Exercitare autoritate părintească. condiţii de încuviinţare a exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către un părinte. pensie de întreţinere. venituri care se iau în considerare. modalitate de executare.
| Comentarii |
|
Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 2436/02.07.2015 din data de 02.07.2015
1. Exercitare autoritate părintească. Condiții de încuviințare a exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către un părinte
2. pensie de întreținere. Venituri care se iau în considerare. Modalitate de executare
1. Nu orice probleme de sănătate ale copilului pot conduce la privarea părintelui care nu are locuința comună cu acesta de dreptul la exercitarea autorității părintești, ci doar acelea care, în baza unor probe concludente, conduc la concluzia că sunt de natură să genereze situații de criză în care exercitarea autorității părintești în comun ar putea împiedica luarea unor hotărâri de urgență, hotărâri de care depinde viața și integritatea copilului.
Raportat la dispozițiile art. 398 alin. 1 C.civ., care permit doar în mod excepțional stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de către un părinte, nu poate constitui un motiv întemeiat pentru încuviințarea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către unul dintre părinți lipsa disponibilității unuia dintre aceștia față de necesitatea obținerii acordului celuilalt părinte în legătură cu deciziile mai importante privitoare la copil, privarea unuia dintre părinți de acest drept prevăzut de lege de a exercita autoritatea părintească neputând avea loc doar pentru a se asigura comoditatea celuilalt părinte.
2. În vederea determinării pensiei lunare de întreținere datorate de părinte minorului nu se pot avea în vedere sumele incluse în tichetele de masă pe care angajatorul le oferă ca beneficiu acestui părinte, în raporturile de muncă stabilite între aceștia.
În ceea ce privește modalitatea de executare a obligației de întreținere, instanța nu poate dispune ca pensia de întreținere să fie reținută direct din salariul părții obligate la plata acesteia, ca urmare a împrejurării că, în reglementarea actuală (Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă) nu se regăsește dispoziția de la art. 453 alin. 2 din codul de procedură civilă de la 1865 cu privire la dispunerea înființării popririi, din oficiu, de către instanța de fond care a pronunțat hotărârea cu privire la plata sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere.
Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, Sentința civilă nr. 2436/02.07.2015, definitivă prin neapelare
În fapt, potrivit certificatului de naștere, reclamanta AA și pârâtul MI sunt părinții minorei MA, născută la data de 08.08.2009 în mun. Satu Mare.
Prin raportul de anchetă socială nr. 19300/211 din 4 mai 2015, întocmit de Primăria Municipiul Satu Mare - Biroul Autoritate Tutelară, s-a reținut că părțile nu au fost căsătorite, au întreținut o relație de uniune consensuală în perioada 2009-aprilie 2014, din relația lor rezultând minora MA, născută la data de 8 august 2009; aceasta frecventează Grădinița de copii "DM". Din punct. de vedere clinic, s-a reținut că minora este sănătoasă, bine dezvoltată fizic și psihic în raport cu vârsta. Totodată, s-a menționat că, prin sentința civilă nr. 539/2015 , a fost stabilit un program de vizitare în favoarea tatălui de 2 ori pe lună, iar acesta a declarat că, de la despărțirea în fapt, a contribuit cu suma de 220 lei lunar la întreținerea minorei, păstrând legăturile firești cu aceasta conform sentinței privind programul de vizitare. S-a mai reținut că reclamanta și minora locuiesc în …., garsonieră proprietate personală, compusă dintr-o singură cameră și dependințe, corespunzătoare condițiilor igienico-sanitare; pârâtul locuiește în …., garsonieră proprietate personală, compusă dintr-o singură cameră și dependință, corespunzătoare condițiilor igienico-sanitare. Având în vedere situația constatată, s-a propus stabilirea domiciliului minorei MA la mamă, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în raport cu veniturile realizate. De asemenea, s-a propus exercitarea în comun a autorității părintești față de minora MA.
În ceea ce privește domiciliul minorei, instanța a reținut că, potrivit art. 92, alin. (1) și (2) C.civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic. Ținând seama de aceste prevederi, față de concluziile raportului de anchetă socială, dar și față de înțelegerea părților sub acest aspect, instanța a stabilit domiciliul minorei la mama reclamantă.
Sub aspectul capătului de cerere privind exercitarea autorității părintești, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 505, alin. (1) și (2) C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Conform art. 396 C.civ., care se aplică în completare, instanța de tutelă hotărăște asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copii lor minori ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă. Art. 397 C.Civ. prevede că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Art. 398, alin. (1) C.civ. impune existența unor motive întemeiate, ținând de interesul superior al copilului, pentru ca instanța să hotărască exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinți. Or, reclamanta nu a făcut dovada unor motive temeinice în sensul celor arătate mai sus, conform art. 249 C.proc.civ., pentru a se concluziona dincolo de orice dubiu cu privire la faptul că în cauză se impune stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de către mamă. Deși a invocat motive medicale în susținerea acestei solicitări, reclamanta nu a depus înscrisuri din care să rezulte problemele de sănătate ale minorei, iar, în raportul de anchetă socială, s-a reținut că minora este sănătoasă din punct de vedere clinic, bine dezvoltată fizic și psihic în raport cu vârsta.
Mai mult, raportat la prevederile art. 398, alin. (1) C.civ., instanța constată că nu orice probleme de sănătate ale copilului pot conduce la privarea părintelui care nu are locuința comună cu acesta de dreptul la exercitarea autorității părintești, ci doar acelea care, în baza unor probe concludente, conduc la concluzia că sunt de natură să genereze situații de criză în care exercitarea autorității părintești în comun ar putea împiedica luarea unor hotărâri de urgență, hotărâri de care depinde viața și integritatea copilului. Or, raportat la modul în care a fost prezentată starea de fapt în acțiune, instanța constată că solicitarea reclamantei are la bază în fapt nu starea de sănătate a copilului, ci lipsa disponibilității sale față de necesitatea obținerii acordului pârâtului în legătură cu deciziile mai importante privitoare la copil. Însă, raportat la dispozițiile art. 398 alin. (1) C.civ., care permit stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de către un părinte doar în mod excepțional, instanța reține că privarea pârâtului de acest drept prevăzut de lege nu poate avea loc doar pentru a se asigura comoditatea celuilalt părinte. Prin urmare, nefiind aduse dovezi în sensul celor arătate mai sus, instanța va stabili exercitarea autorității părintești cu privire la copil de către ambii părinți, conform art. 397 C.civ.
În conformitate cu prevederile art. 499, alin. (1) și (2) C.civ., tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Potrivit art. 530, alin. (1) și (2) C.civ., obligația de întreținere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani. Art. 527 din același act normativ prevede că poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace; la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale. Cât privește cuantumul sumei datorate, instanța constată că, potrivit art. 529, alin. (2) C.civ., când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Art. 530, alin. (3) C.proc.civ. prevede că pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținerea.
Așadar, obligația de întreținere are un caracter legal, normele de drept care o reglementează fiind imperative. Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale. Or, la vârsta pe care o are minora, educarea și creșterea acesteia presupune cheltuieli variate, necesitățile minorilor fiind în continuă creștere, direct proporțional cu vârsta și cu dezvoltarea psihico-fizică.
Potrivit adeverinței nr. 159/20.05.2015, emise de SFL T. S.R.L., în perioada noiembrie 2014 - aprilie 2015, pârâtul a realizat un venit mediu lunar net în cuantum de 1.800 lei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei ca la stabilirea pensiei de întreținere să se aibă în vedere și tichetele de masă, instanța constată că aceasta nu poate fi primită. În acest sens, instanța reține că, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă în Dosarul nr. 13.696/193/2013 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în corelare cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În considerentele acestei decizii, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedura civilă. Astfel, în ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, s-a arătat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția, însă, ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practica judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 527 alin. (2) și ale art. 529 alin. (2) din Codul civil sunt, în fapt, o reluare a vechilor dispoziții din Codul familiei, iar împrejurarea că aceleași dispoziții legale sunt cuprinse într-o altă reglementare (Codul civil) nu le conferă caracter de noutate. S-a mai reținut că textele din noul cod civil vin să valorifice, în plus, soluții ale doctrinei și jurisprudenței anterioare. De pildă, art. 527 alin. (2) instituie criterii generale de apreciere asupra posibilității de a dobândi mijloacele pentru plata întreținerii respectiv, ținându-se seama de veniturile, bunurile debitorului, dar și de sarcinile și obligațiile acestuia. Tot astfel, art. 529 alin. (2) folosește sintagma "venitul lunar net";, spre deosebire de reglementarea anterioară, care se referea la "câștigul din muncă";, tocmai pentru a înlătura interpretări diferite și a acoperi toate situațiile în care debitorul realizează venituri (adică venituri din muncă, din cedarea folosinței bunurilor, onorarii, drepturi de autor etc.). În egală măsură, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie o aplicație, într-un anumit domeniu, a sumelor datorate angajatului, cu o anumită destinație. Dispozițiile relevante din acest act normativ sunt următoarele: "Art. 2 (1) Hrănirea personalului instituțiilor publice menționate la art. 1 se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice. (2) Normele de hrană zilnice sunt cele cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanță. [. . .] (4) Hrănirea personalului se poate face și pe bază de alocație valorică, cu aprobarea miniștrilor sau a conducătorilor instituțiilor publice prevăzute la art. 1."; [...] Or, problema definirii noțiunii de "venituri"; în funcție de care se stabilește cuantumul obligației de întreținere, cu referire la includerea sumelor de bani cu o anumită afectațiune, a făcut obiect de preocupare, fiind tranșată în doctrina și jurisprudența anterioare noului Cod civil, de o manieră ce își păstrează actualitatea. În acest sens, în doctrină s-a afirmat că sporul cuvenit angajaților care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul de muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere, deoarece, deși are caracter de continuitate, acest spor are o destinație specială, și anume, de a asigura condițiile de apărare a organismului angajatului, care lucrează în mediu vătămător, greu sau periculos. Cum scopul acestor sporuri este de a oferi angajaților posibilitatea materială de a preveni ori de a înlătura efectele dăunătoare ale condițiilor în care se prestează munca, sporurile respective trebuie să rămână în întregime destinate afectațiunii lor.
În mod asemănător, s-a arătat că sporul celor încadrați care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul din muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere. De asemenea, fostul Tribunal Suprem a statuat, încă din anul 1963, printr-o decizie de îndrumare (nr. 14/23 mai 1963), că scopul sumelor de bani care se acordă cu titlu de sporuri pentru condițiile deosebite în care se prestează muncă este "de a da posibilitate materială angajaților să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiții speciale"; și, de aceea, "în vederea asigurării depline a protecției angajatului debitor al întreținerii, este necesar ca sporul să rămână în întregime destinat afectației sale. S-a reținut, în acest sens, că "dacă, în vederea stabilirii pensiei de întreținere s-ar include în câștigul din muncă și sporul pentru condiții deosebite de muncă, ar însemna să nu se țină seama de scopul urmărit de lege, ceea ce ar duce la micșorarea posibilității de apărare a organismului angajatului care lucrează în aceste condiții, aceasta fiind și împotriva intereselor creditorului întreținerii";.
Astfel, potrivit deciziei menționate, chestiunea de drept a cărei dezlegare s-a solicitat și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, reținându-se, de altfel, că și doctrina recentă, ulterioară adoptării și intrării în vigoare a noului Cod civil, se pronunță în același sens, respectiv că nu vor putea fi luate în considerare pentru calculul pensiei de întreținere sporul pentru condiții deosebite de muncă, precum și cele cu destinație specială.
În consecință, raportat la considerentele deciziei date în soluționarea recursului în interesul legii conform celor de mai sus, instanța a constatat că la calculul pensiei lunare de întreținere nu se pot avea în vedere și sumele incluse în tichete de masă.
Astfel, ținând seama de prevederile legale menționate mai sus, precum și de înțelegerea părților sub aspectul cotei datorate de pârât, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 450 lei, pe seama minorei MA, născută la data de 08.08.2009, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri (având în vedere că pârâtul a achitat de la data introducerii acțiunii și până în prezent, lunar, suma de bani pretinsă a fi convenită la mediator cu titlu de pensie de întreținere în favoarea copilului - filele 18-22, 37-38) și până la majoratul copilului [deoarece până la vârsta de 18 ani este prezumată starea de nevoie a copilului, conform art. 499, alin. (1) C.civ.].
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se dispune prin hotărâre ca această pensie de întreținere să fie reținută direct din salariul pârâtului, instanța constată că în reglementarea actuală (Legea nr. 134/2010 privind Noul cod de procedură civilă) nu se regăsește dispoziția de la art. 453, alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865 cu privire la dispunerea înființării popririi, din oficiu, de către instanța de fond care a pronunțat hotărârea cu privire la plata sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere. Prin urmare, în absența unei reglementări exprese în acest sens, solicitarea reclamantei nu a putut fi primită.
| ← Contestaţie la executare. obligaţie de restituire taxă de... | Evacuare. irelevanţa existenţei unui demers judiciar având ca... → |
|---|
