Judecătoria bistriţa – secţia civilă, sentinţa civilă nr. 1036/2015, pronunţată în dosarul nr. 6408/190/2014.
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 1036/2015 din data de 19.10.2016
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 1036/2015, pronunțată în dosarul nr. 6408/190/2014.
Prin acțiunea civilă în pretenții înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 25.06.2014, reclamanta Comisia jud. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N, prin prefect I.Ț. în calitate de președinte, a chemat în judecată pârâta ADS B, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituția Prefectului județului B-N, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014, a plătit-o cu titlu de daune morale numitului T.N., în baza deciziei civile nr. 426/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr. …./190/2012, în ședința publică din data de 31.10.2013.
În motivare, reclamanta arată că promovează prezenta acțiune civilă în pretenții în baza art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005, prefectul aflându-se în dublă calitate, respectiv în calitatea lui de ordonator terțiar de credite și de președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Potrivit art. 1.349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. La art. 1.357 alin. 1 cod civil se prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare.
Totodată, art. 1.381 Cod civil prevede că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1.385 alin. l, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, care reclamanta apreciază că sunt îndeplinite în prezenta cauză.
Prin acțiunea civilă care a format obiectul dosarului civil nr. …./190/2012, reclamantul T.N. a solicitat obligarea Comisiei județene B-N la punerea în executare efectivă a sentinței civile nr. 46/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. ../2007, menținută ca temeinică și legală de Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia civilă nr. 229/2008.
Prin sentința civilă nr. 46/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. …./2007, rămasă definitivă și irevocabilă, s-au dispus următoarele: s-a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul că s-a anulat în parte hotărârea Comisiei județene B-N nr. 141/2007, și s-au menținut aspectele cu privire la lipsa calității de moștenitor după defunctul P.Ge.; a fost obligată Comisia comunală C la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,32 ha, ca moștenitor după defuncta P.M.
Motivat de faptul că prin sentința civilă a cărei punere în executare s-a solicitat în dosarul civil nr. …/190/2012 nu s-a instituit nicio obligație în sarcina Comisiei județene B-N, reclamanta consideră că cererea numitului T.N., prin care a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale, a fost nejustificată.
Totuși instanța, prin sentința nr. 1.701/2013, rămasă definitivă și irevocabilă, a obligat Comisia județeană B-N la plata, în solidar cu Comisia locală C, a sumei de 10.000 lei cu titlu daune morale.
Deși prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014 Instituția Prefectului județului B-N a achitat numitului T.N. suma de 5.000 lei reprezentând daune morale, consideră reclamanta că nu era obligația sa, având în vedere faptul că Comisia județeană și-a îndeplinit toate obligațiile cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului T.N., iar punerea în posesie nu este de competența reclamantei.
Astfel, reclamanta învederează că, în urma pronunțării sentinței civile nr. 46/2008, cererea depusă în baza Legii nr. 247/2005 de numitul T.N. a fost soluționată de Comisia comunală C prin admiterea acesteia, înaintând către Comisia județeană B-N propunerea de validare a suprafeței de 2,32 ha. Comisia județeană a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului T N, fiind înscris în anexa 49 Cetate, la poziția 21, cu suprafața de 2,32 ha, anexă semnată de primarul comunei C, reprezentantul A.D.S. - Reprezentanța teritorială B-N, precum și de reprezentantul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B-N, și validată de Comisia județeană B-N prin hotărârea nr. 1/31.03.2009. Menționează faptul că, prin hotărârea nr. 1/2009, Comisia județeană, la art. l, a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice înscrise în anexa 49 Cetate, pentru suprafața de 54,98 ha, la art. 2 a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unităților de cult, înscrise în anexa 32 C, pentru suprafața de 44,68 ha, cu două poziții, și la art. 3 a aprobat procesul-verbal de delimitare întocmit pentru suprafața de 94,98 ha teren agricol, înregistrat la Primăria comunei C sub nr. 4.737/08.10.2008. Precizează totodată că în anexa 32 Cetate s-a făcut o notă în care se menționează că, din totalul suprafeței de 44,68 ha validată în favoarea unităților de cult, suprafața de 4,68 ha se va pune în posesie din terenurile rezervă ale Comisiei comunale C, urmând a se elibera titluri de proprietate, iar diferența de teren se va preda de la Agenția Domeniilor Statului, conform procesului-verbal de delimitare.
Anexele validate prin hotărârea nr. 1/2009, împreună cu procesul-verbal de delimitare nr. 4.737/2008, sunt vizate de reprezentantul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B-N, reprezentantul Agenției Domeniilor Statului și Primarul comunei C, rezultând că s-a procedat la delimitarea suprafeței de 94,98 ha, care se află în administrarea societății/stațiunii S.C A S.A. J și în domeniul public / privat al statului.
Anexa 49 C a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 78 din H.G.R. nr. 890/2005 și cuprinde persoanele fizice cărora li se stabilește dreptul de proprietate potrivit art. 37 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, suprafețele înscrise în anexa 49 C se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului, persoanele înscrise în această anexă nu pot fi puse în posesie decât după îndeplinirea unei proceduri administrative prevăzute de normele privind încheierea protocoalelor de predare-primire a terenurilor cu destinație agricolă între Agenția Domeniilor Statului și Comisiile locale de stabilire a dreptului de proprietate privată, întocmite de Agenția Domeniilor Statului.
În conformitate cu art. 3 din Capitolul II din normele A.D.S., documentația înaintată de Comisia județeană către A.D.S. în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare va conține următoarele: cererea comisiei județene de fond funciar adresată A.D.S. de predare a terenului; anexele întocmite conform H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare; hotărârea comisiei județene de fond funciar pentru validarea dreptului de proprietate a terenurilor cu destinație agricolă (agricol și neagricol) și a amplasamentului solicitat, conform Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 18/1991, republicate, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 247/2005 și a H.G.R. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare; procesul-verbal de delimitare a suprafețelor ce fac obiectul aplicării Legilor fondului funciar, însoțit de fișa suprafețelor, semnate de primar, reprezentantul teritorial al A.D.S. și Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară; planurile cadastrale cu amplasamentul stabilit pentru terenurile retrocedate la scara 1:5000, 1:10000 sau schițe de amplasament, vizate de primar, reprezentantul teritorial al Agenției Domeniilor Statului și al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Și în acest sens, Comisia județeană B-N arată că a făcut toate demersurile necesare și și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și de normele A.D.S. în sarcina sa, în vederea încheierii protocolului de predare-primire.
Astfel, așa cum prevăd normele A.D.S., documentația întocmită a fost înaintată de Comisia județeană B-N către A.D.S. B, înregistrată la Direcția de fond funciar sub nr. 10.164/22.05.2009, în vederea încheierii protocolului de predare-primire între A.D.S. și Comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată C, pentru terenurile înscrise în anexa 49 C și anexa 32 C.
A.D.S. B. - Direcția de fond funciar, în urma verificărilor efectuate, a returnat de mai multe ori documentația de retrocedare teren cu solicitări de completare sau de informații suplimentare, Comisia județeană solicitând de fiecare dată Comisiei locale C ca, împreună cu A.D.S. - Reprezentanța teritorială B-N, să completeze documentația. Așa cum rezultă din cele prezentate mai sus, rolul instituției reclamante, după ce a înaintat cererea către Agenția Domeniilor Statului în vederea încheierii protocolului de predare-primire între A.D.S. și Comisia locală C, este de intermediere.
Cert este că nici la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului pe raza comunei C, pentru a putea fi pus la dispoziția Comisiei comunale C, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite și emiterea titlurilor de proprietate. Acesta este motivul pentru care până în momentul de față persoanele în cauză nu au fost puse în posesie, împrejurare care nu intră în sarcina și culpa Comisiei județene B-N.
Faptul că la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren disponibil se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului pe raza comunei C intră în culpa exclusivă a A.D.S.-ului. Consideră reclamanta că nu este corect ca instituția să plătească 5.000 lei daune morale, ținând cont de faptul că din vina A.D.S.-ului nu s-a realizat până în momentul de față punerea în posesie a persoanelor în cauză. Dacă din evidențele existente la A.D.S. - Reprezentanța teritorială B-N și la A.D.S. București nu rezultă faptul că dețin suprafața de 94,98 ha teren agricol, acestea nu trebuiau să semneze anexa 49 C, anexa 32 C și nici procesul-verbal de delimitare înregistrat sub nr. …./2008. În acest caz, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice și juridice se putea face prin acordare de despăgubiri.
Consideră reclamanta că prejudiciul cauzat instituției sale prin achitarea sumei de 5.000 lei numitului T.N. este consecința faptei ilicite a A.D.S.-ului, care a semnat anexele 49 și 32 C, precum și procesul-verbal de delimitare încheiat pentru suprafața totală de 94,98 ha, fără să știe exact dacă deține sau nu această suprafață, fără să aibă astfel posibilitatea predării suprafețelor către Comisia locală C, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite. Există astfel un raport de cauzalitate între faptul prejudiciabil și prejudiciul provocat prin neîndeplinirea obligațiilor legale de către A.D.S., legătura dintre cele două fiind evidentă și clară.
Mai mult, Comisia județeană a fost obligată la plata daunelor morale în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 52 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicțională, astfel încât nu poate fi obligată la plata daunelor și cheltuielilor de judecată în litigiile în care prevederile art. 52 alin. 2 din actul normativ amintit îi conferă legitimare procesuală, cu atât mai mult cu cât aceasta nu dispune de un patrimoniu propriu, neputând fi titulară de drepturi și obligații patrimoniale.
Comisia județeană, în conformitate cu art. 4 din H.G.R nr. 890/2005, este numită prin ordin al prefectului, ca organ colegial care are în componență, pe lângă prefect, care are calitatea de președinte al comisiei, pe subprefectul județului, directorul direcției de contencios administrativ și controlul legalității din cadrul instituției prefectului, directorul oficiului județean de cadastru și publicitate imobiliară, directorul executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană sau a municipiului B, reprezentantul teritorial al Agenției Domeniilor Statului, directorul sucursalei teritoriale a Administrației Naționale Îmbunătățiri Funciare R.A., un reprezentant desemnat de consiliul județean, respectiv al municipiului B, inspectorul-șef al inspectoratului silvic teritorial sau împuternicitul acestuia, directorul direcției silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva sau împuternicitul acestuia, un reprezentant al Asociației Proprietarilor de Păduri din România, un reprezentant al Asociației Administratorilor de Păduri, un reprezentant al asociațiilor proprietarilor de terenuri agricole legal constituite.
Reclamanta învederează instanței că membrii comisiei județene nu sunt remunerați pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei, motivat de faptul că aceasta nu are buget propriu. De asemenea, cheltuielile ocazionate de tipărirea și eliberarea titlurilor de proprietate sunt suportate de Ministerul Afacerilor Interne, iar cheltuielile ocazionate de comunicarea titlurilor de proprietate sunt suportate de persoanele care le primesc, conform art. 34 alin. 7 și art. 36 din H.G.R nr. 890/2005.
În drept, a invocat prevederile art. 1.349, art.1355, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.385 alin. l și 1.386 din Noul Cod civil, prevederile Codului de procedură civilă în vigoare, prevederile art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, prevederile art. 52 din Legea nr. 18/1991, prevederile art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 9-82 dosar) și a solicitat interogatoriul pârâtei.
Legal citată, la data de 08.08.2014 pârâta Agenția Domeniilor Statului B a formulat întâmpinare (filele 152-156 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, arată că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituția Prefectului județului B-N, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014, a achitat-o numitului T.N. cu titlu de daune morale, încalcă autoritatea de lucru judecat, în manifestarea procesuală de prezumție sau mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, și nu de excepție procesuală. Chestiunile tranșate irevocabil în dosarul civil nr. 8.806/190/2012 al Judecătoriei Bistrița și al Tribunalului Bistrița-Năsăud, prin care s-a reținut culpa reclamantei din prezenta cauză, precum și a Comisiei locale de fond funciar C, pentru nefinalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate al numitului T.N., nu mai pot face obiectul unui nou litigiu și dovedesc netemeinicia pretențiilor reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 1.701/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul menționat s-a admis în parte acțiunea formulată de numitul T.N., s-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului București, au fost obligate pârâtele Comisia locală C și Comisia județeană B-N la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale; s-a respins cererea de obligare a pârâtei de rangul 1 la punerea în executare efectivă a sentinței civile nr. 46/2008; s-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor materiale reprezentând subvenții, a cheltuielilor de judecată în apel și recurs, a cheltuielilor de transport și corespondență; s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile formulate de cele două pârâte, obligate la plata contravalorii daunelor morale, au fost respinse de Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia nr. 426/R/31.10.2013 pronunțată în dosarul nr. …./190/2012.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit printr-o altă hotărâre judecătorească.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Cum în relația dintre părți această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine sociala, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Dacă în vechea reglementare a Codului civil și de procedură civilă, cele două manifestări procesuale ale autorității de lucru judecat nu erau prevăzute expres, neajunsurile constatate în jurisprudență în legătură cu înțelegerea și aplicarea efectului autorității lucrului judecat, redus, cel mai adesea, doar la funcția sa negativă, de excepție procesuală, ignorându-i-se funcția pozitivă, pot fi depășite în lumina reglementărilor aduse prin dispozițiile noului cod de procedură civilă.
Astfel, în prezent, autoritatea de lucru judecat este consacrată de art. 430 Cod procedură civilă, ca efect al hotărârii judecătorești, nu doar ca excepție procesuală sau prezumție de lucru judecat, ca în vechea reglementare. În noua formă a codului rezultă evident că s-a dorit renunțarea la sintagma "putere de lucru judecat";, deoarece putea produce confuzii, iar sfera noțiunii de autoritate de lucru judecat a fost extinsă și asupra conținutului noțiunii de putere de lucru judecat. De asemenea, un element nou pe care îl aduce codul de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013 constă în faptul că este tranșată disputa privind partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind prevăzut în mod expres că aceasta se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină.
Mai arată pârâta că Judecătoria Bistrița a reținut, prin sentința nr. 1.701/01.03.2013, după expunerea considerentelor care au determinat-o să respingă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia județeană de aplicare a Legii fondului funciar B-N și ulterior prezentării circuitului documentației de retrocedare, că întârzierea reconstituirii dreptului de proprietate privată este " ... cauzată de neîntocmirea în formă adecvată, într-un interval de peste 4 ani, a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între A.D.S. și Comisia locală Cetate, este imputabilă atât Comisiei locale, cât șl Comisiei județene, astfel cum rezultă din corespondența purtată de pârâte cu Agenția Domeniilor Statului.
Instanța reține că starea de incertitudine resimțită de reclamant, pus în situația de a solicita în mod repetat, pe parcursul a 4 ani, instituțiilor statului punerea sa în posesie cu privire la terenul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a hotărârii judecătorești nr. 46 pronunțate încă din anul 2008, precum și lipsa unei garanții ori a unui termen cert referitor la momentul intrării în posesia terenului, a cauzat acestuia suferință psihică, ce urmează a fi compensată prin admiterea cererii reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale";.
Comisia locală de fond funciar C și Comisia județeană B-N au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1.701/01.03.2013 a Judecătoriei Bistrița, învederând că au făcut demersurile impuse de legile reparatorii în vederea predării terenului la care este îndreptățit reclamantul T.N. de către Agenția Domeniilor Statului, ceea ce se traduce în cauză în lipsa faptei ilicite, și că lipsa finalizării procedurilor nu îi este imputabilă, respectiv lipsa vinovăției. Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins recursurile ca nefondate, prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013, reținând la pag. 22 par 6 și următoarele că "împrejurarea că până în prezent procedura nu s-a finalizat nu este străină de culpa pârâtelor.
Așa cum s-a relevat chiar de către cele două comisii, documentația a fost restituită în repetate rânduri de către intimata A.D.S., fiind incompletă și în neconcordanță cu exigențele legale. Starea de fapt a fost corect și complet reținută de prima instanță, astfel că nu se mai impune reluarea ei în prezentele considerente.
Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, așa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, așa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ, cât și prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicație a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă și pe deplin aplicabilă în speță, considerațiile primei instanțe fiind pertinente";.
Așadar, în anul 2013, atât Judecătoria Bistrița, cât și Tribunalul Bistrița-Năsăud au identificat irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, părțile care, prin acțiunea sau inacțiunea lor, au împiedicat finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată în favoarea numitului T.N., provocându-i și suferințe morale. De asemenea, cele două instanțe, cu autoritate de lucru judecat, au reținut că A.D.S. în mod total justificat a returnat în mai multe rânduri documentația, incompletă și în neconcordanță cu exigențele legale, înaintată de Comisia județeană B-N, conform art. 9 din H.G. nr. 626/2001.
În pofida evidenței, reclamanta susține prin prezenta acțiune că a efectuat toate demersurile necesare și și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și de normele A.D.S. în sarcina sa, în vederea încheierii protocolului de predare-primire, iar motivul pentru care persoanele îndreptățite nu au fost puse în posesie este faptul că nici la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului pe raza comunei C.
Aceste susțineri ale reclamantei sunt neîntemeiate și în contradicție cu propriile sale susțineri din dosarul civil nr. …./190/2012, prin care a recunoscut "existența unor deficiențe în conținutul documentației";, respectiv cu concluziile instanței care a soluționat aceasta cauză, potrivit cărora întârzierea reconstituirii dreptului de proprietate privată este " ... cauzată de neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001";. Reclamanta se străduiește inutil să dovedească existența vreunei culpe a pârâtei, care nu ar cunoaște cât teren deține pe raza localității Cetate, în condițiile în care acest aspect al vinovăției a fost tranșat irevocabil în instanță.
În aceste condiții, în mod total neîntemeiat pârâta este chemată în judecată în prezentul dosar, pentru a fi obligată la plata sumei de 5.000 lei achitată de reclamanta Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată B-N în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul civil nr. …./190/2012.
În conformitate cu prevederile art. 430 Cod procedură civilă, pârâta înțelege să invoce autoritatea de lucru judecat, în manifestarea procesuală de mijloc de probă, ca efect pozitiv al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul civil nr. …./190/2012 al Judecătoriei Bistrița, și solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, invocă dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 25.09.2014 (filele 161-163 dosar), reclamanta solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului București.
În motivare arată că, potrivit alin. 1 al art. 431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Or, în dosarul civil nr. 8.806/190/2012, Agenția Domeniilor Statului București, deși a fost chemată în judecată de către pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, instanța a respins această cerere. Totodată, nici obiectul acțiunii nu este același, prezenta acțiune fiind una în pretenții, promovată cu scopul de a recupera suma de 5.000 lei achitată cu titlu de daune morale numitului T.N. Reclamanta apreciază că nu era de datoria sa să achite această sumă, totuși a avut obligația să pună în aplicare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Atâta timp cât Comisia județeană B-N și-a îndeplinit atât obligațiile prevăzute de Legile fondului funciar cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului T.N., cât și obligațiile specifice ce decurg din normele A.D.S., consideră că instituția reclamantă, prin achitarea acestei sume, a suferit un prejudiciu și, potrivit art. 1.381 Cod civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparație.
Așa cum rezultă din art. 9 al Hotărârii nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ulterioare, se transmit de Agenția Domeniilor Statului comisiilor locale, pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al A.D.S. Anterior încheierii protocolului prevăzut la alin. 1 vor fi parcurse următoarele etape: a) prezentarea către A.D.S. a cererii comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolă, stabilită de Consiliul de administrație al A.D.S; b) verificarea de către direcțiile de specialitate din cadrul A.D.S. a legalității documentației prezentate.
După depunerea cererii susmenționate către Agenția Domeniilor Statului B, Comisia județeană B-N nu mai are nicio atribuție, rolul său fiind doar de intermediere între A.D.S. și Comisia locală C, protocolul de predare-primire a terenurilor încheindu-se între cele două părți.
Din adresele prin care Agenția Domeniilor Statului B a restituit de nenumărate ori documentația înaintată de Comisia județeană B-N în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare rezultă că este o neconcordanță între suprafețele înscrise în anexele 49 și 32 C și procesul-verbal de delimitare.
Agenția Domeniilor Statului, prin Reprezentanța teritorială B, a semnat anexele 49 și 32 C, precum și procesul-verbal de delimitare încheiat pentru suprafața totală de 94,98 ha, fără să știe exact dacă deține sau nu această suprafață, neavând astfel posibilitatea predării suprafețelor către Comisia locală C, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite. Consecința acestui fapt este că până în momentul de față nu s-a reușit încheierea protocolului de predare-primire între Agenția Domeniilor Statului București și Comisia locală C.
Astfel, reclamanta consideră că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia ca atare.
În drept, invocă prevederile alin. l al art. 431 Cod procedură civilă, art. 1.381 Cod civil, art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
În data de 13.01.2015, reclamanta a depus la dosar note scrise (filele 174-176), prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituția Prefectului județului B-N, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014, a plătit-o cu titlu daune morale numitului T.N., potrivit deciziei civile nr. 426/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr. …./190/2012.
În motivare arată că, prin sentința civilă nr. 1.701/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. …./190/2012, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost obligată Com. județeană B-N la plata, în solidar cu Comisia locală C, a sumei de 10.000 lei cu titlu daune morale în favoarea numitului T.N..
Instituția Prefectului județului B-N a procedat la punerea în executare a sentinței civile susmenționate, achitând suma de 5.000, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014.
Având în vedere faptul că Comisia județeană și-a îndeplinit toate obligațiile, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului T.N. și înaintarea cererii către Agenția Domeniilor Statului B în vederea încheierii protocolului de predare-preluare a suprafeței de teren de la A.D.S. B la Comisia locală C, în vederea punerii în posesie a persoanelor fizice înscrise în anexa 49 C, consideră că nu era obligația instituției reclamante să plătească această sumă.
Așa cum a evidențiat și în acțiunea introductivă, în urma pronunțării sentinței civile nr. 46/2008 în dosarul civil nr. …/2007 al Judecătoriei Bistrița, Comisia județeană B-N a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului T.N. la propunerea Comisiei locale C., pentru suprafața de 2,32 ha teren agricol, fiind înscris în anexa 49 C, la poziția 21, anexă validată prin hotărârea Comisiei județene nr. 1/2009.
Menționează că anexele validate prin hotărârea nr. 1/2009, împreună cu procesul-verbal de delimitare nr. 4.737/2008, au fost întocmite în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 890/2005, fiind semnate atât de reprezentantul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B-N, cât și de reprezentantul Agenției Domeniilor Statului și Primarul comunei C, rezultând că s-a procedat la delimitarea suprafeței de 94,98 ha, teren care se află în administrarea societății / stațiunii S.C A S.A. J și în domeniul public / privat al statului.
Totuși, în urma înaintării documentației de către Comisia județeană B-N către Agenția Domeniilor Statului B, în vederea încheierii protocolului de predare-preluare între Agenția Domeniilor Statului și Comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată C, aceasta a fost returnată de mai multe ori pentru diferite motive, rezultând în cele din urmă că nici la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren administrează A.D.S.-ul pe raza comunei C, motiv pentru care nu s-a reușit încheierea protocolului de predare-preluare și punerea în posesie a persoanelor îndreptățite de către Comisia locală C.
Consideră reclamanta că și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de lege, atât cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, cât și cu privire la întocmirea cererii și înaintarea întregii documentații către A.D.S. B în vederea încheierii protocolului de predare-preluare.
Evidențiază faptul că nici predarea terenului nici punerea în posesie nu intră în competențele Comisiei județene.
Astfel, prin achitarea sumei de 5.000 lei, instituția reclamantă a suferit un prejudiciu, motiv pentru care a înțeles să promoveze prezenta acțiune civilă.
Subliniază faptul că, prin întâmpinarea formulată în prezentul dosar, pârâta Agenția Domeniilor Statului B nu a venit cu niciun argument care să dovedească culpa instituției reclamante. Din înscrisul depus la dosar nu rezultă în mod clar nici faptul că, potrivit evidențelor existente la A.D.S. București, există sau nu în administrare suprafața de 94,98 ha teren agricol, suprafață înscrisă pe anexele 49 și 32 Cetate - semnate, de altfel, și de A.D.S., Reprezentanța Teritorială Bistrița-Năsăud.
În drept, a invocat art. 1.349, art. 1.355, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.385 alin. l și art. 1.386 din noul Cod civil, Codul de procedură civilă în vigoare, art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 1.701/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 8.806/190/2012 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T N, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N; a fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului B; au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei de rangul 1 la punerea în executare efectivă a sentinței civile nr. 46/2008; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor materiale reprezentând subvenții, a cheltuielilor de judecată în apel și recurs, a cheltuielilor de transport și corespondență; a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, mai întâi, că pârâta Comisia județeană de aplicare a Legii fondului funciar B-N are calitate procesuală pasivă, având în vedere că procedura de reconstituire efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului implică îndeplinirea de către această pârâtă a atribuțiilor prescrise de textele legale incidente, atribuții ce nu se rezumă la formalismul înaintării cererii, ci presupun luarea de măsuri concrete în vederea asigurării regularității și legalității cererii și documentației necesare încheierii protocolului.
Prin întâmpinările depuse în acest dosar, atât pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C, cât și pârâta - actuala reclamantă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud au recunoscut existența unor deficiențe în conținutul documentației, declinându-și însă reciproc răspunderea în legătură cu surveniența acestora.
În argumentarea soluției de obligare a pârâtelor la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanța a reținut că:
"În speță, s-a stabilit existența unei atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constând în întârzierea, timp de mai mult de 4 ani, a punerii în posesie a reclamantului cu terenul a cărui reconstituire a fost consfințită prin hotărârea nr. 1/31.03.2009 a Comisiei județene B-N, prin care s-a validat anexa 49 Cetate. Instanța reține că această întârziere, cauzată de neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între A.D.S. și Comisia locală C, este imputabilă atât comisiei locale, cât și comisiei județene, astfel cum rezultă din corespondența purtată de pârâte cu Agenția Domeniilor Statului.
Instanța reține că starea de incertitudine resimțită de reclamant, pus în situația de a solicita în mod repetat, pe parcursul a 4 ani, instituțiilor statului punerea sa în posesie cu privire la terenul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a hotărârii judecătorești nr. 46 pronunțate încă din anul 2008, precum și lipsa unei garanții ori a unui termen cert referitor la momentul intrării în posesia terenului, a cauzat acestuia suferință psihică, ce urmează a fi compensată prin admiterea cererii reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale";.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N au formulat recurs, respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Instanța de control judiciar a statuat că "Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, așa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, așa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ cât și prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicație a art. 1 al Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă și pe deplin aplicabilă în speță, considerațiile primei instanțe fiind pertinente.
Prejudiciul moral suferit de reclamant este unul cert, speranța legitimă a acestuia în obținerea bunului la care este îndreptățit fiind zădărnicită de tergiversarea procesului de predare a terenurilor de la A.D.S. către comisia locală, așa cum s-a arătat mai sus, fără a avea un termen cert de finalizare. Compensarea bănească a acestui prejudiciu a fost corect dispusă de prima instanță, iar câtimea daunelor nu s-a contestat prin căile de atac exercitate în cauză";.
În ceea ce privește susținerea Comisiei județene B-N referitoare la imposibilitatea obligării sale la plata unor daune interese, deoarece nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu (susținere formulată de reclamantă și în prezenta cauză), Tribunalul a constatat că în materia reconstituirii dreptului de proprietate această comisie are atribuții administrative și administrativ jurisdicționale clar determinate atât prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000 , Legea nr. 247/2005 și H.G. nr.180/2000, cât și printr-o serie de acte normative cu caracter special față de dreptul comun în materia reconstituirii dreptului de proprietate. Pentru litigiile ivite în legătură cu îndeplinirea acestor atribuții, prin art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată se stabilește, prin derogare de la nomele procedurale de drept comun, calitatea procesuală pasivă a comisiilor (județeană și locală). Totodată, alineatul 3 al aceluiași articol prevede aplicabilitatea în aceste cauze a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată.
Este real faptul că reclamanta nu are personalitate juridică și nici un buget propriu, însă atâta timp cât are legitimare procesuală pasivă, fiind parte a raportului juridic dedus judecății, ea poate și trebuie să suporte cheltuielile de judecată și orice alte sume stabilite în astfel de cauze.
Totodată, Tribunalul a reținut că, "Așa cum s-a relevat chiar de către cele două comisii, documentația a fost restituită în repetate rânduri de către intimata A.D.S., fiind incompletă și în neconcordanță cu exigențele legale";.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești susmenționate, în manifestarea procesuală de prezumție sau mijloc de probă și nu aceea de excepție procesuală, instanța reține că, potrivit art. 430 Cod procedură civilă, "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă";. Iar potrivit art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă";.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Efectul de "lucru judecat"; al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).
Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești definitive privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată în mod definitiv și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, cât adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Astfel, decizia nr. 496/08.03.1975 a Tribunalului Suprem, Secția civilă, lămurește caracterul obligatoriu al dezlegărilor ramase definitive: "Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioara, dată în alt proces";.
Intră în puterea de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (în absența cărora acesta nu ar avea vreun înțeles, permițând reluarea la nesfârșit a litigiilor), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora - interpretare consacrată în mod expres de actualul Cod de procedură civilă.
Prezenta reglementare este în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., potrivit căreia obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din C.E.D.O. nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind să fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c. României). De asemenea, tot în jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat faptul că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, neputând fi repusă în discuție problema soluționată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis și alții c. Greciei). În concluzie, C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt și de drept din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din C.E.D.O. (cauza Amurăriței c. României).
Principiul enunțat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Având în vedere că prin hotărârile judecătorești invocate s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtei - actuala reclamantă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N (și anume fapta ilicită culpabilă, constând în neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între Agenția Domeniilor Statului și Comisia locală C, prejudiciul moral cauzat numitului T.N., estimat de instanță la suma de 10.000 lei, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prejudiciu), instanța nu mai poate pune în discuție, în actualul cadru procesual, antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Agenția Domeniilor Statului, aspecte față de care urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă pendinte.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat, astfel că, în respectul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, acestea nu vor fi acordate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 5000 lei reprezentând suma pe care reclamanta a plătit-o cu titlu de daune morale numitului T.N.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor B-N, reprezentată legal prin prefect, împotriva sentinței civile nr.1036/2015 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr…../190/2014.
| ← Starea de provocare în acţiunile privind răspunderea civilă... | Eroarea obstacol, motiv de nulitate relativă a actului juridic → |
|---|
