Răspundere patrimonială; art. 253 alin. 3 din Codul muncii. În lipsa unei legături directe de cauzalitate între fapta ilicită a salariatului şi prejudiciul produs, nu poate fi aplicată instituţia răspunderii patrimoniale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1346/Ap din data de 26.10.2015
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 49/19.01.2015 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.N.S.P.B., în contradictoriu cu pârâtul C.G., ca nefondată.
A fost respinsă ca rămasa fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul pârât C.G., în contradictoriu cu chematul în garanție M.T.S..
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul pârât C.G., în contradictoriu cu chemata în garanție A.N.T.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosința.
Pentru a pronunța astfel instanța de judecată a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 107/S din 22 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul civil nr. 2272/62/2009, rămasă irevocabilă prin neapelare, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții T.D., T.M. și T.S. și l-a obligat pe pârâtul C.S.N.P.B. să plătească acestora suma de 764.360,8 Euro, în echivalent în lei la dată efectuării plații, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului înscris în CF nr. […], proprietatea reclamanților, pentru perioada 12.04.2008 - 12.02.2011.
Între M.T.S. și pârâtul C.G. s-a încheiat la data de 23.05.2009 contractul de management nr. 260 (fila 61 vol. I), privind organizarea, conducerea și administrarea de către C.G. a C.N.S.P.B., precum și gestionarea patrimoniului și a mijloacelor materiale și bănești ale acestuia, în condițiile realizării unui management eficient și de calitate.
Prin răspunsul adresat de A.N.T.S. C.N.P.B., înregistrat sub nr. 254 din 17.11.2010 (fila 60 vol. I), Autoritatea s-a declarat practic de acord că titlul Complexului în ceea ce privește terenul în litigiu a încetat la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în favoarea proprietarilor care au revendicat terenul, ca urmare a încetării, la aceeași dată, a titlului terțului care închiriase terenul către C.P.B..
Pârâtul a informat A.N.T.S., prin nota înregistrata sub nr. 538/22.03.2011 (fila 45 vol. I), despre pronunțarea și conținutul sentinței civile nr. 107/S/22.02.2011 a Tribunalului Brașov, arătând și motivele pentru care acesta aprecia că nu este oportună promovarea căii de atac a apelului, cheltuielile pe care le-ar presupune exercitarea apelului, dar și pe cele care vor fi generate de pierderea apelului, precum și consecințele întârzierii punerii în executare a celor dispuse prin respectiva hotărâre.
Prin solicitarea adresată A.N.T.S., înregistrata sub nr. 927/07.06.2011 (fila 50 vol. I) pârâtul a cerut suplimentarea bugetului complexului în scopul punerii în executare a hotărârii judecătorești, iar prin notele înregistrate sub nr. 1466 din 20 aprilie 2011, nr. 931 din 8 iunie 2011 (fila 53) și nr. 1137 din 18 iulie 2011 (fila 56 vol. I), pârâtul a solicitat aceleiași autorități măsuri urgente în situația invocată, pentru prevenirea acumulării unor debite suplimentare.
Prin răspunsul adresat C.S.N.P.B. înregistrat sub nr. 3137/28.07.2011, A.N.T.S. l-a informat pe acesta că a demarat demersurile pentru obținerea fondurilor în scopul plații sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 107/S/22.02.2011 a Tribunalului Brașov.
Potrivit înscrisurilor depuse la filele 57 și 167 vol. I din dosar, atât A.N.T.S. cât și M.E.N. au întreprins demersuri concrete în vederea achiziționării terenului a cărui folosința a generat debitele stabilite prin hotărârea judecătoreasca, de la chiar persoanele în favoarea cărora s-a pronunțat instanța.
În anul 2014, potrivit înscrisurilor depuse la filele 161 - 166 și 169 - 178 vol. I din dosar, M.T.S. a suplimentat bugetul C.S.N. P.B. cu sumele necesare plații contravalorii lipsei de folosința a unor terenuri pe care sunt amplasate construcții ale Complexului.
Drept urmare, față de toate cele mai sus expuse, tribunalul a reținut că este fără dubiu că atât C.N.S.P.B., cât și A.N.T.S. (pentru perioada cât această a fost în ființă) și M.T.S. au cunoscut de la bun început situația juridică a terenurilor, împrejurarea că acestea nu le aparțin și că, măcar începând cu anul 2008 (anul înscrierii în CF a dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea numiților T.), C.P.B. nu mai putea justifica niciun titlu pentru folosirea terenurilor respective și că situația juridică se impunea să fie rezolvată cu celeritate.
Astfel, cum s-a reținut și mai sus, prin răspunsul adresat de A.N.T.S către C.N.P.B., înregistrat sub nr. 254 din 17.11.2010 (fila 60 vol. I), A. s-a declarat practic de acord că titlul C. în ceea ce privește terenul în litigiu a încetat la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în favoarea proprietarilor T., care au revendicat terenul, ca urmare a încetării, la aceeași dată, a titlului terțului care închiriase terenul către C.P.B..
În acest context, a susține, astfel cum face astăzi reclamantul, că bugetul său a fost prejudiciat cu suma de 3.385.006,7 lei, achitată în urma pronunțării hotărârii invocate, din culpa pârâtului C.G., director la acea vreme al C., care ar fi manifestat pasivitate față de această hotărâre, este total nefondat și nejustificat.
Tribunalul a reținut că dimpotrivă, pârâtul, anticipând evoluția lucrurilor, a făcut numeroase demersuri în vederea rezolvării situației, fie pentru achiziționarea terenurilor, fie pentru sporirea veniturilor Complexului, dar că acesta nu a fost în niciun fel sprijinit în timp util.
Pârâtul, dând dovada unei înțelegeri depline a lucrurilor, a manifestat o atitudine profesionistă, de bună-credință, echilibrată și rațională, arătând de ce a apreciat că ar fi mai puțin costisitor executarea hotărârii decât atacarea acesteia.
A susține astfel cum fac astăzi reclamantul și M.T., că formularea unui apel nu ar fi provocat costuri suplimentare deoarece demersul ar fi fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este iarăși neîntemeiat, deoarece un proces provoacă și o serie de alte cheltuieli, cum ar fi onorarii avocațiale și de expert, dar și acumularea unor debite accesorii prin întârzierea punerii în executare a hotărârii pronunțate.
Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 11/2013, astfel cum însăși chematul în garanție M.T.S. recunoaște la interogatoriu (fila 156), acesta are calitatea de ordonator principal de credite față de C.S.P.B., iar bugetul acestuia din urmă este aprobat integral de către M..
Astfel, orice cheltuială dispusă de pârât trebuia să se încadreze în bugetul aprobat pentru anul în curs, destinația banilor fiind anterior stabilită, astfel că orice altă cheltuială suplimentară consistentă trebuia să fie susținută de la bugetul central sau de către cel aflat la dispoziția ordonatorilor principal sau secundar de credit.
Tribunalul a apreciat însă că pârâtul, alegând să nu mai provoace cheltuieli suplimentare numai cu scopul de a tergiversa un final inevitabil - plata despăgubirilor stabilite de instanță - a acționat ca un manager diligent, interesat să reducă la maxim orice cheltuială inutilă.
Pe de altă parte, a afirma că exercitarea apelului ar fi asigurat înlăturarea obligației de plată stabilită în sarcina reclamantului prin hotărârea judecătoreasca invocată, este de asemenea o afirmație cel puțin superficială, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a precizat niciodată care ar fi argumentele la care s-ar fi putut apela pentru admiterea căii de atac și pentru obținerea unei soluții de respingere, în contextul esențial în care pârâtului nu i se impută faptul că nu a exercitat o apărare eficientă ci exclusiv faptul că nu a declarat apel împotriva unei hotărâri judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 254 Codul muncii, (1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. (2) Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. (3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul parților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul parților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
În lumina acestor dispoziții și având în vedere starea de fapt expusă, tribunalul a apreciat că pârâtul nu poate fi făcut răspunzător pentru faptul că reclamantul a fost obligat să achite sumele stabilite prin sentința civilă nr. 107/S/2011 a Tribunalului Brașov, situația care a generat obligația respectivă neputând să fie imputată pârâtului.
În plus, tribunalul a constatat că, în ciuda faptului că reclamantul avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă, acesta nu a făcut dovada că ar fi exista la îndemână pârâtului un demers cât de cât eficient care să fi înlăturat respectiva obligație și pe care pârâtul să nu-l fi întreprins, astfel că este evident că ne aflăm în situația în care paguba pretinsă nu putea fi înlăturată de acesta și deci, răspunderea sa nu poate fi angajată în mod legal și justificat.
Pentru toate aceste motive tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului și a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. ca fiind rămasa fără obiect, având în vedere soluția de respingere a cererii principale și efectul implicit în sensul că pârâtul nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelantul C.S.N.P.B. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a reținut în mod corect starea de fapt și nu a ținut cont de obligația pe care o avea pârâtul în calitate de ordonator terțiar de credite. Cu toate că împotriva sentinței civile nr. 107/2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, putea fi exercitată o cale de atac ordinară, respectiv cea a apelului, pârâtul nu a uzat de acesta și nu a întreprins nici un demers în acest sens. În consecință hotărârea de mai sus a fost învestită cu formulă executorie și a fost pusă în executare. Prin omisiunea pârâtului de a promova apelul împotriva sentinței civile nr. 107/2011 apelanta a fost prejudiciată patrimonial cu suma de bani pe care a achitat-o conform dispozitivului acesteia și față de cele învederate, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în codul muncii pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Se mai arată că instanța de fond a confundat în mod evident obiectul cererii cu care a fost învestită, respectiv omisiunea pârâtului de a exercita căile de atac prevăzute cu controlul de legalitate al sentinței civile nr. 107/2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, comportându-se ca și cum ar fi fost învestită prin cererea introductivă, cu soluționarea apelului sau recursului promovat împotriva acestei sentințe. În concret tribunalul și-a depășit competența materială substituindu-se instanțelor de control judiciar, respectiv Curții de Apel Brașov și Înaltei Curți de Casație și Justiție, singurele instanțe abilitate să se pronunțe asupra legalității respectivei hotărâri judecătorești.
Concluzia instanței de fond potrivit căreia despăgubirile stabilite prin hotărâre judecătorească ar fi fost aceleași chiar dacă împotriva acelei hotărâri s-ar fi exercitat calea de atac sau nu, sunt eronate și nu puteau fi reținute în cadrul prezentei cereri de chemare în judecată.
În continuarea motivelor de apel se mai arată că S.C. P.B. este o instituție publică cu personalitate juridică și nu are nevoie de acordul M.T.S. pentru exercitarea căilor de atac, iar prin adresa nr. 3137/2011 emisă de M.T.S. i se pune în vedere pârâtului să angajeze un apărător în scopul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
În concluzie, în condițiile în care ordonatorul principal de credite îi pune în vedere pârâtului să exercite căile legale de atac împotriva acelei hotărâri judecătorești, iar acesta nu respectă respectiva recomandare, rezultă cu evidență că pârâtul se află în culpă.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Pârâtul în calitate de director al S.C. P.B. S.A., se afla în derularea contractului de management încheiat cu M.T.S., la momentul pronunțării sentinței civile nr. 107/2011 de către Tribunalul Brașov. Potrivit dispozitivului acestei sentințe, S.C. P.B. S.A. a fost obligată la plata către proprietarii terenului pe care se află construit C.S.N.P.B., suma de 764.360,8 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestui teren, pe perioada 12.04.2008 - 12.02.2011.
Apelanta reclamantă apreciază în mod eronat că omisiunea pârâtului de a exercita calea de atac împotriva acestei hotărâri judecătorești, este singura cauză a prejudiciului care constă tocmai în folosul de tras, la care a fost obligată.
În mod corect prima instanță a reținut starea de fapt și a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză. Pe lângă argumentele reținut de instanța de fond, trebuie subliniat că nu există o legătură de cauzalitate directă între cuantumul prejudiciului și fapta săvârșită prin omisiune de către pârât. Chiar dacă pârâtul în calitate de director și reprezentant al societății comerciale reclamantă, avea obligația de diligență de a exercita calea de atac în procesul respectiv, nu se poate spune cu certitudine că procesul ar fi putut fi câștigat în calea de atac și astfel nu s-ar mai fi înregistrat nici un prejudiciu. Soarta acelui proces nu depindea exclusiv doar de exercitarea apelului în dosarul civil cu nr. unic 2272/62/2009 și nu se poate stabili cu certitudine că, simpla exercitare a căii de atac se bucura de reușită.
În acest context instanța de apel a analizat șansele de câștig în eventualitatea promovării căii de atac a apelului și nu în calitate de instanță de control judiciar, așa cum se susține în cuprinsul criticilor din apel. O astfel de analiză nici nu putea fi evitată față de obiectul cererii de chemare în judecată și față de motivele invocate de partea reclamantă.
Analiza instituției răspunderii materiale a salariatului trebuie purtată în speța de față, prin prisma cerințelor instituite de dispozițiile art. 253 alin. 3 din Codul muncii, în special a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a salariatului și prejudiciul produs, care trebuie să fie unul material, cert, determinat sau determinabil.
În speța de față, pârâtul avea obligația de diligență de a exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței civile, în care societatea pe care o reprezenta a fost obligată la plata sumei de 764.360,8 euro, însă lipsește certitudinea că această sumă, nu mai trebuia plătită dacă în cadrul apelului s-ar fi schimbat în tot a sentinței sau ar fi fost diminuată dacă în apel s-ar fi schimbat în parte sentința. În lipsa unei corespondențe directe între fapta contestatorului, de a nu-și îndeplini obligația de diligență și prejudiciul produs, reprezentând lipsa de folosință a terenului proprietatea numiților T.D., T.M. și T.S., nu poate fi antrenată instituția răspunderii patrimoniale a salariatului, așa cum este reglementată de codul muncii.
În ceea ce privește adresa nr. 3137/2011 emisă de A.N.S.T., din conținutul acesteia nu rezultă decât că în calitate de ordonator de credite, ca societate cu personalitate juridică are posibilitatea să angajeze serviciile unui avocat și de asemenea s-au mai adus informații în legătură cu plata sumei de 764.360,8 euro. Din această adresă, nu rezultă că A.N.S.T. a instituit obligația de a continua procedurile judiciare în dosarul respectiv, de a angaja avocat și de a exercita calea de atac împotriva acelei sentințe și de asemenea nu s-au discutat nici cheltuielile ocazionate cu o astfel de decizie, așa cum pretinde apelanta.
Celelalte probe la care a făcut trimitere instanța de fond sunt interpretate în mod corect în sensul justificării deciziei adoptată de pârât, pentru evitarea unor posibile cheltuieli inutile și a tergiversării unui proces care ar deveni și mai costisitor pentru părți.
Față de cele ce preced, criticile din apel sunt nefondate și în consecință vor fi respinse iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă.
| ← Drept civil. Daune morale din delicte de presă. Aplicarea... | Calitatea procesuală activă a Sindicatului în litigiile de... → |
|---|
