Recuperare drepturi salariale încasate necuvenit - art. 256 din Codul muncii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 201/Ap din data de 13.02.2015
Recuperare drepturi salariale încasate necuvenit.
- art. 256 din Codul muncii.
În lipsa unui titlu executoriu prin care să se constate că salariații au încasat în mod necuvenit drepturi salariale mai mari decât cele ce li se cuveneau, reținerea acestora din salariu este nelegală și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 169 din Codul muncii.
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1380/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă contestația formulată de contestatorii A.M., B.S., B.L., B.C.C., B.E., B.S.D., B.C.V., B.C.E., B.M., B.E.M., B.V., C.G., C.A., C.E.T., C.M.D., C.A.M., C.V., C.C., D.L.I., E.R., G.G., G.A., G.A.L., G.I.A., G.I., H.M.H., I.G., I.I.1, I.I.2, I.V., K.N., L.M., L.D., L.L., M.M.R., M.L.R., M.J., M.L., M.M.1, M.A.V., M.I.P., M.K.M., M.M.2, N.M.L., O.M.N., P.E., P.L.M., P.A., P.T.I., P.M., P.O.M., P.F., P.T., P.I., R.C.E., R.S.A.M., R.M.M., R.M., S.M.D., S.C.M., S.C.L., S.E.1, S.E., S.V.L., S.G., S.D., S.D.R., S.M., S.A., S.G., S.A.L., T.C.A., T.V., T.A., V.I., V.M.G., V.R.C. și V.G. în contradictoriu cu pârâtul S.P.N.B..
A fost constatată nulitatea absolută a Deciziilor de impunere nr. 242, 244, 245,246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, ,254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 286, 287, 288, 289, 285, 321, 283, 272, 273, 274, 275, 276, 277, 284, 278, 320, 280, 281, 282, 290, 322, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 298, 299, 300, 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315, 316, 317 și 319 din data de 23.05.2014 emise de către intimată pe numele reclamanților.
A fost dispusă restituirea sumelor care au fost reținute de către intimată în baza deciziilor de impunere menționate anterior.
A fost obligată intimata la plata către contestatori a sumei de 4680 lei, respectiv câte 60 lei către fiecare contestator cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă iar prin Deciziile de impunere emise pe numele fiecărui reclamant s-a dispus recuperarea unor sume de bani reprezentând contravaloarea salariului de merit de în procent de 15% din salariul de bază, încasat necuvenit în perioada 01.10.2010 - 01.04.2014.
Aceste decizii au fost emise de către pârât pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 45 din 19.07.2012 a Curții de Conturi a României care a constatat abateri financiar contabile, respectiv menținerea în salariul de bază a salariului de merit după expirarea perioadei pentru care a fost acordat prin lege, sens în care s-a dispus sistarea plății acestuia și recuperarea sumelor acordate în mod nelegal.
Totodată, pârâtul a emis aceste decizii de impunere în considerarea prevederilor art. 256 alin. 1 din Codul muncii care prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie iar conform art. 257 alin.1, suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
Aceste dispoziții legale trebuie însă interpretate prin coroborare cu prevederile art. 169 alin. 2 din același act normativ care prevede că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Chiar dacă răspunderea patrimonială propriu-zisă a salariaților se întemeiază pe o faptă săvârșită cu vinovăție pe când obligația de restituire reglementată de art. 256 are la bază plata lucrului nedatorat, indiferent de vinovăția salariatului în încasarea acestor sume, totuși procedura care trebuie urmată pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului este aceeași.
Astfel, pârâtul în calitate de angajator nu putea stabili în mod unilateral sumele care ar fi fost încasate cu titlu necuvenit de către reclamanți ci trebuia să obțină o hotărâre judecătorească de condamnarea a reclamanților la plata acestor sume.
Nici un text de lege nu prevede că determinarea întinderii sumelor care fi fost încasate necuvenit ar fi lăsată la latitudinea angajatorului iar Decizia nr. 45 din 19.07.2012 a Curții de Conturi a României stabilește ca obligație în sarcina pârâtei stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia însă numai în condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, dispozițiile art. 169 din Codul muncii au un caracter imperativ, vizând protejarea salariaților față de situația în care angajatorul ar stabili în mod abuziv sumele care ar fi încasate necuvenit de către aceștia, motiv pentru care nerespectarea acestor prevederi legale atrage nulitatea absolută a deciziilor de impunere contestate de către reclamanți.
În ce privește intrarea în vigoare a Legii nr.124/2014, tribunalul a reținut că actul normativ menționat stabilește exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul plăti din fondurile publice trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
Acest lucru nu înseamnă că prezenta contestație la executare ar fi rămas fără obiect întrucât instanța de judecată este chemată să analizeze mai întâi legalitatea actelor prin care s-a dispus recuperarea sumelor care ar fi fost încasate necuvenit iar numai în situația în care actele de executare ar fi emise în condiții de legalitate, s-ar putea constata exonerarea reclamanților de la plata sumelor respective.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelantul S.P.N. B. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a ținut cont de faptul că acest litigiu a fost promovat în urma unui control al Curții de Conturi care a constatat că în mod greșit a fost menținut în salariul de bază al pârâților salariul de merit după expirarea perioadei pentru care a fost acordat, iar măsurile de recuperare a acestor sume de bani au fost dispuse în urma controlului respectiv.
În mod nelegal prima instanță nu a ținut cont de aspectele reținute de Curtea de Conturi și de dispozițiile legale privind perioada pentru care s-a putut acorda salariul de merit, respectiv cel de 12 luni.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând în mod corect starea de fapt și procedând la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
În prezenta cauză ne aflăm în situația reglementată de dispozițiile art. 256 din Codul muncii potrivit căruia în situația în care salariatul a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Aceasta este o instituție distinctă de răspunderea patrimonială însă procedura pentru reîntregirea patrimoniului este aceiași ca în cazul răspunderii patrimoniale.
În timp de răspunderea patrimonială are ca fundament o faptă săvârșită cu vinovăție în situația de față obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat cu consecința îmbogățirii fără just temei.
Modalitatea de recuperare a sumelor de bani încasate necuvenit se realizează prin acordul părților sau prin angajament de plată. Nici învoiala părților și nici angajamentul de plată nu reprezintă titluri executorii și drept urmare în baza lor nu se pot face rețineri în rate lunare sau dintr-o singură dată, din salariile lunare ale salariaților.
În situația în care părțile nu se înțeleg pentru că salariatul nu recunoaște producerea pagubei sau nu este de acord cu cuantumul acesteia, singura modalitate de recuperare a sumelor de bani încasați necuvenit este aceea a sesizării instanței pentru recuperarea pagubei.
Apelanta pârâtă a procedat la reținerea sumelor de bani din salariile reclamanților, fără nicio bază legală cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Astfel potrivit dispozițiilor legale suscitate "nicio reținere din salariu nu poate operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege."; Alin. 2 al aceluiași articol statuează că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin urmare, în lipsa unui titlu executoriu care să constate că salariații au încasat cu titlu necuvenit drepturi salariale mai mari decât cele ce li se cuveneau, reținerile din salariile reclamanților s-au realizat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 169 din Codul muncii.
Constatările efectuate de Curtea de Conturi cu ocazia controlului efectuat nu au valoarea unui titlu executoriu și nici nu se bucură de caracter de executorialitate. Aceste constatări dau naștere unor obligații în sarcina angajatorului, să procedeze în termenul legal de prescripție la recuperarea sumelor de bani încasate necuvenit de reclamanți, în condițiile legii. Or, legea așa cum ar arătat mai sus, pune la dispoziția angajatorului procedura judiciară de recuperare a acestor sume de bani, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială, la fel ca în situația recuperării prejudiciului cauzat din vina salariatului.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că apelul declarat în cauză nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
| ← Opoziţia la executare. Recurs inadmisibil. Unicitatea şi... | Apel. Contract de achiziţie tip FIDIC. Diferenţa între sumele... → |
|---|
