Evacuare. Foşti soţi. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Evacuarea unui proprietar din locuinţa proprietatea personală pe calea dreptului comun nu are temei legal şi reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate, nepermisă nici de dreptul intern şi nici de art. 1 paragraf 1 din Primul Protocol la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Jud. Bistriţa, s. civ., sent. nr. 9261 din 24 octombrie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamanta M.M.L. a chemat în judecată pe pârâtul M.V., solicitând instanţei să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în com. Ş.M., sat C., nr. (...).
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 5801/2011, pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 15.06.2011, a fost desfăcută căsătoria dintre cele două părţi. Imobilul situat în com. Ş.M., sat C., nr. (...), din care se solicită evacuarea pârâtului, este proprietatea comună a celor două părţi, fiind un bun dobândit în timpul căsătoriei. Prezenta cauză a fost disjunsă din dosarul nr. (...)/2011, având ca obiect divorţ, reclamanta solicitând evacuarea pârâtului din imobilul bun comun, motivat de faptul că pârâtul se manifestă violent faţă de reclamantă şi faţă de copii.
Evacuarea unei persoane (chiar şi a proprietarului) pe calea ordonanţei preşedinţiale ar fi, în principiu, admisibilă, desigur, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii de admisibilitate, aceasta fiind o măsură vremelnică, ce nu prejudecă fondul. Cât priveşte evacuarea unuia dintre foştii soţi (coproprietari) din locuinţa proprietate comună, fostul Tribunal Suprem (prin decizia civilă nr. 1581/6.09.1979) a statuat că „dificultăţile ivite în exercitarea posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra locuinţei proprietate comună pot fi înlăturare numai prin împărţeală, neputându-se introduce acţiune în evacuarea unuia dintre proprietari”. Această soluţie este împărtăşită şi astăzi de marea parte a practicii judiciare şi a doctrinei juridice, dat fiind faptul că acţiunea în evacuare pe calea dreptului comun are un pronunţat caracter petitoriu şi niciunul dintre coproprietari, aflaţi în indiviziune sau devălmăşie, nu deţine un titlu mai caracterizant, până la soluţionarea partajului de bunuri comune.
Dreptul de proprietate este un drept deplin şi exclusiv, ceea ce înseamnă că proprietarul poate să exercite independent de puterile altei persoane toate atributele dreptului de proprietate (posesia, folosinţa şi dispoziţia). Astfel, fiecare coproprietar poate să exercite asupra bunului comun atributele dreptului de proprietate, iar în situaţia în care unul dintre ei exercită abuziv drepturile conferite de lege asupra locuinţei ce constituie bun comun, soluţia de a pune capăt acestui abuz nu este acţiunea în evacuare, ci ieşirea din indiviziune printr-o acţiune de partaj bunuri comune, procedură în cadrul căreia art. 67310 CPC instituie posibilitatea pentru părţi de a solicita atribuirea provizorie a bunului supus partajului, prin încheiere, în condiţiile legii.
în aceste condiţii, evacuarea unui proprietar din locuinţa proprietatea personală pe calea dreptului comun nu are nici temei legal şi reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate, nepermisă nici de dreptul intern şi nici de art. 1 paragraf 1 din Primul Protocol la Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel încât instanţa a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
| ← Partaj bunuri comune. Dovada dreptului de proprietate | Divorţ din culpă. Evacuare din locuinţă, provizoriu, până... → |
|---|
