PARTAJ BUNURI COMUNE-LICHIDARE REGIM MATRIMONIAL- PREZUMŢIA DE EGALITATE
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 9736/2013 din data de 04.11.2014
De regulă, în cazul împărțelii bunurilor între soți, operează prezumția că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumție poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soți a fost mai mare decât al celuilalt.
Conform art. 33 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali a unuia dintre soți, iar la alin. 2 al aceluiași articol prevede că "după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale";.
Pentru ca un bun dobândit în timpul căsătoriei să fi bun propriu al unuia dintre soți, trebuie să fie dată una din situațiile de excepție prevăzute de art.31 din Codul familiei iar, apelantul nu a probat incidența vreuneia din aceste situații.
Faptul că niciunul dintre foștii soți nu a indicat o contribuție egală nu determină instanța să rețină alte cote de contribuție, deoarece prezumția de egalitate operează în temeiul legii și dacă soții pretind alte cote de contribuție trebuie să răstoarne această prezumție.
Nefiind probat de apelant că are o contribuție mai mare decât soția, pentru a se stabili cui i se va atribui apartamentul instanța trebuie să aibă în vedere celelalte criterii prevăzute de art.673 indice 9 din C.pr.civ. or, tribunalul având în vedere aceste criterii a constatat că, în mod legal și temeinic, apartamentul a fost atribuit pârâtei P.L.
Asigurarea locuinței copilului minor este o îndatorire a părinților, potrivit art.488 din Codul civil, iar dacă părinții, au fost de acord ca, după divorț, locuința copilului lor să fie la locuința tatălui, aceasta nu echivalează cu dreptul copilului de a locui până la majorat în aceeași locuință în care tatăl locuia la data divorțului, ci părintele, la care copilul are locuința stabilită, are obligația să asigure copilului o locuință corespunzătoare astfel încât acestuia să-i fie asigurată dezvoltarea fizică, mentală spirituală, și socială în mod armonios.
Legea nu prevede că părintele este obligat să asigure locuința copilului într-un imobil proprietate privată ci această locuință poate fi și o locuință închiriată.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 9736/2013, pronunțată în dosarul nr. 11230/190/2011
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta R.C.I. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P.L., P.G. și C.B., prin Sucursala B., să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25, proprietate comună a soților pârâți; și atribuirea imobilul în cauză debitoarei P.L., cu obligarea acesteia la plata unei sulte compensatorii către soțul său P.G., conform expertizei judiciare ce se va efectua în cauză; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în baza titlului executoriu, bilet la ordin serie și număr BRDE3AE 0121031, emis la data de 17.12.2008, cu scadență la data de 16.03.2009, de către S.C. A.I. S.R.L. și avalizat de către pârâta P.L., s-a încuviințat executarea silită împotriva societății debitoare și a debitoarei avalist. B.E.J. M.M. a demarat procedurile de executare silită, până la concurența sumei de 32.975.15 lei (29.870 lei împrumut nerestituit, bilet la ordin și 3.105.15 lei cheltuieli de executare silită). Au fost somați, în acest sens, atât societatea debitoare cât și avalista P.L., conform art. 61 și art. 62 din Legea nr. 58/1934. S-a emis ulterior somație imobiliară către debitoarea avalist, în la data de 03.02.2010, în conformitate cu art. 387, 497 al. 2 și art. 500 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea nr. 6584/2010 a OCPI B.-N., s-a notat somația imobiliară asupra imobilului situat în loc. B., str. C.M., bl. G7, sc. B. ap. 25, jud. B.-N., compus din 4 camere, bucătărie, cămară, hol, 1 toaletă, 1 sas, un balcon, împreună cu cota indiviză de 19.65/1246 părți din teren și cota indiviză de 7,06/535 părți din părțile comune indivize, înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25 proprietate comună a celor doi soți pârâți.
În aceste condiții, imobilul se află în proprietatea devălmașă a celor doi soți, fiind dobândit în timpul căsătoriei. Raportat la art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă care prevede că creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilul aflat în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul acelui imobil, reclamanta a formulat prezenta acțiune civilă pentru partajarea imobilului în cauză.
În drept s-au invocat prevederile art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 339, 353 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-8) și s-a solicitat efectuarea unei expertize judiciare care să precizeze valoarea de piață a imobilului precum și cotele care revin soților, precum și acvirarea dosarului execuțional nr. 499/ 2009.
Legal citată, pârâta CB, prin Sucursala B., a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamanta R.C.I. S.A. - Sucursala B. solicită ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. 50281 C-1U11 a localității B. cu nr. top 7584/b/25, proprietatea comună a soților pârâți P.L. și P.G., precum și atribuirea imobilului în cauză soției P.L. cu plata sultei către soț. Motivul promovării acestei acțiuni este recuperarea creanței în cuantum de 32.975,15 lei, în baza titlului executoriu bilet la ordin emis de către societatea comercială A.I. S.R.L., în favoarea reclamantei, bilet la ordin avalizat de pârâta P.L..
După cum se poate vedea din extrasul de carte funciară al imobilului în discuție, acesta este grevat de sarcini - ipotecă de rang I în favoarea CB S.A. - Sucursala CN și de interdicția de înstrăinare și grevare.
În ceea ce privește poziția C.B. S.A., în calitate de creditoare ipotecară, se precizează că pârâții P.G. M și P.L. au încheiat cu CB S.A.- Sucursala B. contractul de ipotecă nr. 4888/28.06.2007, autentificat la B.N.P. BE sub nr. 2637/2007, în calitate de garanți ipotecari, prin care s-au obligat să garanteze creditul în sumă de 77.000 lei (Contract de credit nr. RQ07062958069379 din 28.06.2007), acordat pârâtului P.G.M, cu imobilul situat în B., constând în apartament 4 camere, înscris în C.F. nr. 50281 C-1U11 a localității B. cu nr. top 7584/b/25 (provenită prin conversia de pe hârtie a CF nr. 5127/25), calitatea de garanți ipotecari având-o ambii soți - coproprietari.
Dar, ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este împrejurarea că C.B.S.A. are calitatea de creditoare ipotecară, fiind titulara unui drept de ipotecă de rang I. Aceasta înseamnă că indiferent de modalitatea de partajare agreată de reclamanta sau dispusă de către instanță, C.B. se va îndestula cu precădere din imobilul în discuție, conform art. 1746, 1790 Cod civil.
Văzând starea de fapt și de drept mai sus prezentate, în funcție de valoarea actuală de circulație a imobilului, arată pârâta că trebuie analizat interesul juridic - folosul practic imediat pentru realizarea partajului, pe care reclamanta R.C.I. SA - Sucursala B. îl justifică în cauză.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 19-25).
Legal citat, pârâtul P.G. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună respingerea acțiunii ca nefondată și, pe cale de consecință, să se dispună atribuirea apartamentului pârâtului reclamant reconvențional fără sultă compensatorie, având în vedere sursele proprii la achiziționarea acestuia.
În motivare se arată că apartamentul situat în B. identificat cu nr. top 7584/b/25 a fost achiziționat în baza contractului autentificat sub nr. 4381/2001 de către pârâtul reclamant reconvențional P.G. din surse proprii, după cum urmează: suma de 50.000.000 lei a primit-o de la mama sa LEM, iar suma de 100.000.000 lei contractată prin creditul bancar este restituită sub formă de rate tot de către mama acestuia în baza partajului de ascendent întocmit de către mama pârâtului reclamant reconvențional, încheind și un înscris sub semnătură privată în acest sens. Mama pârâtului reclamant reconvențional a dorit ca fiecare dintre cei trei fii ai săi, respectiv pârâtul reclamant reconvențional P.G., PAN și PD, să aibă o locuința proprie. Părțile nu au încheiat în formă autentică acest partaj deoarece au o relație foarte bună, bazată pe încredere și respect reciproc, neexistând divergențe, aspecte care justifică imposibilitatea morală de a încheia în formă autentică. Rezultă că imobilul apartament obiect al partajului este bun propriu al pârâtului reclamant reconvențional.
Potrivit art. 340 cod civil nou, nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite în schimbul sumelor de bani dobândite ca bun propriu. Sumele de bani dobândite în baza unui partaj de ascendent sunt proprii fiecărui soț care le primește. Astfel, pârâții nu au calitate de soți, căsătoria dintre cei doi fiind desfăcută în baza Sentinței de divorț nr. 2835/2012, pronunțată în dosarul civil nr. 12798/190/2011 de către Judecătoria B., iar minorul are locuința în imobilul sus-menționat.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă și art. 343 alin. 2 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 40-42) și s-a solicitat admiterea interogatoriul pârâtei P.L., precum și a probei testimoniale.
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 01.06.2012, pârâta C.B. a arătat că în cauza ce face obiectul dosarului 11230/190/2011 cu termen la 01.06.2012, urmare a solicitării instanței prin care li se comunică un exemplar din întâmpinarea și cererea reconvențională depusă la dosar în ședința publică din data de 20.04.2012 de către reprezentanta pârâtului PG, arată că își menține cele arătate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pentru primul termen din data de 16.03.2012, reiterând aspectele de fapt și de drept expuse anterior.
La termenul din 21.09.2012, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtului P.G., solicitând respingerea cererii reconvenționale ca fiind neîntemeiată și admiterea cererii introductive, așa cum a fost formulată.
În motivare se arată că pârâtul solicită atribuirea apartamentului în cauză, motivat de faptul că imobilul respectiv este bun propriu și nu este dobândit de soți în timpul căsătoriei. Face referire la un act sub semnătură privată intitulat "partaj", prin care arată că mama sa, LEM a plătit ratele apartamentului, în baza unui partaj de ascendent. De asemenea, afirmă că restul banilor necesari pentru achiziționarea apartamentului sunt din surse proprii.
Aceste apărări sunt nefondate, situația prezentată nefiind reală. Contrar celor menționate de către pârât, în speța de față sunt aplicabile prevederile Vechiului Cod Civil și nu celui nou la care face referire. Partajul de ascendent invocat este un act sub semnătură privată. Acesta nu are dată certă și, privitor la acest aspect, nu este opozabil terților și, deci, nici reclamantei, raportat la prevederile art. 1182 Vechiul cod civil. În consecință, nu se poate stabili data acestuia și nu îi poate fi opus.
Pe de altă parte, art. 795 Vechiul Cod civil prevede că partajul de ascendent se poate face, sub sancțiunea nulității absolute, numai cu respectarea regulilor de formă prevăzute de lege pentru donații sau testamente. Art. 813 Vechiul Cod civil prevede că toate donațiile se fac prin act autentic. Coroborând cele două texte de lege, rezultă că pentru a fi valabil, partajul de ascendent în cauză trebuia întocmit în formă autentică.
Nu în ultimul rând, reclamanta arată că pârâții au fost căsătoriți încă din anul 1991, conform Sentinței civile nr. 2835/2012. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, aceasta este prezumția pe care o instituie Codul civil. E greu de crezut că pârâtul, după 10 ani de căsnicie, contribuie doar el, cu surse proprii, la achiziționarea apartamentului. Oricum, până la proba contrară și banii susținuți a fi din surse proprii sunt tot bunuri comune.
Tot în cuprinsul actului de partaj se arată că mama va achita ratele creditului apartamentului situat la nr. 25. Nu se poate ști dacă acest fapt s-a și întâmplat. Mai trebuie observat că apartamentul s-a achiziționat la data de 13.09.2001. Dar mama pârâtului, la data de 15.02.2001, nu avea cum să știe că fiul acesteia își va achiziționa un apartament exact la numărul 25. Contractul de ipotecă datează din data de 28.06.2007, adică după 6 ani de la achiziționarea apartamentului. De bună seamă că respectivul credit nu a fost contractat pentru plata apartamentului, ci pentru alte afaceri.
În aceste condiții, apare evident reaua credință a pârâtului și a pârâtei care încearcă prin orice mijloace să evite achitarea datoriilor. Pentru motivele arătate, se impune respingerea acțiunii reconvenționale.
În drept s-au invocat prevederile art. 795, 813, 1182 din Vechiul Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța a reținut următoarele :
În baza titlului executoriu, bilet la ordin serie BRDE3AE nr. 0121031, emis la data de 17.12.2008, de către S.C. A.I. S.R.L. și avalizat de către pârâta P.L., cu scadență la data de 16.03.2009, s-a încuviințat executarea silită împotriva societății debitoare și a pârâtei P.L., în calitate de avalist, în dosarul de executare nr. 499/ex/2009 al B.E.J. M.M., pentru recuperarea sumei de 32.975.15 lei (29.870 lei debit restant și 3.105.15 lei cheltuieli de executare silită). Au fost somați, în acest sens, atât societatea debitoare cât și avalista P.L., conform art. 61 și art. 62 din Legea nr. 58/1934. Ulterior s-a emis somația imobiliară către pârâta PL, în la data de 03.02.2010, în conformitate cu art. 387, 497 al. 2 și art. 500 Cod procedură civilă iar prin Încheierea nr. 6584/2010 a OCPI B.-N., s-a notat somația imobiliară asupra imobilului situat în loc. B., str. C.M., bl. G7, sc. B. ap. 25, jud. B.-N., compus din 4 camere, bucătărie, cămară, hol, 1 toaletă, 1 sas, un balcon, împreună cu cota indiviză de 19.65/1246 părți din teren și cota indiviză de 7,06/535 părți din părțile comune indivize, înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25 proprietate comună a celor doi pârâți.
Raportat la art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865 care prevede că creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilul aflat în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul acelui imobil, reclamanta a formulat prezenta acțiune civilă pentru partajarea imobilului în cauză.
Conform extrasului de carte funciară pentru informare, depus la dosar (fila 7), imobilul apartament situat în B., C.M., nr. G1, sc. B, etaj IV, ap. 25, intabulat în C.F. nr. 50281-C1-U11 a localității B., sub nr. top. 7584/b/25 este înscris în cartea funciară pe numele celor doi pârâți, P.G.M și P.L., în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 4381/2001 autentificat de notarul public Bria Eugenia, ca bun comun. În fila C a cărții funciare au fost notate dreptul de ipotecă și interdicția de înstrăinare în favoarea C.B. S.A..
Pârâții P.G.M și PL au fost căsătoriți de la data de 21.09.1991 și până la data de 12.03.2012, când a fost desfăcută căsătoria lor pe baza consimțământului soților, prin sentința civilă nr. 2835/2012 pronunțată de Judecătoria B. (fila 41).
Imobilul descris mai sus (a cărui partajare se urmărește în cauză), a fost cumpărat de pârâți la data de 12.09.2001, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 4381/2001 autentificat de notarul public BE (fila 175), pentru un preț de 150.000.000 lei (ROL), din care suma de 50.000.000 lei a fost achitată "din surse proprii"; la data încheierii contractului iar suma de 100.000.000 lei a fost achitată dintr-un credit obținut de pârâtă de la C.B. B. (contractul de împrumut nr. 308/12.09.2001).
Conform art. 30 Codul Familiei (în vigoare la data dobândirii bunului), "Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită";.
Plecând de la acest text legal, de regulă, în cazul împărțelii bunurilor între soți, operează prezumția că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumție poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soți a fost mai mare decât al celuilalt. Prin cererea reconvențională formulată în cauză pârâtul P.G.M a invocat faptul că apartamentul este bunul său personal, fiind cumpărat din banii primiți cu titlu de donație de la mama sa. Această susținere nu poate însă să fie reținută în cauză. Actul sub semnătură privată intitulat "partaj" (fila 40), prin care se arată că mama pârâtului, LEM, va plăti ratele apartamentului, în baza unui partaj de ascendent, nu are dată certă și nu este opozabil reclamantei, având în vedere prevederile art. 1182 Vechiul cod civil. De altfel, având în vedere legătura de rudenie dintre semnatarii acestui înscris, există îndoieli cu privire la constituirea înscrisului "pro cauza"; (pentru a fi folosit de pârât în proces), atâta timp cât nu au fost administrate și alte probe cu care să poată fi coroborat (probe de unde să rezulte existența unor astfel de sume în patrimoniul mamei pârâtului și din care să rezulte remiterea sumelor). Nici lipsa la interogatoriu a pârâtei nu poate să aibă o astfel de valență, atâta timp cât ambii pârâți au interesul de a scoate imobilul de la executare silită (fapt ce ar afecta dreptul de gaj general al reclamantei).
În concluzie instanța reține că imobilul a fost cumpărat în timpul căsătoriei de către cei doi pârâți, pârâta P.L. fiind de altfel titularul contractului de împrumut contractat pentru cumpărarea imobilului - ceea ce înseamnă că la data cumpărării apartamentului realiza venituri. Tot astfel, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar (144 - 158), pârâta este administratorul S.C ET S.R.L. și a realizat în perioada 2000 - 2012 venituri, din salarii, din profesii liberale și din dividende - nefiind astfel răsturnată prezumția de comunitate privind bunul imobilul.
Pentru aceste motive instanța va respinge ca fiind neîntemeiată cererea reconvențională formulată în cauză de pârâtul PGM, prin care se solicită a se constata calitatea de bun propriu a acestui imobil.
Conform art. 33 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali a unuia dintre soți, iar la alin. 2 al aceluiași articol se prevede că "după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale";.
Față de existența acestui impediment la executare (calitatea de bun comun al imobilului urmărit), în vederea valorificării creanței pe care o deține, este întemeiată cererea reclamantei de sistarea stării de indiviziune dintre pârâți privind imobilul apartament situat în B., str. C.M., bl. G7, sc. B. ap. 25, jud. B.-N., compus din 4 camere, bucătărie, cămară, hol, 1 toaletă, 1 sas, un balcon, împreună cu cota indiviză de 19.65/1246 părți din teren și cota indiviză de 7,06/535 părți din părțile comune indivize, înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25, respectiv atribuirea imobilului pârâtei P.L., cu obligarea acesteia la plata sultei compensatorii către pârâtul P.G.M, în cuantum de 50% din valoare. Conform raportului de expertiză tehnică judiciară, efectuat în cauză de expertul PI, imobilul descris mai sus, a fost evaluat la valoarea de piața de 151.300 lei.
Prin urmare, în acord cu prevederile art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod de procedură civilă, raportat la art. 36 Codul familiei, instanța va dispune partajarea bunului în modalitatea arătată, cu obligarea pârâtei P.L. la plata către pârâtul PGM a sumei de 75.650 lei cu titlu de sultă compensatorie, corespunzător dreptului lui de proprietate din acest imobil - în cotă de 1/2.
În baza dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, instanța va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusiv în favoarea pârâtei, asupra imobilului descris mai sus inclusiv asupra sarcinilor de care este grevat imobilul, urmând ca reclamanta să își valorifice în continuare drepturile prin mijlocele legale puse la dispoziție.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, văzând culpa procesuală a pârâților, aceștia vor fi obligați să plătească reclamantei suma de 1.690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Împotriva sentinței expuse, în termen, a declarat apel pârâtul PGM, care a solicitat schimbarea acesteia în sensul de a se respinge cererea privind atribuire a apartamentului intimatei P.L. și a se admite cererea reconvențională așa cum a fost formulată și atribuirea apartamentului apelantului, fără sultă, având în vedere sursele proprii la achiziționarea acestuia.
Se susține că prima instanță, în mod nelegal: a reținut contribuția egală a soțior, fără ca aceștia să solicite o contribuție egală; nu a reținut contribuția exclusivă a reclamantului la dobândirea apartamentului, apartament care a fost achitat din bani proveniți de la mama lui și că, fără nici un temei instanța a reținut că înscrisul care consemnează partajul intervenit între mamă și copii a fost întocmit pro cauza deși martora semnatară a înscrisului TM a declarat că a fost de față, în anul 2001, când s-a încheiat înțelegerea; netemeinic a reținut că mama lui nu avea venituri.
Prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, apelantul a susținut că sentința este nelegală sub aspectul modalității de partajare a apartamentului, prin atribuirea acestuia fostei soții, și întrucât, urmare a divorțului dintre el și pârâta P.L., locuința minorei rezultată din căsătoria lor, a fost stabilită la locuința lui.
Intimata-pârâtă P.L. nu s-a prezenta în instanță și nici nu a formulat apărări în scris.
Intimata reclamantă SC RI A Sucursala B. a formulat întâmpinare și și-a ales avocat care s-a prezentat în instanță, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței atacate(f.20).
În sarcina apelantului a fost stabilită obligația achitării taxei judiciare de timbru pentru apel în cuantum de 3.405 lei(f.7) și o diferență de taxă judiciară de timbru datorată pentru fondul cauzei, de 4.709 lei(f.14), atât rezoluția din 1 martie 2014(f.7)cât și încheierea din 30 aprilie 2014(f.14), prin care s-au stabilit taxele de timbru, rămânând definitive, cu privire la diferența de taxă de timbru datorată pentru fond, prin necontestare și în privința taxei de timbru datorată pentru apel, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare formulată de apelant, prin încheierea din data de 3 aprilie 2014, dată în dosarul atașat.
Ca urmare a formulării cererii de ajutor public judiciar de către apelant instanța a admis în parte această cerere și a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru datorată pentru apel, de 3.405 lei, în14 rate lunare începând cu luna iunie 2014, potrivit încheierii din camera de consiliu din data de 21 mai 2014( f.24).
Apelul declarat nu este fondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
| ← NULITATEA ABSOLUTĂ A CONTRACTELOR DE VÂNZARE-CUMPĂRARE... | RESPINGEREA CERERII DE INTABULARE ÎN LIPSA DOVEZII PLĂŢII... → |
|---|
