FOLOSINŢA LOCUINŢEI FAMILIEI - OBIECT CE SE ÎNCADREAZĂ ÎN SITUAŢIILE ENUMERATE DE ART. 919 COD PROCEDURĂ CIVILĂ ÎN CARE INSTANŢA POATE LUA PE CALE DE ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ, ÎN TIMPUL PROCESULUI DE DIVORŢ, MĂSURI PROVIZORII
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 8164/2013 din data de 04.11.2014
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 919 cod procedură civilă , care prevăd că: "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei."; și ale art. 996 cod procedură civilă care prevăd că :
"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.";
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 8164/190/2013*, pronunțată în dosarul nr. 43/2014
Prin Sentința civilă nr.3564/25 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar 3644/190/2013, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta P.L. și pe cale de consecință s-a dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului P.C.O. pe o perioadă de 4 luni, ordin prin care au fost luate măsurile de evacuare a pârâtului din locuința familiei din municipiul B., str. V.J FN, jud. B.-N și obligarea acestuia să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă. Pentru a dispune luarea măsurilor de protecție solicitate, instanța a apreciat că sunt întrunite cumulativ dispozițiile art.23 din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și că măsura adoptată, în maniera expusă va antrena consecința restabilirii unui comportament firesc și adecvat al pârâtului față de reclamantă, intervalul de timp menționat creând premisa unei distanțări emoționale de frustrarea pe care neîmplinirile familiale și procesul de divorț le-au adus cu sine.
Măsurile dispuse prin acest ordin urmează au expirat la data de 15 sep.2013, iar reclamanta în cauza pendinte a solicitat pe calea ordonanței președințiale evacuare pârâtului începând cu data de 15.09.2013 din imobilul mai sus arătat, ce s-a constituit a fi locuința familiei, înregistrându-se pe rolul judecătoriei B. dosarul 81647190/2013, dosar în care instanța în urma admiterii excepției lipsei de interes a reclamantei a respins acțiunea reținând că din interogatoriul luat reclamantei și pârâtului rezultă că acesta a respectat ordinul de interdicție emis, comunicarea dintre pârât cu reclamantă în aceasta perioada s-a realizat doar prin mesaje, iar tatăl și-a păstrat legăturile personale cu minorul M.A, născut la data de 31.07.2004. Din actele depuse la dosar nu a rezultat că violenta ce a avut loc la data de 2.04.2013 s-a repetat sau că au existat alte episoade care să determine convingerea instanței că pârâtul si-a menținut același comportament, că reprezintă o amenințare imediată pentru reclamantă și copilul său. Unul dintre elementele esențiale ale dreptului exercițiului la acțiune îl reprezintă interesul reclamantului, prin acesta înțelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare.
A mai reținut instanța că cerințele interesului pentru validarea dreptului la acțiunea sunt: să fie determinat, legitim, adică să nu fie în conflict cu legea; să fie personal, adică folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la procedura judiciară; să fie născut și actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune la momentul respectiv ar suferi un prejudiciu. Condiția ca interesul să fie născut și actual vizează faptul că interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, indiferent de forma sa concretă de manifestare, în sensul că partea nu ar mai obține folosul practic urmărit dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, fiind ca atare prejudiciată. Art.33 teza a-II-a din NCPC instituie excepția potrivit căreia, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente. Această excepție este strâns legată de condiția urgenței măsurii ce urmează a fi dispusa. Astfel, instanța a reținut că urgența dispunerii unei măsuri pe calea unei ordonanțe președințiale se traduce în iminența producerii unui prejudiciu sau pentru păstrarea unui drept după caz, în continuitatea, permanența efectelor prejudiciului deja produs. În cauza precizată dreptul subiectiv lezat respectiv integritatea fizică și psihică,dreptul de folosință pașnică a locuinței de către reclamantă a fost restabilit cu ocazia măsurii provizorii dispuse de evacuare prin ordinul de protecție. Pentru a aprecia ab inițio, și pe baza prezumțiilor că și după 15 septembrie 2013 pârâtul va avea același comportament, ar însemna să se prezume că acesta este de rea-credință, iar reaua-credință nu se prezumă. Mai mult comportamentul manifestat de pârât a fost a unui tată responsabil care și-a dorit să păstreze legăturile cu minorul petrecându-și timpul și cu acesta în perioada supusă ordinului de protecție. Dacă un copil ar fi traumatizat de comportamentul unuia dintre părinți ar refuza compania acestuia. Pe de altă parte evacuarea unui soț poate avea loc doar în cazul în care celălalt soț nu are locuință, iar locuința comună nu poate fi împărțită provizoriu.
Împotriva sentinței expuse a declarat apel, în termen legal, reclamanta P.L., solicitând admiterea acestuia, în baza disp. art. 480 alin.3 din NCPC, anularea hotărârea atacate, respingerea excepției lipsei de interes și, evocându-se fondul, să se admită cererea formulată în sensul de a dispune evacuarea provizorie a pârâtului începând cu data de 15 septembrie 2013 până la soluționarea definitivă a procesului de divorț obiect a dosarului Judecătoriei B., nr. 3635/190/2013, din locuința domiciliu comun situată în municipiul B., str. V.J , FN, județul B.-N, edificată pe terenul din c.f. nr. 51320, nr. cadastral 51320(c.f. vechi 12.025/N B., nr. cadastral vechi 5628) și c.f. 51318, nr. cadastral 51318 (c.f. vechi 12025, nr. cadastral vechi 5629; fără somație sau trecerea unui termen, cu cheltuieli de judecată în instanța de fond și apel, pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la 19.08.2013 sub nr. 8164/190/2013 s-a solicitat evacuarea provizorie a pârâtului, începând cu data de 15 septembrie 2013 până la soluționarea definitivă a procesului de divorț obiect a dosarului Judecătoriei B., nr. 3635/190/2013, din locuința domiciliu comun situată în municipiul B., str. V.J , FN, județul B.-N, motivat de faptul că la 15.09.2013 expiră ordinul de protecție luat prin sentința Judecătorie B. nr. 3564/2013, în baza căruia pârâtul a fost evacuat din domiciliul comun o perioadă de 4 luni. La formularea acestei cereri s-a avut în vedere că pe rolul Judecătoriei B. este înregistrată acțiune de divorț sub nr. 3635/19072013, iar pe parcursul celor 4 luni de zile relațiile de familie au cunoscut o degradare accentuată, pârâtul intrând în relații de concubinaj cu o altă femeie, astfel că este exclusă reluarea conviețuirii lor. Totodată s-a avut în vedere și disp. art. 919 din NCPC privitor la luarea unor măsuri vremelnice potrivit cărora: "Instanța, poate lua pe tot timpul procesului (de divorț n.n.), prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei." Literatura de specialitate a precizat că deși calea procedurală este cea a ordonanței președințiale atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919, instanța trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiții de admisibilitate: vremelnicia și neprejudecarea fondului. Aceasta, deoarece, din interpretarea textului legal, condiția urgenței este-prezumată de legiuitor în această materie. De altfel, și doctrina a reținut că: "aceste măsuri (la care se referea textul art. 6132 CPC 1865-n.n.) pot fi luate pe cale de ordonanță președințială pentru că așa prevede legea, deci fără a fi necesară justificarea vreunei urgențe din partea celui care le solicită. Pe de altă parte, având caracter vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorț, sub toate aspectele.
La primul termen de judecată instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a reclamantei și în acest sens a acordat termen de o săptămână de zile, apoi a respins acțiunea formulată de reclamantă ca lipsită de interes. Cu stupoare însă se constată că în motivarea admiterii ei instanța nu se ocupă în nici un fel de analizarea caracterului interesului de a promova prezenta cerere de ordonanță președințială, ci, practic soluționează cererea pe fond înainte de a se pronunța cu privire la cererea de probațiune și fără a avea în vedere actele dosarului de divorț și a celui în care s-a luat măsura de protecție a evacuării provizorii.
Deși nu s-a discutat măsura urgenței despre care reclamanta a vorbit detaliat, atât în cererea inițială cât și în notele de ședință, instanța amintește vag despre aceasta spunând că ea se traduce în "iminența producerii unui prejudiciu sau pentru păstrarea unui drept după caz, în continuitatea, permanența efectelor prejudiciului deja produs." Ori, această susținere se confirmă în totul în cazul nostru, în sensul că data de 15:09.2013 este o dată iminentă la care încetează măsura provizorie a cărui continuitate se solicită și se riscă pierderea dreptului deja câștigat de folosință exclusivă a locuinței. Este adevărat că dreptul subiectiv lezat, respectiv integritatea fizică și psihică , precum și dreptul de folosință pașnică a locuinței a fost restabilit cu ocazia măsurii provizorii de evacuare prin ordinul de protecție doar că această măsură durează doar până la 15.09.2013, iar între timp părțile au promovată acțiune de divorț cu privire la care ambele părți își exprimă finalizarea ei prin pronunțarea divorțului. Aserțiunile din motivarea sentinței cu privire la comportamentul pârâtului și la existența sau inexistența unei alte locuințe nu au legătură cu excepția lipsei de interes și nici concluzia că evacuarea pârâtului ar fi admisibilă doar în condițiile în care pârâtul ar avea același comportament violent după 15.09.2013.
O asemenea concluzie denotă faptul că nu s-au avut în vedere în nici un fel susținerile reclamantei din notele de ședință privitoare la aplicabilitatea disp. art. 33 teza a II-a din NCPC, respectiv la acțiunile preventive în cazul existenței unui "interes de securitate" ori "de siguranță". Prin prisma acestor dispoziții legale prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Întrucât instanța de fond a considerat ca lipsind doar caracterul actual al interesului reclamantei de a promova acțiunea înainte de data de 15.09.2013, reclamanta va demonstra contrariul, actualitatea interesului și înainte de data de 15.09.2013, când expiră ordinul de protecție luat anterior de instanță.
Existând pe rolul instanței un dosar de divorț în care se solicită evacuarea pârâtului și observând disp. art. 919 NCPC care permit luarea de măsuri provizorii privitoare la folosința locuinței pe durata procesului de divorț, din capul locului trebuie să se facă abstracție de ordinul de protecție și să se constate că o cerere de evacuare provizorie poate fi promovată pe întreaga durată a divorțului. Cererea reclamantei nu este singura cerere de evacuare provizorie pe durata divorțului formulată vreodată la Judecătoria B. pentru a supune atenției existenței interesului în promovarea unei asemenea cereri. Ori, lecturând cu bună-credință disp. art. 33 din NCPC în partea privitoare la posibilitatea formulării cererii apare cu evidență legalitatea formulării cererii anterior datei de 15.09.2013 deoarece în cazul formulării cererii dar după această dată ar fi încălcat dreptul reclamantei de folosință asupra imobilului în discuție, așa cum s-a dispus anterior prin ordinul de protecție. Interesul personal al reclamantei, așa cum s-a arătat și prin notele de ședință depuse la dosar, nu se identifică, în mod necesar, cu vătămarea, contestarea sau ignorarea unui drept subiectiv (bunăoară, în cazul unora dintre drepturile extrapatrimoniale, interesul personal poate îl exclusiv moral, iar prejudiciul individual invocat poate să rezulte din violarea unei libertăți fundamentale, nu stricto sensu a unui drept subiectiv). Se ajunge la aceiași concluzie observând și dispozițiile art. 34 alin. (3) NCPC privitoare la realizarea drepturilor afectate de termen, art. prevăzând în mod expres excepțiile de la cerința dreptului pretins de a fi actual, acțiunile promovate în aceste condiții fiind cunoscute în doctrina juridică sub denumirea de acțiuni preventive. Astfel de acțiuni se află sub semnul "utilității" constatarea îndeplinirii exigențelor legii pentru ca pe temeiul acesteia să se asigure eficacitatea juridică unui act sau unui fapt. Prin urmare, interesul poate fi considerat "născut și actual" în situații prevăzute de art. 34 NCPC, deși un prejudiciu încă nu s-a produs efectiv, pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual, iar cererea poate fi tăcută chiar. Înainte de împlinirea acestui termen; se poate cere , înainte de termen, executarea la termen a unei obligații de întreținere sau a altei prestațiuni periodice, se poate încuviința, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligații ori de câte ori consideră că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată, pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului. In aceste situații interesul pare a fi doar eventual. Aparent însă, pentru că atunci când primejdia de a compromite securitatea raportului juridic este gravă sau serioasă, partea are neîndoios un interes actual sau - cum este uneori numit - un "interes de securitate" ori de "siguranță".
Față de cele mai sus arătate consideră că susținerea excepției lipsei de interes este o construcție artificială fără nici un suport rațional și logic raportat la situația de fapt existentă și a disp. art. 919 din NCPC, solicitând admiterea apelul, anularea hotărârea atacată și să se respingă excepția ca neîntemeiată. Respingând excepția se pune problema evocării fondului asupra căruia urmează să se aprecieze dacă apare necesară administrarea probatoriului testimonial solicitat de reclamantă și respins de instanța de fond. In principal, față de existența acțiunii de divorț a disp. art. 919 din NCPC și a stării de fapt evocate de reclamantă cu privire la escaladarea stării conflictuale dintre părți confirmată de apelurile la serviciul 112, consideră că poate fi dispusă evacuarea provizorie în baza acestor acte.
In drept, se invocă disp. art. 466 și următoarele NCPC și ale art. 451 din NCPC.
Pârâtul intimat P.C.O. a formulat întâmpinare(f. 17-19) prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate nr.6787/05.09.2013, pronunțată de Judecătoria B. - Secția civilă, în dosarul nr.8164/190/2013; în situația în care se va constata că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în conformitate cu disp. art.480 alin. (2) teza a doua din codul de procedură civilă; cu obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivare intimatul apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca lipsită de interes, având în vedere următoarele:
Condițiile exercitării acțiunii civile sunt reglementate de art.32 cod proc.civ, interesul de a acționa, una dintre condițiile exercitării acțiunii civile, fiind reglementat de art.33 cod proc.civ, care prevede că interesul trebuie să fíe determinat, personal, născut și actual, condițiile menționate trebuind să existe deodată pentru a oferi persoanei care invocă un drept, calitatea de a acționa. De la condiția ca dreptul să fie actual, legiuitorul a stabilit excepții care, asemenea oricărei excepții, sunt de strictă interpretare, ele neputând fi extinse prin analogie, este cazul acțiunilor preventive, respectiv a acelor acțiuni afectate de un termen suspensiv care nu s-a împlinit, art.34 cod proc.civ. reglementând trei astfel de acțiuni preventive. Conform art.33 teza a Il-a, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv grav amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. În accepțiunea legiuitorului, articolul mai sus menționat instituie o excepție de la regula impusă interesului de a fi prezent și actual, însă acest aspect nu trebuie interpretat în sensul că recunoaște existența unor cereri pentru exercitarea cărora nu trebuie să se justifice un interes, așa cum greșit interpretează și susține apelanta reclamantă, ci conform punctului de vedere exprimat în doctrină "In cazul acestor acțiuni, interesul de a acționa "nu este născut și actual", deoarece: a)Fie nu a avut loc o încălcare a dreptului; b)Fie dreptul este afectat de termen sau condiție suspensivă, și aceste modalități nu s-au împlinit. Esențial pentru a putea fi exercitată o astfel de acțiune preventivă este existența unei amenințări grave de încălcare a dreptului sau posibilitatea producerii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ".
Potrivit art. 919 cod proc.civ., "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.".
Din analiza motivelor de apel formulate, se poate observa că ceea ce se critică este faptul că instanța de fond soluționează pe fond cererea și în niciun fel nu analizează caracterul interesului de a promova cererea de ordonanță președințială. Or, lipsa interesului, fiind o excepție de fond, impune instanței să analizeze cu precădere dacă dreptul subiectiv a fost exercitat cu sau fară interes legitim, sens în care se raportează la situația și starea de fapt reclamată prin acțiune, respectiv dacă există sau nu o amenințare gravă de încălcare a dreptului reclamat, sau a producerii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Faptul că doctrina prezumă urgența în cazul cererilor prin care se solicită, pe care de ordonanță președințială, o măsură cu caracter provizoriu, formulată în condițiile art.919 cod proc.civ., nu înseamnă că pericolul iminent sau riscul unei vătămări grave care s-ar răsfrânge în viitor asupra reclamantului nu trebuie probat. Din acesta perspectivă, instanța, va analiza îndeplinirea condițiilor exercitării cererii reglementate de art.919 cod proc.civ., prin raportare la starea de pericol concreta și iminentă asupra persoanei reclamante, respectiv existența unei amenințări grave de încălcare a dreptului sau posibilitatea producerii unei pagube care nu s-ar putea repara.
Art.255 alin. (1) din Codul civil, prevede că dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.
Prin cererea formulată reclamanta apelantă s-a rezumat doar la a arăta că la data de 15 septembrie 2013 expiră ordinul de protecție emis în beneficiul său, fără a arăta în concret în ce constă pericolul actual și iminent care îi poate cauza în viitor un prejudiciu greu de reparat, susținând în esență că: "ulterior pronunțării ordinului de protecție (...) am fost de acord (n.n. ca reclamantul) să ia în două după-amiezi (marți și joi) pe minor de la școală până seara în jurul orei 19.00, precum și în weekend"; "nu am găsit înțelegerea necesară" cu privire la partajul bunurilor comune; "din conduita ulterioară evacuării pârâtului, care a intrat în relație cu o femeie"; "ceea ce mă deranjează cel mai mult este faptul că în perioada în care minorul se află cu pârâtul, respectiv cu părinții acestuia, ei încearcă să mă denigreze". Mai mult, contrar susținerilor din apel, instanța a încuviințat proba cu interogatoriul părților și, din interogatoriul administrat apelantei, rezultă că pârâtul și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile rezultate din hotărârea prin care s-a încuviințat cererea de emitere a ordinului de protecție, sens în care nu am depășit limita de distanță față de aceasta.
De asemenea, instanța de apel trebuie să țină seama și de faptul că atât la data formulării cererii de ordonanță președințială, cât și la data la care s-a judecat cauza, pârâtul era în executarea ordinului de protecție, lipsa interesului în promovarea unei noi cereri prin care să se dispună evacuarea acestuia din imobilul în care nu locuia fiind evidentă. In cuprinsul considerentelor Deciziei civile nr.66A/27.05.2013, pronunțată în dosarul nr.3644/190/2013, Tribunalul B.-N. judicios a reținut că măsura evacuării temporare a pârâtului din domiciliul comun timp de 4 luni este suficient a ocroti dreptul reclamantei la integritate fizică, măsura fiind dispusă în raport cu un incident conflictual izolat din data de 02.04.2013. Or, conform doctrinei, "faptul că un drept subiectiv este amenințat grav, este la aprecierea instanțelor de fond, în funcție de cele invocate în concret de către reclamant. Gravitatea amenințării poate să fie dedusă din natura dreptului, din mijloacele folosite de către pârât, din consecințele încălcării dreptului".
Examinând hotărârea judecătorească atacată prin prisma motivelor de apel, precum și sub toate aspectele conform art. 479 alin. 1 teza finală din Noul cod de procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Pretenția dedusă judecății la data de 19.08.2013, în procedura ordonanței președințiale, vizează evacuarea provizorie, fără somație sau trecerea vreunui termen, din locuința comună începând cu data de 15 septembrie 2013 (momentul expirării ordinului de protecție stabilit prin sentința civilă nr. 3564/2013 pronunțată în dosar nr. 3644/190/2013) și până la soluționarea definitivă a procesului de divorț înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 3635/190/2013. Soția beneficiară a ordinului de protecție reclamă anticipat, în cursul producerii efectelor acestuia, instituirea măsurii evacuării provizorii a soțului din locuința-domiciliu comun, începând cu momentul încetării efectelor restricției judecătorești dispusă, iar pentru dovedirea argumentelor invocate în justificarea cererii solicită administrarea mai multor probe.
Controversa litiganților a fost rezolvată de instanța de judecată, după interogarea lor și acvirarea dosarului de divorț, prin prisma excepției lipsei de interes supusă dezbaterii contradictorii încă de la primul termen de judecată, soluționată favorabil, pentru motivele expuse în considerentele hotărârii a cărei reformare se pretinde.
Criticile reclamantei apelante referitoare la soluția pronunțată sunt fondate. Măsura vremelnică a cărei instituire se urmărește, asupra unuia dintre imobilele aparținând soților - acela în care și-au stabilit cel mai recent domiciliu comun - poate fi reclamată anticipat, cu succes dacă sunt respectate exigențele prescrise de art. 33 din NCPC ce stabilește caracteristicile interesului de acționa, anume de a fi determinat, legitim, personal și în scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Or prima instanță a conchis că interesul soției în evacuarea soțului este în relație cu manifestarea de către colocatar a aceluiași comportament violent după expirarea ordinului de restricție, 15.09.2013, fără a cerceta dacă la momentul sesizării sale exista vreo amenințare gravă de încălcare de către pârât, începând cu data de 15 septembrie 2013, a dreptului reclamantei la integritate fizică și psihică și la folosința pașnică a locuinței sau iminența producerii, începând cu același moment, a unei pagube ce nu s-ar putea repara, ci. Este adevărat că reaua-credință nu se prezumă, însă prin acțiunea pendinte tocmai această împrejurare se invocă, imputându-se pârâtului, în justificarea acțiunii promovată anticipativ. Astfel, justa soluționare a cauzei impunea efectuarea prealabilă a acestor verificări, doar consecutiv administrării probatoriului de care părțile au înțeles să se folosească, apreciat ca util și pertinent de judecător, putându-se aprecia dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile impuse de legiuitor pentru instituirea măsurii reclamate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 3 NCPC, hotărârea pronunțată de judecătorie urmează a fi anulată și pricina trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a o soluționa după ce va fi administrat probațiunea apreciată ca necesară și utilă justei rezolvări a cererii de ordonanță președințială. Instanța de trimitere urmează a avea în vedere și celelalte argumente invocate de litiganți în calea de atac, privitoare la (ne)întrunirea condițiilor prescrise de art. 919 NCPC, urmând a statua și asupra cererilor vizând acordarea cheltuielilor de judecată.
În rejudecarea cauzei reclamanta a depus note de ședință prin care a învederat instanței situația la zi a relațiilor de familie cu pârâtul care o determină să-și mențină cererea de evacuare așa cum a fost formulată , a precizat că după expirarea ordinului de protecție și întoarcerea pârâtului în locuința comună relațiile s-au acutizat și situația este explozivă. De la întoarcere pârâtul o șicanează prin toate mijloacele posibile pentru a-i induce o stare de teamă, trântind ușile și deschizând televizorul foarte tare, nu-și spală vasele folosite, aruncă hainele prin casă, provoacă discuții contradictorii cu privire la programul minorului, nu are alte preocupări în casă față de îngrijirea minorului, nu contribuie cu nimic la întreținerea minorului și a plății cheltuielilor comune. Totodată pârâtul ar incita pe părinții săi să o urmărească și să o acosteze cu propuneri incorecte.
Mai precizează reclamanta că în data de 15.11.2013 când s-a întors acasă a găsit câinele familiei într-o baltă de sânge în condițiile în care pârâtul se afla în casă, el fiind toată săptămâna 11- 15 .11.2013 în concediu. I-a cerut ajutorul dar el a refuzat să se ridice din pat spunând că are alte priorități. Reclamanta îl suspectează pe pârât că ar fi otrăvit câinele, ulterior evenimentului pârâtul a amenințat-o că moartea câinelui îi va deschide ochii să plece de acolo că altfel ce nenorociri o așteaptă. În data de 20.11.2013 a fost urmărită de socrul său care i-a adresat cuvinte jignitoare de față cu copilul său și alte persoane.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri privind carnetul de sănătate a câinelui și actul de necropsie( filele 48 - 52).
În probațiune, reclamanta a solicitat proba testimonială și proba cu înscrisuri, pârâtul a solicitat în probațiune proba testimonială, proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamatei și ascultarea minorului.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 73- 87) referitoare la suportarea cheltuielilor comune, fotografii ce-l ilustrează alături de fiul minor( filele 88 - 93).
Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 103- 115) referitoare la suportarea cheltuielilor comune.
La data de 23.12.2013 instanța a procedat la ascultarea minorului părților în camera de consiliu , întocmind în acest sens proces verbal ( fila 127).
În ședința din 09.01.2013 s-a procedat la administrarea probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantei.
Analizând actele de la dosar instanța a reținut următoarele :
În data de 10.07.1999 părțile din prezentul dosar s-au căsătorit, din conviețuirea lor a rezultatul minorul M.A, născut la data de 31.07.2004 (certificat căsătorie, seria CB, nr. 18062 - fila 17; certificat naștere seria NF, NR. 286829 - fila 18 din dosar 8164/190/2013).
Prin sentința civilă nr. 3564/2013 pronunțată în data de 25.04.2013 (filele 20- 26 din dosar 8164/190/2013), rămasă definitivă prin respingerea recursului promovat împotriva ei, s-a emis un ordin de protecție împotriva pârâtului din prezenta cauză, pe o perioadă de 4 luni, referitor la măsurile: evacuarea pârâtului din locuința familiei din B., strada J., FN și obligarea lui la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamanta din prezentul dosar.
La momentul rejudecării prezentei cauze, conform dispozițiilor instanței de recurs, dispozițiile ordinului de protecție încetaseră, cauza fiind înregistrată în rejudecare la data de 29.10.2013, dată la care expiraseră cele 4 luni dispuse ca durată a ordinului de protecție emis.
În considerentele sentinței civile nr. 3564/2013 s-a reținut că între cele două părți din prezentul dosar există tensiuni și neînțelegeri, fie din cauza serviciului reclamantei, fie din cauza discuțiilor referitoare la divorț și partaj și că reclamanta a fost victima mai multor acte de violență din partea pârâtului, atât de natură fizică, cât și de natură psihică, care i-au pus în pericol sănătatea.
După reîntoarcerea pârâtului la domiciliul comun în urma expirării efectelor ordinului de protecție anterior precizat, reclamanta a povestit mai multor persoane că este stresată și că îi este frică întrucât a primit amenințări de la pârât, după un incident în care a fost implicat câinele lor (declarații martori B.D.M, C.D).
Minorul părților are o relație normală fiu - părinți cu ambele părți din prezentul dosar, părțile se comportă corespunzător ca părinți în fața minorului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă au împodobit împreună bradul la domiciliul comun al acestora (proces ascultare minor - fila 127, declarație martor B.I).
În afară de locuința comună din strada J., părțile mai dețin în coproprietate un apartament în B., situat în strada A.M (extras carte funciară nr. 5609 - fila 122,123).
Ambele părți susțin cheltuielile căsniciei (înscrisuri filele 73-93, 103-115).
Părțile au avut un câine, rasa ciobănesc german, cu numele Scooby, născut la data de 18.12.2009, care a decedat în data de 15.11.2013, cauza morții fiind hemoragie masivă internă (înscrisuri filele 48 - 52) .
În drept, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 919 cod procedură civilă , care prevăd că: "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei."; și ale art. 996 cod procedură civilă care prevăd că : "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.";
În cauză obiectul litigiului privește folosința locuinței familiei, obiect ce se încadrează în situațiile enumerate de art. 919 Cod procedură civilă în care instanța poate lua pe cale de ordonanță președințială, în timpul procesului de divorț, măsuri provizorii.
Din analiza probatoriului administrat instanța reține că reclamanta, după expirarea ordinului de protecție și reîntoarcerea pârâtului la domiciliul comun, este stresată și speriată, martorii audiați în cauză au discutat în repetate rânduri cu reclamanta și au putut observa starea psihică a acesteia.
Probatoriul administrat în cauză nu a evidențiat că pârâtul ar fi elementul generator al stresului reclamantei, martorii propuși de reclamantă și audiați în cauză au auzit despre existența unor amenințări din partea pârâtului doar de la reclamantă, nu au fost de față la momentul la care s-ar fi produs aceste amenințări.
După reîntoarcerea pârâtului la domiciliul comun acesta nu a mai exercitat nici un act de agresiune fizică asupra reclamantei, așa cum și reclamanta a precizat cu ocazia interogatoriului luat acesteia.
Susținerile reclamantei referitoare la faptul că pârâtul ar fi otrăvit câinele familiei și că ar fi amenințat - o că și ea va păți la fel nu sunt probate în cauză, rămânând la stadiul de simple afirmații, astfel în actul de necropsie depus la dosarul cauzei se specifică expres că nu s-au prelevat probe pentru examen de laborator, situație în care nu se poate afirma că decesul câinelui ar fi fost cauzat de o otrăvire doar prin existența unei asemănări între simptomele pe care le-a manifestat câinele înainte de deces și simptomele cauzate de o otrăvire, respectiv o hemoragie internă masivă.
Deși amenințările invocate de reclamantă au fost precizate de martorii propuși de reclamantă și audiați, nu au fost confirmate de restul probatoriului administrat în cauză, iar martorii nu au constatat personal aceste amenințări, ci acestea le-au fost relatate de reclamantă.
Afirmațiile reclamantei referitoare la faptul că pârâtul ar trânti ușile locuinței și ar folosi televizorul la un volum ridicat nu sunt dovedite în cauză, chiar martorii propuși de reclamantă nu cunosc despre aceste lucruri din relatările ce le-au fost făcute de reclamantă.
Consumul de băuturi alcoolice de către pârât și venirea lui la domiciliu în stare de ebrietate nu sunt probate în cauză, singura referire la aceste lucruri este făcută de martorul C.D, martor ce nu a constatat personal aceste lucruri, ci i-au fost relatate de către reclamantă.
Susținerile reclamantei privind atitudinea părinților pârâtului față de ea și la suportarea cheltuielilor familiei nu sunt relevante în cauză, obiectul acțiunii fiind evacuarea pârâtului și nu a membrilor familiei sale, iar suportarea cheltuielilor familiale nu poate constitui un motiv pentru a evacua o persoană.
Pârâtul are o atitudine normală față de fiul său, minorul fiind ascultat de instanță a precizat că pe perioada ordinului de protecție i-a lipsit compania tatălui său, martorul B.I a observat personal cu ocazia vizitei ce i-au făcut-o pârâtul și fiul minor că minorul era foarte vesel, s-a jucat și cei doi aveau o relație normală tată - fiu. Totodată martorul a precizat că minorul i-a relatat că a împodobit acasă bradul împreună cu reclamanta și pârâtul.
Este adevărat că în cauză s-a probat starea de stres a reclamantei, însă această stare de stres în general întâlnită la persoanele aflate în curs de divorț, fără a fi coroborată cu probarea generării ei de către pârât cât și probarea intensității ridicate a acestei stări, nu poate conduce la admiterea acțiunii .
În cauză reclamanta nu a dovedit existența unui drept care, dacă nu s-ar admite acțiunea, s-ar păgubi prin întârziere și nici existența pagube iminente și care nu s-ar putea repara și în consecință i se va respinge acțiunea ca nefondată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de cele două părți instanța reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiile art. 451, 452, 453 cod procedură civilă și reținând că reclamanta urmează a pierde procesul i se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanța le admite în parte, doar cu privire la onorariul avocațial, acesta fiind probat a fi suportat de pârât, cheltuielile de transport și cazare nu au fost probate a fi suportate de pârât, ci de avocatul acestuia, condiții în care aceste cheltuieli nu pot fi acordate în lipsa dovedirii unei convenții între pârât și avocatul său din care să reiasă că cheltuielile suportate de avocat cu cazarea și transportul vor fi suportate ulterior efectuării și suportării de către avocat de către pârât.
Împotriva aceste hotărâri a declarat, în termen legal, apel reclamanta P.L., solicitând admiterea apelului declarat împotriva sentinței nr. 43/2014 pronunțată în dosarul 8164/190/2013* în baza dispozițiilor art. 480 alin.2 din Codul Procedură Civilă și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială și pe cale de consecință să se dispună evacuarea provizorie a pârâtului până la soluționau definitivă a procesului de divorț obiect a dosarului Judecătoriei B. nr. 3635/190/2013, din locuința domiciliu comun situată în municipiul B., str. V.J , FN, județul B.-N, iar evacuarea să se facă tară somație sau trecerea vreunui termen. De asemenea s-au solicitat cheltuieli de judecată la instanța de fond, apel și rejudecare.
În motivare s-a arătat, în esență, că în cursul audierii martorilor după cum rezultă din preambulul sentinței (pag.2 alin.4 și 5) instanța de fond a refuzat să chestioneze martorii și chiar să consemneze cele relatate de aceștia cu privire la conduita părinților pârâtului față de reclamantă, deși a arătat că aceștia fac parte din noțiunea de familie extinsă și în repetate rânduri au acostat-o și agresat-o pe reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 217/2003 în sensul prezentei legi prin noțiunea de familie se înțelege: ,,a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;"
Instanța de fond, tot în mod nejustificat a omis de a lua în considerare discuțiile și amenințările pârâtului transcrise de reclamantă sub semnătură contextul otrăvirii câinelui părților.
Cu toate acestea, deși noi reclamanta s-a opus, martorii au fost interogați la cererea pârâtului cu privire la veniturile pârâtului (el fiind funcționar public existau posibilități de a depune acte justificative) precum și cu privire la închirierea apartamentului părților de pe str. A.M., fără ca pârâtul să depună un contract de închiriere în acest sens.
Apelata susține că instanța de fond a dat o interpretare subiectivă și distorsionată probatoriului administrat în cauză. Prin notele de ședință depuse la 22.11.2013 a învederat instanței situația la zi a relațiilor de familie ce o determină pe reclamantă să-și mențină cererea de evacuare tocmai pentru a avea în vedere împrejurările ce va încerca să le dovedească cu martorii propuși, însă instanța a direcționat declarațiile martorilor cu privire la cu totul alte aspecte nerelevante în cauză.
A învederat instanței că după expirarea ordinului de protecție și întoarcerea pârâtului în locuința comună împotriva voinței sale conflictele de familie s-au acutizat și mai mult, astfel încât în prezent situația este explozivă. De la întoarcere pârâtul continuă să o șicaneze prin toate mijloacele posibile pentru a-i induce o stare de teamă care să o determine fie să plece ea cu minorul din locuință, fie să cedeze nervos presiunilor sale și ale familiei. Cu titlu de exemplu a arătat că de fiecare dată când vine acasă, își facă simțită prezența prin trântirea ușilor și a deschide televizorul foarte tare. Apoi, ori de câte ori mănâncă în bucătărie nu își spală vasele folosite, iar hainele le aruncă prin casă, ori le lasă răvășite în baie. Nu scapă nici o ocazie când este prezent minorul să provoace discuții contradictorii cu privire la programul sau activitățile minorului, încercând să-i inducă acestui ideea că reclamanta este prea severă cu el și cere prea multă disciplină și doar el îl protejează.
Se mai arată că, dacă imediat după ordinul de protecție două zile pe săptămână a dus minorul la școală după aceea nu s-a mai trezit niciodată dimineața când reclamanta pleacă cu copilul la școală și nici alte preocupări față de îngrijirea minorului nu are, iar de la promovarea acțiunii de divorț pârâtul nu a mai contribuit absolut cu nimic la întreținerea minorului și a plății altor cheltuieli comune, toate fiind achitate de reclamantă. Deși au rate bancare de cca. 1.000 euro/lună, din luna aprilie 20 pârâtul nu a contribuit în nici un fel la achitarea acestora.
Se susține în continuare că pârâtul îi incită pe părinții lui să o urmărească aproape tot timpul și să o acosteze pe stradă, cu injurii și propuneri incorecte, fapt ce o aduce pe reclamantă într-o stare de disperare. Toate aceste au culminat în 15.1 1.2013 când a găsit câinele familie agonizând într-o baltă de sânge în condițiile în care pârâtul se afla în casă, el fiind de altfel toată săptămâna 11- 15.11.2013 în concediu. În această situație limită i-a cerut disperată ajutorul de față cu copilul lor, care era oripilat și plângea, dar el a refuzat să se ridice din pat, spunând că are alte priorități, fiind nevoită să cheme pe vecina sa Sângeorzan Violeta și medicul veterinar curant. Precizează că aveau un câine ciobănesc german dresat cu pedigree de rasă, care era închis în țarc, la cca. 200 m de intrarea din față și la cca. 5-7 m de părțile laterale (una este la cca. 20 m) astfel încât este îndreptățită să-l suspecteze pe pârât de a fi otrăvit câinele. Mai arătă că ulterior evenimentului pârâtul a amenințat-o spunându-i că poate moartea câinelui îi va deschide ochii să plec de acolo, că altfel alte nenorociri o așteaptă.
Toate aceste împrejurări desfășurându-se în intimitatea casei lor, este foarte greu de a fi probate cu mijloace de probă directe, mai a ales când demnitatea și funcția nu-ți permit "darea în spectacol". Tocmai de aceea era necesar ca martorii să fie chestionați și despre atitudinea și conduita părinților pârâtului, care o urmăresc sistematic la lucru, pe stradă, la cumpărături și vin la fiul lor când doresc.
În aprecierea probatoriului trebuia avut în vedere faptul că imobilul discuție se află în extravilanul municipiului B., iar după nașterea stării conflictuale și promovarea divorțului cunoștințele lor evită să îi mai viziteze.
A fost apreciată incorect lipsa contribuției pârâtului la plata creditelor curente de cca. 1000 euro/lună și la cheltuielile de întreținere a casei și minorului. Actele depuse de pârât sunt ulterioare precizărilor reclamantei cu privire la lipsa lui de contribuție, iar unele din ele se referă la operațiuni bănești din anul 2008, care au cu totul alte explicații. La susținerea cauzei în fond pârâtul s-a plâns de un salariu foarte mic de cea. 900 lei/lună care nu-i permite promovarea unei acțiuni de împărțire a bunurilor, uitând de cheltuielile de întreținere a casei, a cheltuielilor de școlarizare a minorului și de plata creditelor cca. 1000 Euro/lună. Pârâtul a uitat în totalitate că tot confortul pe care îl are în domiciliul comun se datorează exclusiv reclamantei.
Tot greșit a aprecia instanța de fond existența celui de-al doilea apartament proprietatea părților care se află în folosința exclusivă a pârâtului, fiind mobilat în cele mai bune condiții. Acest apartament este liber i pârâtul poate să se mute în el oricând, iar susținerea că apartamentul ar fi închiriat nu a fost dovedită.
În continuare se arată că s-a ajuns până acolo încât și atitudinea corectă a reclamantei în relațiile cu minorul, respectiv de a-i permite să păstreze legăturile firești cu tatăl său să fie interpretate în detrimentul reclamantei.
Instanța de fond a reținut că nu a dovedit existența unui drept care, dacă nu s-ar admite acțiunea s-ar păgubi prin întârziere și nici existența unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Or, deformarea și proasta creștere și educare a minorului, scăparea lui de sub autoritatea părintească constituie cu certitudine o pagubă iminentă pe care nimeni nu mai poate repara niciodată. În ce privește dreptul care s-ar păgubi, nu trebuie identificat în mod necesar, cu vătămarea, contestarea sau ignorarea unui drept subiectiv, în cazul unora din drepturile extrapatrimoniale, interesul personal poate fi exclusiv moral, iar prejudiciul individual invocat poate să rezulte din violarea unei libertăți fundamentale, nu stricto sensu, a unui drept subiectiv. În cazul de față, în opinia apelantei, agresiunile care au determinat evacuarea pârâtului pentru 4 luni, continuă sub alte forme, mai voalată, respectiv prin agresiuni psihice și economice, confirmată de conduita procesuală în prezentul dosar și în cel de divorț.
În continuare sunt citate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Apelanta evidențiază că existența și perpetuarea stărilor tensionate, a unei stări de teamă, îngrijorare permanentă a reclamantei, precum și afectarea educației copilului minor respectiv existența tuturor formelor de violență mai sus arătate, raport la dispoziții art. 919 și 996 Cod procedură civilă justifică luarea măsurii provizorii a evacuării atât mai mult cu cât pârâtul are unde locui.
Literatura de specialitate a precizat că deși calea procedurală este cea ordonanței președințiale atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919, instanța trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiții de admisibilitate: vremelnicia și neprejudecarea fondului. Aceasta, deoarece, din interpretarea textului legal, condiției urgentei este prezumată de legiuitor în această materie. De altfel, și doctrina a reținut că: ..aceste măsuri (la care se referea textul art. 613- CPC 1865-n.n.) pot fi luate pe cale de ordonanță președințială pentru că așa prevede legea, deci fără a fi necesar; justificarea vreunei urgențe din partea celui care le solicită. Pe de altă parte, având caracter vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorț, sub toate aspectele.
Intimatul P.C.O., în temeiul disp. art.205, art.999 și următoarele cod proc.civ., a formulat întâmpinare la cererea și motivele de apel formulate de reclamanta - apelantă P.L., solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate nr.43/09.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. - Secția civilă, în dosarul nr.8164/190/2013*, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la "chestiunea prealabilă soluționării" invocată de apelantă, se arată că suplimentarea materialului probator nu reprezintă un motiv de apel de natură să fie pusă în discuția părților cu titlu prealabil. Potrivit art.478 cod proc.civ, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului. Cu titlu de excepție instanța poate administra și alte probe în cursul soluționării apelului, dar numai dacă rezultă cu necesitate din dezbateri. Astfel, solicitarea de a fi suplimentat materialul probator în niciun caz nu poate fi prealabilă începerii dezbaterilor.
Raportat la fondul cauzei se arată că susținerile reclamantei -apelante cu privire la situația dintre soți, după expirarea ordinului de protecție și întoarcerea intimatului în locuința comună, nu constituie motive întemeiate pentru cererea de evacuare întemeiată pe dispozițiile art.919 cod proc.civ. și nici pentru susținerea căii de atac a apelului, care, chiar dacă are caracter devolutiv, trebuie să cuprindă în mod explicit motivele de fapt și de drept formulate împotriva sentinței apelate, conform art.470 alin.(l) lit.c) cod proc.civ.
Potrivit disp. art.996 alin.(l) cod proc.civ. rap. la art.919 cod proc.civ., apelanta nu a făcut dovada existenței unui drept care, dacă nu s-ar admite acțiunea, s-ar păgubi prin întârziere și nici existența unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Pentru a dispune evacuarea provizorie a intimatului din imobilul domiciliu comun al familiei, respectiv cel în care locuiește împreună cu apelanta și cu fiul său minor, instanța trebuie cu prioritate să analizeze îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, a existenței unei cereri de divorț formulate de partea care solicită emiterea ordonanței de evacuare, precum și dacă restrângerea folosinței bunului imobil este justificată prin necesitatea evitării prejudicierii drepturilor sau interesele legitime ale acesteia.
Potrivit disp. art.53 din Constituție " (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Pentru verificarea îndeplinirii condiției privind proporționalitatea restrângerii dreptului de folosință al domiciliului comun, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul de proprietate și motivele pentru care s-a solicitat evacuarea, măsurile nefiind proporționale cu scopul urmărit de apelanta reclamantă.
Prin Decizia nr.172/28.02.2012 pronunțată de Curtea Constituțională, privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.613 din vechiul cod de procedură civilă, s-a reținut că: "o altă condiție impusă de art.53 este aceea ca restrângerea să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiții trebuie analizat în ce măsură există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul de proprietate și interesul public protejat de această limitare".
Interesul ocrotit invocat de apelanta reclamantă este cel reglementat de dispozițiile Legii nr.217/22.05.2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta susține că este victimă a violenței în familie, violența de natură morală, constând în aceea că este supusă permanent unor "agresiuni psihice și economice confirmate de conduita procesuală în prezentul dosar și în cel de divorț și în familie".
Potrivit art.4 lit.b) din susmenționatul act normativ, prin violența psihologică se înțelege " impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar", iar prin violența economică se înțelege "interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar. "
Intimatul apreciază că din ansamblul probator administrat de instanța fondului nu rezultă existența niciunuia dintre actele materiale care ar conduce la interpretarea potrivit căreia reclamanta ar fi victima violenței psihologice sau economice.
A susține că violența constă în "trântirea ușilor", "deschide televizorul foarte tare", "nu își spală vasele", "aruncă hainele prin casă", "nu s-a trezit niciodată dimineața", "pârâtul nu contribuie la cheltuieli", "pârâtul incită pe părinții lui să mă urmărească", "am găsit câinele familiei agonizând într-o baltă de sânge", "am fost urmărită de socrul meu", "cunoștințele noastre evită să ne viziteze", înseamnă a cere instanței de judecată să adauge la lege și să extindă acele acte materiale definiție de legiuitor ca intrând în ansamblul unei conduite violente de natură să pericliteze viața și sănătatea apelantei și a fiului lor minor.
Or, exceptând faptul că nici cele reclamate nu au fost dovedite, din ansamblul probator rezultă exact contrariul, respectiv că intimatul are o relație extrem de apropiată cu fiul său, că se implică în activitățile sale școlare și extrașcolare, că parte din activitățile acestuia sunt coordonate exclusiv de intimat, aspect recunoscut și de reclamantă din răspunsul la interogatoriu (a se vedea consemnările din procesul verbal de audiere a minorului în camera de consiliu). Faptul că se află în imposibilitate materială să susțină în mod egal cheltuielile pe care le angajează apelanta, care de cele mai multe ori sunt voluptorii, nu înseamnă că este întrunită ipoteza acelei violențe economice de interzicere a continuării activității profesionale, privare de mijloace economice sau de mijloace de existență primară.
Așa cum a susținut în fața instanței de fond și cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, lucrează în sistemul bugetar, veniturile sale fiind fixe și limitate, însă aceste venituri le realizează de la data la care s-au căsătorit, înainte de a avea un copil și înainte de mutarea în domiciliul din a cărui locuință se cere evacuarea sa. A depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că este implicat în acoperirea cheltuielilor de întreținere a minorului și a acoperirii cheltuielilor pentru utilități, iar faptul că apelanta le apreciază insuficiente în niciun caz nu poate constitui un argument de natură a proba existența violenței economice.
Menționează că părinții îl ajută financiar, așa cum au făcut-o și anterior formulării cererii de divorț, contribuind cu suma de 200.000 euro la edificarea construcției din V.J (în acest sens sunt depuse la dosar extrase bancare din care rezultă cu evidență faptul că intimatul a împrumutat împreună cu soția sa această sumă de bani de la părinții intimatului în anul 2008, suma fiind virată în contul personal al apelantei).
Mai susține apelanta că instanța fondului a greșit atunci când, în cursul administrării probei testimoniale, a respins acele întrebări relative privitoare la relațiile acesteia cu părinții mei, pentru că prin noțiunea de "familie" se înțelege inclusiv ascendenții, întrebările fiind astfel de natură să edifice instanța cu privire la presiunile psihice la care este expusă. În raport de cererea de chemare în judecată, care are ca obiect evacuarea provizorie a intimatului din domiciliul comun în care locuiește doar cu apelanta și cu fiul lor, împrejurările privitoare la relațiile acesteia cu socrii săi nu poate fi de natură să dovedească pretinsele stări emoționale pe care le parcurge în interiorul domiciliului.
Cu privire la decesul câinelui de companie, așa cum și instanța de fond a reținut, nu există nicio probă la dosarul cauzei de natură a dovedi faptul că i se poate imputa intimatului acest lucru. Doctorul veterinar, în ziua în care a consultat câinele ce se afla în agonie, a precizat că în cursul săptămânii anterioare a fost o amplă campanie de deratizare și că mai mulți câini din zonă au consumat din substanțele toxice, fapt ce le-a cauzat decesul.
În drept: art.205, art.999 și următoarele Cod proc.civ., Legea nr.217/22.05.2003, art.53 din Constituția României.
Apelul este nefondat.
| ← VÂNZAREA BUNULUI REALIZATĂ ÎN CONSIDERAREA CALITĂŢII DE... | INSTITUIREA SECHESTRULUI ASIGURĂTOR - PLATA CAUŢIUNII ŞI... → |
|---|
