Starea de provocare în acţiunile privind răspunderea civilă delictuală

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 2138/2015 din data de 19.10.2016

STAREA DE PROVOCARE ÎN ACȚIUNILE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

În ceea ce privește starea de provocare, trebuie subliniat că în materie de răspundere civilă, "provocarea"; nu este o cauză de înlăturare a răspunderii (de altfel, nici în materie de răspundere penală, nu există un efect exonerator de răspundere ci doar o circumstanță atenuantă, în situația provocării). Mai mult decât atât, în cauză nu se poate reține existența unei stări de provocare, având în vedere faptul că între părți exista un conflict vechi (de ani de zile). În atare situație este evident că pârâtul cunoștea existența conflictului și a săvârșit fapta în condițiile unei premeditări (stare ce exclude provocarea). Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere de natură să determine o persoană să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ori în cauză pârâtul a urmărit conflictul cu reclamantul. Nici chiar în ipoteza descrisă de către pârât nu ar putea fi reținută starea de provocare, acesta fiind cel care a venit la locul incidentului la solicitarea mamei lui, tocmai pentru a interveni în conflict.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 2138/2015, pronunțată în dosarul nr. 4194/190/2014.

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul T.T. a chemat în judecată pe pârâtul C.I. solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 500 lei daune materiale și 7.000 lei daune morale; Cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, astfel cum a reținut și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud prin Ordonanța din 31 ianuarie 2014 dată în dosarul nr. ../P/2014, la data de 16.09.2013 pârâtul C.I. i-a aplicat o lovitură în zona feței, după care, căzut fiind, l-a lovit cu picioarele, în mod repetat, în zona coastelor.

În urma agresiunii, reclamantul a suferit leziunile traumatice menționate în Certificatul medico legal nr. 2119/I/a/726 din 17.09.2013, pentru care - din punct de vedere medico legal - s-au acordat 4-5 zile îngrijiri medicale.

În realitate, așa cum o susțin și actele medicale anexate, gravitatea leziunilor suferite a fost mult mai ridicată și ar fi justificat acordarea unui număr mai mare de zile de îngrijiri medicale însă, din cauza stării de sănătate și a stresului posttraumatic, nu a făcut demersurile necesare la acea vreme, pentru reexaminarea medico legală, întrucât consecințele pe planul răspunderii penale pentru învinuit ar fi fost aceleași.

Reținându-se că numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este relativ redus și că pârâtul nu are antecedente penale, s-a apreciat că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și i s-a aplicat o amendă cu caracter administrativ.

Potrivit art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral

În speță, reclamantul a făcut cheltuieli încadrabile în categoria prejudiciilor materiale de peste 500 lei, constând în deplasări repetate de la T.B. - T. la B., la medici, investigații de specialitate, examinare medico legală, taxa de eliberare a certificatului medico legal, contravaloarea medicamentelor menționate în Fișa de examinare sub parafa dr. J.F.

Este evident și ușor de înțeles că parcurgerea procedurilor medicale vizate de Fișa de examinare anexată, pe lângă timpul pierdut, a însemnat numeroase cheltuieli informate, iar o sumă de 500 lei reprezentând cheltuieli materiale este modică față de realitatea cele efectiv cheltuită.

Cât privește despăgubirile de 7.000 lei pretinse pentru prejudiciul moral cauzat, acesta nu reprezintă decât o minimă compensare a suferinței care i-a fost cauzată.

Așa cum rezultă din Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud invocată, pârâtul a comis, la adresa reclamantului și a soției acte de violență și amenințări grave, în plină stradă și zi, ajutat de numeroase alte persoane (rămase neidentificate), pe fondul unui litigiu civil inițiat de mama sa și obiect la acea vreme - al unei cauze civile pe rolul Judecătoriei Bistrița.

Reclamantul a primit din partea pârâtului nenumărate amenințări cu acte de violență grave, urmate de punerea lor în aplicare prin fapta ce constituie temei al prezentelor pretenții.

Reclamantul precizează că este un pensionar bolnav, ce locuiește cu soția - de asemenea bolnavă - astfel că, în aceste condiții, numai actele de amenințare sunt de natură să îi creeze un puternic disconfort psihic, să-i dea palpitații și să-și intensifice manifestările bolilor de care suferă.

Faptul de a fi fost bătut și umilit în public de către pârât, în stradă ziua în amiaza mare, i-a creat un puternic sentiment de insecuritate, văzându-se de-o dată extrem de vulnerabil și neajutat de instituțiile statului.

Drept urmare, reclamantul nu a mai putut dormi nopțile, s-a baricadat în casă, tresărind la fiecare mișcare sau lătrat al câinilor, de teamă că pârâtul și-ar putea duce pe mai departe, la îndeplinire amenințările proferate anterior la adresa sa (unele înregistrate pe CD dar neluate în seamă de organul de cercetare penală).

Este adevărat că despăgubirile acordate pentru daunele morale cauzate nu pot constitui o sursă de îmbogățire pentru cel vătămat, însă o sumă de 7.000 lei acordată în circumstanțele arătate nu este nici pe departe de natură a constitui un mijloc de îmbogățire a reclamantului, dar ar fi de natură să-i aline suferința și stresul, inclusiv prin prisma faptului că ar vedea că, într-adevăr, cine încalcă legea răspunde pentru aceasta. Și aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul, amendat modic, doar pentru faptul de a nu fi avut antecedente, a continuat să se manifeste sfidător și amenințător la adresa sa, lăsând să se înțeleagă în mod explicit că este "descurcăreț"; și că nu se teme de nimeni, pentru faptele comise.

Este greu de judecat starea psihică a unui om în vârstă de peste 60 de ani, față de vârsta pârâtului de cca. 40 de ani, mai ales în condițiile în care locuiește în mediul rural, unde prezența autorității și protecția vieții și a integrității corporale sunt mai puțin asigurate ca la oraș.

Prin natura muncilor sale - de agricultor în gospodăria proprie, reclamantul este nevoit să se deplaseze la câmp ori la pădure, la diferite munci, iar de frica produsă nu o mai poate face decât însoțit, iar uneori este nevoit să angajeze alte persoane în acest scop.

Menționează că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, sens în care i-a comunicat pârâtului pretențiile sale și i-a acordat un termen pentru a-și achita suma solicitată însă acesta nu a răspuns în nici un fel demersului său.

De asemenea, pentru data de 03.03.2014 pârâtul a fost invitat la Cabinetul av. Moldovan Liviu în vederea parcurgerii procedurii de informare asupra avantajelor medierii însă acesta nu s-a prezentat.

În drept, a invocat prevederile art. 1349 Cod civil, art. 453 Cod de procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-11) și a solicitat proba cu martori.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată împotriva sa; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată corespund doar într-o foarte mică măsură adevărului, în sensul că deși, într-adevăr, în luna septembrie a anului trecut, mai exact în 16.09.2013, a avut loc o altercație între pârât și reclamant, aceasta s-a produs în cu totul alte împrejurări decât cele arătate în acțiune, împrejurări ce sunt de natură a conduce la exonerarea totală de răspundere a pârâtului.

Așadar, ceea ce a "omis"; reclamantul să precizeze în acțiunea sa este faptul că în aceeași zi (16.09.2013), în cursul dimineții, numitul T.T. s-a prezentat la Judecătoria Bistrița, unde avea un proces pe rol, în cadrul căruia se judeca cu mama pârâtului, C.F., pentru dreptul de proprietate asupra unei fântâni.

Acel proces a fost rezultatul unui conflict destul de vechi între familia pârâtului și cea a lui T.T.: acum cca. 25 ani, pe când casele nu erau alimentate cu apă de la rețeaua publică, mama pârâtului, C.F., care locuiește doar la o casă distanță de reclamant, a construit, pe terenul lui T.T. și cu acordul acestuia, o fântână, pe care evident că a folosit-o ani de zile și reclamantul (și pe care de altfel o folosește și acum, fiind pe terenul lui), dar de care se folosea și mama pârâtului, pentru a se aproviziona cu apă.

Din păcate, însă, în preajma anului 2011, T.T. a început să-i facă probleme mamei pârâtului, în sensul că nu o mai lăsa să folosească apa din fântână, îi vorbea urât și o amenința deseori, îi oprea robinetul de la conducta de apă ce o trăsese mama de la fântână până la casa ei, situație ce a determinat-o pe mama pârâtului să-și revendice dreptul de proprietate asupra acestei fântâni, în cadrul procesului mai sus arătat (Dos. nr. 11724/190/2011 al Judecătoriei Bistrița), la care s-a prezentat și T.T. în acea zi de 16.09.2013.

Probabil că, nervos fiind, după ce s-a întors din B., după proces, și întâlnindu-se cu mama pârâtului, prin localitatea lor de domiciliu - sat T., comuna T.B. - reclamantul a început să îi vorbească din nou foarte urât mamei pârâtului, să strige la ea și să o amenințe că o omoară.

Mama pârâtului, foarte speriată în această situație (ea fiind o femeie bătrână - 70 ani - și bolnavă), a început să fugă de el, iar reclamantul, în loc să se oprească, din contră a alergat după ea. Mama pârâtului a fugit printr-o curte și a reușit să scape, intrând în casa unui vecin, însă reclamantul T.T. nici atunci nu s-a potolit, ci s-a așezat pe o bancă în fața casei, așteptând-o să iasă.

Mama pârâtului, îngrozită de spaimă, cunoscându-i caracterul violent și neștiind ce să facă, l-a sunat pe pârât, povestindu-i ce s-a întâmplat și spunându-i că îi este realmente teamă pentru viața ei. Auzind acestea, pârâtul s-a urcat în mașină și s-a deplasat la casa unde i-a transmis mama sa că se ascundea de T.T. Ajungând acolo, l-a văzut pe banca din fața casei pe reclamant, cu o sticlă de bere în mână. Nici nu a apucat bine să îl întrebe ce are cu mama sa, că el a și sărit la pârât, a spart sticla de bere, lovind-o de bancă, iar cu o bucată din sticlă - ciobită și tăioasă - l-a atacat. În acel moment, încercând să se apere, pârâtul l-a lovit, iar el a căzut jos. Sub impulsul acestei provocări și a stării de nervozitate deosebită ce i-a produs-o (speriat fiind și pârâtul pentru viața mamei sale - o femeie de 70 de ani), i-a mai aplicat două sau trei lovituri, după care s-a oprit.

Așadar, solicită instanței să ia act de faptul că acestea sunt împrejurările reale în care s-a comis fapta, iar prezentarea reclamantului din cererea sa de chemare în judecată este trunchiată și ascunde o mare parte din adevăr.

Împrejurările descrise mai sus vor fi confirmate și de martorii a căror audiere o solicită, care de asemenea cunosc și teroarea în care trăiește mama sa de ani buni de zile, ea fiind în permanență amenințată de reclamant, agresată verbal și uneori chiar fizic.

De-a lungul timpului, mama pârâtului, în urma agresiunilor lui T.T., a formulat și plângeri la poliție, pe care însă ulterior și le-a retras, fiindu-i teamă de acesta și sperând de fiecare dată că poate se va potoli. Dovadă în acest sens stă adresa nr. 226.473/52/5 din 12.03.2012 a Poliției Municipiului Bistrița (anexa nr. 1 ), prin care se arată că numita C.F. a formulat o petiție prin care a solicitat măsuri legale față de T.T.. Întrucât în data de 21.01.2012 a căzut si si-a fracturat brațul stâng, "cu ocazia verificărilor întreprinse, numitului T.T. i s-a pus în vedere ca pe viitor să nu mai intre în divergențe"; cu mama pârâtului, "iar eventualele litigii să le rezolve prin organele abilitate ".

De asemenea, chiar și după incidentul din data de 16.09.2013 (ce face obiectul prezentului dosar), mama pârâtului a formulat plângere la poliție, însă din nou, de frica reclamantului, a renunțat. Prin adresa nr. 239.414/52/1 din 04.10.2013 (anexa nr. 2), Secția 2 Poliție Rurală P.B. arată: "la petiția dvs., înregistrată sub nr. 239.414/52/1 din 19.09.2013, în care sesizați unele aspecte cu privire la numitul T.T. din localitatea T., nr. 665. județul B-N, vă comunicăm următoarele: întrucât în declarația dvs. ați menționat că nu solicitați efectuarea de cercetări fată de T.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare sau alte fapte de natură penală, petiția dvs. a fost clasată";.

Așadar, consideră că în speța de față sunt îndeplinite condițiile art. 1352 și 1380 Cod civil, texte legale care prevăd exonerarea totală de răspundere a unei persoane (referitoare la răspunderea civilă delictuală) în situația în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseși: nu există obligația de reparare a prejudiciului atunci când acesta este cauzat de fapta victimei înseși.

Totodată, pârâtul s-a aflat și în stare de legitimă apărare - prevăzută de art. 1360 cod civil și art. 19 Cod penal, reclamantul atentând atât la viața mamei pârâtului, cât și a sa personală.

Din moment ce în această situație, legea nu recunoaște victimei nici măcar dreptul de a obține despăgubiri materiale, întrucât prejudiciul a fost produs prin propria sa faptă, cu atât mai mult nu se justifică nici acordarea de daune morale, agresorul inițial fiind chiar el - reclamantul T.T.

Nu corespunde deloc realității faptul că i s-a creat reclamantului un puternic sentiment de insecuritate sau că nu a mai putut dormi nopțile, "tresărind la fiecare mișcare sau lătrat al câinilor de teamă că pârâtul și-ar putea duce la îndeplinire amenințările";.

Aceste afirmații sunt niște exagerări crase și cât se poate de false, dorindu-se inducerea în eroare a instanței de judecată prin insuflarea ideii că reclamantul a fost cel amenințat, pe când realitatea este cu totul alta: mama pârâtului este cea umilită și batjocorită constant de reclamant; ea a fost agresată chiar și fizic de acesta, în repetate rânduri, mama deținând și acte medicale în acest sens (acte pe care le va depune ulterior, printre care și un certificat medico-legal cu 8 zile îngrijiri medicale, în urma unei altercații cu reclamantul). Pârâtul și familia sa a dus-o de multe ori la medic după agresiunile lui T.T., pentru că, pe lângă suferințele fizice, se mai și speria foarte tare, crescându-i alarmant tensiunea; în plus, are și serioase afecțiuni cardiace, suferind două operații de bypass la inimă, este slăbită și orice eveniment neplăcut îi afectează extrem de mult sănătatea. Acest T.T., prin comportamentul său, i-a pus de nenumărate ori viața mamei sale în pericol.

Mai mult, nu înțelege cum reclamantul poate să fie atât de "înspăimântat";, când de fapt mama pârâtului este cea care locuiește aproape de el, singură în casă și fără ajutor, iar pârâtul are domiciliul în alt sat - T.B.. În plus, pârâtul, din luna februarie 2014 este chiar plecat la muncă în Italia, așa că de aproape jumătate de an nici nu mai este în țară.

Totodată, mai subliniază și faptul că, deși avea posibilitatea, pe tot parcursul derulării cercetărilor în dosarul penal, reclamantul nu s-a constituit parte civilă și nu a înțeles să solicite pe această cale despăgubiri de nici un fel.

Referitor la dosarul penal nr. ../P/2013, arată pârâtul că a fost scos de sub urmărire penală atât cu privire la "pretinsele"; infracțiuni de amenințare, cât și cu privire la infracțiunea de lovire, întrucât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a considerat că, raportat la împrejurările în care a fost comisă, "fapta de lovire nu prezintă, prin conținutul ei concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile prevederile art. 181 Cod penal"; (Ordonanța din 31 ianuarie 2014 - anexa nr. 3)- împotriva acestei Ordonanțe a formulat plângere presupusa parte vătămată T.T. (soția reclamantului), dar și aceasta a fost respinsă de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin Ordonanța din 24.02.2014 (anexa nr. 4).

Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de T.T., având în vedere faptul că este complet neîntemeiată, pârâtul neavând obligația legală de a-i achita nici daune materiale, nici morale, prin prisma împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta. Din contră, pârâtul și familia sa sunt cei lezați de comportamentul agresiv al reclamantului, care locuiește aproape de mama pârâtului, amenințând-o constant, astfel încât atât ea, cât și pârâtul trăiesc într-o stare de teamă permanentă.

În drept invocă dispozițiile art. 1352, 1360 și 1360 Cod civil, art. 19 Cod penal, precum și art. 205, 315 și 453 Cod proc. civ.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 26-33).

Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 26.08.2014, reclamantul arată că cea mai mare parte a susținerilor pârâtului din cuprinsul întâmpinării sale sunt străine și fără relevanță în soluționarea acțiunii obiect al prezentului dosar.

Invocarea unor pretinse sau reale neînțelegeri dintre reclamant și mama pârâtului, soluționate, (sau nu), de organele competente, inclusiv pe calea unor cercetări penale, nu au nicio semnificație și nicio relevanță în ceea ce privește prezenta cauză.

În discuție sunt pretențiile reclamantului, materiale și morale, izvorâte din fapta de lovire sau alte violențe, comisă asupra sa de către pârât.

Existența acestei fapte, săvârșirea ei de către pârât și întinderea consecințelor ei - pe planul vătămărilor și leziunilor traumatice produse - au fost stabilite în cadrul dosarului penal nr. 22/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a cărui atașare a solicitat-o în probațiune.

Litigiile dintre reclamant și mama pârâtului s-au încheiat, prin respingerea pretențiilor acesteia, iar vârsta, starea de sănătate sau alte astfel de considerente, nu pot avea nicio relevanță în prezenta cauză.

Pârâtul este cunoscut în zonă, (ca și întreaga lui familie, de altfel), ca o persoană violentă, agresivă, certată cu legea.

Este pentru prima dată când pârâtul - fost învinuit pentru fapta în discuție, în dosarul nr. ../P/2014 - invocă existența așa-zisei provocări.

Pe parcursul cercetărilor penale pârâtul, (învinuitul), nu a pomenit niciodată o astfel de stare de fapt și nici nu a solicitat, în dovedirea ei, audierea martorilor propuși în prezenta cauză, (F. și C.), martori care de altfel nu cunosc nimic în legătură cu agresiunea propriu-zisă, nefiind prezenți la locul și momentul producerii ei.

Pârâtul susține că ar fi îndeplinite condițiile legale privitoare la exonerarea totală de răspundere a unei persoane "în situația în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseși";.

Nici susținerea existenței legitimei apărări - afirmată de asemenea pentru prima dată în întâmpinare - nu-și găsește justificarea în cauză - (ea nefiind invocată pe parcursul urmăririi penale efectuate în cauză).

Pentru existența legitimei apărări este necesar ca fapta să fie comisă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust (art. 44 alin. 2 c.pen.), condiții evident neîndeplinite în cauză.

Pârâtul l-a căutat și urmărit pe reclamant după înfățișarea avută în ziua respectivă la un proces la Judecătoria Bistrița și l-a ajuns din urmă, trecând de locuința mamei sale — ceea ce dovedește premeditarea faptei sale. A folosit în scopul urmăririi reclamantului o autoutilitară, tocmai pentru a-l ajunge înainte de a intra în curtea casei sale.

Faptul că nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nu are nicio relevanță (cum susține pârâtul), întrucât termenul pentru o astfel de constituire oricum nu era depășit, iar în raport de soluția dispusă de parchet asupra laturii penale, constituirea era inutilă, calea de urmat fiind tot formularea prezentei acțiuni.

Prin înscrisul depus în data de 11.12.2014, reclamantul arată că nu a spart nicio sticlă și nu a amenințat pe nimeni, neavând condiție fizică pentru a se bate cu cineva.

În data de 19.03.2015, pârâtul a depus la dosar Note scrise prin care a solicitat, în principal, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii introductive, în sensul admiterii pretențiilor reclamantului privitor la daunele materiale în cuantum de 500 lei și respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că în nici un caz nu se poate reține faptul că pe motivul vreunei răzbunări mai vechi ar fi încercat pârâtul să-și "verse nervii"; pe T.T. Din contră, starea de fapt este cea pe care a descris-o și prin întâmpinare și pe care a dovedit-o cu martorii audiați în fata instanței la data de 30.01.2015 - M.C.Gh. și C.G.

Solicită instanței să observe declarația martorului M.C.Gh., care a fost de față la altercația din 16.09.2013 și care a arătat că se afla la un magazin din localitatea T. și în momentul în care a ieșit din magazin l-a văzut "întrebându-l pe reclamant de ce a dat în mama sa";. Reclamantul, care stătea la o masă din curtea magazinului, s-a ridicat cu o sticlă de bere în mână și a vrut să-l lovească pe pârât cu sticla. Pârâtul, pentru a se apăra, a ridicat o mână, și atunci sticla s-a lovit de masă și s-a spart. Reclamantul, rămânând în mână cu ciobul sticlei, a încercat din nou să-l lovească pe pârât, și atunci pârâtul l-a lovit";.

Așadar este cu totul mincinoasă starea de fapt descrisă de reclamant în cererea de chemare în judecată, și anume că pârâtul l-ar fi urmărit de fapt pe acesta și că a sărit din mașină direct pe el, la bătaie, împreună cu alte persoane. Nici organele de cercetare penală nu au reținut această stare de fapt, întrucât nu este cea reală. Solicită să se aibă în vedere declarația martorului mai sus arătat, care a spus că în primă fază l-a văzut discutând cu reclamantul, așadar nu avea cum să sară direct la bătaie.

De altfel, chiar și unul din martorii lui T.T., numitul K.T.Ș. (audiat în data de 05.12.2014), după ce inițial relatează o altă stare de fapt, arată mai spre finalul declarației sale că, de fapt, "înainte de a lovi pârâtul pe reclamant acesta a povestit cu el aproximativ un minut și numai după aceea a aplicat pumnul despre care am spus mai sus";.

Subliniază pârâtul aici faptul că martorul K. este singurul martor al reclamantului care a fost efectiv de față la incident, iar declarația acestuia este cel puțin suspectă în sensul în care cuprinde afirmații contradictorii, așa cum arăta mai sus. Pe de altă parte, este greu de crezut că dacă situația ar fi fost chiar așa cum o descrie reclamantul, iar T. ar fi fost atacat atât de brutal de 2-3 persoane, bătut și lăsat să zacă în stradă, numitul K., care susține că a fost de față, l-ar fi lăsat pur și simplu zăcând pe stradă și ar fi trecut mai departe, fără să sune la Poliție sau la Salvare, fără să încerce să intervină în vreun fel, astfel cum a declarat.

Pe de altă parte, celălalt martor al pârâtului, C.G., a arătat că a și văzut-o pe mama sa cum fugea pe drum, urmărită de reclamantul T.T.

De asemenea, tot martorii au confirmat prin declarațiile lor starea conflictuală mai veche existentă între reclamant și mama pârâtului, o femeie în vârstă de 70 de ani care trăiește în teroare de ani buni de zile, locuind chiar lângă T.T., ea fiind în permanență amenințată de reclamant, agresată verbal și uneori chiar fizic.

Așadar, consideră că în speța de față sunt îndeplinite condițiile art. 1352 și 1380 Cod civil, texte legale care prevăd exonerarea totală de răspundere a unei persoane (referitoare la răspunderea civilă delictuală) în situația în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseși: nu există obligația de reparare a prejudiciului atunci când acesta este cauzat de fapta victimei înseși.

Totodată, pârâtul s-a aflat și în stare de legitimă apărare — prevăzută de art. 1360 Cod civil și art. 19 Cod penal, reclamantul atentând atât la viața mamei sale, cât și a sa personală.

Din moment ce în această situație, legea nu recunoaște victimei nici măcar dreptul de a obține despăgubiri materiale, întrucât prejudiciul a fost produs prin propria sa faptă, cu atât mai mult nu se justifică nici acordarea de daune morale, agresorul inițial fiind chiar el - reclamantul T.T.

În ceea ce privește daunele materiale, chiar în situația în care ar presupune că se pot acorda, acestea trebuie dovedite cu acte, ori reclamantul nu a depus nici o chitanță la dosar în susținerea cheltuielilor medicale sau de alt fel. Doar prin martori a încercat să dovedească unele cheltuieli făcute din pricina faptului că nu a mai putut munci.

Subliniază însă faptul că, așa cum a arătat martorul B.N. (audiat în 13.03.2015), nu a fost prima dată când T.T. a apelat la serviciile plătite ale unor persoane, pentru ajutor, întrucât și cu alte ocazii când îi ducea lemne reclamantului, acesta îl plătea. Martorul B. a precizat că i-a mai dus lemne reclamantului și în anii anteriori. Doar că de data aceasta, profitând de situație, T.T. a găsit o variantă să și recupereze banii pe care oricum i-ar fi plătit pentru serviciile de cărăuș, servicii care ar fi fost solicitate oricum, nu au fost cauzate de suferințele fizice rezultate din altercația cu pârâtul.

Așadar, deși consideră că pentru felul în care s-au petrecut lucrurile, (reclamantul fiind de fapt cel care a agresat-o pe mama pârâtului, pârâtul aflându-se într-o puternică stare de tulburare) nu s-ar impune să fie obligat nici măcar la plata daunelor materiale (oricum nedovedite), a arătat cu ocazia interogatoriului că ar fi de acord să-i achite reclamantului strict cheltuielile pentru zilele de îngrijire medicală - a apreciat de aproximativ 100 lei/zi, însemnând un total de cel mult 500 lei.

Cu privire însă la daunele morale solicitate, acestea nu au fost dovedite absolut în nici un fel, și nici nu ar fi putut fi dovedite, din moment ce din toată această situație este clar că cea care a suferit puternice traume morale este chiar mama pârâtului, iar nu reclamantul. Cu atât mai mult cu cât altercația în urma căreia T.T. a formulat prezenta cerere de despăgubire a fost de fapt provocată de reclamant, pârâtul încercând doar să o apere pe mama a de acțiunea violentă a acestuia, solicită instanței de judecată să respingă în întregime pretențiile reclamantului cu privire la daunele morale.

În subsidiar, în situația în care se va considera totuși că se impune acordarea daunelor materiale, pârâtul solicită instanței să admită în parte cererea de chemare în judecată, pentru suma de maxim 500 lei daune materiale, pentru motivele pe care le-a arătat mai sus. În ce privește daunele morale, pârâtul solicită instanței să le respingeți în totalitate.

În drept, a invocat disp. art. 1352, 1360 și 13 80 Cod civil, art. 19 Cod penal, precum și art. 205, 315 și 453 Cod proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Între reclamantul T.T. și familia pârâtului, există un conflict mai vechi generat de neînțelegerile privitoare la folosirea unei fântâni de către mama pârâtului, numita C.F. - litigiul civil făcând obiectul dosarului nr. …./190/2011.

Starea conflictuală dintre părți a rezultat cu claritate din probele administrate în cauză, fiind depuse la dosar, înscrisuri din care rezultă că reclamantul a avut un proces civil cu mama pârâtului (sentința civilă nr. 8698/2013 - fila 70), în aceeași perioadă, fiind în mai multe rânduri sesizate organele penale, fie de către reclamant, fie de către mama pârâtului, pentru a fi reclamante acte de amenințare și de agresiune (astfel cum rezultă din ordonanța procurorului emisă în dosarul penal ./P/2011, rezoluția procurorului din dosarul penal ./P/2012, adresele emise de Secția 2 Pol. - P.B.).

Pe fondul acestei stări conflictuale, la data de 16.09.2013, în timp ce reclamantul se deplasa pe str. V.T., din localitatea T., a fost acostat de pârâtul C.I. care a coborât dintr-un autovehicul și i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, întâi lovindu-l cu pumnul în față și după ce reclamantul a căzut la pământ, a continuat să îl lovească cu picioarele. În urma acestor lovituri reclamantul a suferit leziunile constatate prin Certificatul medico-legal emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud (fila 7), respectiv: traumatism facial, contuzie piramidală nazală, contuzie buza inferioară, contuzie loja toracică, contuzie abdominală, contuzie lombo -sacrată, necesitând pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Această stare de fapt a fost reținută din depoziția martorului direct K.T.Ș., ce se coroborează cu lucrările dosarului penal ../P/2014, respectiv declarația dată în fața organelor de urmărire penală de numita M.E. și de părțile vătămate.

De altfel pârâtul a recunoscut, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței că l-a lovit pe reclamant, invocând însă faptul că altercația s-a petrecut în curtea unui vecin al mamei sale (unde funcționează un magazin) și că a fost atacat de către acesta din urmă. Această ipoteză a fost, în parte, confirmată de martorul pârâtului, M.C.Gh. - însă nu va fi reținută de instanță pentru următoarele considerente. Pârâtul a avut o atitudine nesinceră față de faptă, inițial susținând în fața organelor de urmărire penală că nu a fost deloc la locul producerii incidentului (de unde rezultă că avea ceva de ascuns). Ulterior pârâtul a susținut (în declarația de învinuit) că a fost atacat din senin de către reclamant, deși el venise în respectiva locație la solicitarea mamei sale care fusese amenințată de reclamant. Ulterior arată pârâtul că l-a întrebat pe reclamant ce a avut cu mama lui iar acesta a vrut să îl lovească cu o sticlă. Martorul confirmă această ultimă variantă, arătând că inițial cei doi au avut o discuție provocată de către pârât care l-a luat la rost pe reclamant în legătură cu conflictul pe care în avusese cu mama lui. Această mărturie va fi înlăturată de instanță dat fiind faptul că mărturia nu se coroborează cu alte probe din dosar iar sinceritatea martorului a fost contestată de către reclamant care a arătat, prin notele scrise depuse la dosar, că acest martor ar fi unul dintre agresorii care erau cu pârâtul la data incidentului.

Plecând de la situația de fapt mai sus reținută, instanța va analiza dacă sunt întemeiate pretențiile reclamantului de a primi despăgubiri din partea pârâtului, pentru suferințele pricinuite prin fapta sa și pentru cheltuielile care a trebuit să le suporte ca urmare a acestei fapte (pentru îngrijiri medicale și pierderea capacității de muncă).

Conform art. 1349 Cod civil: "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."; În același sens art. 1357 Cod civil prevede că "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2)Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.";

Din aceste texte legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția în comiterea faptei ilicite.

În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în loviturile pe care le-a aplicat pârâtul reclamantului, încălcând astfel normele de conduită pe care legea le impune. În acest sens trebuie menționat că în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 Cod civil "Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Tot astfel art. 64 alin. 2 prevede că "Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică și psihică. Nu se poate aduce atingere integrității ființei umane decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege."; Prin acțiunea sa pârâtul a încălcat aceste prevederi legale, aducând atingere sănătății și integrității fizice a reclamantului, provocându-i acestuia, în mod nejustificat, leziuni care au necesitat îngrijire medicală.

În ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în suferința fizică care i-a fost provocată reclamantului în urma lovirilor și suferința morală (o persoană lovită resimțind desigur o stare de temere, de nesiguranță socială) și în valoarea cheltuielile suportate de acesta pentru îngrijire medicală și pentru pierderea capacității de muncă, în perioada în care a necesitat îngrijiri medicale.

Între prejudiciu și faptă ilicită există raport de cauzalitate, suferința fizică și psihică și cheltuielile suportate de reclamant, fiind rezultatul direct a lovirilor care i le-a aplicat acestuia pârâtul.

În ceea ce privește vinovăția, instanța reține că în materie de răspundere delictuală, autorul prejudiciului răspunde chiar și pentru cea mai mică culpă, conform art. 1357 alin. 2 Cod Civil.

Cu privire la vinovăție, pârâtul a invocat în apărarea sa câteva cauze de exonerare de răspundere, arătând că a aplicat loviturile reclamantului, pe fondul unei stări de provocare ori în legitimă apărare.

În ceea ce privește starea de provocare, trebuie subliniat că în materie de răspundere civilă, "provocarea"; nu este o cauză de înlăturare a răspunderii (de altfel, nici în materie de răspundere penală, nu există un efect exonerator de răspundere ci doar o circumstanță atenuantă, în situația provocării). Mai mult decât atât, în cauză nu se poate reține existența unei stări de provocare, având în vedere faptul că între părți exista un conflict vechi (de ani de zile). În atare situație este evident că pârâtul cunoștea existența conflictului și a săvârșit fapta în condițiile unei premeditări (stare ce exclude provocarea). Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere de natură să determine o persoană să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ori în cauză pârâtul a urmărit conflictul cu reclamantul. Nici chiar în ipoteza descrisă de către pârât nu ar putea fi reținută starea de provocare, acesta fiind cel care a venit la locul incidentului la solicitarea mamei lui, tocmai pentru a interveni în conflict.

În ceea ce privește starea de legitimă apărare, pentru existența aceste cauzei de înlăturare a răspunderii este necesar ca fapta să fie comisă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului (art. 19 alin. 2 Cod penal), condiții evident neîndeplinite în cauză - pârâtul fiind cel care a oprit mașina în timp ce reclamantul se deplasa pe drum, după care l-a lovit. Trebuie subliniat aici că nici în ipoteza de fapt descrisă de către pârât, nu ar fi fost îndeplinite condițiile legitimei apărări, odată ce pârâtul l-a lovit pe reclamant cu picioarele, inclusiv după ce acesta a căzut jos (fapt recunoscut de pârât în fața organelor de urmărire penală), astfel încât apărarea sa nu ar fi fost una proporțională cu gravitatea atacului, mai ales că reclamantul este o persoană în vârstă, bolnavă, în timp ce pârâtul este un tânăr în plenitudinea puterilor.

Tot astfel, nu poate fi reținută în speță, cauza exoneratore de răspundere prevăzută de art. 1352 Cod civil - fapta victimei. Pentru a reține această cauză exoneratoare este necesar ca prejudiciul să îl fi cauzat însăși victima - respectiv ca reclamantul să își fi cauzat singur leziunile - ori din întreg probatoriul a rezultat că pârâtul a fost cel care l-a lovit pe reclamant.

Pentru argumentele înfățișate instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât îl va obliga pe pârât, în temeiul art. 1381 și urm. Cod civil, să repare prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantului.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța reține că reclamantul a necesitat îngrijiri medicale, deplasări la medic, a fost în incapacitate de muncă cinci zile, perioadă în care a angajat alte persoane pentru a-l ajuta la treburile gospodărești, suportând aceste cheltuieli - astfel încât îi vor fi acordate reclamantului daune materiale în valoare de 500 lei, având în vedere și poziția pârâtului la interogatoriu.

În ceea ce privește întinderea daunelor morale, instanța reține că nu există criterii clare de apreciere a durerii unei persoane sau a traumelor psihice prin care trece aceasta. Însă având în vedere leziunile pe care le-a suferit reclamantul (traumatism facial, contuzie piramidală nazală, contuzie buza inferioară, contuzie loja toracică, contuzie abdominală, contuzie lombo-sacrală), faptul că acesta este o persoană bolnavă, înaintat în vârstă (62 ani) și față de împrejurările în care s-a produs fapta, de natură a-i crea reclamantului o reală temere (a fost lovit în public, cu pumnii și picioarele de un tânăr) - fără a minimaliza suferințele reale ale reclamantului, apreciază că o despăgubire în valoare de 5000 lei, constituie o satisfacție echitabilă pentru suferințe fizice și psihice suportate de acesta, fără a reprezenta însă o îmbogățire nejustificată.

În concluzie, instanța va admite, în parte, acțiunea reclamantului și îl va obliga pe pârât să plătească acestuia suma de 5500 lei cu titlu de despăgubiri, din care 500 lei daune materiale și 5000 lei daune morale.

În virtutea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, văzând că pârâtul a căzut în pretențiile reclamantului, acesta va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu prezentul proces, în cuantum de 440 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, în proporția în care a fost admisă acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond, de la 5.000 lei, la o sumă de maxim 500 lei.

Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Starea de provocare în acţiunile privind răspunderea civilă delictuală