Efectele autorităţii lucrului judecat. Naşterea dreptului de a cere restituirea fructelor ca efect al nulităţii. Valorificarea acestui drept în cadrul procedurii insolvenţei.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia a II-a civila Decizie nr. 163 din data de 25.02.2016
Autoritatea de lucru judecat are un efect negativ, ce împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, precum și un efect pozitiv potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea unui alt proces
Pe calea unei noi acțiuni, în mod indirect, într-un nou cadru procesual, nu se poate obține o soluție de natură să modifice sau să desființeze efectele unei hotărâri judecătorești definitive, intrate în puterea lucrului judecat.
Ca efect al nulității, operează repunerea părților în situația anterioară.
Dreptul de a solicita restituirea fructelor civile culese se naște la data când s-a pronunțat în mod definitiv nulitatea, declarația de creanță trebuind promovată înăuntrul termenului general de prescripție, de 3 ani.
Prin sentința nr. 322 din 11 martie 2015, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Dolj - Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 14747/63/2014/a2,S-A Admis contestația formulată de contestatoarea SCUSA în contradictoriu cu debitoarea SCMESSRL, prin administratorul judiciar AMTSISPRL. S-a dispus înscrierea creditoarei contestatoare în tabelul cuprinzând obligațiile debitoarei SCMESSRL cu suma de 767.840,24 lei, creanță chirografară.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 1 din Legea 85/2014, cu excepția salariaților, toți creditorii ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, în conformitate cu dispozițiile aliniatului 3, cererea urmând a fi făcută chiar dacă aceste creanțe nu sunt stabilite printr-un titlu.
În speță, creditoarea a invocat în dovedirea creanței sale decizia nr. 376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul 4108/90/2011*.
Prin decizia sus-menționată s-a admis apelul declarat de creditoarea SCUSA și s-a schimbat în parte sentința Tribunalului Vâlcea, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație nr. 2/11.03.2010, a protocolului nr. 2/11.03.2010, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1224/27.05.2010 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1400/15.06.2010, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor.
În considerentele deciziei, instanța a reținut, în principal, că în cauză a existat un concert fraudulos, element al fraudei la vânzarea imobilului în litigiu.
Prin raporturile juridice în care s-au aflat conducătorii societăților comerciale între care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, rezultă concertul fraudulos și conivența acestora în sensul că, prin scoaterea din patrimoniul SCUSA a acestui imobil, ca pretins neperformant, s-a urmărit ajungerea acestuia în patrimoniul societății deținute de directorul general al SCUSA.
Judecătorul-sindic a reținut că, pentru dobândirea fructelor, posesorul trebuie sa fie de bună-credință nu numai la momentul în care a intrat în stăpânirea bunului frugifer, ci și în fiecare moment în care percepe fructele.
Această solicitare este expres prevăzută în art. 487 Cod civil, în care se precizează că buna-credință încetează în momentul în care posesorul ia cunoștință de viciile titlului său.
Or, cum în cauză s-a dispus anularea titlului de proprietate al debitoarei și s-a stabilit totodată că acesta a fost de rea-credință încă din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dat fiind și soluția de repunere a părților în situația anterioară, debitoarea este obligată să restituie creditorului fructele culese, respectiv contravaloarea chiriilor încasate.
Raportat la aceste aspecte, judecătorul-sindic a apreciat că în mod greșit administratorul judiciar a considerat că debitoarea nu datorează nicio sumă creditoarei, decizia Curții de Apel Pitești nedispunând și cu privire la restituirea chiriilor.
O asemenea interpretare lipsește de eficiență dispozițiile art. 102 alin. 3 din Legea 85/2014, ce impun obligația formulării declarației de creanță chiar și în lipsa unui titlu.
În plus, judecătorul-sindic a reținut că în speță creditoarea a făcut dovada promovării unei acțiuni în vederea obținerii unui titlu referitor la restituirea prestațiilor, însă chiar administratorul judiciar a fost cel ce a invocat incidența dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2014, solicitând suspendarea cauzei.
Or, în lipsa unei acțiuni pe cale separată, situație generată de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, creditoarea nu are decât un sigur mijloc de realizare a creanței sale, respectiv formularea unei declarații de creanță în cadrul procedurii speciale a insolvenței.
În ceea ce privește titlul invocat, judecătorul-sindic a reținut că în speță creditoarea a invocat o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, astfel că susținerea administratorului judiciar în sensul că aceasta poate fi modificată în urma declarării recursului nu poate fi primită.
În ceea ce privește cuantumul creanței, judecătorul-sindic a reținut că prin declarația de creanță s-a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 767.840,24 lei sumă rămasă după compensarea creanțelor reciproce și reprezentând contravaloare chirii încasate de către debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea SCMESSRL, prin administratorul special BG care a invocat nelegalitatea și a susținut că în mod greșit cauza a fost soluționată de judecătorul-sindic, în condițiile în care prin decizia nr.376/A-C/22.10.2014, Curtea de Apel Pitești a constatat nulitatea unor contracte de vânzare-cumpărare și a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor. Hotărârea este, însă, supusă recursului. În mod greșit s-a reținut că nu este necesar un titlu pe dreptul comun. Art.75 din Legea nr.85/2014 prevede că valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, dar asta nu înseamnă că judecătorul-sindic trebuie să dispună automat înscrierea la masa credală. Dimpotrivă, judecătorul-sindic trebuie să pronunțe o hotărâre ca și în cadrul acțiunii promovate pe calea dreptului comun, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, astfel încât se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În mod greșit s-a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei de față până la judecarea definitivă a dosarului nr. 4108/90/2011*. Pe fond, nu sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil. Pe de altă parte, nu se poate face confuzie între societatea comercială și persoanele fizice nominalizate în hotărârea Curții de Apel Pitești. Buna credință se prezumă, astfel încât SCMESSRL a fost posesor de bună credință, proba contrară revenindu-i părții adverse.
La data de 15.05.2015, intimata SCUSA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și a susținut că, prin decizia nr.376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr.4108/90/2011*, s-a admis acțiunea formulată de SCUSA împotriva TDISRL și SCMESSRL și s-a constatat nulitatea absolută a actelor de înstrăinare a spațiului comercial situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, nr.4, parter, jud. Vâlcea și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor. Ca efect al acestei decizii, s-a născut dreptul la acțiunea în realizarea dreptului de creanță, înregistrată în dosarul nr. 14810/63/2014, suspendat la cererea administratorului judiciar în temeiul prevederilor art.75 din Legea nr.85/2014. Ca urmare, s-a impus formularea declarației de creanță în temeiul art. 102 alin. 3 din Legea nr.85/2014, iar în măsura în care se va desființa hotărârea judecătorească ce stă la baza creanței, tabelul se va modifica în mod corespunzător, potrivit art.105 alin. 2 teza a II-a din Legea nr.85/2014. Judecătorul-sindic a analizat pe fond contestația, în condițiile în care a dat eficiență puterii de lucru judecat a deciziei nr.376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, atât cu privire la reaua credință, cât și cu privire la apărările referitoare la repunerea părților în situația anterioară, având de verificat doar temeiul acțiunii și probele referitoare la cuantumul chiriilor. Repunerea în situația anterioară nu a avut în vedere chiriile pretinse în prezenta cauză și, prin urmare, nu se pune problema unei litispendențe. Judecătorul-sindic a aplicat în mod corect prevederile Codului civil din 1864, sub imperiul căruia s-au încheiat contractele analizate și, pe cale de consecință, s-au analizat cauzele de nulitate. După constatarea nulității, s-a creat o nouă situație juridică, aflată sub imperiul legii noi, conform prevederilor art.5 alin. 5 din Noul Cod Civil.
Oricum, principiile retroactivității, repunerea în situația anterioară și desființării actului subsecvent se regăsesc și în prevederile Noului Cod civil, obligația de restituire a fructelor fiind prevăzută de art.948 alin. 5 din Noul Cod civil.
În apel, s-a depus certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, din care reiese că s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SCMESSRL împotriva deciziei nr.376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
Din oficiu, Curtea a invocat și a pus în discuția părților incidența prescripției extinctive în cauză.
Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma și în limita criticilor și apărărilor formulate, potrivit prevederilor art.476 alin. 1 și art.477 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
SCMESSRL este supusă procedurii speciale a insolvenței, astfel încât sunt incidente dispozițiile art.75 din Legea nr.85/2014, potrivit cărora, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, valorificarea acestor drepturi putându-se face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.
Totodată, în cauză sunt incidente prevederile art.102 alin. 3 din Legea nr.85/2014, conform cărora declarația de creanță trebuie făcută chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu.
Pe fond, se reține că nulitatea este acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor edictate pentru încheierea sa valabilă, astfel încât se raportează la data încheierii actelor, conform principiului tempus regit actum.
Principiul este consacrat și de prevederile art.6 alin. 3 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia "Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi";.
În consecință, atât nulitatea, cât și efectele acestei sancțiuni cu privire la procesul verbal de licitație nr.2/11.03.2010, protocolul nr.2/11.03.2010 și contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1224/24.05.2010 și nr.1400/15.06.2010, se analizează în temeiul dispozițiilor Codului civil de la 1864.
Astfel, se reține că efectele nulității sunt guvernate de principiile: retroactivității, repunerii în situația anterioară ( restitutio in integrum) și principiului potrivit căruia anularea actului inițial atrage desființarea actelor subsecvente ( resoluto jure dantis, resolvitus jus accipientis).
În speță, interesează aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară, în sensul că tot ceea ce s-a prestat în temeiul actului desființat trebuie să fie restituit, ca o consecință a efectului retroactiv al nulității.
Nulitatea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1224/24.05.2010 și nr.1400/15.06.2010 s-a constat prin decizia nr.376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.4108/90/2011*, rămasă irevocabilă prin decizia nr.2146/21.10.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, prin respingerea recursului declarat de pârâta SCMESSRL.
Repunerea în situația anterioară se poate cere atât pe cale accesorie, odată cu acțiunea în constatarea nulității, cât și pe cale separată, printr-o acțiune principală.
Ca urmare, în speță, sancțiunea nulității constatate printr-o hotărâre definitiva are ca efect repunerea părților în situația anterioară, atât prin restituirea prețului plătit și revenirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, nr.4, parter, jud. Vâlcea, în proprietatea SCUSA, cât și prin restituirea fructelor civile ( chiriilor) încasate, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că restituirea fructelor s-a cerut pe cale separată, iar după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SCMESSRL, cererea nu putea fi valorificată decât în procedura specială, conform prevederilor art. 75 și 102 alin.3 din Legea nr.85/2014.
În considerentele deciziei nr.376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr.4108/90/2011*, s-a reținut, în esență, că nulitatea operează în temeiul prevederilor art.948 pct.4, art.966 și art.968 din Codul civil, iar cauza ilicită s-a prefigurat chiar în faza de demarare a procedurii de licitație a imobilului, prin stabilirea unui preț derizoriu, de natură să încalce interesul social al vânzătoarei, prin publicitatea restrânsă făcută licitației, prin ținerea licitației fără o aprobare a adunării generale a acționarilor cu privire la preț și fără o mandatare din partea acestui for pentru directorul societății. În consecință, s-a apreciat că procesul verbal de licitație nr.2/11.03.2010 este nul, fiind rezultatul unei proceduri oculte și superficiale, prin încălcarea unor norme cu caracter imperativ, sancțiune ce lovește și actul subsecvent, respectiv protocolul nr.2/11.02.2010.
Totodată, s-a reținut că, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare nu s-a urmărit o cauză licită, corespunzătoare scopului contractului, ci dobândirea unor avantaje materiale de către BMR, reprezentantul SCMESSRL. Or, SCUSA este o societate admisă la tranzacționare pe piața de capital, fiind supusă dispozițiilor Legii nr.297/2004 și funcționând după principiile legalității și transparenței, având ca scop protejarea investitorilor.
S-a reținut, de asemenea, existența concertului fraudulos, prin aceea că director al SOSA, acționar majoritar, cu 73,7494% din capitalul social al SCUSA, era BFT, tatăl directorului general al apelantei, care a solicitat consiliului de administrație al SCUSA revocarea și alegerea unui nou consiliu, cu propunerea următorilor membrii: MP, BMR și VD. Directorul general al SSA a aprobat vânzarea și a hotărât chiar componența comisiei de licitație, desemnându-i președintele.
S-a concluzionat că dobândirea spațiului a avut ca scop profitul altor persoane decât SCUSA.
SCMESSRL, în patrimoniul căreia a intrat imobilul, este acționarul semnificativ al SCASA, al cărui director general este BM, fratele directorului general al SOSA, având ca asociați pe directorul general al SCUSA, BRM și pe fratele său, BBA.
SCCRSA are printre asociați pe numitul AMC, asociat unic la SCTDISRL, societatea care a dobândit prin licitație proprietatea asupra imobilului proprietatea SCUSA. Interpunerea societății SCTDISRL a fost doar un artificiu, deoarece la scurt timp aceasta l-a înstrăinat ( a cumpărat la data de 27.05.2010 și a vândut la data de 15.06.2010). Colaborarea dintre asociatul SCTDISRL și SCUSA, prin directorul acesteia a fost dovedită, astfel încât nu se poate reține buna credință a primei cumpărătoare.
Faptul că bunul din litigiu nu era un activ neperformant, o a fost dovedit prin aceea că, din închirierea acestuia, se obțineau venituri consistente pentru SCUSA, iar SCMESSRL a menținut contractul de închiriere cu farmacia Catena.
S-a concluzionat că actele juridice atacate sunt lovite de nulitate pentru cauză ilicită.
Curtea reține că autoritatea de lucru judecat are un efect negativ, ce împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, precum și un efect pozitiv potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea unui alt proces.
În cazul efectului pozitiv, legea nu cere întrunirea triplei identități de elemente ale raportului juridic, ci doar o legătură cu ceea ce s-a judecat anterior, cu consecința pentru noul litigiu de a nu nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja. Este obligatorie doar identitatea de părți, având în vedere relativitatea efectelor lucrului judecat.
Principiul are ca scop evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, în situația în care nu există o identitate de acțiuni, ci doar acțiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Efectul pozitiv nu împiedică cea de a doua judecată, dar ușurează sarcina probei, întrucât ceea ce s-a rezolvat anterior de către o instanță, se impune în noul proces, fără posibilitatea de a fi contrazis.
Prin urmare, legea nu permite părții ca pe calea unei noi acțiuni, în mod indirect, într-un nou cadru procesual, să obțină o soluție de natură să modifice sau să desființeze efectele unei hotărâri judecătorești definitive, intrate în puterea lucrului judecat.
În consecință, contrar susținerilor apelantei, în cauză, este dovedită reaua credință a SCMESSRL, în conformitate atât cu soluția, cât și cu dezlegările de drept cuprinse în decizia nr. nr.376/A-C/22.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr.4108/90/2011*. Reaua-credință a vizat persoanele fizice implicate, dar nu ca acționând în nume personal, ci în numele și pe seama persoanelor juridice.
SCMESSRL este cumpărător de rea-credință, sancționat prin constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, nr.4, parter, jud. Vâlcea, astfel încât, în cauză, își găsesc aplicarea atât efectul retroactiv al nulității, cât și efectul repunerii părților în situația anterioară, inclusiv prin restituirea fructelor civile încasate, în mod retroactiv, începând cu data încheierii contractului nul.
În consecință, dreptul SCUSA de a solicita de la SCMESSRL restituirea fructelor civile culese s-a născut la data de 22.10.2014, când s-a pronunțat în mod definitiv nulitatea, declarația de creanță înregistrată la data de 28.01.2015 fiind, prin urmare, promovată înăuntrul termenului general de prescripție, de 3 ani.
Apărarea referitoare la începerea cursului prescripției la data când păgubitul trebuia să cunoască atât mărirea patrimoniului unei alte persoane, cât și pe beneficiarul acestei măriri, nu poate fi primită, deoarece vizează exclusiv regulile aplicabile prescripției dreptului de a cere despăgubiri pentru îmbogățirea fără just titlu ori, eventual, pentru faptul juridic ilicit.
Curtea reține, totodată, că intimata debitoare nu a contestat nici existența și nici întinderea fructelor civile percepute.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat apelul, potrivit prevederilor art.480 alin. 1 Cod procedură civilă.
| ← Pact comisoriu, inserat expres de către părţi în cuprinsul... | Stabilirea competenţei se soluţionare a contestaţiilor... → |
|---|
