Imobil proprietate privată. Lucrări de sistematizare a străzii. Declararea utilităţii publice

C. civ., art. 1073 Legea nr. 33/1994, art. 3

Proprietarul unui imobil reclamă o încălcare a dreptului său real, o imposibilitate de folosire a unei părţi a terenului în virtutea dreptului său exclusiv şi absolut de proprietate, ca urmare a deschiderii unor artere de circulaţie, în baza planului de urbanism zonal aprobat anterior dobândirii bunului său.

Cererea proprietarului de obligare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti să declare de utilitate publică lucrările de deschidere, aliniere şi lărgire a străzilor este admisibilă. Se observă în aceste limite că proprietarul imobilului cu deschidere la aceste străzi invocă prevederile Legii nr. 33/1994, care instituie însă o altă modalitate de declarare a utilităţii publice, conform art. 5 şi urm. din acest act normativ special. Cu toate acestea, proprietarul prezintă

o situaţie petrecută anterior, care îi încalcă dreptul de proprietate şi cu privire la care consideră că poate fi reparată prin declararea utilităţii publice şi, ulterior, prin obţinerea despăgubirilor prin expropriere.

Trib. Bucureşti Secţia a V-a civilă, sentinţa nr. 1291 din 30 octombrie 2006, nepublicată

Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 6217/3/2006, reclamantul C.S. a chemat în judecată pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul, în temeiul art. 1073 C. civ., să declare de utilitate publică lucrările de deschidere, aliniere şi lărgirea străzilor Nuferilor,

Bujorului şi Liliacului din sectorul 1 Bucureşti. In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat terenul de 2.400 mp situat în Bucureşti, Şos. Străuleşti, sectorul 1, parcela 27, sola 178, astăzi strada Nuferilor nr. 59-63, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1911 din 11 septembrie 1997 de B.N.P. I.C. Ulterior, în anul 1998, prin intermediul SC C.B.I.E. SRL a solicitat eliberarea certificatului de urbanism, iar Primăria Sectorului 1 Bucureşti prin certificatul de urbanism nr. 4/S/2094 din 24 februarie 1998 îi comunică regimul tehnic prevăzut de planul de urbanism zonal al zonei Şos. Străuleşti, carc impune proprietăţii sale o retragere de 5 metri faţă de

aliniamentul propus al străzilor spre laturile de nord şi sud ale lotului şi 10 metri faţă de aliniamentul propus al străzii, spre latura de est.

Menţionează reclamantul că a fost emisă autorizaţia de construire nr. 12/N/l 0492 din 10 iunie 1998 urmare căreia a cedat o suprafaţă de aproximativ de 920 mp, pe care s-au practicat lucrări de deschidere, aliniere şi lărgire a străzilor Nuferilor, Bujorului şi Liliacului, astfel încât terenul are o destinaţie de utilitate publică. Se solicită, aşadar, în temeiul art. 3 din Legea nr. 33/1994 şi ai*t. 1073 C. civ., obligarea pârâtului de a declara terenul de 920 mp ca fiind afectat unei utilităţi publice, hotărâre necesară în vederea efectuării demersurilor necesare exproprierii.

Analizând cererea sub aspectul admisibilităţii, aspect ridicat din oficiu la termenul din 16 octombrie 2006, dar şi pe fond. Tribunalul reţine următoarele:

Reclamantul, în calitate de proprietar al unui imobil, reclamă o încălcare a dreptului său real, o imposibilitate de folosire a unei părţi a terenului în virtutea dreptului său exclusiv şi absolut de proprietate, ca urmare a deschiderii unor artere de circulaţie în baza planului de

urbanism zonal a zonei Şos. Străuleşti, Bucureşti. In acest sens, cererea reclamantului de obligare a Consiliul General al Municipiului Bucureşti să declare de utilitate publică lucrările de deschidere, aliniere şi lărgire a străzilor Nuferilor, Bujorului şi Liliacului, este admisibilă. Se observă în aceste limite că reclamantul invocă prevederile Legii nr. 33/1994, care instituie însă o altă modalitate de declarare a utilităţii publice, conform art. 5 şi urm. din acest act normativ special. Cu toate acestea, reclamantul prezintă o situaţie petrecută anterior, care îi încalcă dreptul de proprietate şi care consideră că poate fi reparată prin declararea utilităţii publice şi, ulterior, obţinerea despăgubirilor prin expropriere. Urmează, aşadar, a considera admisibilă pretenţia reclamantului.

Pe fondul cauzei, Tribunalul apreciază neîntemeiată cererea. Prin înscrisurile depuse la dosar s-a probat dreptul existent în patrimoniul reclamantului de proprietate asupra unui teren de 2.400 mp, situat în intravilanul Municipiului Bucureşti, identificat prin parcela 26, sola 178

în Şos. Străuleşti, însă fară număr poştal şi arteră de circulaţie. In acest titlu de proprietate se menţionează limitele şi vecinătăţile proprietăţii lui C.S., astfel cum sunt acestea menţionate în titlul anterior al vânzătorilor M.P. şi M.L., adică în titlul de proprietate nr. 5991 din

1 martie 1994 eliberat de Comisia Municipiul Bucureşti şi S.A.I.

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenului în baza Legii nr. 18/1991.

La data cumpărării terenului, cumpărătorul C.S. declară în faţa notarului că are cunoştinţă de situaţia juridică şi de fapt a terenului, dobândind în condiţiile care rezultă din actele de proprietate prezentate de vânzători (titlul de proprietate emis în baza Legii fondului funciar şi procesul-verbal de punere în posesie), dar şi din certificatul de sarcini nr. 2632 din 11 septembrie 1997 eliberat de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti.

Reclamantul invocă faptul că Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Hotărârea nr. 26/1995 de aprobare a Planului de Urbanism Zonal Străuleşti, tarla 178, aduce atingere dreptului său de proprietate în sensul că a impus anumite retrageri şi aliniamente ale unei construcţii noi, edificate în baza autorizaţiei de construire nr. 12 din 10 iunie 1998, iar pe terenul său s-au creat anumite artere de circulaţie.

Această situaţie de fapt nu este dovedită. Prin înscrisurile depuse la dosar nu se probează în mod deplin, proprietatea reclamantului sub aspectul întinderii dreptului, a limitelor şi vecinătăţilor, prin raportare la poziţia actuală topografică a celor trei artere de circulaţie, Nuferilor, Bujorului şi Liliacului. In acest sens, în autorizaţia de construire se face vorbire de o retragere de la aliniament, însă aceste retrageri nu pot fi interpretate în sensul că pe distanţa acelor metri liniari, obligatoriu a fi liberi până la limita proprietăţii, s-a deschis o stradă, ci doar că municipalitatea impune anumite condiţii de edificare a construcţiilor, astfel încât acestea să corespundă unei arhitecturi urbane stabilite printr-un plan de urbanism general. Pe de altă parte, deoarece nu s-au depus la dosar planurile de urbanism general şi planurile de urbanism zonal al Şos. Străuleşti, nu se poate verifica susţinerea reclamantului în sensul că aceste artere se suprapun cu o parte a terenului reclamantului deţinut în proprietate, în limita a 920 mp. Cu toate acestea, hotărârea Consiliului este anterioară datei de dobândire a imobilului, reclamantul putând fi astfel diligent la momentul cumpărării pentru a cunoaşte regimul juridic al bunului cumpărat.

In ceea ce priveşte situaţia juridică, Tribunalul observă că autorizaţia de construire este emisă în favoarea unei societăţi comerciale, SC C.B.I.E. SRL, fară a se face vreo menţiune sub aspectul proprietăţii terenului. Cum actul administrativ al municipalităţii, autorizaţia de construire, valorează titlu de proprietate pentru construcţie, cum art. 492 C. civ. instituie o prezumţie legală de dobândire a proprietăţii construcţiei edificate pe un teren de către proprietarul acelui fond şi

având în vedere faptul că în autorizaţia de construire nu se face menţiune de un alt regim juridic al terenului, Tribunalul apreciază că proprietatea imobilului a suferit modificări sub aspectul regimului juridic, astfel încât cererca proprietarului fondului de a se declara de utilitate publică o parte a terenului, fară a se cunoaşte sub ce titlu s-a transmis folosinţa în favoarea societăţii comerciale C.B.l.E. SRL, nu poate fi primită.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil proprietate privată. Lucrări de sistematizare a străzii. Declararea utilităţii publice