Acte de acceptare a unei succesiuni. Transmiterea proprietăţii bunurilor din masa succesorală în patrimoniul succesorului. Lipsa efectelor juridice în privinţa actelor ulterioare de renunţare expresă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 680, art. 700, art. 703, art. 948, art. 1899 alin. (2)
Decretul nr. 31/1954, art. 25 alin. (2)
Simpla împrejurare că renunţarea la moştenirea autorului s-a făcut prin acte exprese, prin acte solemne şi cu înscrierea lor în registrul special al renunţărilor la moştenire, aşadar, cu îndeplinirea aparentă a tuturor condiţiilor de valabilitate şi opozabilitate,
nu este suficientă pentru a se considera de plano că este la adăpostul oricăror sancţiuni cu nulitatea absolută.
Din contră, s-a dovedit că anterior renunţării exprese la succesiune autorului, fiul a acceptat succesiunea, fiind emis în acest sens certificat de moştenitor. Aşadar, în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ., moştenitorul a declarat că acceptă succesiunea şi, în consecinţă, a cules bunurile succesorale în cotele prevăzute pentru succesiunea legală.
Declaraţia autentică ulterioară de renunţare făcută de moştenitor este lipsită de orice efect juridic, atâta vreme cât acceptarea anterioară a succesiunii este irevocabilă, a fost expresă, iar transmiterea bunurilor succesorale în patrimoniul moştenitorului a avut loc.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 208/A din 19 februarie 2007, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pc rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 28 februarie 2006 sub nr. 2857/302/2006, reclamanta C.A. a chemat în judecată pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate nulitatea declaraţiilor autentificate sub nr. 1415 din 22 mai 1962 şi 1308 din 3 mai 1963 de către notariatul de Stat Raionul 16 februarie Bucureşti.
La data de 6 aprilie 2006, SC. F.S.R. SA a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Statul român, prin Ministerul de Finanţe, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, iar pe fond respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 3208 din 4 mai 2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a declaraţiei autentificate sub nr. 1415 din 22 mai 1962 de către Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie şi a declaraţiei autentificate sub nr. 1308 din 3 mai 1963 de către Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenienta SC F.S.R. SA în interesul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia la data de 17 octombrie 1954 a decedat numitul C.G., iar la data de 11 iulie 1956 s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 18/1956 de Notariatul Orăşenesc „I.V. Stalin”, moştenitori ai defunctului fiind declaraţi C.V., în calitate de soţie supravieţuitoare şi C.A.G., în calitate de fiu.
La data de 28 noiembrie 1961 a decedat şi numita C.V., iar la data de 26 mai 2003 a decedat numitul C.A.G., fiind emis certificatul de
moştenitor nr. 26 din 18 iunie 2003 de către B.N.P. I.M., succesoare fiind reclamanta C.A., în calitate de fiică.
Potrivit declaraţiei autentificate sub nr. 1308 din 3 mai 1962 de către Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie, numitul C.A.G. a renunţat la succesiunea de pe urma tatălui său C.G. Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea acestei declaraţii, cerere apreciată întemeiată, întrucât renunţarea la moştenire este valabilă şi produce efectele juridice specifice (în principal, acela că renunţătorul este considerat străin de succesiunea lăsată) doar în condiţiile în care succesibilul nu şi-a exercitat anterior dreptul de opţiune prin acceptare a moştenirii pură şi simplă, sub beneficiu de inventar sau chiar forţată.
Prin urmare, actul de acceptare a moştenirii defunctului C.G. conţine o manifestare de voinţă irevocabilă a fiului acestuia C.A.G., renunţarea ulterioară a moştenitorului la succesiunea tatălui fiind lipsită de orice efect juridic asupra actului iniţial de acceptare.
Judecătoria a considerat ca fiind fară relevanţă susţinerea inter-venientei potrivit căreia declaraţia de renunţare ar produce efecte asupra bunurilor ascunse din moştenire şi neincluse în certificatul de moştenitor anterior. Astfel, acceptarea moştenirii operează cu privire la întreaga succesiune, indiferent de masa prezentă a bunurilor, la momentul eliberării certificatului de moştenitor, iar asumarea calităţii de succesor al defunctului atrage după sine drepturi cu privire şi la bunurile care ar intra ulterior în masa succesorală. Mai mult, asupra pretinselor bunuri ascunse din masa succesorală, intervenienta se mărgineşte la a face o afirmaţie în mod generic, fară a indica în mod exact în ce a constat aceasta şi caracterul fraudulos al înlăturării acestor bunuri, cunoscut fiind faptul că de esenţa aplicării dispoziţiilor art. 703 C. civ. este demonstrarea vinovăţiei sub forma intenţiei în ascunderea bunurilor.
In speţă însă, numitul C.A.G. a acceptat succesiunea de pe urma tatălui său în 1956, în timp ce declaraţia de renunţare la succesiune a fost dată în 3 mai 1963, fiind deci ulterioară acceptării irevocabile a
succesiunii. In plus, intervenienta nu numai că nu a individualizat bunurile ascunse din masa succesorală, dar nu a dovedit nici caracterul fraudulos al pretinsei ascunderi, nefiind înlăturată prezumţia de bună-credinţă a numiţilor C.V. şi C.A.G., care operează nelimitat şi necondiţionat în materie civilă, conform art. 1899 alin. (2) C. civ. (buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-crcdinţă).
In ccea ce priveşte calificarea dată de reclamantă cererii de chemare în judecată şi a încadrării sale de drept, instanţa de fond a apreciat că au fost invocate motive de nulitate absolută, respectiv lipsa cauzei ca temei al acţiunii, astfel că au fost înlăturate apărările pârâtului şi intervenientei cu privire la motivele de nulitate relativă, cu privire la care reclamantul nu se referea explicit.
In privinţa declaraţiei de renunţare la succesiunea de pe urma defunctei C.V., autentificată sub nr. 1415 din 22 mai 1962, judecătoria a reţinut că a fost dată în condiţiile în care C.A.G. era verificat şi urmărit de organele de represiune ale autorităţilor comuniste, împrejurare de fapt dovedită cu înscrisurile găsite în Arhiva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, dar şi de martorii audiaţi în cauză. Aşadar, s-a considerat că actului juridic al renunţării la succesiunea C.V. îi lipseşte elementul esenţial al cauzei sub forma scopului imediat, lipsa intenţiei moştenitorului de a abandona bunurile succesorale şi de a rămâne străin de succesiunea mamei sale. Faţă de acest act juridic, sunt incidente dispoziţiile art. 948 C. civ.
împotriva acestei sentinţe, pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a declarat apel la data de 27 iunie 2006, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 2857/302/2006, solicitând admiterea apelului aşa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinţei civile apelate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
In motivarea apelului, apelantul a susţinut că Statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece o cerere prin care se solicită anularea unui act care arc efect direct asupra unui titlu de proprietate, nu poate fi introdusă decât împotriva celui ce are calitatca de proprietar al bunului ce face obiectul litigiului. Cum bunurile mobile şi imobile incluse domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale sunt considerate în baza art. 121 şi art. 122 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 ca fiind proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, apelantul pârât consideră că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere că renunţarea la moştenire s-a făcut cu îndeplinirea tuturor condiţiilor speciale reglementate de lege. S-a mai arătat că renunţarea s-a făcut în formă autentică în faţa notarului public, prin act juridic solemn, fiind înscris în registrul special de renunţări la moştenire, prin urmare, s-a îndeplinit şi condiţia opozabilităţii.
împotriva acelciaşi sentinţe, la data de 7 iulie 2006, a declarat apel şi intervenienta SC F.S.R. SA, solicitând Tribunalului admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii formulate de reclamantă şi admiterea cererii de intervenţie.
Prin motivele de apel formulate la 11 decembrie 2006, apelantul intervenient a arătat că reclamanta se află într-o regretabilă eroare, întrucât preluarea moştenirii de către stat este o împrejurare ulterioară declaraţiei de renunţare la moştenire, fiind o consecinţă a renunţării, ca atare, eventualele vicii ale certificatului de moştenire vacantă nu au cum să afecteze validitatea declaraţiei de renunţare a moştenirii, ştiut fiind faptul că nulitatea are cauze anterioare sau cel mult concomitente actului juridic, vizând îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă de la data actului.
Declaraţia numitului C.A.G. de renunţare la succesiunea tatălui său, C.G., autentificată sub nr. 1308 din 3 mai 1962 de către Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie, a fost făcută cu conştientizarea faptului că nu va mai culege ca moştenire bunurile pe care nu
le-a declarat cu ocazia întocmirii certificatului de moştenitor. In realitate, bunurile nedeclarate cu ocazia întocmirii certificatului de moştenitor nr. 18 din 11 iunie 1956 nu au profitat nicio clipă statului, ci au profitat ercdelui C.V., cu ocazia întocmirii certificatului de moştenitor
nr. 255/1963. înainte de a renunţa la succesiunea mamei sale, numitul
C.A. nu a făcut niciodată o declaraţie de acceptare a moştenirii după aceasta. Ca atare, cauza juridică a declaraţiei de renunţare nu este teama de epurare, cum în mod greşit a stabilit instanţa de fond, ci faptul că acesta nu a făcut niciodată o declaraţie de acceptare a moştenirii mamei sale.
Examinând motivele de apel faţă de sentinţa atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu dispoziţiile legale, sub toate aspectele deduse judecăţii şi invocate în apel, Tribunalul constată următoarele:
Primul motiv de apel al apelantului pârât Statul român, prin Ministerul de Finanţe, vizează calitatea sa procesual pasivă. Această critică este nefondată.
Tribunalul observă că cererea promovată de reclamanta C.A. vizează constatarea nevalabilităţii unor acte de renunţare la succesiunea autorilor săi, aşadar, a promovat o cerere în materia succesiunii. Invocând nulitatea unor declaraţii autentice date de tatăl său
C.A.G., prin care acesta din urmă înţelegea să renunţe la succesiunea
părinţilor săi C.V. şi C.G., reclamanta punea problema valabilităţii actelor juridice prin carc Statul român a preluat un bun imobil cu titlu de moştenire vacantă.
Acesta fiind titlul sub care statul a preluat imobilul bunicilor reclamantei situat în localitatea Râşnov, jud. Braşov, înregistrat în cartea funciară Râşnov nr. 9219 cu nr. top. 561, Tribunalul apreciază că, în temeiul art. 680 C. civ. coroborat cu art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, Statul român, prin reprezentantul său Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă.
Dispoziţiile invocate de apelantul pârât, respectiv art. 121 şi art. 122 din Legea nr. 215/2001, nu pot fi considerate incidente în cauză, întrucât acestea delimitează patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi domeniul public de domeniul privat. Prin urmare, apelantul susţine că, în prezent, Primăria Municipiului Bucureşti este proprietarul bunului imobil ce a făcut obiectul succesiunii şi, implicit, al declaraţiilor de renunţare la moştenire.
Tribunalul observă că susţinerile apelantului pârât sunt lipsite de fundament, dcoarece bunul imobil ce a făcut parte din succesiune se găseşte în localitatea Râşnov, jud. Braşov şi, prin urmare, nu poate fi inclus în patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti. Pc de altă parte, în cauza de faţă nu se discută proprietatea asupra vreunui bun imobil, ci valabilitatea unor acte de opţiune succesorală a tatălui reclamantei. Aşadar, calitatea de proprietar actual al imobilului nu arc relevanţă în speţă.
In ceea ce priveşte al doilea motiv de apel al apelantului Statul român, se constată că este nefondat. Simpla împrejurare că renunţarea tatălui reclamantei la moştenirea autorilor acestuia, s-a făcut prin acte exprese, prin acte solemne şi cu înscrierea lor în registrul special al renunţărilor la moştenire, aşadar cu îndeplinirea aparentă a tuturor condiţiilor de valabilitate şi opozabilitate, nu este suficientă pentru a se considera de plano că este la adăpostul oricăror sancţiuni cu nulitatea absolută.
Din contră, din probele administrate în cauză s-a dovedit că anterior renunţării exprese la succesiunea lui C.G., decedat la 20 octombrie 1954, fiul C.A.G. a acceptat succesiunea, fiind emis în acest sens certificatul de moştenitor nr. 18/1956 de către Notariatul Raionului Orăşenesc „I.V. Stalin" Bucureşti. Aşadar, în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ., moştenitorii lui C.G. au declarat că acceptă succesiunea şi, în consecinţă, au cules bunurile succesoralc în cotele prevăzute pentru succesiunea legală. Declaraţia
ulterioară făcută de C.A.G. şi autentificată sub nr. 1308 din 3 mai 1963 de Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie Bucureşti este lipsită de orice efect juridic, atâta vreme cât acceptarea anterioară a succesiunii este irevocabilă, a fost expresă, iar transmiterea bunurilor succesorale în patrimoniul moştenitorilor a avut loc.
In ceea ce priveşte succesiunea defunctei C.V., decedată la 28 noiembrie 1961, s-a apreciat corect de prima instanţă că declaraţia fiului acesteia C.A.G., făcută la 22 mai 1962 şi autentificată sub nr. 1415 de Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie, deşi este un act de opţiune succesorală intervenit în interiorul termenului de 6 luni şi îndeplineşte toate condiţiile de validitate, este nul absolut pentru lipsa cauzei, conform art. 948 C. civ. Or, această cauză de nulitate absolută a fost dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor şi înscrisuri, lipsind astfel de eficienţă juridică actul de renunţare la succesiune.
Pentru aceste considerente, Tribunalul constată nefondate criticile apelantei pârâte, precum şi ale apelantei interveniente. Această din urmă parte susţine că preluarea moştenirii de către stat este o împrejurare ulterioară a declaraţiei de renunţare la succesiune şi, ca atare, viciile certificatului de moştenitor nu pot afecta validitatea declaraţiei de renunţare la succesiune.
Susţinerile intervenientei nu pot fi primite, întrucât instanţa de fond a constatat tocmai cauze anterioare celor două declaraţii de renunţare, cauze care lipsesc actele de valabilitate juridică, respectiv existenţa unei declaraţii anterioare de acceptare a succesiunii lui C.G., precum şi violenţe psihice exercitate asupra moştenitorului C.A.G. pentru a nu accepta succesiunea mamei C.V. şi care se constituie într-o cauză ilicită. Absenţa anumitor bunuri succesorale din cuprinsul certificatelor de moştenitori nu are nicio relevanţă asupra valabilităţii declaraţiilor de renunţare, ştiut fiind faptul că se poate emite de către notarul public un supliment al certificatului de moştenitor pentru bunurile neincluse la dezbaterea succesiunii.
In esenţă, apelantul intervenient susţine că la emiterea certificatului de moştenitor nr. 18 din 11 iunie 1956, C.A.G., de comun acord cu mama sa C.V., nu au declarat anumite bunuri ce se găseau în patrimoniul defunctului C.G., bunuri pe care, după renunţarea la succesiunea tatălui, singurul moştenitor rămas, respectiv C.V., le-a cules conform certificatului de moştenitor nr. 255/1963. Aceste susţineri vor fi înlăturate de Tribunal întrucât nesocotesc caracterul indivizibil al acceptării sau renunţării la succesiune.
Un succesibil nu poate renunţa la o parte a dreptului său succesoral şi a accepta restul, la fel cum nu se poate accepta numai în parte o succesiune. Dreptul de opţiune presupune o manifestare unitară a succesibilului asupra dreptului său succesoral.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul va respinge ca nefondate cele două apeluri.
| ← Titlu de proprietate emis în baza Legii fondului funciar nr.... | Drept de proprietate asupra unui imobil reconstituit în temeiul... → |
|---|
