Expropriere realizată în baza unui decret din 1984. Cererea fostului proprietar de restituire a bunului său sau a altui imobil echivalent. Incidenţa Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Constituţie, art. 41 alin.(3) C. civ., art. 481 Legea nr. 33/1994, art. 35, art. 36 Legea nr. 10/2001, republicată
Dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994 se aplică exproprierilor efectuate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 33/1994, în situaţia în care imobilele expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului de utilitate publică până în acel moment
şi nici până în momentul cererii de retrocedare având la bază acest temei legal. Cum în speţă exproprierea s-a consumat integral, cererea de retrocedare a terenului întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 este nefondată, iar repararea prejudiciilor aduse fostului proprietar prin acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii se poate realiza numai în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 6 din 27 septembrie 1999 (M. Of. nr. 636 din 27 decembrie 1999), în recurs în interesul legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
C.A. Constanţa, Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 59/C din 19 martie 2008, în Jurindex
Prin acţiunea promovată la data de 4 august 2000 şi precizată pe parcursul procesului, reclamanta D.N. a solicitat obligarea Primarului Municipiului C. şi a Consiliului Local C. să îi restituie în proprietate terenul expropriat, având în vedere că în prezent posibilitatea retrocedării terenurilor expropriate este reglementată de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. S-a motivat de reclamantă că a fost proprietara unei suprafeţe de 337,5 mp. teren situat în C., teren ce a fost expropriat în anul 1984, iar clădirea aflată pe acest teren a fost demolată, că în urma exproprierii nu a fost dezdăunată, întrucât despăgubirile calculate au fost
modice. In raport de precizarea obiectului acţiunii Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Tribunalul Constanţa, prin decizia civilă nr. 2631 pronunţată la 24 octombrie 2002, a casat sentinţa civilă nr. 5427 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Constanţa şi a reţinut cauza pentru soluţionarea pe fond a cererii de chemare în judecată modificată, făcând aplicarea prevederilor art. 2 pct. 3 lit. e) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1401 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a dispus restituirea de către pârâţi a terenului liber din suprafaţa totală de 337,5 mp. situat în C. S-a reţinut că cererea reclamantei este supusă dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, reprezentând o acţiune de restituire a unui imobil expropriat. Exproprierea poate opera doar pentru o cauză de utilitate
publică, dar cu condiţia unei plăţi juste şi proporţionale, ceea ce în speţă nu s-a realizat, chiar dacă scopul acesteia a fost atins în realitate.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, care, prin decizia civilă nr. 1372/C din 7 decembrie 2004, făcând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., a anulat hotărârea instanţei de fond şi s-a fixat termen pentru evocarea fondului. S-a avut în vedere că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat restituirea unui alt teren echivalent în locul celui expropriat, fie acordarea de drepturi băneşti atât pentru teren, cât şi pentru construcţie. Reclamanta a arătat că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât pe acesta se află un punct termic, spaţii şi alei pietonale care deservesc ansamblul de locuinţe.
Potrivit principiului disponibilităţii, obiectul cererii este stabilit de reclamant, iar instanţa este ţinută de cererea reclamantului, neputându-i depăşi limitele, având obligaţia de a se pronunţa numai cu privire la ceea ce s-a cerut. In cauză, prima instanţă a obligat pârâţii la restituirea terenului în natură, pronunţându-se astfel pe altceva decât ceca ce s-a cerut, încălcând principiul disponibilităţii părţii.
Instanţa de apel, după evocarca fondului cauzei, prin decizia civilă nr. 49 din 28 martie 2006 a respins contestaţia reclamantei ca nefondată. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Constanţa a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994 se aplică exproprierilor efectuatc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 33/1994, în situaţia în care imobilele expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului de utilitate publică până în acel moment şi nici până în momentul cererii de retrocedare având la bază acest temei legal. Cum în speţă exproprierea s-a consumat integral, cererca de retrocedare a terenului întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 este nefondată, iar repararea prejudiciilor aduse foştilor proprietari prin acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii se poate realiza numai în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 9720 din 24 noiembrie 2006 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamanta D.N. şi a casat decizia civilă nr. 49 din 28 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Pentru a
pronunţa această soluţie, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel, după anularea sentinţei şi evocarea fondului, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiului non reformatio in peius. Astfel, s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1401 din 28 noiembrie 2003 Tribunalul Constanţa a dispus restituirea către recla
mantă a terenului liber din totalul suprafeţei de 337,5 mp ce a făcut obiectul exproprierii, iar în apelul promovat de reclamantă, după anularea sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată cererea reclamantei, agravându-i situaţia în propria cale de atac.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa. La termenul de judecată din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, reînvestită cu soluţionarea pe fond a cererii reclamantei, a solicitat acesteia să facă precizări cu privire la obiectul cererii deduse judecăţii şi respectiv temeiul de drept şi să arate dacă, în condiţiile în care, pe parcursul soluţionării prezentului litigiu a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, înţelege să solicite repararea prejudiciului suferit prin exproprierea terenului în suprafaţă de 337,5 mp, conform acestei proceduri speciale. S-a mai solicitat reclamantei să precizeze dacă a formulat notificare cu privire la terenul expropriat în condiţiile Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 19 decembrie 2007, atât în precizările scrise cât şi în concluziile expuse prin apărătorul calificat, reclamanta a învederat instanţei că îşi menţine pretenţiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în sensul de a-i fi restituit în schimbul terenului expropriat nelegal, un alt teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici edilitare, neînţelegând ca repararea prejudiciului suferit să se realizeze în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
Faţă de obiectul cererii reclamantei - retrocedare teren conform art. 35 din Legea nr. 33/1994 - şi având în vedere principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi principiul non reformatio in peius, instanţa de apel reţine următoarele:
Reclamanta D.N. a dedus judecăţii încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în C., în suprafaţă de 337,5 mp, expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 344/1984, solicitând restituirea terenului liber, neafectat de detalii de sistematizare şi, în ipoteza în care exproprierea şi-a produs efecte integral, să i se restituie un teren în compensare. Acţiunea a fost promovată la data de 4 august 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, pe parcursul soluţionării, reclamanta şi-a precizat temeiul de drept ca fiind art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Prin decizia nr. 6 din 27 septembrie 1999 (M. Of. nr. 636/1999), în
recurs în interesul legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca
obiect rctroccdarca unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. Această dezlegare dată problemei de drept ce vizează aplicabilitatea în timp a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 este obligatorie pentru instanţă, în condiţiile în care prezenta cauză se afla pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar reclamanta nu a optat în condiţiile art. 46 din această lege, pentru suspendarea cursului judecăţii şi realizarea pretenţiilor sale în procedura reglementată de noua lege.
Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, ale art. 481
C. civ. şi ale art. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, o măsură cu caracter excepţional de restrângere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Reglementând dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică”. Prin această reglementare se dă astfel posibilitatea să se revină asupra exproprierii dispuse pentru cauză de utilitate publică atunci când, din diverse motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în care s-a făcut exproprierea şi nici nu a fost manifestat interesul în realizarea acelui scop printr-o nouă declaraţie de utilitate publică. Legea nr. 33/1994 nu reglementează însă modalitatea de reparaţie a prejudiciilor produse foştilor proprietari prin exproprierea terenurilor şi afectate ulterior scopului pentru care au fost expropriate, procedura reparării acestor prejudicii fiind reglementată printr-o lege specială -Legea nr. 10/2001.
In speţă se reţine că reclamanta nu a solicitat repararea prejudiciilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nici nu a făcut dovada că după intrarea în vigoare a acestei legi a adresat unităţii administrative deţinătoare o notificare, iar în absenţa oricărui răspuns la această notificare, solicită instanţei să se pronunţe direct pe fondul pretenţiilor sale, în temeiul art. 22 coroborat cu art. 11 din Legea 10/2001, republicată.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii părţilor, care presupune faptul că părţile pot determina nu numai existenţa
procesului prin declanşarea proccdurii judiciare şi prin libertatea de a se pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge. Soluţionând cauza în raport de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, instanţa constată că, potrivit expertizei efectuate de ing. B.E., terenul în suprafaţă de 337,50 mp, expropriat în baza Decretului nr. 344/1984, a fost parţial afectat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, o suprafaţă de 229,58 mp fiind ocupată de construcţia unui punct termic şi o cale de acces la imobil, fiind liberă o suprafaţă de 98,83 mp, reprezentând poligonul B. din planul anexă la expertiză.
Constatându-se că această suprafaţă de teren este liberă de construcţii şi nu este afectată exploatării punctului termic şi pentru a respecta principiul non reformat io in pe ius, conform dispoziţiilor decizici de casare, se va admite în parte acţiunea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 se va dispune restituirea terenului liber, neafectat de utilitate publică după expropriere. Se va reţine că în primul ciclu procesual, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1401 din 28 noiembrie 2003, a obligat pârâţii să restituie reclamantei terenul liber din totalul de 337,50 mp ce a făcut obiectul exproprierii, fară a identifica suprafaţa lotului liber. După anularea acestei hotărâri şi rejudecarea cauzei, în urma admiterii probei cu expertiză tehnică imobiliară, s-a identificat terenul liber ca fiind în suprafaţă de 98,83 mp, poligonul B., bun ce urmează a fi restituit reclamantei.
In ceea ce priveşte diferenţa din terenul expropriat în suprafaţă totală de 337,50 mp, se reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, terenul este ocupat de construcţia unui punct termic, situaţie în care cererea de restituire a acestui teren este nefondată.
Referitor la cererea de atribuire a unui teren în suprafaţă de 337,5 mp în compensarea celui ce a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 344/1984, se constată că este nefondată, repararea prejudiciului cauzat reclamantei în această modalitate putându-se realiza numai în contextul Legii nr. 10/2001 şi numai în ipoteza în care unitatea notificată deţine terenuri ce pot fi oferite în compensare.
Cum în cauză reclamanta nu a probat faptul că a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 şi nu a cerut repararea prejudiciilor suferite în baza acestei legi, iar pârâţii Municipiul C. şi Consiliul
Local C. au arătat că nu deţin terenuri pentru a fi oferite în compensare, toate terenurile disponibile la începutul lunii martie 2008 fiind deja atribuite în compensare în proccdura Legii nr. 10/2001 altor persoane îndreptăţite, urmează a se respinge această cerere a reclamantei ca nefondată. Măsura compensării cu alte bunuri - în speţă teren -este la latitudinea deţinătorului imobilului notificat, singura entitate care poate aprecia dacă măsura este sau nu posibilă.
Includerea terenurilor în categoria celor disponibile este o atribuţie care revine Consiliului Local, în temeiul art. 38 lit. h) din Legea nr. 215/2001, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unităţii administrativ-teritoriale trebuie să fie menţinut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unităţii administrativ-teritoriale. Instanţa de judecată nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voinţa titularului dreptului, iar în lipsa unor bunuri disponibile nu poate dispune obligarea unităţii administrativ-teritoriale la predarea unui teren echivalent ca valoare şi caracteristici edilitare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei şi au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamantei terenul liber în suprafaţă de 98,83 mp, identificat în anexa la raportul de expertiză B.E.
| ← Rechizitia bunului de către Statul român. Transmiterea... | Procedura exproprierii unui imobil aflat sub regimul... → |
|---|
