Stabilirea competenţei se soluţionare a contestaţiilor formulate în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006, în etapa premergătoare încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contes
Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 76 din data de 19.02.2016
Prin Decizia nr. 1738/C5/1995 din 15.10.2015, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de S.C. Salubritate Craiova S.R.L în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercom Unitara de Gestionare a Deșeurilor "Ecodolj";, în calitate de autoritate contractantă, în favoarea Tribunalului Dolj - Secția de contencios Administrativ și Fiscal.
Prin sentința nr. 166/2016 de la 01 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 10425/63/2015, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și Fiscal.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație formulată de reclamanta SC. Salubritate Craiova SRL, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor "Ecodolj", în favoarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competentă între Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. S-a dispus suspendarea judecății cauzei și s-a înaintat dosarul către Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestui conflict de competență.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. 295/54/2016 la data de 15.02.2016.
Soluționând conflictul negativ de competență în temeiul art. 135 alin. 3 și art. 136 alin. 2 N.C.proc.civ., Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal a constatat următoarele:
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor "Ecodolj"; a inițiat procedura de atribuire prin "licitație deschisă";, pentru atribuirea contractului de gestiune de servicii având ca obiect "Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea și transportul deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri în județul Dolj, precum și operarea stației de sortare și transfer Goicea";, coduri CPV 90500000-2, 90511000-3, 90511100-3, 90511400-6 și 90512000-9 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de concesionare nr. 2719/01.10.2015 potrivit căruia a stabilit termenul limită pentru depunerea candidaturilor la 27.11.2015, criteriul de atribuire "prețul ofertei"; și valoarea estimată fără TVA de 349.784.432,06 lei.
Procedura de atribuire selectată conform legii pentru atribuirea contractului, care a fost publicată și în JOUE în data de 03.10.2015 cu nr. 215/S192-346861, este licitație deschisă reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Procedura a fost inițiată în conformitate prevederile O.U.G. nr. 34/2006, iar în documentația de atribuire autoritatea contractantă a menționat că "organismul competent pentru căi de atac este C.N.S.C.";
Prin contestația nr. 14016/09.10.2015, înregistrată la Consiliu sub nr. 19581/09.10.2015, S.C. Salubritate Craiova S.R.L., cu sediul în municipiul Craiova, str. Brestei nr. 129A, județul Dolj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/136/2011, având CUI 27969145, a contestat "caietul de sarcini, formularele, fișa de date a achiziției și proiectul de contract"; despre care a luat la cunoștință la data de 01.10.2015, emise în cadrul procedurii de atribuire prin "licitație deschisă";, a contractului de concesiune de servicii având ca obiect "Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea și transportul deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri în județul Dolj, precum și operarea stației de sortare și transfer Goicea";, coduri CPV 90500000-2, 90511000-3, 90511100-3, 90511400-6 și 90512000-9 (Rev.2), organizată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor "Ecodolj";, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Craiova, Calea Unirii nr. 19, cam. 130, județul Dolj și a solicitat obligarea autorității contractante: - să modifice anexa la formularul 4.10 în sensul menținerii acelorași prevederi din fișa de date la punctul III.2.3; - să modifice formularul 5.1. (iv), în sensul de a da posibilitatea operatorului să participe și cu vehicule închiriate; - să reformuleze art. 14.21 și să modifice formularul 5.1 (vii), în sensul excluderii cerinței de implementare a standardului OHSAS 14001; - să elimine din caietul de sarcini punctele 1.3.10 și 1.3.11; - să elimine de la punctul 2.3. lit. k și punctul 14.8, din caietul de sarcini, condițiile ca autovehiculele să fie echipate cu motoare Euro 5 și/sau Euro 6; 2 / 2 - anularea procedurii de atribuire, deoarece până la finalizarea procedurii de execuție a stațiilor de transfer și a procedurii de licitație privind achiziționarea containerelor îngropate, nu se cunosc toate elementele care stau la baza fundamentării tarifelor, prin urmare acestea nu pot fi calculate; - să modifice fișa de date, în sensul eliminării obligativității de a prezenta 3 copii ale ofertei, semnate în același mod ca originalul; - în situația în care nu se va da curs solicitării de anulare a procedurii de atribuire, modificarea fișei de date și anunțului, în sensul prelungirii perioadei de depunere a ofertei; - să pună la dispoziția ofertanților întreaga documentație, la solicitarea acestora, prin copii ale acesteia, în format electronic sau prin publicarea pe site-ul propriu.
Curtea reține că, pentru a-și declina competența, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a avut în vedere dispozițiile art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006 care reprezintă însă dreptul comun în materia serviciilor comunitare de utilități publice, conform cu care: "(4) Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului";.
Organul administrativ jurisdicțional face o confuzie între "soluționarea litigiilor contractuale";, după cum se exprimă legiuitorul în O.U.G. nr. 13/2008 și procedura de atribuire a contractelor de delegare, care se face conform O.U.G. nr. 34/2006, în acest din urmă caz actul normativ privind achizițiile publice aplicându-se, în lipsa unor dispoziții contrarii, inclusiv în ce privește soluționarea contestațiilor de către C.N.S.C.
Stabilirea competenței de soluționare a acestor acțiuni în favoarea instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, reafirmă regula că instanțele de contencios administrativ au plenitudine de competență în ceea ce privește contractele administrative. O astfel de dispoziție nu exclude însă posibilitatea ca, printr-o lege specială, să se prevadă posibilitatea parcurgerii unei proceduri administrativ jurisdicționale.
În speță, reclamanta nu a atacat un contract în derulare, la care se referă art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006. Este adevărat că art. 36 din Legea nr. 101/2006 prevede că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor revine instanțelor de contencios administrativ, însă, în cazul de față nu este atacată de către reclamantă încheierea sau executarea contractului, ci o fază/etapă prealabilă încheierii contractului, și anume o etapă cuprinsă în procedura de atribuire ce precede încheierea contractului.
De altfel, din examinarea sistematică a O.U.G. nr. 34/2006 se observă că însuși legiuitorul a privit separat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, ca o procedură prealabilă, de încheierea și executarea contractului, cu alte cuvinte, încheierea contractului este precedată obligatoriu de procedura de atribuire, ca etapă prealabilă. În privința serviciului public de salubrizare, parte integrantă a serviciilor de utilități publice, există o reglementare specială, respectiv Legea nr. 101/2006, care se aplică cu prioritate față de Legea nr. 51/2006, dreptul comun în materie.
Potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 101/2006 - Legea serviciului de salubrizare a localităților, "(3) Procedura de atribuire și regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităților sunt cele stabilite de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.";
Potrivit art. 29 alin. 8 din Legea nr. 51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilități publice "(8) Procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice sunt: a) licitația publică deschisă - procedura la care orice operator licențiat interesat are dreptul de a depune ofertă; b) negocierea directă - procedura prin care unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, negociază clauzele contractuale, inclusiv redevența, cu unul sau mai mulți operatori licențiați interesați";, iar potrivit alin. 9 al aceluiași articol "Delegatarul are obligația de a atribui contractul de delegare a gestiunii prin aplicarea procedurii de licitație publică deschisă. (...)";..
Art. 29 alin. 12 din același act normativ precizează că "(12) Procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități publice definite la art. 1 alin. (2) lit. a)-g) se stabilește în baza procedurii-cadru privind organizarea, desfășurarea și atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice, elaborată de A.N.R.S.C. și aprobată prin hotărâre a Guvernului*). (...) (*Hotărârea Guvernului nr. 717/2008 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea, derularea și atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice, a criteriilor de selecție-cadru a ofertelor pentru serviciile comunitare de utilități publice și a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 18 iulie 2008).
În H.G. nr. 717/2008 la art. 2 se precizează că "Prezenta procedură-cadru stabilește etapele și modul de organizare și derulare a procesului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și a serviciului public de alimentare cu energie termică";, astfel că nu se aplică în cazul serviciului public de salubrizare.
Coroborând dispozițiile legale menționate, procedura de atribuire a contractului în cauză este licitația publică deschisă reglementată de O.U.G. nr. 34/2006.
Ca urmare, sunt incidente prevederile legale din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare: - art. 2181 "Autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contractul de concesiune de lucrări publice sau contractul de concesiune de servicii prin aplicarea uneia dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) - c), (...)";; - art. 18 "(1) Procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică sunt: a) licitația deschisă, respectiv procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune oferta; (...)";
Potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 101/2006 "(1) Soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face în procedură de urgență.";
Din analiza acestor dispoziții rezultă că, în privința serviciului de salubrizare legiuitorul a adoptat o soluție diferită față de cea stabilită prin Legea nr. 51/2006 în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor, în sensul că a stabilit în mod expres competența instanței de contencios administrativ doar în privința litigiilor referitoare la încheierea și executarea contractelor.
Pentru faza de atribuire legiuitorul nu a menționat decât că aceasta se desfășoară în condițiile Legii nr. 51/2006 și ale O.U.G. nr. 34/2006.
Întrucât contractul de achiziție este un contract de delegare a gestiunii unui serviciu comunitar de utilitate publică, respectiv serviciul de salubrizare a localităților reglementat de Legea nr. 51/2006 (art. 1 alin. 2 lit. e), i se aplică prevederile art. 255 alin. 5 din O.U.G. nr. 34/2006.
Referirea expresă la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 atrage incidența în cauză a procedurii administrativ-juridicționale prevăzute de dispozițiile art. 255 alin. 5 din O.U.G. nr. 34/2006 conform cărora "(5) Soluționarea contestațiilor privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii unui serviciu comunitar de utilități publice pentru care legislația specifică face trimitere la aplicarea prezentei ordonanțe de urgență se realizează conform prezentului capitol.";
În aceste condiții, în etapa premergătoare încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este competent să soluționeze contestațiile formulate în condițiile O.U.G. nr. 34/2006, procedura de soluționare a contestațiilor de către C.N.S.C. fiind parte integrantă a procedurii de atribuire, deoarece reprezintă un remediu procedural pentru eventuale neclarități comise de autoritatea contractantă în această etapă.
Procedura reglementată de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 34/2006 trebuie privită ca un tot unitar, ceea ce conduce la concluzia că aplicarea acesteia trebuie făcută în totalitate, inclusiv în ceea ce privește soluționarea contestațiilor formulate pe parcursul etapelor desfășurate conform ordonanței.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 135 și art. 129 alin. 2 pct. 1 N.C.proc.civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, căruia i s-a înaintat dosarul cauzei.
← Efectele autorităţii lucrului judecat. Naşterea dreptului de... | Eroare materială şi eroare de judecată. Jurisprudență... → |
---|