Eroarea obstacol, motiv de nulitate relativă a actului juridic

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 3841/2015 din data de 19.10.2016

EROAREA OBSTACOL, MOTIV DE NULITATE RELATIVĂ A ACTULUI JURIDIC

Art.954 din codul civil din 1864 consacră ceea ce literatura de specialitate denumește eroarea obstacol sau distructivă de voință care vizează fie natura actului ce se încheie (error in negotio) fie identitatea obiectului actului juridic (error in corpore).

Eroarea obstacol sub forma error in negotio invocată de către pârâtă, așa cum decurge din motivarea în fapt a cererii reconvenționale presupune faptul ca părțile cred fiecare că au încheiat un altfel de act juridic, situație care nu poate fi reținută în speța de față, în condițiile în care, actul încheiat între părți poartă denumirea de act de vânzare - cumpărare și cuprinde toate elementele de validitate, neexistând nici un dubiu asupra naturii juridice a actului, în condițiile în care o parte strămută proprietatea asupra unor bunuri ale sale celeilalte părți, în schimbul unui preț (art.1294 cod civil).

Astfel, în speță nu este dat motivul de nulitate absolută a actului atacat, ci este vorba de vânzarea bunului altuia, iar în practica judiciară este unanim recunoscut faptul că, deși vânzătorul nu poate înstrăina bunul altuia (nemo dad quod non habet), în cazul în care totuși ar face-o, practica judiciară a considerat vânzarea anulabilă, atât pentru eroare asupra substanței lucrului care alcătuiește vânzarea anulabilă, cat si pentru eroarea asupra calității esențiale a vânzătorului, considerat de către cumpărător ca fiind proprietarul bunului. Astfel, instanța supremă a stabilit că "vânzarea lucrului altuia are la baza o eroare asupra calității de proprietar a vânzătorului și este anulabilă"; .

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 3841/2015, pronunțată în dosarul nr. 9248/190/2012*.

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial la această instanță sub numărul 9248/190/2012, petentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIȚA a solicitat, în contradictoriu cu intimații SC C SRL BISTRIȚA, prin mandatar Ș.G., Z.I., Ț.A. și N.V., să se dispună desființarea totală a înscrisului constând în contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C SRL, reprezentată de V.Z. cu procură.

În motivare se arată că, la data de 20 iulie 1993, s-a încheiat între numita Z.I., în calitate de vânzătoare, și SC C SRL, prin mandatarul V.Z., contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată având ca obiect terenul în suprafață de 9.706 mp situat în loc. C., com. B-B, între vecinii S.G., C.N. și lacul de acumulare, teren identificat de expertul Suciu Grigore ca fiind înscris în C.F. 1… B-B nr. top 2356 și 2335/2 (7.550 mp și respectiv 2.156 mp). Prețul de vânzare a fost de 776 lei (7.760.000 ROL), plata urmând a se face în maxim 45 zile respectiv până cel târziu la data de 03.09.1993.

În contract s-a stipulat că vânzătoarea se obliga să îndeplinească toate formalităților necesare întabulării terenului pe numele cumpărătoarei. S-a mai menționat că identificarea terenului s-a făcut de expertul Suciu Grigore în dosarul 1989/1993 al Judecătoriei Bistrița iar contractul de vânzare-cumpărare a fost redactat de av. G.S.

În anul 2008, persoana vătămată SC C SRL a chemat-o în judecată pe numita Z.I., în dosarul nr. 34/190/2008 al Judecătoriei Bistrița solicitând instanței să constate că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 20 iulie 1993 (înscris sub semnătură privată) a dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului în suprafață de 9.706 mp situat în loc. C, să pronunțe o hotărâre prin care să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului și să dispună întabularea acestui drept în favoarea cumpărătoarei.

Pe parcursul cercetării judecătorești părțile contractante - Z.I. în calitate de vânzătoare și SC C SRL în calitate de cumpărătoare - nu au mai recunoscut vânzarea ce a făcut obiectul contractului încheiat la 20 iulie 1993, susținând că, de fapt terenul cumpărat este proprietatea făptuitorilor Ț.A. și N.V., cu care s-ar fi realizat în fapt convenția de vânzare cumpărare și le-a fost plătit prețul fără însă ca între aceștia și SC C SRL să se fi încheiat în formă scrisă vreun act de vânzare-cumpărare. În cauză s-a făcut trimitere și la expertiza tehnică efectuată de către expertul Bruj Ovidiu potrivit căreia terenul în litigiu este proprietatea numiților Ț.A. și N.V..

Întrucât SC C SRL a recunoscut că, deși în probațiune a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 iulie 1993 cu Z.I., în realitate nu a cumpărat terenul de la aceasta, care nu este proprietara terenului obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare a cărei validare s-a solicitat în instanță, prin sentința civilă nr. 2386/09.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 34/190/2008 s-a respins acțiunea formulată de persoana vătămată din prezenta cauză ca neîntemeiată în ce-i privește pe Ț.A. și N.V. și ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă în ce o privește pe Z.I.. În continuare, SC C SRL a promovat acțiune la Judecătoria Bistrița (dosarul civil 9530/190/2010), solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, pârâți fiind Ț.A., N.V. și Z. I.. La data de 19.03.2012 acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă (filele 41,42).

În timp ce această cauză era pe rolul Judecătoriei Bistrița, persoana vătămată a formulat plângerea penală ce formează obiectul dosarlui cu nr. de mai sus, susținând că a fost indusă în eroare de făptuitorii Ț.A. și N.V. care în luna iulie 1993 au indicat-o pe Z.I.drept proprietara terenului ce a făcut obiectul tranzacției dintre părți și cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată. Abia când au fost demarate formalitățile pentru întabulare s-a constatat că terenul cumpărat și predat în folosință persoanei vătămate aparținea celor doi făptuitori, care au indus-o în eroare cu privire la datele de identificare și proprietarul terenului. Mai mult, cei doi făptuitori au înstrăinat în anul 2010 terenul în litigiu numitei P.G.

Pe parcursul cercetărilor penale numita Z.I. a declarat că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 iulie 1993 cel mai probabil îi aparține dar nu știe în ce împrejurare a executat-o. A precizat că nu a realizat nici o tranzacție cu persoana vătămată și probabil a semnat actul fără să știe despre ce este vorba. Prin rezoluția din data de 31 iulie 2012 față de făptuitorii Ț.A., N.V. s-a dispus neînceperea urmăriri penală pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin. l și 3 C. pen. și față de făptuitoarea Z.I. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cp.,întrucât s-a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Totodată, s-a dispus sesizarea Judecătoriei Bistrița în vederea desființării totale a înscrisului fals - contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C SRL reprezentată de V.Z. cu procură.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-9).

Deși au fost legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nu și-au desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 12.10.2012, intimata SC C SRL a solicitat să se dispună respingerea solicitării formulată de reprezentantul Ministerului Public în sensul desființării totale a înscrisului constând în contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL, reprezentată prin V.Z..

Prin rezoluția procurorului din 31 iulie 2012, dată în dosar nr. 414/P/2012, în baza art. 228 al.6 C. pr. pen., rap. la art. 10 lit. g C. pr. pen. s-au dispus următoarele : neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Ț.A. și N.V., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. l și 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea Z.I. cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale; și sesizarea Judecătoriei Bistrița în vederea desființării totale a înscrisului fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C reprezentată de V.Z. cu procură specială.

Prin Sentința penală nr. 225/2013, pronunțată în dosar nr. 14156/190/2012 al Judecătoriei Bistrița, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a C. pr. pen. Instanța a respins ca neîntemeiată plângerea petentei SC "C"; SRL împotriva rezoluției pronunțate în data de 31.07.2012 în dosarul penal nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și a rezoluției nr. …/II/2/2010 din 24.09.2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, privind pe intimații Ț.A., N.V. și Z.I. și menține ca legale și temeinice aceste soluții ale procurorului.

Solicitarea reprezentantului Ministerului Public ce face obiectul prezentului dosar este însă nelegală deoarece nu respectă Decizia nr.XV din 2005 a ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art. 184 din Codul de procedură civilă. Astfel, în cuprinsul acestei decizii, ICCJ decide: în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea j pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparține părților. Din cuprinsul acestei decizii rezultă indubitabil că procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă,respectiv pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

În prezenta cauză nici unul dintre intimații pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu se află în categoria de persoane prevăzută de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Aceste dispoziții legale fiind de strictă interpretare, rezultă că pentru persoanele la care nu face referire art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat aparține părților. Motivat de toate aceste argumente și de cuprinsul Deciziei nr.XV din 2005 a ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art. 184 din Codul de procedură civilă, intimata solicită respingerea solicitării formulată de reprezentantul Ministerului Public în sensul desființării totale a înscrisului constând în contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL reprezentată prin V.Z..

Prin sentința civilă nr .4333/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 9…/190/2012 s-a admis cererea formulată de petentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD în contradictoriu cu intimații SC C SRL B., Z.I., Ț.A. și N.V. ca fiind întemeiată și, în consecință, s-a dispus desființarea totală a următorului înscris întocmit în fals: contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C SRL, existent în copie.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:

Prin Rezoluția din 31 iulie 2012 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. …/P/2012, în baza art. 228 al.6 C. pr. pen., rap. la art. 10 lit. g C. pr. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Ț.A. și N.V., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. l și 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea Z.I. cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale precum și sesizarea Judecătoriei Bistrița în vederea desființării totale a înscrisului fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C reprezentată de V.Z. cu procură specială.

Prin cererea formulată, s-a solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C SRL reprezentată de V.Z. cu procură, depus în copie.

În conformitate cu art.45 Cod de proc. civilă, Ministerul Public poate porni acțiune civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților precum și în alte cazuri prevăzute de lege, în conformitate cu art.184 Cod de proc. civilă, când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă iar în conformitate cu art.245 lit.c1) Cod de proc. pen., prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. Este adevărat că prin Decizia nr.XV din 21.11.2005, Secțiile Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în aplicarea dispozițiilor art.14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art.184 din Codul de procedură civilă, au stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparținând părților, însă, după adoptarea Legii nr.356/2006, care a modificat art.245 din Codul de procedură penală, a fost emisă Decizia nr.2 din 17 ianuarie 2011 a Inaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, decizia fiind obligatorie, potrivit art.330 ind.7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

În consecință, instanța de fond a admis cererea și a dispus desființarea totală a următorului înscris întocmit în fals: contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C SRL, existent în copie.

Împotriva sentinței expuse a declarat apel, în termen legal, intimata SC C SRL B., solicitând în principal admiterea apelului în temeiul art.296 Cod .proc.civ. și schimbând în tot hotărârea atacată să se respingă ca nelegală și netemeinică, acțiunea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud având ca obiect desființarea totală a înscrisului întocmit în fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL, existent în copie, în subsidiar admiterea apelului în temeiul art.297 Cod .proc.civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motivat de probatoriul administrat în dosar nr. …./190/2012 al Judecătoriei Bistrița, apreciază soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.

Cu toate că intimata s-a opus și la fondul cauzei la admiterea acțiunii, atât pe cale de excepție, invocând lipsa calității procesuale active a petentei cât și pe fond invocând interesul pârâtei pentru ca acest antecontract de vânzare-cumpărare să producă efecte juridice, totuși instanța nu s-a pronunțat pe excepție decât o dată cu fondul cauzei, nefiindu-ne acordat dreptul de a formula apărări și a depune înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; în original.

In ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, intimata și-a construit apărările în raport de motivarea în drept a petentei, respectiv de Decizia nr.XV din 2005 a ICCJ. Astfel că în raport de motivarea acestei Decizii, intimata a apreciat că dispozițiile art.245 alin.l, lit.c din Cod proc pen. fiind de strictă interpretare nu sunt aplicabile în prezenta cauză în care ne aflăm în prezența unei rezoluții de neîncepere de urmărire penală și nu a unei ordonanțe de încetare a urmăriri penale. Abia în cuprinsul motivării sentinței civile nr.4333/24.05.2013 pronunțată în dosar nr. …/190/2012 al Judecătoriei Bistrița, instanța face pentru prima dată referire la Decizia nr.2 din 2011 a ICCJ, prin care s-a tranșat modul în care trebuie să se aplice dispozițiile art. 245 alin,1, lit.c din Cod proc pen.

In ce privește fondul cauzei, instanța nu a făcut aplicarea art. 184 din Vechiul Cod proc civ..

Astfel, pe lângă faptul că în probațiune s-a folosit doar de dosarul de urmărire penală și de rezoluția procurorului, în care nu se stabilește cu certitudine existența vreunui fals, nu li se acordă cuvântul în probațiune, nefiind verificat sub nici un aspect înscrisul original. Incertitudinea cu privire la existența vreunui fals și a unui înscris falsificat rezultă chiar din cuprinsul rezoluției procurorului din 31.07.2012 în care se consemnează în mod explicit că vânzătoarea Z.I. a declarat că semnătura de pe contractul de vânzare cumpărare din 20.07.1993 "cel mai probabil îi aparține";. Menționează, de asemenea, că intimata nu a fost de acord cu soluția procurorului încă de la început, formulând plângere împotriva rezoluției procurorului din 31.07.2012, în dosar nr. …/190/2012 al Judecătoriei Bistrita. De asemenea, încă de la momentul formulării plângerii penale a apreciat că nu se află în prezența vreunui fals săvârșit de Z.I., persoanele vizate pentru a fi cercetate penal au fost doar Ț.A. și N.V.

In probațiune s-a solicitat încuviințarea interogatoriul intimatei Z.I., atașarea dosarului nr…./190/2012 al Judecătoriei Bistrița, proba cu înscrisuri.

În drept s-au invocat prevederile art.296, art.297alin.l, art. 184 Vechiul Cod proc.

Prin Decizia civilă nr. …/A/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a admis apelul declarat de intimata SC C SRL, împotriva sentinței civile nr. 4333/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. …/190/2012, pe care a anulat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a rezolvat corespunzător excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud de a promova demersul judiciar pendinte. Independent de alegațiile părților, soluția ce se dă unei atari excepții este circumscrisă, cu caracter obligatoriu, dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/2011 ce statuează că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, ipoteză regăsită în prezenta cauză.

Întemeiată sunt însă criticile referitoare la modul de soluționare a fondului pretenției deduse judecății.

Art. 184 din codul de procedură civilă de la 1865 prevede că atunci "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă";. Reproșul apelantei de a nu se fi administrat în fața instanței de judecată nicio probă este fondat, soluția dată de prima instanță facând trimitere exclusiv la rezoluția dată de procuror la data de 31.07.2012 în dosarul parchetului nr. 414/P/2012 în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii de către făptuitorii Ț.A. și N.V. a infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. l și 3 Cod penal și de către Z.I. a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal. Considerentele sentinței apelate nu redau nici un alt argument pe care se întemeiază soluția dată și nu fac referire la nicio probă care să justifice concluzia la care s-a ajuns, astfel încât lipsesc elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. Este adevărat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței și expuse argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia. Or, în cauză prima instanță nu a analizat caracterul real/fals a convenției din 20.07.1993 încheiată între apelantă și intimata Z.I., căreia s-a încercat a i se da eficiență în mai multe dosare civile, cu trimitere la probele administrate în dosarul penal ori în fața sa, nu a pretins litiganților să prezinte originalul actului a cărui desființare se solicită, limitându-se doar depunerea copiei lui și atașarea dosarului penal finalizat prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și la trimiterea către rezoluția dată de procuror.

Circumstanțele arătate impun, conform art. 297 Cod proc. civ. casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cercetarea pricinii pe fondul ei, efectuarea verificărilor impuse de textul art. 184 din același cod și pronunțarea unei hotărâri judecătorești după prescripțiile art. 261 pct. 5, urmând a fi avute în vedere și celelalte critici ale apelului care, față de cele reținute, nu au mai fost analizate.

În rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița sub nr. 9248/190/2012*.

În data de 28.05.2014, pârâta SC C SRL a formulat Întâmpinare și Cerere reconvențională prin care a solicitat instanței, în principal, să respingă acțiunea în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița ca neîntemeiată; să constate nulitatea absolută a antecontractului întitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL întrucât lipsește consimțământul promitentului vânzător și repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirea sumei actualizate (cu indicele de consum), achitată cu titlul de preț; în subsidiar, să dispună repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei actualizate (cu indicele de consum) achitată cu titlul de preț, în cazul desființării totală a înscrisului întocmit în fals întitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL.

Pârâta arată că, motivat de recomandarea instanței de apel menționată în Decizia nr. l67/A/2013 și de necesitatea motivării în fapt și în drept a soluției potrivit art.261 alin.l, pct.5 Cod proc civ de la 1865, precum și de faptul că instanța inițial investită a analizat doar excepțiile absolute invocate, neintrând în cercetarea fondului, apreciază că se impune cercetarea cauzei sub toate aspectele.

Având în vedere declarația părților consemnată în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Z.I. a semnat înscrisul întitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat la data de 20.07.1993. Aspectul nerecunoscut de aceasta vizează doar consimțământul existent la momentul întocmirii înscrisului, respectiv la momentul semnării, aceasta nu si-a exprimat consimțământul pentru vânzarea sau promisiunea de vânzare a terenului obiect al litigiului. De altfel, semnătura de pe înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat la data de 20.07.1993 nu a fost realizată de Z.I. cu intenția de a produce efectele juridice consemnate în cuprinsul înscrisului.

Coroborând dispozițiile art.953 și art.969 alin.2 din Vechiul Cod Civ. rezultă că pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Din probele administrate până în prezent rezultă că Z.I. a semnat înscrisul întitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat la data de 20.07.1993, dar "în necunoștință de cauză";, prin urmare, fără dorința de a produce efecte juridice. Astfel, lipsind una din condițiile de valabilitate ale consimțământului, rezultă că lipsește consimțământul.

În condițiile în care dispozițiile art. 948 din Vechiul Cod civ prevăd obligativitatea unui consimțământ valabil pentru existența unei convenții valabile, rezultă că este lovită de nulitate absolută înțelegerea încheiată la data de 20.07.1993 și care a fost consemnată prin înscrisul întitulat "contract de vânzare-cumpărare";.

In ce privește solicitarea de repunerea părților în situația anterioară se întemeiază pe cele două principii care guvernează desființarea unui înscris pentru motive de nulitate. Astfel potrivit principiului retroactivității nulității, aceasta operează nu doar pentru viitor ci și pentru trecut iar în ce privește restituirea prestațiilor aceasta se întemeiază plata nedatorată, potrivit art. 1092 din Vechiul Cod civil.

În drept, a invocat disp. art.948, art. 953, art.969, art. 1092 din Vechiul Cod Civ.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, probe testimoniale și verificarea de scripte.

În data de 12.11.2014, pârâta SC C SRL a depus la dosar un înscris prin care a solicitat instanței să pronunțe o încheiere de refacere a înscrisului original intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL întrucât acesta s-a pierdut.

În motivare arată că, la începutul proceselor demarate în legătură cu antecontractul intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 , acest înscris a existat în original. În toate dosarele care au vizat acest înscris, antecontractul a fost depus doar în copie. Pe parcursul perindării documentelor de la un mandatar la altul, acest înscris original semnat de SC C SRL, prin mandatarul administratorului legal,V.Z. și Z.I. s-a pierdut, fiind imposibilă recuperarea acestuia.

Având în vedere că atât mandatarul Ș.Gh. cât și semnatarul cu procura specială V.Z. au cercetat înscrisul original prin propriile simțuri apreciază că aceștia sunt în măsură să confirme identitatea dintre conținutul copiilor existente la dosar și originalul pierdut.

În drept, a invocat prev. pe art.583 alin. 1, alin.2, alin.4, alin.5 din Cod proc civ de la 1865.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu martori.

În ședința publică din data de 17.12.2014, instanța, raportat la cererea formulată de intimata SC C SRL, văzând dispozițiile art. 583 alin 1 Cod procedură civilă care prevăd că " dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăși instanța investită cu judecarea pricinii"; a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile articolului menționat, motiv pentru care a respins cererea formulată.

În data de 04.05.2015, pârâta Z.I. a depus la dosar Concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii Parchetului de pe lingă Judecătoria Bistrița, având ca obiect anulare contract de vânzare cumpărare sub semnătura privata, încheiata la data de 20.07.1993, intre pârâta Z.I. și pârâta SC C SRL; respingerea cererii pârâtei SC C SRL, prin care solicita respingerea acțiunii formulată de reclamant; cu obligarea pârâta SC C. SRL la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare arată că, pârâta Z.I., împotriva voinței sale, a fost indusa în eroare de pârâții T.A. și N.V., pentru a semna înscrisul contract de vânzare cumpărare cu susținerea și motivarea ca semnează un înscris pentru ieșire din indiviziune privitor la terenul pentru care s-au judecat intre anii 1990-1993.

Din probatoriul administrat, declarația martorilor audiați, S. Gh., P. I. și din interogatoriul luat pârâtei se desprind următoarele concluzii: pârâta Z.I. nu a vândut nici un teren și nu a primit nici o suma de bani de la pârâta SC C SRL, motiv pentru care contractul încheiat este caduc; pârâta Z.I. susține în mod credibil și fără îndoială că niciodată nu a încheiat cu administratorul sau reprezentantul reclamantei un contract de vânzare cumpărare teren; este fără dubiu și recunoscut de către administratorul pârâtei SC C SRL, faptul ca nu a cumpărat teren de la pârâta Z.I., nu a dat acesteia nici o suma de bani, motiv pentru care nu solicita restituirea prețului de la aceasta pârâta; terenul în discuție a fost oferit și prezentat pentru vânzare de către pârâții T.A. și N.V., iar administratorul pârâtei SC C SRL, care recunoaște ca acestea sunt persoanele care i-au vândut terenul și au primit prețul; prin sentința civila pronunțata în dosarul nr. 34/190/2008, instanța de judecata respinge acțiunea pentru validare contractului de vânzare cumpărare neîntemeiata; prin încheierea pronunțata la data de 30.03.2009 în dosarul nr. …/190/2009, instanța de judecata ia act de renunțarea la judecata a reclamantei SC C SRL fata de pârâta Z.I.; prin sentința civila nr. 3233/190/2012, definitiva și irevocabila, pronunțata în dosarul nr. …/190/2010, instanța de judecata respinge acțiunea de obligare în solidar a pârâților Z.I., T.A. și N.V., la restituirea prețului achitat, ca inadmisibilă.

Potrivit prevederilor art. 274, cod procedura civila, având în vedere cheltuielile efectuate de pârâta Z.I., în prezenta cauza, solicită instanței să dispună obligarea pârâtei SC C SRL la plata cheltuielilor de judecata, în suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.

In drept, a invocat prev. art. 146 cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin Rezoluția din 31 iulie 2012 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. …/P/2012, în baza art. 228 al.6 C. pr. pen., rap. la art. 10 lit. g C. pr. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Ț.A. și N.V., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. l și 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea Z.I., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, fiind sesizată Judecătoria Bistrița, în vederea desființării totale a înscrisului fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C reprezentată de V.Z. cu procură specială.

Prin cererea formulată s-a solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. și SC C SRL reprezentată de V.Z. cu procură, depus în copie, însă originalul actului nu s-a mai găsit, fapt de altfel, adus la cunoștința instanței, atât de către petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, cât și de către părți la termenul de judecată din data de 24.09.2014 și consemnat în încheierea de ședință din acea dată ( fila 21 din dosar), dar și din răspunsul dat adresei instanței de către d-nul av. S.G.( fila 31 din dosar)

Trebuie reamintit faptul că, prin Decizia nr.XV din 21.11.2005, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în aplicarea dispozițiilor art.14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art.184 din Codul de procedură civilă, au stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparținând părților.

Prin Decizia civilă nr. 167/A/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dos. nr. …/190/2012, urmare admiterii apelului împotriva sentinței civile nr. 4333/2013 pronunțată în acest dosar de prima instanță de fond, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu recomandarea de a se motiva hotărârea în concordanță cu probele de la dosar și a se analiza caracterul real/fals al convenției din 20.07.1993 încheiată între părți, respectiv între Z.I., în calitate de vânzător și SC C SRL, în calitate de cumpărător, sens în care instanța să ceară părților a prezenta originalul actului, respectiv a se efectua cercetările impuse de disp. art. 184 din Codul de procedură civilă din 1865.

În acest context, a doua instanță de fond, după rejudecare, a solicitat părților să depună înscrisul în original, pentru efectuarea verificării lui, dar acesta nu a putut fi găsit de către nici una dintre părți, astfel că în cauză nu s-a putut face aplicarea disp. art. 177 și urm. din Codul de procedură civilă din 1865, iar pe de altă parte, chiar și din rezoluția emisă de procuror la data de 31.07.2012 în Dos. nr. …/P/2012 reiese că "semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 iulie 1993 cel mai probabil îi aparține, dar nu știe în ce împrejurare a executat-o";, fiind vorba despre persoana consemnată în antecontractul de vânzare-cumpărare, ca fiind vânzătoare, numita Z.I., a recunoscut că semnătura îi aparține, așa încât sub acest aspect nu este necesară verificarea actului prin prisma unui așa-zis fals în privința semnăturii de la rubrica "Vânzător";, iar în ceea ce privește scrisul, acesta nu se contestă, instanța observând că antecontractul a fost redactat pe o mașină de scris.

Față de cele mai sus expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea principală, având ca obiect anulare act fals, nefiind întrunite în cauză cerințele prev. art. 184 din C.pr.civ. din 1865 rap. la art. 228 alin.6 din C.pr.pen. vechi și art. 245 alin.1 litera c) indice 1 din același cod, deoarece în speță nu s-a dovedit existența falsului antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, scrierea acestuia nefiind contrafăcută, subscrisă sau alterată în vreun mod, deoarece nu Z.I. a fost cea care l-a redactat, iar pe de altă parte ea a recunoscut că l-a semnat, astfel încât nici sub acest aspect nu poate fi reținută existența falsului.

Apreciem că în speță, așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză care se coroborează cu interogatoriul luat pârâtei Z.I. ( filele 41-44, 48-49 din dosar), aceasta a semnat actul sub semnătură privată, al cărui original nu se mai găsește în prezent spre a se folosi de el în vederea înscrierii dreptului său de proprietate.

Că este așa rezultă inclusiv din actele Dos. penal nr. …/P/2012 în care s-a pronunțat rezoluția din 31.07.2012 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care s-a solicitat instanței civile să cerceteze falsul.

Trebuie precizat însă faptul că declarațiile numiților N.V. și Ț.A. nu corespund cu declarația pârâtei Z.I., aceștia nerecunoscând că ar fi primit prețul pentru terenul vândut și nici măcar existența vreunei înțelegeri cu reprezentantul SC C SRL, B.C., căruia să îi fi promis vânzarea acestui teren, nerecunoscând primirea sumei de 7.760.000 ROL de la acesta cu titlu de preț pentru terenul respectiv, declarând în fața organelor de cercetare penală că nici măcar nu îl cunosc pe acesta, iar terenul pe care îl deține fiecare dintre ei în localitatea C l-au folosit până în anul 2010, când l-au vândut fiecare către P.G. Pe de altă parte, atât în fața organelor de cercetare penală, cât și în fața instanței cu ocazia luării interogatoriului, pârâta Z.I. a declarat că a cunoscut faptul că "N.V. și Ț.A. au vândut suprafața lor de teren de 10.300 mp unui cetățean belgian pe nume B.C."; ( declarația de la filele 23-25 din dosarul penal atașat) , iar în răspunsurile la interogatoriul luat acesteia ( fila 48) a arătat că nu a primit nici un ban de la numitul B.C. pentru vânzarea unui teren care îi aparține și nici nu a promis că va vinde un teren de al ei reprezentantului SC C SRL, dar că toți cetățenii din C știu că terenul din locul numit "Strâmtură"; situat pe partea stângă a lacului lângă P.D. a fost vândut de Ț.A., necunoscând dacă acesta sau N.V. a primit banii, deoarece ea nu a fost de față nici la predarea banilor și nici la predarea în posesie și folosință a terenului.

În contextul stării de fapt expusă mai sus, raportat la obiectul cererii reconvenționale formulată de pârâta SC C SRL, care solicită în principal constatarea nulității absolute a antecontractului intitulat "Contract de vânzare-cumpărare"; încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 , cu motivarea că lipsește consimțământul promitentului vânzător instanța apreciază că acest motiv nu subzistă, pentru argumentele ce se vor expune în continuare.

Nulitatea absolută intervine în cazul încălcării în momentul încheierii actului juridic a unei dispoziții legale, care ocrotește un interes general.

Totodată, nulitatea este absolută când a lipsit consimțământul și aceasta lipsă se datorează unei erori-obstacol, distructivă de voință, acesta reprezentând un fenomen complex atât din punct de vedere psihologic cât și din punct de vedere juridic. Sub aspect juridic, voința este complexă, deoarece reunește în structura sa două elemente: consimțământul și cauza ( scopul).

Consimțământul, fiind exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, este o condiție de fond, esențială de validitate și generală a actului juridic.

Art. 948 din cod civil de la 1864, aplicabil speței raportat la data încheierii actului a cărui nulitate se cere, prevede ca fiind condiții esențiale pentru validitatea unei convenții capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiect determinat și o cauză licită.

Or, lipsa condiției sau elementului esențial ( cum se utilizează în doctrină și practică) respectiv - consimțământul, atrage nulitatea absolută a convenției încheiate.

În speță însă vânzătoarea, respectiv pârâta Z.I., prin actul pe care l-a semnat a vândut un teren care nu-i aparținea.

Potrivit art.953 cod civil din 1864, ``consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol``.

Astfel, apreciem că în speță nu este dat motivul de nulitate absolută a actului atacat, ci este vorba de vânzarea bunului altuia, iar în practica judiciară este unanim recunoscut faptul că, deși vânzătorul nu poate înstrăina bunul altuia (nemo dad quod non habet), în cazul în care totuși ar face-o, practica judiciară a considerat vânzarea anulabilă, atât pentru eroare asupra substanței lucrului care alcătuiește vânzarea anulabilă, cat si pentru eroarea asupra calității esențiale a vânzătorului, considerat de către cumpărător ca fiind proprietarul bunului. Astfel, instanța supremă a stabilit că "vânzarea lucrului altuia are la baza o eroare asupra calității de proprietar a vânzătorului și este anulabilă"; .

În concluzie, vânzarea lucrului altuia are la bază atât eroarea din partea cumpărătorului, cât și eroarea asupra persoanei .

Dacă bunul este determinat, vânzarea va fi lovită de nulitate relativă, deoarece cumpărătorul se află într-o dublă eroare: eroare asupra calității vânzătorului, considerat proprietar al bunului și eroare asupra substanței lucrului, care formează obiectul contractului.

Numai dacă atât vânzătorul, cât și cumpărătorul cunoșteau în momentul încheierii actului că se vinde bunul altuia, s-ar putea considera că un asemenea contract este lovit de nulitate absolută, deoarece s-ar urmări validarea unor acțiuni speculative, ceea ce determină ca un asemenea contract sa aibă o cauza ilicită.

Vânzarea bunului altuia este valabilă și dă naștere obligației vânzătorului de a asigura transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, fie prin dobândirea de către vânzător a bunului, fie prin ratificarea convenției de către proprietar. În cazul în care vânzătorul nu-și îndeplinește această obligație, se poate solicita rezoluțiunea contractului, restituirea prețului și daune-interese.

Cu toate acestea cum în speță nu s-a invocat acest motiv de nulitate relativă, care este aplicabilă în cazul cumpărătorului de bună-credință, așa cum este pârâta SC C SRL, instanța nu o poate pune în discuție, ori nulitatea absolută pentru lipsa consimțământului nu este dovedită în cauză.

Pe de altă parte, repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii sumei achitată cu titlu de preț, actualizate cu indicele de consum nu poate fi solicitată pârâtei Z.I., atâta timp cât banii nu i-au fost predați ei, ci așa cum rezultă din probele administrate în cauză numitului T.A., astfel că și acest petit este neîntemeiat.

În ceea ce privește subsidiarul cererii reconvenționale se solicită repunerea părților anterioare, ca și în primul petit cu consecința restituirii prețului actualizat, dar în situația în care instanța ar desființa total înscrisul întocmit în fals, intitulat contract de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. și SC C SRL, instanța urmează să îl respingă ca neîntemeiat, pentru argumentele mai sus expuse, în condițiile în care actul în speță nu a fost dovedit ca fiind fals, iar întemeierea restituirii prestațiilor pe plata nedatorată conform art. 1092 din vechiul Cod civil nu își găsește aplicare pentru că plata nu s-a făcut vânzătoarei, ci altei persoane, lui Ț.A.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiate atât cererea principală, având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIȚA, în contradictoriu cu pârâții Z.I., SC C SRL, Ț.A. și N.V., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC C SRL, având ca obiect constatare nulitate absolută antecontract de vânzare-cumpărare.

Raportat la soluția adoptată, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, raportat la cererea formulată de către pârâta Z.I.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamantul și pârâta reclamantă reconvențional.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul va respinge ca nefondate apelurile declarate.

← Judecătoria bistriţa – secţia civilă, sentinţa civilă...		Măsuri speciale în timpul derulării procedurii insolvenţei →

Eroarea obstacol, motiv de nulitate relativă a actului juridic

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Eroarea obstacol, motiv de nulitate relativă a actului juridic