Semnificaţia „spaţiului public” în concepţia legii 61/1991

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 3339/2015 din data de 19.10.2016

SEMNIFICAȚIA "SPAȚIULUI PUBLIC"; ÎN CONCEPȚIA LEGII 61/1991

Raportat la evenimentul petrecut în fața imobilului cu nr. 26 din localitatea C (în fața imobilului unde locuiește petentul), martora Z.I. a declarat în fața instanței că nu mai era nimeni acasă, doar ea și cu soțul acesteia, petentul în cauza de față, precum și faptul că nu are vecini în apropiere, deoarece satul cuprinde case răsfirate la o distanță mare una față de cealaltă. În același sens a declarat și martora Z.L. care a precizat că la data evenimentului nu se afla la domiciliul ei în satul C, precum și faptul că la adresa de domiciliu nu are vecini în apropriere, ci doar la o distanță foarte mare. Astfel, instanța reține că următoarea condiție din textul de incriminare a contravenției nu este îndeplinită "de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice";. Cele reținute se coroborează și cu faptul că în cuprinsul procesului-verbal la rubrica în care trebuie reținute motivele pentru care nu a fost semnat de un martor asistent s-a consemnat "loc izolat";.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 3339/2015, pronunțată în dosarul nr. 9086/190/2014.

Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 17.09.2014 petentul Z.C. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B-N să dispună anularea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției seria PA nr. X și seria PA nr. Y, să se constate prescripția executării sancțiunii contravenționale, iar în subsidiar să se constate faptul că sancțiunile nu sunt proporționale; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petentul a arătat că în procesele-verbale menționate nu s-a precizat împrejurarea de ce s-a reținut "refuz de semnătură";, aspecte care nu au fost confirmate de cel puțin un martor și nici nu i s-a adus la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni.

Petentul a solicitat să se constate că este incidentă prescripția executării sancțiunii contravenționale, deoarece procesele-verbale și înștiințările de plată nu i-au fost comunicate în termen de 30 de zile.

S-a precizat că sancțiunile s-au aplicat cu încălcarea principiului proporționalității, precum și faptul că nu se afla în centrul localității C, ci în curtea casei acestuia unde nu a fost nici un cetățean de față.

În drept, petentul a invocat prevederile Legii nr. 61/1991, ale O.G. nr. 2/2001 și ale Legii nr. 180/2002.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat plângerii cele 2 procese-verbale contestate (f. 5-6) și somația nr. 4226 (f. 4).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu suma de 40 de lei (f. 10 și 27) întrucât s-au contestat 2 procese-verbale, astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 14.11.2014 intimatul a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca tardiv formulată și neîntemeiată.

În motivare, cu privire la excepția tardivității plângerii contravenționale, intimatul a precizat că procese-verbale contestate au fost comunicate petentului prin poștă la data de 22.05.2014, iar raportat la data introducerii plângerii la instanță, aceasta este tardivă.

Cu privire la netemeinicia plângerii, intimatul a precizat că în urma unui apel la serviciul 112 de către numita Z.L., agenții constatatori s-au deplasat la domiciliul petentului în satul C, iar în urma investigațiilor a stabilit că în jurul orei 14:30 petentul pe fondul consumului de băuturi alcoolice a provocat scandal în drumul public, în fața locuinței sale, a lovit cu un topor gardul imobilului și a adresat injurii membrilor familiei sale, a alungat-o pe soția sa Z.I din locuința comună și a tulburat liniștea locuitorilor din satul C prin strigăte și larmă.

În sarcina petentului s-au reținut 3 contravenții, anume cele prevăzute de art. 2 pct. 1, pct. 25 și pct. 28 din Legea nr. 61/1991.

Intimatul a precizat că faptele reținute în procesul-verbal seria PA nr. X nu au fost constatate în mod personal de agenții constatatori, iar cele reținute în procesul-verbal seria PA nr. Y au fost constatate în mod personal.

S-a precizat faptul că procesele-verbale beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie.

În ceea ce privește susținerile petentului cu privire la neconsemnarea obiecțiunilor, intimatul a precizat că petentul nu a făcut dovada vreunei vătămări, iar raportat la prescripția executării sancțiunii contravenționale intimatul a arătat că soția petentului a semnat dovada de comunicare a proceselor-verbale.

Intimatul a menționat că sancțiunile aplicate sunt proporționale și au fost corect individualizate.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 2 pct.1, 24, 25 și 28, art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991; ale art. 21 alin. 3 teza I din O.G. nr. 2/2001; art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 223 alin. 3 C.proc.civ.

În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat un set de înscrisuri (f. 18-22) și a probei testimoniale cu martorii Z.I. și Z.L.

La data de 15.12.2014 petentul prin serviciul registratură a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 26) prin care a precizat că își menține toate petitele din plângere.

A solicitat respingerea excepției tardivității întrucât nu soția sa este cea care a semnat dovada de comunicare a proceselor-verbale contestate.

Instanța a încuviințat și administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți, iar pentru intimat și proba testimonială cu martorii Z.I. și Z.L.

Instanța a respins ca neîntemeiată la termenul din data de 23.04.2015 excepția tardivității plângerii contravenționale formulată de intimat.

La termenul din data de 23.04.2015 instanța a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la probele administrate, raportat și la temeiurile de drept incidente, reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria PA nr. X din data de 15.05.2014 (f. 5) petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1, pct. 25 și 28 din Legea nr. 61/1991 și i s-a aplicat pentru fiecare contravenție reținută sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei, iar în total amenda în cuantum de 600 lei.

În procesul-verbal anterior menționat s-a reținut următoarea stare de fapt: "a tulburat fără drept liniștea locuitorilor satului C prin strigăte și a adresat expresii jignitoare în public în fața imobilului cu nr. 26 din C de natură a stârni indignarea cetățenilor. A alungat de la locuința comună pe soția sa Z.I.";.

În drept, art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 prevede: "constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice";.

Art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 postulează: "25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă";.

Iar art. 2 pct. 28 din același act normativ prevede: "28) alungarea din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere";.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent prin plângere constând în încălcarea art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, deoarece nu s-au consemnat motivele în baza cărora procesul-verbal a fost încheiat cu mențiunea "refuz de semnătură"; și fără confirmarea împrejurărilor de cel puțin un martor, instanța apreciază că sunt neîntemeiate.

În primul rând lipsa acestora din cuprinsul procesului-verbal atrage nulitatea relativă a procesului, nulitate care este condiționată de dovada vătămării. Instanța constată că petentul nu a făcut dovada vătămării suferite, deși a avut această posibilitate. Totodată, prin formularea prezentei plângeri petentul a avut posibilitatea de a invoca obiecțiuni cu privire la procesul-verbal contestat.

În ceea ce privește excepția prescripției sancțiunii contravenționale invocată prin plângere, instanța reține că nu este vorba despre o veritabilă excepția astfel cum au fost excepțiile definite de codul de procedură civilă și o califică ca fiind o apărare de fond pe care o va analiza odată cu analiza proporționalității sancțiunilor contravenționale aplicate.

Ca regulă, sub aspectul temeiniciei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Astfel cum reiese și din întâmpinarea depusă de către intimat procesul-verbal atacat nu a fost încheiat pe baza unor constatări personale a faptelor reținute în sarcina petentului.

Instanța reține că în situația în care agentul nu a constatat personal fapta contravențională, prezumția de temeinicie nu poate funcționa, întrucât nu își găsește rațiunea, conform celor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anume cauzele Anghel C. României și Neață c. României. Așadar, motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent, agentul în această situație, consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Este evident că această rațiune nu se regăsește în situația în care fapta nu este constatată personal.

Având în vedere cele reținute, în cauza de față nu este incidentă prezumția de temeinicie a procesului-verbal atacat, astfel sarcina probei în susținerea acestuia, potrivit regulilor generale, aparține organului emitent, intimatului în cauza de față.

În ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 instanța reține că nu sunt întrunite elementele constitutive prevăzute de acest text de lege.

Așa cum reiese din procesul-verbal contestat faptele pentru care a fost sancționat petentul s-au petrecut în fața imobilului cu nr. 26 din localitatea C (în fața imobilului unde locuiește petentul). Martora Z.I. (f. 41-42) a declarat în fața instanței că nu mai era nimeni acasă, doar ea și cu soțul acesteia, petentul în cauza de față, precum și faptul că nu are vecini în apropiere, deoarece satul cuprinde case răsfirate la o distanță mare una față de cealaltă. În același sens a declarat și martora Z.L. (f. 43) care a precizat că la data evenimentului nu se afla la domiciliul ei în satul C, precum și faptul că la adresa de domiciliu nu are vecini în apropriere, ci doar la o distanță foarte mare.

Astfel, instanța reține că următoarea condiție din textul de incriminare a contravenției nu este îndeplinită "de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice";.

Cele reținute se coroborează și cu faptul că în cuprinsul procesului-verbal la rubrica în care trebuie reținute motivele pentru care nu a fost semnat de un martor asistent s-a consemnat "loc izolat";.

În ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului și prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, instanța raportat la cele menționate cu privire la prima contravenție analizată, apreciază că nici aceasta nu întrunește elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, deoarece nu s-a tulburat liniștea locuitorilor, întrucât în apropiere nu existau locuitori.

Cu privire la ultima contravenție reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal analizat, anume cea prevăzută de art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991, instanța reține că nici aceasta nu întrunește elementele constitutive prevăzute de lege. Acest text de lege folosește verbul "alungarea";, or, așa cum a declarat martora Z.I., aceasta a plecat de acasă întrucât i-a fost teamă de comportamentul soțului ei, iar nu pentru că soțul acesteia, petentul din cauză, a alungat-o.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție seria PA nr. X din data de 15.05.2014 este netemeinic, motiv pentru care îl va anula.

Instanța nu va mai analiza proporționalitatea sancțiunilor aplicate și intervenția sau nu a prescripției executării sancțiunilor contravenționale având în vedere că s-a reținut netemeinicia acestui proces-verbal cu privire la cele 3 contravenții pentru care a fost sancționat petentul.

În continuare, instanța va proceda la analiza legalității și temeiniciei a celui de-al doilea proces-verbal contestat seria PA nr. Y (f. 6) din data de 15.05.2014.

În fapt, prin acest proces-verbal petentul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 2 pct. 1, pct. 24 și pct. 25 din Legea nr. 61/1991 și i s-a aplicat pentru fiecare contravenție reținută sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei, iar în total amenda în cuantum de 600 lei.

În procesul-verbal anterior menționat s-a reținut următoarea stare de fapt: "a adresat expresii jignitoare numitei Z.I. în public, în centrul satului C, de natură a stârni indignarea cetățenilor. A provocat scandal public și a tulburat liniștea locuitorilor din centrul satului C";.

În drept, art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 prevede: "constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 24) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.";

În ceea ce privește legalitatea acestui proces-verbal, instanța reține că cele menționate anterior cu privire la primul proces-verbal analizat își găsesc aplicabilitatea și cu privire la procesul-verbal seria PA nr. X (f. 6), astfel constată legalitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia acestuia, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 instanța apreciază că cele reținute mai sus cu privire la celălalt proces-verbal contestat referitor la această contravenție își găsesc aplicabilitate și în prezentul proces-verbal contestat. Mai mult, din declarația celor două martore reiese că satul C nu are centru și că nu a fost nimeni de față. Astfel, această contravenție reținută în sarcina petentului este netemeinică.

Cu privire la contravenția prevăzută de art. 2 pct. 25 din același act normativ, instanța reține că nu există centru în localitatea C, acesta cuprinde case risipite aflate la distanțe mari una de cealaltă, astfel cum reiese din declarația celor 2 martore. Așadar, instanța apreciază că nici aceasta nu întrunește elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, deoarece nu s-a tulburat liniștea locuitorilor, întrucât în apropiere nu existau locuitori.

În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 instanța apreciază că nu întrunește elementele constitutive, deoarece din probele administrate în cauză reiese că petentul nu a provocat sau participat la scandal public în centul satului C. Astfel martora Z.I. a menționat că agenții constatatori "povesteau"; împreună cu petentul în timp ce se întorceau de la domiciliul comun.

Pentru aceste considerente, instanța va anula procesul-verbal de contravenție seria PA nr. X întocmit de intimat la data de 15.05.2014 ca netemeinic.

Având în vedere că s-a constatat netemeinica acestuia, instanța nu va mai proceda la analizarea incidenței prescripției executării sancțiunii contravenționale și a proporționalității sancțiunilor aplicate.

Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal seria PA nr. X din data de 15.05.2014 ca netemeinic, precum și procesul-verbal seria PA nr. Y din data de 15.05.2014, ca netemeinic. Instanța va exonera petentul de la plata amenzilor prevăzute în cele două procese-verbale menționate.

În baza art. 453 C.proc.civ. instanța va obliga intimatul la plata către petent a sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul IPJ BN solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale.

În motivare s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelant este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Semnificaţia „spaţiului public” în concepţia legii 61/1991