Rechizitia bunului de către Statul român. Transmiterea imobilului în administrarea Ministerului Apărării.
| Comentarii |
|
Declararea ulterioară a imobilului ca făcând parte din proprietatea publică a statului. Titlu de proprietate emis în baza Legii fondului funciar în favoarea altei persoane. Mijloace juridice la îndemâna fostului proprietar de redobândire a bunului
Legea nr. 139/194011 Legea nr. 18/1991, art. 35, art. 63 Legea nr. 169/1997, art. III Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. (1) poziţia 29
Rechiziţia unui bun este o măsură excepţională a autorităţii publice, prin care proprietarul este obligat la cedarea temporară a bunului forţelor destinate apărării naţionale sau autorităţilor publi-
ce aflate în situaţii speciale. în principiu, rechiziţia este temporară, măsura urmând a înceta la stingerea situaţiei excepţionale care a impus-o. Bunul se restituie proprietarului, cu plata unor despăgubiri pentru eventuale degradări sau distrugeri. Aşadar, rechiziţia bunului este o limitare legală a exerciţiului dreptului de proprietate, prin afectarea temporară a atributului folosinţei.
în situaţia în care bunul a fost supus rechiziţiei de către statul comunist în 1947 şi transmis unor structuri ale partidului, fără a fi restituit vreodată proprietarului de drept, iar după anul 1990, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fostul proprietar a întreprins demersuri pentru restituirea bunului său.
Acţiunea în nulitatea titlului de proprietate trebuie respinsă,
deoarece, din documentaţia în baza căreia a fost emis titlul de proprietate, rezultă că la baza acestui act juridic a stat o hotărâre judecătorească irevocabilă care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, fără a stabili însă amplasamentul terenului. Este de observat că reconstituirea dreptului de proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991 nu impune cu necesitate ca foştii proprietari să dobândească terenul agricol pe acelaşi amplasament, ci restituirea se face de regulă pe acelaşi amplasament. Prin urmare, este lipsit de relevanţă faptul că terenul ce a fost reconstituit altei persoane avea regimul juridic al unui teren aflat în proprietatea publică a statului, la data emiterii actului şi care nu s-a găsit niciodată la dispoziţia Comisiei de fond funciar.
Fostul proprietar se găseşte în situaţia juridică a unui proprietar care nu a pierdut dreptul, ci a pierdut posesia bunului său, bun ieşit din patrimoniu în baza unui act de rechiziţie al Statului român din 1947, act care pune problema valabilităţii preluării. Pentru a se cerceta legalitatea preluării, se impune învestirea instanţei de judecată cu o acţiune în revendicare în care să se analizeze titlul de proprietate afirmat de reclamant comparativ cu titlul beneficiarului legii fondului funciar, cu luarea în considerare a declarării ca proprietate publică.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1676/A din 27 noiembrie 2006, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 976/2002, la data de 23 ianuarie 2002, reclamanţii R.M.I.Ş. şi R.Ş.M.C. au chemat în judecată pârâţii Primăria comunei Voluntari, Ministerul Apărării Naţionale, P.E. şi SC 1. SRL, solicitând anularea titlului de proprietate emis pentru o suprafaţă de 4 ha din proprietatea
lor, situată în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, precum şi constatarea nulităţii absolute a actului de transmitere a imobilului către SC I. SRL.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâta Primăria comunci Voluntari a emis titlul de proprietate pârâtei P.E. pentru suprafaţa de 10,996 ha teren ce se găsea în administrarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, în baza unei rechiziţii din anul 1947, de la proprietarul acestuia, R.C. Terenul în discuţie a fost dobândit de R.C. în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1932-1933, pentru câte 3 ha de la D.M., respectiv N.M.
Precizează reclamanţii că în anul 1947 această suprafaţă de teren de 6 ha a fost rechiziţionată de către Sectorul 1 Bucureşti, de care ţinea terenul, cu procesul-verbal de rechiziţie din 11 noiembrie 1947, pentru o secţie a Partidului Comunist Român - Femeile antifasciste
din România. In anul 1984, Partidului Comunist Român a transferat terenul în litigiu care facea parte dintr-un teren cu o suprafaţă de 18 ha şi construcţiile aferente, Unităţii Militare 02850 din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, carc l-a deţinut până în anul 2001.
In baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au formulat notificarea nr. 972 din 14 martie 2001, solicitând pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, retrocedarea imobilului, a dreptului de folosinţă întrucât dreptul de proprietate nu a fost pierdut prin rechiziţie. Reclamanţii au mai făcut şi alte demersuri pentru restituirea terenului, obţinând în baza Legii nr. 18/1991 sentinţa nr. 2462/1997 a Judecătoriei Buftea. De asemenea, au mai arătat că s-au mai făcut demersuri în baza Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000, primind asigurări că cererile vor fi satisfacute. în aceste condiţii, a fost emis titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pe numele pârâtei P.E., deşi terenul la care se referă acest titlu nu a fost la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991 din comuna Voluntari.
La data de 14 februarie 2002, reclamanţii formulează o precizare a acţiunii, arătând că solicită constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pe numele pârâtei P.E. pentru terenul de 4 ha, denumit şi tarlaua 18, parcela 258, precum şi nulitatea absolută a actelor subsecvente.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare la data de 4 februarie 2002, prin care a arătat că terenul ce face obiectul litigiului a fost rechiziţionat la 11 noiembrie 1947, în baza unui ordin de rechiziţie emis conform Legii nr. 139/1940, iar ulterior, a trecut în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale în baza Decretului nr. 466/1960 prin Protocolul nr. M 722 încheiat la 21 februarie 1984
între Sectorul ferme din subordinea Gospodăriei de partid al C.C. al P.C.R. şi comandamentul aviaţiei militare din subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Susţine pârâta că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al statului, conform art. 11 alin. (1) poziţia 29 din Legea nr. 213/1998 şi ca atare, nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate după cum dispune art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Susţine, aşadar, pârâta că Primăria Comunei Voluntari prin Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 trebuia să respecte dispoziţiile Legii Fondului Funciar şi să nu emită titlu de proprietate pe numele pârâtei P.E. pentru un teren care nu se afla la dispoziţia Comisiei, fiind în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Prin urmare, titlul de proprietate este nul absolut conform art. III alin. (1) lit. b) din Legea nr. 189/1997, motiv pentru care se solicită admiterea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 21 februarie 2002, Judecătoria Buftea a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada identităţii între suprafaţa de teren dobândită de autorul reclamanţilor R.C. prin acte de vânzare-cumpărare şi care a trecut în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi terenul pentru care pârâtei P.E. i-a fost reconstituit dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. De asemenea, s-a reţinut că reclamanţii trebuie să uzeze de efectele sentinţei civile nr. 2462/1997 a Judecătoriei Buftea prin care Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate a fost obligată să restituie 15 ha teren reclamanţilor şi nu să ceară anularea unor titluri de proprietate ale unor persoane cu care nu au niciun raport juridic. Mai mult, reclamanţii trebuie să aştepte rezolvarea cererii lor în baza Legii nr. 10/2001, întrucât au depus cerere de restituire a terenului şi în baza respectivului act normativ.
împotriva acestei sentinţe, reclamanţii R.M.I.Ş. şi R.Ş.M.C. au declarat apel la data de 21 martie 2002, iar pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a declarat apel la data de 22 martie 2002, înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sub nr. 2804/2002.
Prin motivele de apel ale apelanţilor-reclamanţi, se solicită admiterea apelului, întrucât prin înscrisurile depuse la dosar au dovedit identitatea dintre terenul ce a aparţinut autorului lor şi terenul restituit
pârâtei P.E. In acest sens, au depus planuri cadastrale, planul parcelar întocmit de Primăria Voluntari, iar terenurile au aceeaşi adresă poştală.
Apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale solicită admiterea apelului său, desfiinţarea sentinţei de fond ca fiind nelegală şi nctc-
meinică, iar pc fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamanţi. Susţine că terenul face parte din domeniul public al statului, fiind evidenţiat ca atare în art. 1 anexele 1-49 din H.G. nr. 1045/2000, dreptul de administrare asupra acestuia revenind Ministerului prin Unitatea Militară 01877 Bucureşti. Cum acest teren nu a fost inclus în
C.A.P., Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar al comunei Voluntari nu l-a avut niciodată la dispoziţie şi, prin urmare, nelegal şi fară punerea în posesie, a fost emis titlul de proprietate pentru P.E.
Prin decizia civilă nr. 2455 din 12 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale. Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut că atât reclamanţii cât şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale au criticat sentinţa în mod nefondat faţă de prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 213/1998 care se referă în concret la terenuri şi clădiri în care îşi desfăşoară activitatea propriu-zisă unităţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. De asemenea, s-a observat că terenul nu este identificat ca fiind concret încadrat categoriei de terenuri ce se găsesc în administrarea ministerului, pentru lămurirea acestor împrejurări fiind necesară o expertiză. Sub aspectul nulităţii titlului de proprietate, instanţa de apel a constatat că părţile au fost de bună-credinţă la data emiterii titlului, iar o astfel de acţiune trebuia promovată împotriva Comisiei Judeţene şi Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii, recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă,
sub nr. 437/2003. In cursul judecării recursului, a decedat reclamantul R.M.I.Ş., la data de 4 ianuarie 2003, cauza fiind continuată cu moştenitorii acestuia, soţia supravieţuitoare R.A.C. şi fiii R.M. şi R.R., conform certificatului de moştenitor nr. 1 din 14 ianuarie 2003 emis de B.N.P. F.E.G.
Prin decizia civilă nr. 909 din 3 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a constatat că Tribunalul s-a pronunţat numai asupra apelului declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, deşi reclamanţii au declarat şi ei apel în termen legal. Astfel, decizia Tribunalului încalcă principiul disponibilităţii prevăzut în alin. ultim al art. 129 C. proc. civ. şi art. 261 C. proc. civ. în rejudecarea apelurilor, cauza a fost înregistrată pc rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, sub nr. 2000/2003.
La data de 15 septembrie 2003, apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că prin H.G. nr. 994 din 10 septembrie 2002 terenurile care au făcut parte din proprietatea publică a statului şi-au schimbat atât proprietarul, cât şi administratorul, în sensul că au trecut în proprietatea publică a Comunei Voluntari şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Voluntari.
Prin decizia civilă nr. 1735 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Ill-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului-pârât Ministerul Apărării Naţionale şi a respins apelul formulat de acesta ca fiind lipsit de interes; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii R.Ş.M.C., R.A.C., R.M. şi R.R.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale nu a participat la emiterea titlurilor de proprietate, nefiind parte în raportul substanţial de reconstituire a dreptului de proprietate şi nu are nici calitatc de administrator al terenului în litigiu, acesta fiind trecut în proprietatea privată a comunei Voluntari. Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului-pârât Ministerul Apărării Naţionale, fiind justificată prin lipsa de interes a acestuia de a susţine cercrea de apel.
Cât priveşte apelul formulat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că nu există identitate între suprafeţele de teren dobândite de autorul apelanţilor-reclamanţi şi suprafaţa de teren pentru care pârâtei
i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
împotriva acestei decizii, la data de 2 decembrie 2003 au declarat recurs reclamanţii.
Prin decizia civilă nr. 455 din 23 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis recursurile declarate de reclamanţi, a casat decizia civilă nr. 1735 din 2 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că pentru a se ajunge la concluzia că nu există identitate între suprafaţa de teren a reclamanţilor şi cea a pârâtei P.E. trebuia efectuată expertiză de specialitate care să stabilească cu mijloace tehnice de specialitate dacă terenul reclamanţilor este unul şi acelaşi cu terenul pârâtei, această probă fiind esenţială pentru soluţionarea corectă a cauzei.
De asemenea, instanţa de recurs a apreciat că era necesar să se ataşeze dosarul Comisiei de aplicarc a Legii nr. 18/1991 pentru a se verifica dacă pârâta P.E. era îndrituită la reconstituirea dreptului de
proprietate, fiind necesară şi emiterea unei adrese la Primăria Voluntari pentru a se verifica regimul juridic al terenului, respectiv dacă acesta se afla la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991. S-a mai reţinut că prin neadministrarea acestor probe, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., practic nesoluţionând fondul cererii de apel formulate de reclamanţi.
In rejudecarea apelurilor declarate de apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale şi reclamanţii R.Ş.M.C., R.A.C., R.M. şi R.R., cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, subnr. 14674/3/2005.
La data de 23 august 2005, Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului, motivat de faptul că imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale până în septembrie 2002, când în baza art. 2 din H.G. nr. 994/2002, a fost transmis pe baza unui protocol în proprietatea publică a comunei Voluntari şi administrarea Consiliului Local al comunei Voluntari.
In temeiul art. 295 C. proc. civ. şi având în vedere considerentele deciziei de recurs nr. 455 din 23 martie 2005, care se impune instanţei de apel cu autoritatea prevăzută de art. 315 C. proc. civ., Tribunalul a încuviinţat la termenul de judecată din 5 septembrie 2005 proba cu înscrisuri pentru părţi, efectuarea unei expertize topografice pentru a se lămuri dacă terenul afirmat de reclamanţi ca aparţinând autorului lor este unul şi acelaşi cu cel înscris în titlul de proprietate al pârâtei P.E. De asemenea, s-au solicitat Primăriei Voluntari - Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar relaţii cu privire la regimul juridic al terenului, asupra împrejurării dacă acesta se găsea la dispoziţia Comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate pe numele P.E.
Examinând motivele de apel faţă de sentinţa atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., sub toate aspectele deduse judecăţii şi invocate în apel, Tribunalul constată următoarele:
Reclamanţii R. au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în nulitate având două petite, respectiv nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 46595 din 14 iulie 2000 emis de Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea P.E., dar şi nulitatea absolută a actelor subsecvente, fară însă a fi arătate acestea. Se invocă nulitatea absolută parţială a titlului de
proprietate cât priveşte terenul arabil de 4 ha, situat în tarlaua 18 parcela 358. Referiri despre o parte din imobilul identificat prin tarla şi parcelă se găsesc în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 230 din 16 februarie 2001 de B.N.P. B.R.C. prin care SC I.C.
2000 SRL, chemată în judecată în cauza de faţă, dobândeşte proprietatea acestui teren situat în intravilanul comunei Voluntari, sat Pipera. La istoricul proprietăţii vânzătorului B.C. se arată că terenul a fost cumpărat de la P.E. prin mandatar T.V.V., care l-a dobândit la rândul său în baza unei sentinţe civile nr. 216 din 18 ianuarie 2000, punerea în posesie având loc la 25 aprilie 2000, conform procesului-verbal încheiat de Primăria Comunei Voluntari.
De asemenea, o altă parte a acestui teren a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 116 din 30 ianuarie
2001 de B.N.P. B.R.C., vânzătorul P.G. dobândind imobilul prin cumpărare de la P.E. Noul proprietar SC I.C. 2000 SRL a procedat la edificarea unor construcţii pe acest teren în baza unor autorizaţii de construire nr. 269, nr. 270, nr. 271 din 20 iulie 2001 emise de Primăria Comunei Voluntari. Aşadar, se solicită să se constate că titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 şi actele subsecvente de transmitere a proprietăţii terenului sunt nule absolut.
Faţă de acest obiect al acţiunii, Tribunalul constată că apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale nu are calitate procesuală pasivă. Calitate procesuală pasivă într-o acţiune civilă presupune identitatea între persoana chemată în judecată şi titularul dreptului sau al obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii. Cum acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii unor acte juridice, calitate procesuală pasivă justifică numai persoana fizică sau juridică care a participat la încheierea respectivelor acte juridice civile.
In cauză, apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale nu este semnatar sau emitent al titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 şi nici al actelor translative de proprietate ulterioare, astfel
încât, nu are calitate procesuală pasivă în pricina de faţă. împrejurarea că terenul în litigiu a fost deţinut de acest apelant pârât în administrare o lungă perioadă de timp (dreptul de administrare încetând în anul
2002 când, prin H.G. nr. 994, a fost transmis în proprietatea publică a comunei Voluntari şi în administrarea Consiliului Local al comunei Voluntari), nu are relevanţă. Urmează, aşadar, ca în temeiul art. 296 C. proc. civ., să se admită apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale şi în consecinţă, să se respingă cererea recla
manţilor R. împotriva acestci persoane juridice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
Faţă de această chestiune de ordine publică a calităţii procesuale pasive, ridicată de Ministerul Apărării Naţionale în rejudecarca apelului şi găsită întemeiată de Tribunal, motivele de apel formulate în dosar nr. 2804/2002 vizând regimul juridic al terenului, dreptul de administrare şi legalitatea dreptului de proprietate nu vor mai fi cercetate ca motive de apel ridicate de această parte.
In ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţii R., Tribunalul consideră că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii R. invocă nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei P.E., pe considerentul că s-a restituit acestei persoane fizice terenul care, în materialitatea sa ca amplasament, a aparţinut autorilor reclamanţilor. Se susţine în esenţă, că familia R. a dobândit în proprietate prin acte juridice translative de proprietate autentificate sub nr. 27143 din 7 octombrie 1933 şi nr. 16060 din 17 iunie 1933 de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat, un teren de 6 ha, situat pe moşia Tătăran Pipera, Ilfov. Acest imobil a fost rechiziţionat conform procesului-verbal din 11 noiembrie 1947, iar la nivelul anului 1984, a fost trecut în administrarea Unităţii Militare 02580 din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
In baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, în favoarea reclamanţilor R. a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2462 din 5 iunie 1997 de către Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4183/1996, rămasă definitivă şi irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, prin care s-a dispus restituirea către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 15 ha, pro-
prietatca reclamanţilor. In cuprinsul acestci hotărâri carc arc puterea lucrului judecat se stabileşte că terenul autorului reclamanţilor a fost rechiziţionat, adică a trecut în folosinţa temporară a altei persoane, fară a fi transmis vreodată din patrimoniul familiei R., împrejurare faţă de care s-a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii fondului funciar, ci a legii generale, adică a dispoziţiilor Codului civil.
In acelaşi timp însă, o parte din teren de 4 ha a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 în favoarea pârâtei P.E., în sensul că prin sentinţa civilă nr. 216 din 18 ianuarie 2000 dată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 87373/1999, definitivă prin neapelare, Comisia Locală Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să întocmească formele de punere în posesie a reclamantei P.E. pentru o suprafaţă de 11 ha teren arabil, aflat pe raza comunei Voluntari, din care 1,61 ha teren intravilan şi totodată, Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii
nr. 18/1991 a fost obligată să elibereze titlul de proprietate pe numele reclamantei. Această hotărâre judecătorească a fost executată, fiind emis titlul a cărui valabilitate este contestată în cauza de faţă.
Motivul de nulitate invocat de apelanţii-reclamanţi este acela că s-a reconstituit intimatei-pârâte P.E. dreptul de proprietate asupra unui teren care nu a aparţinut acesteia anterior anului 1990, iar emiterea acestui titlu împiedică punerea în executare a hotărârii judecătoreşti deţinute de reclamanţi, prin care este obligată Prefectura Judeţului Ilfov să le restituie cele 15 ha de teren care includ şi cele 4 ha deţinute de pârâta P.
Tribunalul observă că reclamanţii nu au stabilit corect cadrul procesual pentru soluţionarea acţiunii în nulitate a titlului de proprietate.
In sensul art. 60 din Legea nr. 18/1991 republicată, reclamanţii se găsesc în situaţia terţilor care au fost vătămaţi în drepturile lor prin hotărârea Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii Fondului Funciar şi care nu aveau interes de a se adresa acestor organe întrucât
li se recunoscuse dreptul potrivit legii. Intr-un asemenea litigiu însă, având ca obiect nulitatea actului emis de Comisia Judeţeană, este necesar a fi chemaţi în judecată atât emitentul actului, Comisia Judeţeană, care are personalitate juridică, cât şi beneficiarul titlului.
Reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, ci numai Primăria Voluntari, care însă nu a emis titlul. In cererea de chemare în judecată, s-a indicat temeiul acţiunii ca fiind dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 18/1991, însă, în realitate, reclamanţii se referă la art. 63, după cum sunt consideraţiile din căile de atac anterioare. Chiar şi aşa fiind, art. 63 din Legea nr. 18/1991, republicată, prevede că acţiunea în nulitate se judecă după regulile dreptului comun referitoare la termenul de introducere a acţiunii, condiţiile generale ale acţiunii, instanţa competentă etc. Sensul art. 63 este acela că acţiunea în nulitate se judecă în instanţă, fară a exista o procedură administrativ jurisdicţională, ca în cazul contestaţiilor împotriva hotărârilor Comisiei judeţene, prevăzute de art. 51 din aceeaşi lege. Aşadar, Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 reprezentată prin Prefect, în calitate de emitent al titlului de proprietate ar fi putut fi parte pârâtă în judecată. Cu toate acestea, neatragerea în proces a persoanei juridice arătate anterior ar putea fi sancţionată cu neopozabilitatea hotărârii faţă de cel care nu a fost parte în proces, fară a impieta asupra cercetării motivului de nulitate invocat.
Vcrificând însă motivul de nulitate absolută faţă de beneficiarul titlului P.E., Tribunalul observă că aspectul învederat de reclamanţi nu se încadrează niciuneia din ipotezele prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997. Nici chiar ipoteza prevăzută în art. III lit. b) din acest act normativ (ipoteză invocată de apelanta-pârâtă Ministerul Apărării Naţionale şi nu de apelanţii-reclamanţi) nu este aplicabilă, întrucât vizează actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate pe domeniul public sau privat al statului şi nu actele de reconstituire a dreptului, cum este cel în cauza de faţă.
Cercetând documentaţia în baza căreia a fost emis titlul de proprietate pentru P.E., Tribunalul constată că la baza acestui act juridic a stat o hotărâre judecătorească irevocabilă care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, fară a stabili însă amplasamentul terenului. Este de observat că reconstituirea dreptului de proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991 nu impune cu necesitate ca foştii proprietari să dobândească terenul agricol pe acelaşi amplasament, ci restituirea se face, de regulă, pe acelaşi amplasament. Prin urmare, este lipsit de relevanţă faptul că terenul ce a fost reconstituit pârâtei P.E. avea regimul juridic al unui teren aflat în proprietatea publică a statului, la data emiterii actului, şi care nu s-a găsit niciodată la dispoziţia Comisiei de fond funciar. Urmează, aşadar, a se înlătura acest argument al apelanţilor-reclamanţi.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul a respins apelul declarat de reclamanţii R., urmând a se menţine dispoziţia instanţei de fond de respingere a acţiunii faţă de aceşti pârâţi, atât în ce priveşte nulitatea titlului de proprietate, cât şi a actelor subsecvente.
Tribunalul mai notează faptul că reclamanţii se găsesc în situaţia juridică a unor proprietari care nu au posesia bunului lor, bun ieşit din patrimoniul lor în baza unui act de rechiziţie al Statului român din 1947, act care pune problema valabilităţii preluării, însă nu în cauza de faţă, raportat la limitele învestirii instanţei. Reclamanţii au la îndemână alte mijloace juridice pentru redobândirea posesiei.
Notă: Conform art. 6 din Legea rechiziţiilor nr. 139/1940, rechiziţiile se fac, în timp de pace, sub formă de închiriere sau sub formă definitivă; rechiziţiile, în timp de război, se fac în general sub formă definitivă; imobilele nu se pot rechiziţiona decât în folosinţă.
| ← Apartament în care camerele sunt deţinute în proprietate... | Expropriere realizată în baza unui decret din 1984. Cererea... → |
|---|
