5000 euro daune morale.
Modul de aplicare a art. 10 din CEDO impune luarea în considerare a criteriilor referitoare la limitele dreptului la liberă exprimare în raport cu dreptul la respectarea vieții private. În sensul jurisprudenței CEDO se au în vedere mai multe elemente legate de calitatea specifică pe care o avea autorul discursului (reprezentant al unei asociații de protecție a animalelor), tipul discursului (vizând domeniul social), persoana lezată (funcționar public), posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia (mediul online), publicul, ingerința într-un act și proporționalitatea ingerinței cu scopul legitim, veridicitatea informațiilor, consecințele publicării și gravitatea sancțiunii impuse.
Fără a proceda la o reinterpretare și analizare a probelor, întrucât prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu permit, se reține că în asigurarea echilibrului dintre libertatea de exprimare și dreptul la protecția reputației unei persoane, ca parte a dreptului la respectarea vieții private protejat de art. 8 din Convenție, trebuie avut în vedere întregul conținut al noțiunii de "viață privată"; și care acoperă integritatea fizică și psihică a unei persoane. Este dificil a aprecia asupra limitelor protecției reputației unei persoane în condițiile în care un discurs public poate fi considerat insultător în special de persoana expusă, fiind o chestiune subiectivă ce ține de impactul generat de publicație cât și de normele de conduită dintr-o societate. Pentru a fi aplicabil art. 8 din Convenție sub acest aspect, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vieții private. (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, hotărârea din 9 aprilie 2009, paragraf 64). De asemenea, reținem că potrivit art. 10 din Convenție libertatea de exprimare presupune libertatea de opinie și libertatea de a primi și comunica informații ori idei, fără a exista limite impuse de autoritățile publice, restrângerile fiind admisibile doar în măsura în care, printre altele, este necesară protecția reputației sau a altor drepturi ale persoanei vizate. (paragraful 2 art.10 Convenție)
Instanța de apel nu a contestat libertatea de exprimare și dreptul la informare al publicului, nici interesul public al discursului, calitatea reclamantului de funcționar public sau activitatea extra-jurnalistică a pârâtului, deși acesta a redactat, analizat și prezentat evenimentele exprimându-și într-o manieră personală poziția de principiu a publicației respective. De asemenea, instanța de apel nu a contestat legitimitatea scopului urmărit de pârât prin publicarea articolului, însă a apreciat că mijloacele folosite au depășit limitele dreptului la libera exprimare. Asupra aspectelor legate de dreptul de petiționare și a probei verității în apel s-a constatat că nu s-au invocat motive concrete de critică în apel, astfel că nici în prezentul recurs nu se mai pot analiza aceste împrejurări, nefiind formulate motive de recurs de către reclamant.
Uzând de marja de apreciere recunoscută instanțelor de judecată, reținem că în speță trebuie să se pună în balanță dreptul la liberă exprimare ce include dreptul de a informa publicul, cu dreptul la protecția reputației unei persoane și dreptul la imagine, prin luarea în considerare a interesului pentru problemele de interes general, dar și a circumstanțelor concrete în care a fost publicat articolul și a urmărilor generate de aceste fapte pentru persoana respectivă.
Instanța de apel a reținut natura ilicită a faptei întrucât expresiile din discursul public au avut caracter insultător, jignitor, denigrator și au instigat la acte de violență împotriva reclamantului. În jurisprudența CEDO se admite că în materia dreptului la liberă exprimare sunt admisibile expresii care ofensează, lovesc, șochează, deranjează sau neliniștesc (cauza Thoma c. Luxemburg, cauza Brasilier c. Frantei; Handyside c. Regatului Unit; Lingens c. Austriei; Jersild c. Danemarcei; Piermont c. Frantei) cât și cele care cuprind exagerări și chiar provocări (cauza Bergens Tidende c. Norvegia), iar instanțelor interne nu le revine sarcina de a se substitui presei în alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte într-un anumit caz.
S-a mai reținut și faptul că discutarea informațiilor de interes public se bucură de o protecție sporită în cazul în care subiectele au o bază factuală, iar afirmațiile sunt făcute cu bună credință, astfel că ingerința trebuie să corespundă unor nevoi sociale. Expresiile reținute de instanța de apel ca insultătoare sunt formulările "hingheroid";, "parazit bătrân și lacom"; "spectaculoasa șarlatanie a hingheroidului-șef";, care "a omorât, a înfometat și a chinuit peste 3000 de animale";, "i-au plăcut întotdeauna coțcăriile multiple";, "mârlănie"; și "potlogărie";, personalitatea acestuia fiind "îmbătrânită în ticăloșii";. S-a mai stabilit cu caracter instigator expresia "să îi gonească pe hingheri cu șuturi în spate";, în același context în care reclamantul era numit în repetate rânduri "hingher";.
Prin raportare la întregul discurs public și la impactul produs asupra reclamantului, se constată că expresiile incriminate reprezintă opinii, respectiv judecăți de valoare cu privire la realitățile faptice reținute prin proba verității și care nu au fost contestate de reclamant, astfel că aceste formulări sunt protejate de dreptul la opinie pentru că fac referiri la subiectul de interes public, acela de a supune atenției redeschiderea adăpostului de câini de la S. și activitatea SPGA desfășurată în anii anteriori. De asemenea, formulările vizează exclusiv activitatea desfășurată de reclamant în timpul serviciului și nu aspecte referitoare la viața privată, de familie, ori la afecțiuni fizice. Susținerile intimatului reclamant cu privire la publicarea pozei de familie nu au legătură cu articolul publicat de recurentul pârât, poza respectivă fiind postată pe un alt site, nu pe cel al asociației reprezentate de pârât.
Explicațiile oferite de recurentul pârât în legătură cu aceste expresii s-au corelat cu unele aspecte invocate la proba verității, respectiv că la adăpostul de câini de la S. a fost adus un număr mare de câini și din alte localități, că au fost angajați unii membrii ai familiei reclamantului, că au existat suspiciuni legate de modul de gestionare a fondurilor primite de serviciul respectiv și de condițiile de euthanasiere a unui număr mare de câini potrivit situației de la dosar, respectiv în anul 2008, un număr de 7174 de câini din 7353 capturați și în anul 2009, un număr de 1268 de câini din 1714 capturați. Indiferent dacă discursul public a reprezentat imputări de fapte sau judecăți de valoare se constată că în cauză el avea un temei faptic. Investigația efectuată de pârât la adăpostul de câini, demersurile realizate la organele judiciare și la cele administrative au fost de natură să îl convingă de veridicitatea acestor fapte, motiv pentru care se poate reține că scopul articolului publicat a fost acela de a readuce în atenția cititorilor faptele respective și de a sancționa prin critică aspectele surprinse.
În jurisprudența europeană s-a reținut că atunci când este vorba despre alegații cu privire la comportamentul unui terț, poate fi uneori dificil să se distingă între imputarea unor fapte și judecăți de valoare întrucât chiar și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de bază factuală (cauza Jerusalem c. Austriei; Cumpăna și Mazăre c. României). În cauza Brasilier c. Frantei, Curtea a considerat ca există o bază factuală care să justifice o judecată de valoare în situația în care existau cercetări penale împotriva unei persoane, chiar dacă acestea nu s-au concretizat într-o condamnare penala. Este și cazul în speță întrucât împotriva reclamantului au fost formulate numeroase plângeri penale cu privire la activitatea desfășurată la adăpostul de câini de la S. potrivit situației de la dosar, plângeri care până în prezent nu au atras condamnarea reclamantului. Nu lipsite de relevanță sunt și plângerile penale formulate de reclamant împotriva recurentului pârât pentru denunțare calomnioasă potrivit situației de la dosar și care nu au dus la condamnarea acestuia.
Curtea europeană a mai reținut că o distorsionare a realității, operată cu rea-credință, poate uneori să depășească limitele criticii acceptabile pentru că o afirmație veridică poate fi dublată de remarci suplimentare, de judecăți de valoare, de supoziții, ori de insinuări susceptibile să creeze o imagine eronată în ochii publicului (cauza Vides Aizsardzbas Klubs c. Letoniei). În prezenta cauză se constată că articolul incriminat face referire la activitatea serviciului de gestionare a animalelor, fără a distorsiona fundamental realitatea și fără a crea o imagine eronată în ochii cititorilor. Faptul că reacțiile și comentariile altor persoane au depășit limitele toleranței nu sunt de natură a antrena răspunderea pârâtului decât în măsura în care prin articolul publicat acesta a instigat la violență pentru că doar în această situație autoritățile naționale se bucură de o marjă de apreciere mai largă în examinarea necesității unei ingerințe în exercițiul libertății de exprimare (cauza Ceylan c. Turciei).
Instanța de apel a reținut cu caracter instigator expresia "să îi gonească pe hingheri cu șuturi în spate";, această formulare vizându-l și pe reclamant întrucât și el a fost catalogat drept hingher de către pârât și nu cum greșit apreciază recurentul că expresia se referă doar la angajații serviciului SPGA. În mod corect s-a arătat de instanța de apel că articolul publicat de recurentul pârât a suscitat un interes ridicat din partea cititorilor, fiind postate un număr mare de comentarii în secțiunea dedicată a web site-ului, printre care și comentarii defăimătoare și amenințătoare la adresa reclamantului. În privința contextului comentariilor, reținem că articolul în legătură cu care acestea au fost postate a avut un conținut mai echilibrat, însă nu rezultă în ce măsură deținătorul web site-ului putea să anticipeze interesul public ridicat, reacțiile negative pe care articolul le putea suscita sau riscul ca prin comentariile negative să fie depășite granițele criticii acceptabile, atingându-se nivelul insultei gratuite și al discursului urii. În speță nu s-a discutat calitatea deținătorului web site-ului de furnizor de conținut sau de intermediar al informației întrucât nu s-a invocat răspunderea acestuia (asociația reprezentată de pârât nefiind parte în cauză), astfel că nici în recurs nu poate fi analizat acest aspect cu atât mai mult cu cât nu constituie motive de recurs nici pretențiile reclamantului legate de îndepărtarea articolelor și a imaginilor postate pe site.
În consecință, în aprecierea limitelor criticii admisibile se va lua în considerare gradul de expunere inevitabilă a reclamantului în calitatea sa de funcționar public, impactul articolului asupra persoanei reclamantului cât și interesul liberei discutări a chestiunilor sociale invocate de pârât. Față de aceste limite, se constată că limbajul și modul cum au fost exprimate aceste informații în articolul publicat, nu au adus o atingere suficient de gravă prestigiului sau imaginii
reclamantului, pentru a putea califica afirmațiile incriminate drept un delict civil, respectiv o faptă ilicită din perspectiva art. 10 CEDO, chiar dacă pârâtul a făcut afirmații pe care reclamantul le consideră denigratoare, iar sub acest aspect criticile recurentului pârât urmează a fi admise.
Prin urmare, reținând greșita aplicare a art. 998-998 cod civil prin raportare la art. 8 și art. 10 din CEDO cu privire la caracterul ilicit al faptei, nu se mai impune analizarea celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale referitoare la prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăție, astfel că se va admite recursul cu consecința respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond.
| ← Procedura insolvenţei Legea nr. 85/2006. Contestaţie plan de... | Răspundere patrimonială; art. 253 alin. 3 din Codul muncii.... → |
|---|
