Brevet de invenţie. Despăgubiri pentru folosirea neautorizată a produsului brevetat. Prescripţia dreptului la acţiune
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/1991, republicată, art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 35 alin. (1) lit. b) Decretul nr. 167/1958, art. 7 şi art. 12
1. Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.
Potrivit art. 34 din aceeaşi lege, cu începere de la data publicării cererii de brevet în conformitate cu art. 23, cererea asigură, în mod provizoriu, solicitantului protecţia conferită potrivit art. 33, cu excepţia cazurilor în care cererea de brevet de invenţie a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă.
Câtă vreme reclamanţii fac dovada că sunt titularii brevetului
de invenţie, aflat în perioada legală de protecţie, pot intenta acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului lor exclusiv de exploatare, neputându-se considera că acţiunea trebuie intentată în termen de 3 ani de la data depozitului naţional reglementar.
Cum reclamanţii solicită despăgubiri pentru prejudiciul produs în ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, sunt respectate prevederile art. 7 şi 12 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâţi, apare ca fiind neîntemeiată.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, devenit art. 35 alin. (1) lit. b) după republicarea actului normativ, nu constituie încălcarea drepturilor titularului de brevet efectuarea oricăruia din actele prevăzute la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenţie (...) sau a luat măsuri efective şi serioase în vederea folosirii ei cu bună-credinţă pe teritoriul României, independent de titularul brevetului de invenţiei, cât şi înainte de constituirea unui depozit naţional reglementar privind invenţia sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recu
noscută; în acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit şi a priorităţii recunoscute şi dreptul de folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării invenţiei.
Având în vedere că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, respectiv aceea ca aplicarea ori folosirea invenţiei să se facă independent de titularii brevetului, Curtea va înlătura această apărare a pârâtului şi, în baza art. 33 alin. (2) lit. a), va constata că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru folosirea de către pârât a produsului brevetat.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 399/A
din 17 noiembrie 2005, nepublicată
Prin ccrcrca înregistrată la 4 ianuarie 2001, reclamanţii S.I., Ş.Ş., C.T., I.S., H.M. şi F.E.D. au chemat în judecată pe pârâţii M.Ap.N. şi SC I.O.R. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pe pârâţi la plata sumei de 750.000.000 lei, reprezentând drepturi cuvenite reclamanţilor, în calitate de inventatori, pentru folosirea brevetului lor de invenţie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt coautorii brevetului de invenţie nr. 11630/1991, intitulat „Luneta de observare şi conducere a focului”, cu durata de valabilitate 22 mai 1991 - 22 mai 2001, solicitantă fiind U.M. 02585 Bucureşti.
La data de 27 august 1992, U.M. 02550, responsabilă cu probleme de invenţii în cadrul M.Ap.N., a anunţat O.S.I.M. de renunţarea la calitatea de titular al brevetului de invenţie, situaţie în care reclamanţii au achitat taxele de menţinere în vigoare a brevetului, iar O.S.I.M., prin hotărârea nr. 5/1531/3l.IX. 1996, le-a acordat reclamanţilor şi calitatea de titulari de brevet, aportul inventiv şi cotele cuvenite fiecărui inventator stabilindu-se de comun acord de către aceştia.
Invenţia a fost utilizată de M.Ap.N. pentru realizarea lunetelor militare la SC I.O.R. SA, în perioada 1991 şi până în prezent, fară ca inventatorii să fie recompensaţi.
Deşi au încercat să negocieze pe cale amiabilă cu U.M. 02550 din cadrul M.Ap.N. plata drepturilor băneşti cuvenite, nu s-a ajuns la un rezultat satisfăcător pentru reclamanţi.
De asemenea, deşi au solicitat SC I.O.R. SA, în calitate de fabricant, să-şi precizeze poziţia faţă de invenţia reclamanţilor, aceasta a comunicat că nu are obligaţia de a reglementa problema drepturilor cuvenite acestora.
In drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 64/1999.
Pârâtul M.Ap.N. a depus la dosar întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru perioada 22 mai 1991 - 31 decembrie
1996 inclusiv, iar, pe fondul litigiului, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâta SC I.O.R. SA a depus de asemenea întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 587/14 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de cei doi pârâţi şi a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind formulată faţă de persoane fară calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
In cauză, pârâţii nu au folosit, fabricat sau comercializat produsul „Lunetă de observare şi conducere a focului”, care face obiectul protecţiei brevetului de invenţie nr. 11630/C1/22 mai 1991, ci un alt produs din aceeaşi categorie de aparate optice (lunete), respectiv „Luneta de observare goniometru cu două grosismente LOG 2 G”.
In acest sens, Tribunalul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 65/7 iulie 1997 încheiat între SC I.O.R. SA şi UM 02550 aparţinând M.Ap.N., vânzătorul a înstrăinat către cumpărător 100 de bucăţi din produsul „Luneta de observare goniometru cu două grosismente LOG 2 G”, la preţul de 13.500.000 lei/bucată.
Acest produs cumpărat de pârâtul M.Ap.N. este acelaşi cu produsul a cărui documentaţie a fost executată de ICSISTEM în baza contractului de cercetare nr. 127/1986, pentru care SC I.O.R. SA a plătit suma de 385.386 lei.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, susţinând că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe calc de excepţie, întrucât simpla schimbare a denumirii invenţiei nu a afectat cu nimic conţinutul acesteia, facându-se dovada pe deplin a identităţii dintre obiectul brevetului de invenţie şi produsul comandat de M.Ap.N. la SC I.O.R. SA.
Prin decizia civilă nr. 266A/10 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis apelul şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la acea dată, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică, pe baza documentaţiei produsului în discuţie şi a brevetului de invenţie, care a concluzionat că acestea au aceeaşi structură şi acelaşi rol funcţional, produsul şi brevetul purtând mai multe denumiri în procesul de elaborare şi finalizare.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul M.Ap.N., iar prin decizia nr. 1518/12.04.2002, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă a respins recursul ca inadmisibil, considerând că decizia intermediară nu poate fi atacată separat, câtă vreme apelul nu şi-a încheiat caracterul devolutiv prin pronunţarea unei hotărâri definitive.
Dosarul s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă sub nr. 4589/2000, iar prin încheierea din 17 martie 2005 a fost scos de pe rolul Secţiei a IV-a civilă şi trimis secţiei specializate în cauze privind proprietatea intelectuală, respectiv Secţia a IX-a.
în cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanţilor şi două expertize tehnice de specialitate, având ca obiective stabilirea identităţii dintre produsul brevetat şi cel pentru care s-a realizat documentaţia şi a fost fabricat la SC I.O.R. SA în perioada 1985-2000 şi, respectiv, pe acela de a stabili suma ce se cuvine a fi plătită inventatorilor de către cele două pârâte chemate în judecată.
La data de 19 septembrie 2005 a decedat reclamantul S.I. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ., a fost introdusă în cauză unica moştenire a acestuia, S.V., care şi-a dovedit calitatea cu certificatul de legatar universal nr. 45/6 octombrie 2005, eliberat de biroul Notarului Public M.L.
Pârâţii M.Ap.N. şi SC I.O.R. SA au reiterat exccpţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată şi în faţa primei instanţe şi asupra cărcia instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reţine următoarele:
Potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. 4589/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, de cătrc expertul C.R.V., din analiza documentaţiei produsului denumit „LOG-2G” şi cea a brevetului de invenţie nr. 111630C1/29 noiembrie 1996, cu titlul
„Luneta de observare şi conducere a focului”, rezultă că cele două produse au aceeaşi structură şi acelaşi rol funcţional.
In ceea ce priveşte celelalte obiective referitoare la tipul de lunetă fabricat pentru M.Ap.N. şi valoarea producţiei, expertul a arătat că pârâţii, considerând secrete anumite informaţii, au refuzat transmiterea lor pentru întocmirea completă a raportului de expertiză.
Analizând susţinerile părţilor şi documentele puse la dispoziţie de către acestea - inclusiv pe cele cu caracter strict secret, la care a avut acces în baza autorizaţiei de acces la informaţii clasificate seria AA nr. 2/15 decembrie 2003 eliberată de Ministerul Justiţiei - Structura de Securitate - expertul I.N., care a efectuat cea de-a doua expertiză încuviinţată în cauză, a stabilit următoarele:
în perioada 1991-1997, la SC I.O.R. SA s-au produs 590 lunete LOG 2G, care încorporează brevetul RO 111630.
Din acestea, 50 buc. sunt în depozitele unităţilor subordonate M.Ap.N., iar restul de 540 buc. se află în dotarea unităţilor operative ale M.Ap.N.
Expertul a analizat toate avantajele economice realizate de M.Ap.N. din aplicarea invenţiei, şi anume: avantaje economice rezultate din reducerea preţului de achiziţie, avantaje economice rezultate din reducerea personalului de operare; avantaje economice rezultate din micşorarea numărului normat de lovituri de artilerie necesare pentru distrugerea unui obiectiv ţintă pe fiecare ciclu de instrucţie.
In raport de aceste avantaje economice şi având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 152/1992, expertul a întocmit nota de calcul a drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor, titulari ai brevetului RO 111630, reactualizând totodată suma în raport de indicele de inflaţie.
Astfel, concluzia raportului de expertiză a fost în sensul că, la data de 30 octombrie 2004, drepturile băneşti cuvenite inventatorilor sunt în valoare de 71.354.199.406 lei.
Prin întâmpinarea depusă la 6 aprilie 2000, pârâtul M.Ap.N. a solicitat respingerea acţiunii ca proscrisă, cu motivarea că accasta nu a fost exercitată în termen de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958 pentru perioada 22 mai 1991 - 31 decembrie 1996, inclusiv.
Prin concluziile din data de 3 noiembrie 2005, depuse şi în scris la data de 9 noiembrie 2005, pârâtul a susţinut excepţia cu motivarea că termenul de prescripţie a început să curgă pentru reclamanţi la data de
22 mai 1991, care este data depozitului naţional reglementar.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.
Potrivit art. 34 din aceeaşi lege, cu începere de la data publicării cererii de brevet în conformitate cu art. 23, cererea asigură, în mod provizoriu, solicitantului protecţia conferită potrivit art. 33, cu excepţia cazurilor în care cererea de brevet de invenţie a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă.
în speţă, reclamanţii S.I., Ş.Ş. C.T., I.S., H.M. şi F.E.D. au înregistrat la O.S.I.M. o cerere de acordare a brevetului pentru invenţia „Luneta de observare şi conducere a focului”, primind numărul de depozit 147592/22.05.1991.
La data de 31 octombrie 1997, solicitanţilor li s-a eliberat brevetul nr. 111630 CI, publicat ulterior în B.O.P.I. nr. 11/1997, durata de protecţie fiind de 20 de ani, conform art. 31 din Legea nr. 64/1991.
Prin urmare, câtă vreme reclamanţii fac dovada că sunt titularii brevetului de invenţie, aflat în perioada legală de protecţie, pot intenta şi acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului lor exclusiv de exploatare, neputându-se considera că acţiunea trebuie intentată în termen de 3 ani de la data depozitului naţional reglementar.
Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii M.Ap.N. şi SC I.O.R. SA pentru despăgubiri care decurg din folosirea invenţiei brevetate de ei.
Deşi au arătat în cerere că invenţia a fost folosită încă din anul 1991 fară ca ei să fie remuneraţi, reclamanţii nu au precizat şi perioada pentru care solicită despăgubiri.
Din oficiu, instanţa a solicitat expertului să efectueze un calcul al despăgubirilor pe fiecare an de exploatare a invenţiei, având în vedere cxccpţia astfel cum a fost invocată şi motivată iniţial.
Răspunzând obiectivului stabilit de instanţă pentru suplimentul raportului de expertiză, expertul a precizat însă că a procedat încă de la început la calculul drepturilor băneşti convenite inventatorilor numai pe o perioadă de 3 ani anterioară datei introducerii acţiunii, 4 ianuarie 2000.
Cum reclamanţii şi-au însuşit integral concluziile raportului de expertiză, solicitând plata sumei de 71.059.996.410 lei, înseamnă că drepturile solicitate vizează perioada anilor 1997, 1998, 1999, situaţie în care acţiunea apare ca fiind introdusă în termenul de 3 ani prevăzut
de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, calculat conform art. 7 şi art. 12 din acelaşi act normativ, şi nu se mai pune problema întreruperii cursului prescripţiei, invocată de reclamanţi în faţa primei instanţe.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, cererea reclamanţilor este întemeiată în parte şi urmează a fi admisă pentru considerentele şi în limitele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 203/2002, este interzisă efectuarea fară consimţământul titularului brevetului de invenţie a următoarelor acte: fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs.
In speţă, s-a dovedit prin probele administrate că reclamanţii sunt titularii brevetului de invenţie RO nr. 111630 CI, pentru produsul intitulat „Lunetă de observare şi conducere a focului”.
De asemenea, s-a dovedit că acest produs a fost fabricat de către SC I.O.R. SA, pe perioada 1991-2000, aşa cum au pretins reclamanţii.
Produsul fabricat de către SC I.O.R. SA a fost utilizat de către pârâtul M.Ap.N. pentru dotarea unităţilor subordonate.
Având în vedere că pârâta SC I.O.R. SA a fabricat produsul brevetat, iar pârâtul M.Ap.N. a folosit acest produs, ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.
In ceea ce priveşte însă avantajele economice create de fabricarea şi folosirea produsului, Curtea reţine că de acestea a beneficiat numai pârâtul M.Ap.N.
Astfel, prin analiza documentelor puse la dispoziţie de cei doi pârâţi, expertul I.N. a stabilit că SC I.O.R. SA fabrică lunetele în discuţie în condiţii speciale, la cererea, sub coordonarea şi sub controlul M.Ap.N., pentru unităţile subordonate acestuia. Dacă M.Ap.N. ar fi avut în structurile sale unităţi producătoare de echipamente optice, şi-ar fi produs lunetele neccsarc, dar neavând, a profitat de încadrarea unei părţi din SC I.O.R. SA în rândul unităţilor speciale cu producţie în domeniul apărării pentru realizarea produselor.
Expertul a concluzionat că SC I.O.R. SA a avut un rol de terţ executant, carc nu datorează drepturi băneşti inventatorilor.
Prin urmare, având în vedere că singurul carc a realizat avantaje economice din folosirea produsului brevetat de reclamanţi este M.Ap.N., Curtea va admite acţiunea numai faţă de acesta şi îl va obliga la plata despăgubirilor cuvenite titularilor de brevet.
Trebuie precizat că între reclamanţi şi pârât s-au purtat negocieri în vederea cesiunii brevetului de invenţie şi remunerării inventatorilor, întocmindu-se un proiect de contract, o notă de calcul şi o notă de negociere.
In acest sens, sunt relevante adresele din 4 mai 1998 şi 19 august 1998, prin care M.Ap.N. şi-a manifestat dorinţa de a i se cesiona brevetul şi a propus şi plata unei sume forfetare către titularii de brevet, în valoare de 12.000.000 lei.
Din conţinutul acestor adrese rezultă că pârâtul M.Ap.N. recunoaşte condiţiile în carc s-a eliberat brevetul pe numele reclamanţilor, în sensul că: invenţia a fost creată în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 62/1974, iar la notificarea O.S.I.M., atât solicitantul U.M. cât şi autorii nu au răspuns în termenul prevăzut de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 64/1991; drept urmare, eliberarea brevetului s-a făcut pe numele inventatorilor. Totodată, Departamentul înzestrării Armatei, ca organ abilitat al M.Ap.N., s-a considerat îndreptăţit la folosirea invenţiei în scopul înzestrării armatei, cu plata despăgubirilor corespunzătoare către inventatori.
Aceste recunoaşteri contrazic susţinerile pârâtului formulate pe parcursul procesului, precum şi obiecţiunile la raportul de expertiză, în sensul că nu datorează despăgubiri către titularii de brevet.
Una din apărările de fond ale pârâtului a fost în sensul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, devenit art. 35 alin. (1) lit. b) după republicarea actului normativ.
Textul menţionat prevede că nu constituie încălcarea drepturilor titularului de brevet efectuarea oricăruia din actele prevăzute la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenţie (...) sau a luat măsuri efective şi serioase în vederea folosirii ei cu bună-credinţă pe teritoriul României, independent de titularul brevetului de invenţiei, cât şi înainte de constituirea unui depozit naţional reglementar privind invenţia sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută; în acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit şi a priorităţii recunoscute şi dreptul de folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării invenţiei.
Cu privire la acest aspect, conformându-se obiectivului stabilit din oficiu de instanţă, expertul a arătat că în cauză nu a avut loc o folosire a invenţiei cu bună-crcdinţă, independent de titularul brevetului de invenţie, în condiţiile în care pârâtul M.Ap.N. a iniţiat cercetările în
domeniu, inventatorii au fost cei care au adus la îndeplinire scopul propus, iar M.Ap.N. a coordonat întreaga activitate de cercetare, proiectare şi aplicare în interes propriu a soluţiilor tehnice care au îndeplinit criteriile de brevetabilitate, conducând la eliberarea de către
O.S.I.M. a brevetului de invenţie.
Având în vedere că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, respectiv aceea ca aplicarea ori folosirea invenţiei să se facă independent de titularii brevetului, Curtea va înlătura această apărare a pârâtului M.Ap.N. şi, în baza art. 33 alin. (2) lit. a), va constata că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru folosirea de către pârât a produsului brevetat.
In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, Curtea are în vedere suma stabilită prin raportul de expertiză depus în dosarul nr. 1589/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în care se menţionează că, la data de 30 octombrie 2004, drepturile băneşti cuvenite inventatorilor erau în valoare totală de 71.354.199.406 lei.
Este adevărat că, după ce expertul a completat raportul de expertiză prin suplimentul depus în dosarul nr. 549/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, răspunzând obiectivelor fixate de instanţă, a procedat şi la o recalculare a sumei datorate de pârât arătând că, luând în calcul indicele de inflaţie pentru perioada mai 2003 - august 2005, la data de 30 august 2005 suma la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii se ridică la
205.908.99.764 lei.
Curtea constată, pe de o parte, că expertul şi-a depăşit atribuţiile, întrucât niciuna din părţi şi nici instanţa din oficiu nu a solicitat reactualizarea sumei.
In al doilea rând, expertul nu a reactualizat suma raportându-se la data de 30 octombrie 2004, avută în vedere în raportul de expertiză întocmit iniţial, cu aplicarea indicelui de inflaţie corespunzător perioadei 30 octombrie 2004 - 30 august 2005, ci s-a raportat la o dată anterioară celei din raport, situată la nivelul lunii mai 2003.
In al treilea rând, Curtea reţine că la data de 3 noiembrie 2005, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, reclamanţii au precizat expres că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 71.354.199.406 lei vechi, indicând la solicitarea instanţei şi fila 124 din dosarul nr. 4589/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, ceea ce înseamnă că nu au înţeles să-şi majoreze pretenţiile la suma stabilită prin suplimentul raportului de expertiză, ceea ce ar fi ocazionat dezbaterea în contradictoriu cu celelalte părţi a acestei chestiuni.
Prin urmare, faptul că prin concluziile scrise depuse ulterior la dosar reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de
205.908.999.764 lei vechi nu leagă instanţa, care urmează a se pronunţa în limitele statornicite de reclamanţi cu ocazia dezbaterilor orale şi contradictorii din şedinţa publică ce a avut loc la 3 noiembrie 2005.
In ceea ce priveşte reactualizarea sumei datorate reclamanţilor, astfel cum a fost calculată la data de 30 octombrie 2004, reclamanţii au deschisă această posibilitate, în condiţiile art. 371“ C. proc. civ., cu ocazia executării hotărârii judecătoreşti.
Având în vedere aceste considerente, evocând fondul, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pe pârâtul M.Ap.N. la plata către reclamanţi a sumei 71.354.199.406 lei vechi (ROL), astfel cum a fost calculată la nivelul datei de 30 octombrie
2004, ce se va reactualiza indicelui inflaţiei, la data efectuării plăţii.
In ceea ce priveşte sumele cuvenite fiecărui inventator, Curtea a avut în vedere că aceştia au determinat pe cale amiabilă, în funcţie de contribuţia fiecăruia, procentul ce li se cuvine şi, aplicând acest procent, a stabilit conform raportului de expertiză că suma globală se va împărţi în felul următor:
- S.V., în calitate de moştenitoare a reclamantului decedat S.Ş. -12.843.755.893 lei;
-Ş.Ş.-9. 276.045.922 lei;
-C.T.-9.276.945.922 lei;
-I.M.S.- 13.557.297.887 lei;
-H.M.-9.989.587.916 lei;
- F.E.D. - 16.411.465.863 lei.
Curtea a respins cererea faţă de pârâta IO.R. SA, ca neîntemeiată.
| ← Entitate învestită cu soluţionarea notificării. Obligaţie | Plângere împotriva încheierii prin care s-a dispus... → |
|---|
