Dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români în străinătate. Săvârşirea unei fapte ce constituie o ameninţare la adresa siguranţei publice
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 16/A din 17 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 6055/F din 17.11.2011 a Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, privind restrângerea dreptului la libera circulaţie a pârâtului B.B.V..
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, pentru circulaţia cetăţenilor români în UE - sunt aplicabile dispoziţiile Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene şi în special art. 12, art. 18, art. 40, 44, 52 - precum şi Directiva 2004/38/CE şi Parlamentului European şi a Consiliului.
În temeiul acestor dispoziţii - cetăţenia Uniunii conferă oricărui cetăţean al Uniunii, un drept fundamental şi individual la libera circulaţie şi deplasare pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acesteia.
Conform art. 6 din Directiva amintită cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de 3 luni fără nici o condiţie sau formalitate, în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
Art. 24 reglementează egalitatea de tratament din care se bucură orice cetăţean al Uniunii în raport cu resortisanţii statului gazdă.
De asemenea, art. 27 reglementează cazurile de restrângere a dreptului de şedere şi care sunt motive de ordine publică, sănătate publică şi siguranţă publică.
Reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 38 lit. b din Legea nr. 284/2005.
Art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 prevede că ,,restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioada de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi ,,cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat”.
Însă lit. a) al aceluiaşi act normativ prevede măsura restrângerii în situaţia în care,, cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat in baza unui acord de readmisie incheiat intre Romania si acel stat”.
Ori în speţă ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, având în vedere că pârâtul a fost returnat din Italia, situaţie în care conform art. 39 alin. 1 măsura se dispune la Solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte. Acest text de lege este însă inaplicabil pentru motivul că acest text de lege a fost abrogat prin art. II alin.1 lit. a) din Legea nr. 206/2010.
Ca atare, dreptul său la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale UE - nu poate fi restrâns - indiferent de statul care l-a remis în baza unui acord de readmisie, deoarece s-au încălcat dreptul la libera circulaţie garantat constituţional.
Legea nr.248/2005 nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea dreptului acestuia la libera circulaţie, instanţa fiind abilitată să aprecieze, raportat la circumstanţele cauzei şi la persoana făptuitorului, dacă se impune sau nu o astfel de măsură iar raportat la probele administrate în cauză, instanţa apreciază că nu se justifică luarea acestor măsuri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal reclamanta MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - DIRECŢIA PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR ŞI ADMINISTRAREA BAZELOR DE DATE, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005.
În motivarea apelului reclamanta a invocat faptul că acţiunea sa nu s-a întemeiat doar pe faptul că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la 9.10.2010, ci pe dispoziţiile art. 38 lit. b coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE, pentru motivul că pârâtul nu a respectat condiţiile de şedere în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către autorităţile italiene competente, a săvârşit activităţi infracţionale pe teritoriul Statului Italian, că prezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.
De asemenea, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 27 ale aceleiaşi directive, prin faptul că nu a reţinut că pârâtul, prin conduita sa a desfăşurat o activitate infracţională, de natură să aducă grave prejudicii morale şi sociale cetăţenilor europeni care desfăşoară activităţi salarizate în baza unor forme legale şi care contribuie la bugetele statelor pe teritoriul cărora muncesc.
Din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul a avut o activitate infracţională desfăşurată pe teritoriul Italiei, că prin conduita sa reprezintă o ameninţare reală şi serioasă la adresa interesului fundamental al statului Italian.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază apelul întemeiat şi în consecinţă, urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 9.10.2010 urmare condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de furt, conform Decretului Prefecturii din provincia Modena, reţinându-se că acesta, împreună cu alte persoane a spart geamul unui magazin de unde a sustras mai multe bunuri, că are un comportament care prezintă pericol la siguranţa publică, prezenţa lui pe teritoriul Italiei reprezentând un atentat la siguranţa publică.
În declaraţia dată în momentul returnării, pârâtul a precizat că motivul expulzării sale de pe teritoriul Statului Italian l-a constituit săvârşirea infracţiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 9 luni închisoare.
Raportat la această stare de fapt, curtea constată că pârâtul, prin comportamentul său constituie o ameninţare gravă, concretă şi efectivă la adresa demnităţii, a siguranţei publice, încălcând astfel obligaţia stipulată prin art. 5 din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, în sensul de a nu desfăşura activităţi de natură să compromită imaginea României, ori să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale şi de a respecta legislaţia statului în care se află.
În contextul în care dreptul la liberă circulaţie se circumscrie respectării legislaţiei Statului Român precum şi tratativelor şi convenţiilor ratificate de România şi care fac parte astfel din dreptul intern, curtea constată că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, potrivit căruia, restricţionarea libertăţii de circulaţie se poate dispune pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, urmare a greşitei interpretări a dispoziţiilor menţionate şi a neaplicării prev. art. 1 pct. 1 din Acordul încheiat între România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în şedere ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997 şi ale Obiectivului nr. 2 lit. d din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, coroborate cu prev. art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor obiectivului nr. 2 lit. d din actul normativ menţionat, care prevăd că autorităţile judecătoreşti urmează să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi, în Italia, pe o perioadă determinată, curtea va reţine că măsura ce s-a solicitat să se dispună faţă de pârât este justificată, pentru faptele penale săvârşite pe teritoriul Statului Italian, aşa cum au fost reţinute în Decretul Prefecturii din Modena, din perspectiva încălcării ordinii publice a Statului Italian prin comportamentul infracţional pe teritoriul Italiei.
În acest context, măsura interzicerii dreptului la liberă circulaţie nu se constituie ca o dublă sancţiune, ci face efectivă respectarea sancţiunii expulzării dispuse de Statul Italian, precum şi interdicţia de a se afla pe teritoriul acestui stat, luată de autorităţile italiene.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., va admite apelul declarat de reclamant şi în consecinţă, va schimba sentinţa atacată în sensul că va admite cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului B.B.V. şi în consecinţă, va restrânge exercitarea de către pârât a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 1 an, cu începere de la 20 februarie 2012. (Judecător Ana Ionescu)
| ← Bibliotecar cu studii superioare. Act adiţional la contractul... | Contestaţie în anulare specială. Admisibilitate pentru... → |
|---|
