Entitate învestită cu soluţionarea notificării. Obligaţie
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 26, art. 27, art. 28.
Entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată să propună persoanei îndreptăţite - dacă restituirea în natură nu este posibilă şi nici acordarea de bunuri în compensare - despăgubiri în condiţiile legii speciale.
în cazul în care unitatea notificată deţine în parte imobilul preluat abuziv şi cunoaşte şi celălalt deţinător, celui notificat îi revine obligaţia de a comunica persoanei îndreptăţite toate datele necesare identificării persoanei juridice sau fizice, ataşând - după caz - la comunicare, copii după actele de transfer al dreptului de proprietate sau administrare.
Decizia civilă nr. 175 din 15 decembrie 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, reclamanţii S.E. şi alţii au chemat în judecată pârâţii SC F. SA Iaşi, SC M.U. SA Iaşi, fiind introdusă în cauză şi SC T.F. SA Iaşi, pentru a fi obligate să emită decizie motivată de soluţionare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1000 m.p. teren situat în Iaşi, strada R. nr. 2 (fostă M.R.).
în motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii erau moştenitorii lui S.M. ce a avut în proprietate terenul preluat abuziv de stat, că notificarea s-a depus la Primăria mun. Iaşi, fiind trimisă spre soluţionare SC T. SA, apoi înaintată AVAS care, prin decizia nr. 184/25.10.2004, şi-a declinat competenţa în favoarea SC F. SA, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în redactarea textului la data dispunerii măsurii. Ulterior, reclamanţii, la data de 13 mai 2008, au notificat şi SC M.U. SA. Pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a autorităţii de lucru judecat.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 155 din 25 ianuarie 2010, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC M.U. SA (continuator al SC T.F. SA).
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele SC T.F. SA Iaşi şi SC M.U. SA Iaşi şi în consecinţă, a fost
respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţi în contradictoriu cu
pârâtele SC M.U. SA Iaşi (continuator al SC T.F. SA Iaşi) pentru lipsa
calităţii procesuale pasive, acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu
pârâta SC F. SA Iaşi fiind respinsă.
Prima instanţă a constatat că reclamanţii erau persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din construcţie şi teren în
suprafaţă de 1000 m.p. situat în municipiul Iaşi, strada R. nr. 2 (fostă M.R.), construcţia fiind demolată, iar prin hotărâre judecătorească irevocabilă Primarul mun. Iaşi a fost obligat la măsuri reparatorii în echivalent.
In cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3987/99/2004 al Tribunalului Iaşi, reclamanţii din prezenta cauză au solicitat ca SC T.F. SA Iaşi, ce a fuzionat prin absorbţie cu SC M.U. SA Iaşi şi aceasta din urmă să fie obligată la soluţionarea notificării, să restituie imobilul (terenul) în natură, un capăt de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis societăţii comerciale. Prin sentinţa civilă nr. 634 din 23 aprilie 2008 Tribunalul Iaşi a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive, hotărârea fiind irevocabilă.
In soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1201 C. civ., procesele în care au fost aceleaşi părţi cu acelaşi obiect fiind soluţionate pe excepţie şi nu pe fond.
S-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive pentru cele două societăţi comerciale, motivată pe faptul că nu sunt deţinătoarele terenului pentru care se solicitau măsuri reparatorii.
Tribunalul a soluţionat pe fond cererea în contradictoriu cu SC F. SA SA Iaşi, instanţa însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză tehnică topomctrică ce a stabilit că amplasamentul indicat de reclamanţi în strada R. nr. 2 (fostă M.R.) nu era real, terenul nefiind deţinut de pârâtă.
In apelul declarat, au fost formulate critici cu privire la soluţionarea în fond, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Iaşi şi nu a excepţiilor. S-a susţinut că amplasamentul imobilului notificat, concluziile expertizei efectuate fiind însuşite de prima instanţă, au fost infirmate de proba cu înscrisuri şi de actele de proprietate ale autorilor din anii 1925 şi 1929, de comunicările Direcţiei de dezvoltate urbană - Serviciul de urbanism.
S-a arătat că tribunalul a stabilit eronat amplasamentul terenului, solicitându-se administrarea probei cu o nouă expertiză, admisă de curte, şi înscrisuri între care hotărâri judecătoreşti şi comunicări de la Oficiul Registrului Comerţului.
La data transmiterii notificării SC F. SA Iaşi de AVAS, prin declinarea competenţei la 25 octombrie 2004, suprafaţa de 756 m.p. nu mai era deţinută de pârâtă, dreptul de proprietate fiind transmis prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la biroul notarial public.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis SC F. SA şi contractul de vânzare-cumpărare nu au fost anulate.
La situaţia de fapt stabilită în instanţa de apel, urmare probatoriului administrat în limita motivelor de apel, relevante în cauză sunt următoarele aspecte: reclamanţii-apelanţi sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul art. 1 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar pârâta SC F. SA Iaşi - ce nu a fost notificată direct - a deţinut din proprietatea
autorului reclamanţilor terenul în suprafaţă de 756 m.p., înstrăinat anterior învestirii de AVAS cu soluţionarea notificării.
Astfel fiind, restituirea în natură nu era posibilă, reclamanţii fiind îndreptăţiţi numai la măsuri reparatorii în modalitatea despăgubirilor.
Curtea de apel a reţinut ca fiind incidente în cauză dispoziţiilor art. 26 alin. (1) teza finală şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Apelanţii au solicitat obligarea entităţii învestite cu soluţionarea notificării numai la emiterea deciziei.
Deşi procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, părţile îşi pot exercita drepturile numai în cadrul procesual stabilit prin lege, unele norme fiind obligatorii pentru părţi şi participanţi.
Investită prin situaţia de fapt din cererea de chemare în judecată, instanţa are obligaţia de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretenţiilor formulate.
Acţiunea s-a înregistrat la 16 iulie 2007, notificarea fiind înaintată la SC F. SA de AVAS, în noiembrie 2004. Omisiunea emiterii deciziei de pârâtă constituie refuz nejustificat de a răspunde la notificare, ceea ce conferă instanţei de judecată plenitudine de jurisdicţie.
In conformitate cu art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea problemelor de drept date prin recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, dar şi pentru părţile în proces, în cauzele soluţionate ulterior publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că: „Instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei / dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate. Obligatorie, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.” Astfel fiind, curtea a stabilit obligaţia pârâtei de a face ofertă de despăgubiri.
Fiind dovedit că SC F. SA Iaşi deţinea numai în parte imobilul, îi revenea obligaţia impusă de art. 27 din Legea nr. 10/2001 de a comunica părţilor interesate datele necesare identificării celorlalte unităţi deţinătoare.
De necontestat că numai în instanţa de apel s-a stabilit că diferenţa de 244 m.p. (1000 m.p. minus 756 m.p.) nu a fost deţinută niciodată de pârâtă.
In cursul procesului, prin raportul de expertiză comunicat şi reclamantelor, au fost stabilite celelalte unităţi deţinătoare. Cum prin dispoziţia citată s-a impus pentru entitatea învestită cu soluţionarea notificării de a
comunica că nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat, curtea de apel a dispus în acest sens, pentru ca partea să nu fie decăzută din termen.
Pentru considerentele expuse, curtea a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, în temeiul art. 296 C. proc. civ., în sensul obligării pârâtei SC F. SA Iaşi de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 -pentru suprafaţa de 756 m.p. situată în mun. Iaşi (identificată conform raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul D.R. din dosarul de apel) şi de a-şi îndeplini obligaţia ce îi revine conform art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
| ← Brevet de invenţie. Aplicarea invenţiei. Contract de licenţă | Brevet de invenţie. Despăgubiri pentru folosirea neautorizată... → |
|---|
