NULITATEA ABSOLUTĂ A CONTRACTELOR DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ÎNCHEIATE CU ÎNCĂLCAREA DISPOZIŢIILOR ART. 11 DIN LEGEA NR. 213/1998

Comentarii

0

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 4706/2013 din data de 04.11.2014

Pentru a opera puterea de lucru judecat, respectiv a obligativității unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Soluția instanței de fond de anulare contractului nr. 334/04.04.2008 încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 este judicioasă, nulitatea absolută incidentă neputând fi acoperită de aspectul că acest contract poartă viza Tribunalului B.N. și a fost aprobat de judecătorul sindic, sau că a fost cuprins în dosarul nr. 26/F/2000, în cadrul căruia s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Anterior anului 1990, atât terenurile cât și construcțiile constituiau proprietate socialistă de stat iar în patrimoniul unităților socialiste se afla doar dreptul de administrare sau, așa cum s-a înscris în C.F. 1450 PB, dreptul de folosință operativă.

Conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2008, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate, ci numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii. Alin. (2) al art. 11 stipulează că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Nulitatea absolută poate fi invocată de către oricine are interes, fiind menită să sancționeze încălcarea unor norme de ordine publică.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 4706/2013, pronunțată în dosarul nr. 5952/190/2011

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta R.N.P.R. - D.S.B.N. a chemat în judecată pe pârâtele A.P.P.B.C. și R.F. SA solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 încheiat între pârâți; să dispună radierea din CF a dreptului de proprietate a pârâților de rândul 1; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că pârâta rând 1 a cumpărat de la pârâta de rând 2 conform contractului nr. 334/2008 autentificat de cate judecătorul sindic și s-a intabulat ca atare în CF, cu titlu de proprietar, asupra bunurilor constând în: teren în suprafața de 3679 mp, înscris în CF nr. 2299 P.B., și a imobilelor construcție și anexe înscrise în CF 25295 P.B.: corp administrativ compus din 14 camere cu destinația de birouri, 1 hol, 2 antreuri, 3 grupuri sanitare și anexe magazii.

In fapt, însă, imobilele construcții și teren care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare sunt proprietatea S.R., aflate în administrarea reclamantei și a antecesoarelor sale, încă din anul 1967, an în care au fost înființate D.R.S. prin despărțirea și preluarea părților de patrimoniu de la întreprinderile Forestiere, așa cum s-a reglementat la acel moment prin D. 648/1967 și HCM 1599/1967.

Situați antecesoarelor reclamantei este următoarea: D.R.S.C. a luat ființa prin D. 648/1967 și HCM 1599/1967, apoi prin D. 400/1967 a fost înființat I.S.B.N. iar în 1990 a fost înființata RNP R. potrivit HG 1335/1990, reorganizata ulterior prin HG 1105/2003 și HG 229/2009.

Arată că O.S P.B. a fost unul dintre cele mai vechi ocoale silvice în cadrul organigramei reclamantei, acesta figurând ca subunitate aparținând D.R.S.C. încă din 1967-1968 cu ocazia înregistrării cererii de mențiuni depusa la Registrul Comerțului la data înființării acestei structuri.

Imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 au aparținut Ocolului Silvic P.B. și se afla în prezent în gestiunea subunității reclamantei Ocolul Silvic B. care le-a preluat de la Ocolul Silvic P.B. la momentul desființării acestuia în anul 2003.

Arată că imobilele sunt evidențiate în amenajamentele silvice și fac parte din fondul forestier național, așa cum acesta este definit la art. 1 din L. 46/2008 ( Codul Silvic).

In speța, atât vânzătorul cât și cumpărătorul (prezenții pârâți) au cunoscut situația expusă mai sus, însă cu rea credința, au ajuns să perfecteze contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată.

In ceea ce privește vânzătorul (pârâta de rând 2) arată că, acesta, prin ignorarea actelor normative ( D. 648/1967 și HCM 1599/1967), a procedat la înscrierea în CF a falsului sau drept de proprietate și ulterior a înstrăinat acest drept cu toate ca înainte cu 3 luni de data înstrăinării a promovat o acțiune în revendicare (dos. 1009/190/2008 al Judecătoriei B.) care încă nu este finalizată.

Privitor la cumpărător (pârâta de rând 1) situația este chiar mai clară în ce privește reaua credința a acesteia la perfectarea contractului și anume: în anul 2003, când a fost desființat OS P.B., reclamanta a predat spre folosința gratuită pârâtei de rând 1 întreaga bază administrativa constând în teren și clădire administrativa cu anexe (magazii), afirmație pe care înțelege să o probeze prin înscrisuri constând în liste de inventar semnate de predare primire de către reprezentanții reclamantei și ai pârâtei.

Ulterior, la data de 20.01.2004 și apoi la 01.06.2005 intre reclamantă și pârâtă - la cererea pârâtei - s-au perfectat succesiv contractele de închiriere nr. 1/2004 și nr. 295/2005 în ce privește imobilele obiect al contractului de vânzare cumpărare în litigiu, contractul din urma s-a prelungit succesiv până la data de 31.12.,2009, iar pârâta a achitat chiria lunara convenita prin contract.

Mai mult, pârâta i-a achitat reclamantei chirie și după data înscrierii dreptului său de proprietate în CF, urmarea contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008. respectiv până în martie 2009.

Reclamanta învederează că pârâta de rând 1 a dat dovadă de rea credință la perfectarea contractului de vânzare cumpărare deoarece în deplina cunoștința de cauza a înțeles sa perfecteze un contract cu un vânzător neproprietar al bunurilor vândute, iar această deplină cunoaștere a adevăratului proprietar și a situației juridice a bunurilor care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a avut-o la cunoștința reprezentantul legal al pârâtei de rând 1, respectiv d-l R.I care a deținut și calitatea de sef ocol la OS P.B., iar ulterior și până în prezent fiind șef ocol T. C., respectiv Asociația Proprietarilor de Pădure B.C- pârâta de rând 1.

Reclamanta arată că pârâta de rând 1 a înțeles să nu îi aducă la cunoștință faptul că "este proprietara" bunurilor obiect al contractului în litigiu și nici nu a solicitat rezilierea contractului de închiriere, ba a continuat, așa cum mai sus arăta, să îi achite chiria până în luna martie 2009, iar adevărata situație de fapt i-a fost adusă la cunoștință abia în 29.11.2010 în urma invitației la conciliere pe care a înainta-o către aceasta urmare a neplății chiriei la zi.

Mai arată reclamanta că ea a avut în toată această perioadă conduita unui bun proprietar în ceea ce privește imobilele obiect al contractului în litigiu, acestea figurând în contabilitatea sa.

In consecința, susține că vânzarea s-a făcut în frauda intereselor sale, urmărindu-se scoaterea bunului din proprietatea sa ca adevărat titular al dreptului, iar vânzarea făcută în frauda dreptului proprietarului este un caz de nulitate absolută, potrivit cunoscutului adagiu "frauda corupe totul".

In speță, arată că vânzătorul nu este proprietar al bunului la momentul vânzării, în consecința nu s-a putut realiza unul dintre elementele esențiale ale contractului, respectiv, transferarea proprietății, ceea ce atrage nulitatea contractului conform art. 954 Cod civil, respectiv eroare asupra substanței obiectului vândut și asupra persoanei proprietarului.

O alta condiție ceruta pentru a opera nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a vânzării lucrului altuia este dovada relei-credințe a cumpărătorului, iar din cele mai sus expuse, arată că reaua credința a cumpărătorului este evidentă.

Consideră reclamanta că vânzarea-cumpărarea perfectată prin contractul nr. 334/2008 reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și deci este nulă absolut în baza art. 968 C.civ., iar încheierea contractului cu complicitatea si, în orice caz, pe riscul cumpărătorului, constituie un caz tipic de nulitate absolută.

În drept invocă prev. art. 954, 966, 968 Cod Civil

În probațiune solicită proba cu înscrisuri, proba testimoniala, interogatoriul pârâtelor și orice probe a căror utilitate va reieși din dezbateri.

Legal citată, pârâta Asociația Proprietarilor de pădure "B.C"; a formulat întâmpinare (f. 12-13) prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare arată că reclamanta nu este proprietara tabulară asupra terenurilor din cerere. La fel nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestor terenuri în CF nr. 1450, pârâta asociație figurând ca și proprietar tabular în baza dreptului de proprietate dobândit în baza contractului numărul 334 din 04.04.2008, în temeiul căreia i s-a transmis dreptul de proprietate de către vânzătorul S.C. R.F. S.A B., proprietar tabular înscris în CF 1450 încă din anul 1960.

Mai arată că terenurile nu sunt de categoria împădurit - pădure și nu au format obiect de proprietate a S.R. fiind fără relevanță evoluția antecesoarelor reclamantei și a acesteia.

Ca atare, reclamanta, neavând un drept de proprietate asupra terenurilor ce le-a cumpărat pârâta asociație, nu are nici calitate activa de reclamant în promovarea acestei acțiuni.

Precizează că vânzarea pretinsa a lucrului altuia nu duce la desființarea contractului, proprietarul care pretinde ca este putând promova în principiu acțiunea în revendicare ceea ce insa nu este cazul de față.

Mai arată că nici pârâta de rând 2 și nici asociația proprietarilor de pădure ca pârâtă contractuală nu a fost de rea credință astfel încât teza avansata de reclamanta este ireală, nefiind sprijinită nici măcar de acele contracte de închiriere a cărui obiect este exclusiv imobile - construcții și nu terenurile respective.

Din moment ce pârâta de rând 2 apare ca proprietar tabular încă din anul 1960 este cert stabilită proprietatea în sensul că pârâta de rând 2 este proprietara tabulara a terenurilor la data vânzării și încă înainte cu peste 30 de ani.

Pârâta susține că teza relei credințe a pârâților este exclusă și atunci nu se poate invoca nici nulitatea absolută a Contractului nr. 334 / 2008 care s-a încheiat în mod legal și valid.

Reclamanta nu a depus la dosar nicio dovadă a pretinsului drept de proprietate, drept care se dovedește cert că aparține pârâtului de rând 2.

Prin expertiza efectuata de expert P.V în Dosarul nr. 26/F/2002 al Tribunalului B.N s-au identificat terenurile ca fiind înscrise în CF nr. 1450 retranscrise în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 în C.F nr. 2299 și nr. 2300.

Cu privire la Contractele de închiriere de care face vorbire reclamanta pârâta precizează că închirierea a vizat numai imobilele construcții din comuna P.B și nicidecum pentru terenuri; plata chiriei s-a făcut numai pentru construcțiile sediu administrativ și anexe așa cum rezulta și din Actele adiționale prin care se obliga și la plata taxelor privind utilitățile; doar un singur contract vizează asociația, cel privind închirierea construcțiilor din P.B, celelalte contracte fiind încheiate de reclamantă cu alte persoane juridice sau vizând imobile ce nu sunt în comuna P.B.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 15-30).

Legal citată, pârâta SC R.F. SA B. a formulat întâmpinare (f. 31-33) prin care solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiata sau inadmisibilă, deoarece contractul de vânzare-cumpărare întrunește condițiile prevăzute de art. 948 și urm. din Codul Civil, având o cauză licită.

În motivare arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008 S.C. RF S-A. B., reprezentată prin lichidator judiciar PI în calitate de vânzătoare, a înstrăinat pârâtei Asociația Proprietarilor de Pădure BC imobilele proprietatea vânzătoarei, înscrise în CF 1450 P.B..

Așa cum rezultă din extrasul CF imobilele care au făcut obiectul înstrăinării sunt cele cu nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976, natura imobilelor și suprafața acestora corespunzând înscrierii din cartea funciară.

Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, a prevederilor Legii nr. 85/2006, precum și a încheierii judecătorului sindic, pronunțată în ședința din 22.07.2005 în dosarul nr. 26/F/2000 a Tribunalului B.-N.

Analizându-se extrasul CF 1450 P.B., se observă că imobilele înstrăinate au constituit proprietatea tabulara a vânzătoarei, dreptul de proprietate fiind înscris în baza încheierii nr. 2976/1960 și 8995/2005.

Mai arată că din coala de carte funciara 1450 P.B. se poate constata cu exactitate modul de dobândire a dreptului de proprietate. Astfel, sub Bl se menționează în mod expres ca imobilele au fost transcrise în CF nr. 1450 din CF nr. 1340, iar imobilele de sub nr. de ordine A+2, nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/D, 975/1, 975/2 și 976 au constituit inițial proprietatea statului, iar apoi dreptul de proprietate a fost înscris cu litiu de transmitere în favoarea Întreprinderii Forestiere B., respectiv S.C. RF S.A. B..

Prin încheierea nr. 8995/2005 se face mențiune privind schimbarea denumirii proprietarului de sub Bl, acesta fiind pe viitor S.C. R.F. S.A. B..

Din înscrisul existent în coala de carte funciara reiese că imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 nu au constituit niciodată proprietatea tabulara a reclamantei.

Pârâta susține că reclamanta este în eroare, deoarece aceasta a deținut doar în folosința alte imobile ce au constituit proprietatea S.C. RF S.A. B. și în acest sens face trimitere la imobilele înscrise în CF 1469,1470 P.B..

Cum S.C. RF S.A. a fost proprietara tabulara a imobilelor înstrăinate, contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 întrunește toate condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 și urm. din Codul civil.

In contextul arătat, susține pârâta că nu se poate pune problema nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, situație în care acțiunea formulata de reclamanta este și inadmisibilă.

Mai arată că reclamanta nu a invocat niciun temei legal și nu a anexat înscrisuri din care sa rezulte o altă stare de fapt decât cea descrisa pe larg în coala funciara și în extrasul CF, iar, pe de alta parte, reclamanta nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare nu poate invoca alte aspecte legate de contractul de vânzare-cumpărare.

Analizându-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 arată că acesta poarta viza Tribunalului B.-N și este aprobat de Judecătorul sindic, vânzare-cumpărarea fiind cuprinsa în dosarul nr. 26/F72000, în cadrul căruia s-a pronunțat o hotărâre definitiva și irevocabilă.

Față de publicitatea dosarului 26/F/2000 a Tribunalului B.-N, arată că reclamanta avea posibilitatea legala de a contesta în termenul legal actele instrumentate în acel dosar.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 34-69).

Pentru termenul de judecată din data de15.11.2011 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (f. 73-74) prin care, referitor la excepția lipsei calității procesuale active, arată că a prezentat situația antecesoarelor sale, în motivarea acțiunii, tocmai pentru a se face mai bine înțeleasă în ceea ce privește justificarea calității și interesului său în prezenta cauză, având în vedere ca imobilul teren care a făcut obiectul contractului atacat este proprietatea S.R. și se află în administrarea sa încă dinainte de anul 1967.

Conform amenajamentului silvic întocmit la nivelul anului 1967 în unitatea de producție (UP) I H, unitatea amenajistică (UA) 116 C figurează reședința Ocolului Silvic P.B.. Acesta situație a fost menținută și evidențiata în amenajamentele silvice întocmite ulterior, astfel ca situația a rămas neschimbata pana în prezent, iar reședința OS P.B. figurează și în actualele amenajamente silvice, respectiv cel întocmit în anul 2005, în care fostul UP I H a devenit UP IV P.B., unitatea amenajistică rămânând neschimbată: 116C.

Atât reclamanta cât și pârâta de rând 2 (vânzătorul) sunt urmași ai întreprinderii Forestiere B., iar desprinderea s-a făcut la nivelul anului 1967, conform HCM 1599/1967 și a Decretului nr. 648/1967.

Prin actele normative amintite mai sus, s-a produs o reorganizare a Ministerului Economiei Forestiere și s-a decis înființarea direcțiilor regionale silvice, așa cum acestea au fost prevăzute în anexa 1 a HCM nr. 1599/1967, prin desprinderea și preluarea părților de patrimoniu de la întreprinderile forestiere.

Reclamanta susține că acest din urma aspect este hotărâtor în ceea ce privește patrimoniul unităților desprinse din întreprinderile forestiere, respectiv al său și al pârâtei de rând 2, deoarece conform instrucțiunilor emise în scopul aplicării D 648/1967 ocoalele silvice s-au desprins de întreprinderea Forestiera și au primit de la aceasta patrimoniul privind activitatea de silvicultura, preluând activele și pasivele care au intrat în componența lor.

Cum Ocolul Silvic P.B. s-a supus reglementarilor actelor normative amintite, acesta a preluat suprafețele evidențiate în amenajamentul silvic din 1967, respectiv - ceea ce interesează în speță, reședința sediului de ocol amplasată pe o suprafața de 0,7 ha aferenți ua 116C.

In consecința, arată că pârâta de rând 2 s-a intabulat abuziv în CF nr. 1450 P.B., profitând de faptul ca reclamanta nu a procedat la notarea în CF a dreptului său, iar pe cale de consecința vânzarea a fost făcută de către un neproprietar.

In consecința, reclamanta susține că justifică calitatea și interesul în cauză, motiv pentru care solicită respingerea excepției invocate.

Pe fondul problemei, în completarea celor arătate prin cererea introductiva, precizează că pârâta de rând 1, în întâmpinare, arată că pârâta de rând 2 este proprietara tabulara încă din 1960, însă această afirmație este total eronată, întrucât pârâta de rând 2 a luat ființă ulterior acestei date, iar înscrierea operata în CF 1450 P.B., s-a produs la nivelul anului 2005.

Pe de alta parte arată că terenul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare este al statului, atâta timp cat el este evidențiat în amenajamentul silvic, adică nu a fost retrocedat la legile funciare, iar art. 35 din L. 18/1991 vine sa întărească cele afirmate în sensul în care reglementează expres: "Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice";.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 75-92).

În data de 20.01.2012 pârâta Asociația proprietarilor de pădure "BC"; a depus la dosar note de ședință (f. 96) prin care arată că reclamanta a formulat o cerere de rectificare Carte funciara nr. 1450 (vizând imobilul din contractul nr. 334/2008) care în final (în rejudecare după casare) s-a respins ca nefondat în Dosar nr. 11373/190/2009 a Judecătoriei B.. Așa fiind arată că se impune acvirarea acestui dosar în prezenta cauza deoarece dacă cererea s-a respins ca nefondata înseamnă ca mențiunile cuprinse în CF. 1450 sunt corecte iar pârâta asociație este proprietară tabulară a acestor imobile, situație în care reclamanta nu este îndreptățită să promoveze o acțiune în nulitatea contractului nr. 334/2008.

Dacă s-a respins cererea în rectificare, pârâta susține că atunci susținerile din răspunsul la întâmpinare nu sunt reale și nu pot fi luate în considerare în prezenta cauza.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 99-101).

Pentru termenul de judecată din data de 06.03.2011 reclamanta a depus note de ședință (f. 105) prin care precizează că petitul nr. 2 din acțiunea introductiva face referire la imobilele înscrise în CF nr. vechi 2300, actual 25056, nr. cad. 273 și CF nr. vechi 2299, actual 25295, nr. cad. 25295 Cl-C5.

În opinia sa, contractul de vânzare cumpărare este nul de drept, urmare a nerespectării dreptului de preemțiune al statului instituit prin art. 45 alin. (6) din L. 46/2008: "Vânzătorul are obligația de a înștiința în scris administratorul pădurilor proprietate publică a statului despre intenția de vânzare, acesta din urmă putându-și exercita dreptul de preempțiune în termen de 30 de zile de la înștiințare. (7) În cazul în care administratorul pădurilor proprietate publică a statului nu își manifestă în scris intenția de cumpărare, în termenul prevăzut la alin. (6), vânzarea terenului este liberă. (8) Nerespectarea de către vânzător a obligației prevăzute la alin. (6) atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat";.

In speța, arată că vânzătorul, respectiv pârâții de rând 2 nu au procedat la înștiințarea unității silvice despre intenția de a înstrăina imobilul teren, astfel că, în consecință, contractul indicat s-a încheiat, cu încălcarea unei norme legale imperative și pe cale de consecința sancțiunea aplicabila este nulitatea absolută.

Mai mult, în considerarea dispozițiilor art. 11 din L. 46/2008: "(1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de R.N.P. - R., regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură imobilul teren cuprins în amenajamentul silvic"; și art. 1 din același act normativ: "(1) Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național";. Potrivit art. 35 (1) din L. 18/1991: "Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice;"; și art. 7 din HG 1105/2003 (act în vigoare la data nașterii raportului juridic) "R.N.P. - R. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în cercetarea statistică - SILV1, actualizat pe baza intrărilor și cedărilor de terenuri legal efectuate.... (2) Bunurile proprietate publică a statului, administrate de R.N.P. - R., fiind inalienabile, se evidențiază în mod distinct în patrimoniul acesteia, cu excepția fondului forestier care figurează în inventarul public, și au regimul prevăzut de lege";.

Potrivit art. 3 din L. 213/1998 privind bunurile proprietate publica și raportat la faptul ca imobilul teren care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare atacat este cuprins în amenajament silvic încă dinainte de 1965 și faptic este administrat de reclamantă prin subunitățile sale ocoale silvice, încă din momentul constituirii acestora, arată că imobilul teren care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 face parte din proprietatea publică a S.R..

Pe cale de consecința este inalienabil, iar orice act de dispoziție cu privire la acesta este nul de drept.

Pentru termenul de judecată din data de 05.06.2012 reclamanta a depus la dosar note de ședință (f. 149-150) prin care nulitatea contractului și ca urmare a neîntrunirii condițiilor pentru valabilitatea obiectului acestuia - bunul sa fie în circuitul civil.

Astfel, arată că art. 1310 C. civ., în vigoare la data perfectării actului, prevede că bunurile inalienabile nu pot forma obiect valabil al actului juridic, ori imobilul teren care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 se subscrie prevederilor legale mai sus citate.

Art. 35 (1) din L. 18/1991 statuează : "Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice";; art. 16 din L. 26/1996 prevede că "Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului și stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice și social-economice, țelurile de gospodărire și măsurile necesare pentru realizarea lor)";; iar art. 7 din HG 1105/2003 (act în vigoare la data nașterii raportului juridic) "R.N.P. - R. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în cercetarea statistică - SIL V1, actualizat pe baza intrărilor și cedărilor de terenuri legal efectuate.... (2) Bunurile proprietate publică a statului, administrate de R.N.P. - R., fiind inalienabile, se evidențiază în mod distinct în patrimoniul acesteia, cu excepția fondului forestier care figurează în inventarul public, și au regimul prevăzut de lege";.

Reclamanta susține că aceste prevederi legale întregite și de prevederile art. 3 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publica care statuează ca toate terenurile înregistrate în amenajamentul silvic sunt proprietate publica a S.R., iar potrivit art. 135 (5) din Constituția României, bunurile proprietate publica sunt inalienabile.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 151-161).

În data de 10.09.2012 pârâta Asociația proprietarilor de pădure "BC"; a depus la dosar precizări în completarea întâmpinării nr. 150/21.09.2011 (f. 164-167) pe care a depus-o la dosar pentru termenul din 27.09.2011.

Cu privire la dreptul de proprietate, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, arată că proprietar tabular al imobilelor înscrise în C.F. nr. 1450 P.B a fost S.C R.F. S.A B. care a fost intabulata încă din anul 1960.

Reclamanta Regia Naționala a Pădurilor R. prin Direcția Silvica B. N, nu a fost niciodată proprietara imobilelor înscrise în C.F, nr. 1450 PB, nu are nici un drept de proprietate nu a depus la dosarul instanței nici un act sa dovedească dreptul de proprietate și nici nu are un astfel de act.

Susține că fostele organizări și dezorganizări (reorganizări) ale Ministerului Agriculturii și Silviculturii, Ministerului Silviculturii, Ministerului Economiei și altor ministere, privind înființarea și desființarea de unități silvice locale ca: ocoale silvice, direcții silvice, inspectorate silvice, districte etc., nu au nimic cu dreptul de proprietate. Toate aceste unități silvice, au avut competenta de paza a pădurilor, plantații forestiere și administrare a pădurilor statului provenite prin naționalizarea din anul 1948 și după. Terenurile și construcțiile din C.F. nr. 1450, nu au făcut parte din categoria păduri sau terenuri pentru împăduriri, și nu puteau forma obiectul dreptului de proprietate al S.R.. Regia Naționala a Pădurilor R. prin Direcția Silvica B. N nu are nici un act prin care sa rezulte ca i s-a dat în administrare operativa directa aceste imobile.

Arată că dreptul de administrare operativă directă se atribuia de către S.R., numai pentru imobilele al căror proprietar era.

Pârâta susține că din expertiza întocmita de expertul P.V în dosarul nr. 26/F/2002 al Tribunalului B. N, din încheierea C.F din 26.11.1960, încheierea nr. 18615 /2008 de C.F, contractul de vânzare - cumpărare nr. 334 /04.04.2008, sentința civila nr. 1165/03.03.2009 pronunțata de Judecătoria B. în dosarul nr. 656 /l90/2009, decizia civila nr. 70/A/2009 din 26 06.2009 a Tribunalului B. N și din sentința civila nr. 10728/2011 din 02.12.2011 data în dosarul nr. 11373 /190/2009, rezultă că S.C R.F. a fost proprietar tabular încă din anul 1960.

Pârâta precizează că trei complete de judecata diferite, au pronunțat aceeași hotărâre prin care constata ca proprietarul imobilelor a fost I.F.E.T. B. și în final S.C. R.F., și ca unitățile silvice nicicând nu au avut în proprietate aceste imobile.

In toate aceste hotărâri se face o ampla prezentare cronologica a tuturor actelor normative de organizare și dezorganizare (reorganizare), atât ale I.F.E.T B.-R cat și ale unităților silvice (ocoale, direcții, etc.). Imobilul înscris în C.F. nr. 1450 P.B, nu a ieșit nici un moment din proprietatea S.C. R.F..

Cu privire la amenajamentul silvic arată că imobilele teren și construcții înscrise în C.F. nr. 1450 P.B nu puteau fi cuprinse în amenajamentele silvice în mod legal din următoarele motive: nu au fost expropriate, naționalizate sau preluate cu just titlu de către stat; nu au fost nicicând terenuri împădurite sau preluate pentru împăduriri, fiind situate chiar în centru comunei P.B, în apropierea Primăriei; construcțiile nu sunt situate pe domeniul silvic, cum este cazul cabanelor, foișoarelor, etc.; construcțiile nu au fost niciodată patrimoniul Ocolului Silvic P.B.

Dacă eventual, aceste imobile au fost înscrise în amenajamentele silvice, a fost o înscriere abuziva, fără forme legale, iar legile de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate (Legile nr. 18 /l991, nr. 169 /1997, nr. 1 /2000, nr. 247 /2005) și Hotărârile de Guvern de aprobare a Normelor de aplicare a acestor legi, precum și legile de restituire a proprietăților preluate în mod abuziv (Legea nr. 112 /25.11.1995 și Legea nr. 10/2001) dispun în mod imperativ, arată că restituirea tuturor imobilelor preluate în mod abuziv sau fără forme legale.

Mai arată că, amenajamentul U.P.I. H., Ocolul Silvic P.B, vol. I , Memoriu tehnic, Planuri de amenajament, ed. 1986, conform titulaturii, cuprinde: numai planuri de prindere în amenajamente; aceste planuri de amenajamente nu au la baza nici un act legal, justificativ, de cuprindere a imobilelor înscrise în C.F. 1450 P.B în amenajamentele silvice, și nu au fost validate; în anul 1986, când s-a întocmit Planul de amenajamente, imobilele din C.F 1450 erau proprietatea I.F.E.T B. iar în final proprietatea S.C. R.F. S.A.

Cu privire la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008, arată că acesta este perfect legal, a fost încheiat cu respectarea stricta a tuturor actelor normative în materie. Pentru cumpărare au fost mai mulți ofertanți, dintre care unii s-au retras și a rămas ca unic ofertant Asociația Proprietarilor de Pădure "BC", care a și cumpărat, fiind cumpărătorul de buna credința deoarece toate actele prezentate de vânzătoare, au făcut dovada cu prisosința ca proprietarul imobilului care se vinde, este R.F..

Pentru termenul de judecată din data de 18.09.2012 reclamanta a formulat o precizare a petitului nr. 2 (f. ) din acțiunea introductiva, în sensul radierii dreptului de proprietate a paraților de rând 1 din CF 2299 P.B., nr. cad. 272 în suprafața de 3679 mp și CF 2300 P.B., nr. cad. 273, în suprafața de 5358 mp, precum și a pârâților de rând 2 din CF 1450 P.B.. nr. cad 273 (nr. top 972/b.2, 973/b, 975/1, 975/2 și 976) și CF 1450 P.B., nr. cad. 272 (nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 și 976); a solicitat instanței să constate că suprafețele mai sus identificate sunt proprietatea S.R. aflate în administrarea RNP R. prin Direcția Silvica B. N; să dispună intabularea dreptului de proprietate a S.R., în administrarea RNP R. - Direcția Silvica B. N în CF menționate.

Pentru termenul de judecată din data de 23.10.2012 reclamanta a formulat o cerere prin care solicită introducerea în cauză a S.R, prin MFP (f. 172).

Legal citat, pârâtul S.R prin MFP-ANAF-DGFP B.-N a formulat întâmpinare și cerere de intervenție în interes propriu (f. 182-184) prin care, raportat la calitatea procesuală atribuită, aceea de pârât în prezenta speță, solicită admiterea acțiunii formulate de către reclamanta Regia Naționala a Pădurilor R. prin Direcția Silvică B.-N, iar raportat la cererea de intervenție în interes propriu solicită instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, încheiat între pârâții de rând 1 și 2; dispunerea radierii dreptului de proprietate a pârâtului de rând 1 Asociația Proprietarilor de Pădure BC, înscris în CF25056 PB, nr. cad 273, respectiv CF 25295, nr. cad 25295 C1-C5.

Raportat la cererea de intervenție în interes propriu arată că terenul în litigiu, înscris în CF25056 P.B., nr. cad 273, respectiv CF 25295, nr. cad 25295 C1-C5, se afla, anterior înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului de rând 1, în proprietatea S.R., cu drept de administrare în favoarea R.- Direcția Silvică B.-N., și a antecesoarelor acesteia, încă din 1967. Imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare o solicită prin prezenta acțiune, nr. 334/2008, au aparținut Ocolului Silvic P.B., aflându-se în prezent în gestiunea subunității Ocolul Silvic B..

Arată de asemenea că, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare atacat, atât vânzătorul cât și cumpărătorul cunoșteau situația reală a terenului. Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea ca părțile au încheiat contractul în cunoștința de cauza, știind ca lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma "in cunoștința de cauza" releva, semantic, înțelesul ca părțile contractului au știut bine ca bunul/individual determinat/ nu este proprietatea vânzătorului și ca aparține altuia. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o paguba, este un act juridic intențional, fondat pe o cauza ilicita sau frauda, ambele având ca numitor comun reaua-credința a părților.

La data încheierii actului de înstrăinare atacat, proprietarul tabular al bunului imobiliar vândut era S.R., cu drept de administrare în favoarea R..

Raportat la art. 3 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, respectiv art. 135 alin.4 din Constituția României bunurile proprietate publică aparținând S.R. sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziții fiind lovite de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art. 11, alin 2 din Legea 213/1998.

Titularii domeniului public sunt indicați la art.136 alin.(2) din Constituție, republicata, precum și de art. l și 2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, unde se precizează ca proprietatea publica aparține statului și unităților administrativ-teritoriale, precum și ca aceste persoane juridice de drept public exercita posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Astfel, arată că titulari ai domeniului public sunt titularii dreptului de proprietate publica: statul, județul, municipiul, orașul și comuna. Posesia (jus possidendi) consta în posibilitatea recunoscuta în favoarea titularului dreptului de proprietate de a stăpâni bunul care îi aparține în materialitatea lui.

Folosința (jus utendi și jus fruendi) conferă titularului dreptului de proprietate posibilitatea de a utiliza bunul respectiv, precum și dreptul de a culege fructele acestuia. Dispoziția (jus abutendi) reprezintă atributul dreptului de proprietate care conferă titularului sau dreptul de dispoziție materiala și dreptul de dispoziție juridica. Astfel, dispoziția materiala este prerogativa pe care o are proprietarul de a dispune după voința sa de substanța materiala a bunului, adică de a-l consuma, transforma sau distruge, în condițiile legii.

Dispoziția juridica este prerogativa recunoscuta în favoarea titularului dreptului de proprietate de a dispune de bunul respectiv prin acte juridice, adică de a-l înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, ori de a-l greva în favoarea altor persoane, în condițiile legii.

În concluzie, pârâtul solicită instanței admiterea cererii de intervenție în interes propriu astfel formulată, cu consecința admiterii petitelor astfel formulate.

In drept invocă prev. art. 49-53,art.110-118 Cod Proc.civ , dispozițiile Codului Civil, Legea 213/1998.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 185).

Pentru termenul de judecată din data de 05.02.2012 pârâta Asociația proprietarilor de pădure "BC"; a depus la dosar note de ședință (f. 192-193) prin care arată că reclamanta, prin cererea din 22.10.2012, a invocat împrocesuarea în cauza a MFP ca reprezentant al SR, sub pretextul arătării titularului dreptului de proprietate în sensul ca terenurile obiect al contractului ar fi proprietatea SR și nu S.C R.F. SA B..

Pârâta a arătat față de această cerere, prin scriptul depus pentru termenul din data de 27.11.2012, ca nu este întemeiata nefiind cazul împrocesuării ca parte a S.R..

In privința pretinsei întâmpinări a Direcției Generale a Finanțelor Publice B. N. invocă că susținerea calității de proprietar a Statului asupra terenurilor nu este întemeiata întrucât proprietar tabular al terenului în litigiu este pârâta SC R.F. SA B. în care sens amintește și considerentele Sentinței Civile nr. 10728 /2011 a Judecătoriei B. prin care s-a respins acțiunea civila a reclamantei Regia Naționala a Pădurilor R. prin Direcția Silvica B. pentru rectificarea respectivelor CF-uri pe considerentul ca proprietar tabular este SC R.F.. Prin Decizia nr. 85 / A /2012 a Tribunalului B. N. s-a respins ca nefondat apelul R.N.P R., prin Direcția Silvica B..

Cu privire la Cererea de intervenție în interes propriu subliniază că, dacă această Direcție este pârâtă în acest dosar, atunci cererea de intervenție este greșit formulata procedural, iar pe fond oricum neîntemeiata pentru motivele pe care le-a arătat prin scriptele depuse la dosar în sensul ca, în esența calitatea de proprietar al terenurilor aparține nu S.R. ci calitatea de proprietar o are SC R.F. SA așa cum se motivează și prin Sentința nr. 10688/2012 a Judecătoriei B..

Cum se menționează și în aceasta Sentința înscrierea dreptului de proprietate a SC R.F. în acele cf-uri s-a făcut în temeiul încheierilor din 26.11.1960, 14.05.1966, împotriva cărora nu s-a formulat o cale de atac potrivit Legii cadastrului funciar în vigoare la aceea data, astfel ca înscrierile au rămas definitive drept pentru care s-a și respins cererea reclamantei de rectificare a înscrierii ca proprietar a RNP prin Direcția Silvica B. .

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 194-195).

În ședința publică din data de 19 martie 2013 instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.R. prin Ministerul Finanțelor, raportat la aspectul că la data formulării cererii acesta era deja împrocesuat în cauză și avea calitatea de intervenient forțat.

Pentru termenul de judecată din data de 23.04.2013 reclamanta a formulat note de ședință (f. 200) privitor la excepția lipsei calității procesuale active.

Astfel, arată că potrivit primului petit din cererea introductiva, a solicitat instanței de judecata sa constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008.

Nulitatea absolută este acea nulitate care sancționează nerespectarea, la încheierea unui act juridic, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc, iar potrivit regimului juridic al nulității absolute, constatarea nulității absolute poate fi ceruta injustiție de orice persoana interesata, inclusiv de către instanța de judecata, din oficiu.

Reclamanta, în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publica a S.R., potrivit HG 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor -R. și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare - în vigoare și HG 1105/2003 (în prezent abrogata prin HG 229/2009) are obligația potrivit art. 4 din HG 229/2009 să acționeze pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietate publică a statului.

Arată reclamanta că este real faptul că nu are un drept de proprietate asupra imobilelor obiect al contractului a cărui nulitate solicită, ci doar un drept de administrare, însă, având în vedere particularitățile regimului nulității absolute și atribuțiile sale stabilite prin HG 1105/2003 și HG 229/2009 consideră că are calitate procesuala activa, motiv pentru care solicită respingerea excepției.

Așa cum a mai arătat prin notele de ședința depuse la dosarul cauzei, în speța operează nulitatea absolută ca urmare a nevalabilității unei condiții de fond a actului juridic și anume nevalabilitatea obiectului actului juridic.

Codul civil vechi - în vigoare la data perfectării actului, prin art. 948, stabilește condițiile generale pe care trebuie sa le îndeplinească actul juridic referitoare la capacitate, consimțământ, obiect și cauza pentru a fi valabil, iar ca cerința expresa se prevede ca obiectul, respectiv bunul sau lucrul, ca "obiect derivat" și nu numai, trebuie sa fie în circuitul civil (art. 963 Cod Civ.).

Ori, în speța, imobilele teren care fac obiectul contractului de vânzare cumpărare nu se aflau în circuitul civil la data perfectării actului, după cum nu se afla în circuitul civil nici la acest moment.

Așa cum a menționat, în cererea introductiva, imobilul este cuprins pe de o parte în amenajament silvic încă de la constituirea Ocolului Silvic P.B., deci înainte de 1968, iar pe de alta parte, statutul de bun proprietate publica a statului a fost consfințit prin HG 982/1998 privind restructurarea Regiei Naționale a Pădurilor, act normativ care stabilește la art. 7 din regulamentul pe care îl aprobă: "R.N.P. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în raportul statistic - SILV 1, actualizat pe baza primirilor și cedărilor de terenuri legal efectuate, inclusiv ca urmare a trecerii unor suprafețe în proprietate privată, conform legii.";

In fapt și Ministerul Finanțelor Publice, prin adresa nr. 449158/05.11.2012 indica că în inventarul bunurilor proprietate publica a statului figurează sub număr de inventar 1364 suprafața de 57.000 ha teren forestier pe care s-au instalat diverse obiective care servesc nevoilor de cultura, producție sau administrație silvică - conform amenajamentelor silvice - iar baza legala care a stat la includerea acestora în domeniul public al statului este HG 982/1998. Mergând mai departe, amenajamentele silvice edițiile 1965, 1986, 2005 depuse la dosarul cauzei pentru a dovedi starea de fapt și continuitatea posesiei și administrării, includ suprafețele aferente reședinței de ocol și anexe.

In consecința, pentru a fi valabil obiectul actului juridic trebuie sa îndeplinească mai multe condiții printre care și acea de a fi în circuitul civil, condiție care, în speță, nu era îndeplinita la momentul încheierii actului atacat, iar sancțiunea de drept civil care lipsește actul de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila este nulitatea.

De asemenea, arată că exista și condiții speciale pentru valabilitatea actului juridic: "cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv"; și doar în aceasta calitate poate sau trebuie sa desfășoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfășurarea unei conduite adecvate dreptului sau, atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana îl folosește și îl exercită, ori în speța, vânzătorul din actul atacat nu este titular al dreptului subiectiv și nu poate avea conduita unui titular. În susținerea, respectiv în demonstrarea acestui aspect a uzat, la termenele anterioare, de alegațiile privitoare la antecesorii să și transferul succesiv al patrimoniului până în prezent.

Eroarea care a dus la înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate a pârâtelor a pornit din împrejurarea potrivit căreia pârâta R.F. a solicitat biroului de carte funciara înscrierea dreptului sau de succesoare a întreprinderii Forestiere, fără a tine cont de modul în care s-a transmis patrimoniul întreprinderii Forestiere către toate entitățile rezultate din reorganizarea acestei societăți a cărei urmași sunt și ei în fapt și Tribunalul B. a concluzionat în judecarea dosarului 11373/190/2009* ca fiind întemeiate susținerile lor și retine ca terenurile înscrise în colile funciare nr. 1450, 1469 și 1470 PB. nu constituiau proprietatea pârâtei R.F. și nu au fost preluate în patrimoniul antecesoarelor acesteia.

Contractul de vânzare cumpărare este nul de drept, urmarea nerespectării dreptului de preemțiune al statului instituit prin art. 45 (6) din L. 46/2008.

In speța, vânzătorul, respectiv pârâții de rând 2 nu au procedat la înștiințarea unității silvice despre intenția de a înstrăina imobilul teren, în consecința contractul indicat s-a încheiat cu încălcarea unei norme legale imperative și pe cale de consecința sancțiunea aplicabila este nulitatea absolută.

Pentru termenul de judecată din data de 23.04.2013 pârâta APP a depus la dosar completare la notele de ședință din 05.02.2012 (f. 204-205), prin care arată că, în ce privește terenul în litigiu, proprietar inițial, până la naționalizare este S.C. R.F..

In perioada comunistă, respectiv în anul 1960 cu imobilul în litigiu figurează înscris în CF ca proprietar tabular întreprinderea Forestiera B.. în urma organizării și reorganizării făcute la nivel național, în anul 1966 s-a desprins de fostul I.F.E.T, Direcția Silvica, etc., iar prin actele normative emise, imobilul în litigiu a rămas în proprietatea I.F.E.T. în care sens s-a făcut și mențiunea corespunzătoare în cartea funciara și prin care s-au departajat imobilele care s-au atribuit unuia sau altuia.

Prin legislația în vigoare la acea data, s-a dispus desființarea fostelor Întreprinderi de stat și transformarea lor în societăți comerciale și regii autonome, prin înscrierea acestora la Registrul Comerțului și Camera de comerț în baza unei documentații cerute de lege.

Prin H.G nr. 834 /1991 s-a dispus ca toate regiile autonome și toate societățile comerciale deținătoare de imobile (construcții și terenuri) sa întocmească documentația corespunzătoare și sa obțină atestarea dreptului de proprietate privind aceste imobile în baza cărora se pot intabula ca și proprietari.

Precizează că la data apariției acestui act normativ proprietar tabular asupra imobilului în litigiu era S.C. R.F. ca succesoare a fostei I.F.E.T.

Regia Naționala a Pădurilor cu unitatea din teritoriu Direcția Silvica B. nu a făcut nici un demers pentru atestarea dreptului de proprietate așa cum s-a dispus prin legislație sau daca eventual a încercat nu i s-a recunoscut de către nimeni prin nici un act normative, lege dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

S.R. prin Direcția Finanțelor Publice nu are nici o calitate procesuala în acest dosar pentru ca inițial nu a fost proprietara imobilului în litigiu iar ulterior prin prisma legilor de organizare și reorganizare a întreprinderilor de stat, proprietar de carte funciara a fost I.F.ET și succesoarele acesteia.

După anul 1989, S.R. a emis o serie de acte normative privind fondul funciar, Legea 18/1991, legea nr. 169 /1997, legea 1/2000, legea nr. 247/2005, etc. prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv de către S.R. în perioada comunista, cu precizarea ca reconstituirea dreptului de proprietate sau restituirea imobilelor preluate în mod abuziv se va face în favoarea foștilor proprietari care nu mai figurează în CF-uri ca proprietari, în anul 1990.

Pentru termenul de judecată din data de 21.05.2013 pârâta APP a depus la dosar răspuns la Notele de ședința depuse de DS pentru termenul din data de 23.04.2013 (f. ) prin care arată că reclamanta nu are calitate procesuală activă iar imobilele teren și construcții înscrise în C.F. nr. 1450 P.B. nu puteau fi cuprinse în amenajamentele silvice în mod legal.

Reclamanta și pârâta A.P.P.B.C. au depus la dosarul cauzei și Concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin Încheierea din 26.11.1960, dată în baza adresei Întreprinderii forestiere B. nr. 19024/24.11.1960 și a extrasului din procesul verbal al Comitetului executiv al Sfatului popular Reg. C, Decizia nr. 1239/1960, s-a dispus ca asupra imobilelor de sub nr. top 969, 970, 97l, 972/b, 973/b, 975/l, 975/2 și 976, transcrise din cartea funciară 1340, proprietatea statului, să se înscrie, în CF 1450 P.B., dreptul de proprietate cu titlu de transmitere în folosință operativă a Întreprinderii forestiere B. (f. 54 dosar fond).

În temeiul HG 34/1991, Întreprinderea forestieră de exploatare și transport B., a trecut în componența RA VB, iar apoi în temeiul HG 15/1994, aceasta din urmă a fost reorganizată în societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat, fosta Întreprinderea forestieră B. fiind transformată în SC S SA B.. Ulterior, SC S SA B. și-a schimbat denumirea în SC R.F. SA.

Prin Încheierea din 10.06.2005 s-a schimbat denumirea proprietarului din Întreprinderea forestieră B. în SC R.F. SA, conform actelor juridice menționate în conținutul cererii de înscriere

În C.F. 1450 PB, a fost înscris terenul în suprafață de 9037 m.p. teren pe care au fost situate construcțiile ce au constituit sediul Ocolului Silvic PB și anexele acestui sediu, așa cum a reieșit din expertiza topo (f. 17-23 dosar fond) efectuată în dosarul nr. 26/F/2000 al Tribunalului B. N..

S-a mai reținut de către instanța de fond că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008 (f. 15-16 dosar fond), pârâta SC R.F. SA, prin Cabinet individual de insolvență PI în calitate de lichidator judiciar, a vândut pârâtei Asociația proprietarilor de pădure BC terenul înscris în C.F. 1450 PB, nr. cad. 273 (nr.top. 972/b/2, 973/b, 975/l, 975/2 și 976) și nr.cad. 272 (969, 970, 97l, 972/b, 973/b, 975/l, 975/2 și 976).

În baza încheierii CF nr. 18615/16.06.2008 (f. 24 dosar fond), terenul înscris în C.F. 1450 PB s-a parcelat și s-a intabulat astfel:

- parcela cu nr.cad. 272, în suprafață de 3679 mp în CF 2299 P.B. (f. 25-27 dosar fond), (CF 25295 P.B.);

- parcela cu nr.cad. 273, în suprafață de 5358 mp în CF 2300 P.B. (f. 28-30 dosar fond), (CF 25056 P.B.).

Instanța de fond a reținut că, conform amenajamentului silvic întocmit în 1965, în unitatea de producție U.P.I. H, unitatea amenajistică (ua) 116 C, figurează reședința Ocolului silvic P.B. (f. 87-88 dosar fond). Acea situație a fost menținută și evidențiată în amenajamentele silvice întocmite ulterior, în anul 1986 (f. 117-118 dosar fond), astfel că sediul OS P.B. a figurat și în amenajamentul silvic, întocmit în anul 2005, în care fostul U.P.I H a devenit U.P.IV P.B., unitatea amenajistică rămânând neschimbată: 116C (f. 89-92 dosar fond).

În baza Decretului nr. 648/1967 privind organizarea și funcționarea Ministerului economiei forestiere și a HCM 1599/1967 pentru aplicarea decretului menționat (f. 75-76 dosar fond), s-a decis înființarea direcțiilor regionale silvice, așa cum acestea au fost prevăzute în anexa 1 a HCM nr. 1599/1967, prin desprinderea părților de patrimoniu de la direcțiile regionale de economie forestieră și de la întreprinderile forestiere.

Conform instrucțiunilor emise în scopul aplicării D 648/1967 (f. 80-86 dosar fond) D.R.S. nou înființate au primit de la întreprinderile forestiere patrimoniul privind activitatea de silvicultură și au preluat în totalitate activele și pasivele ocoalelor silvice care intrau în componența lor.

S-a reținut că, potrivit cererii de înregistrare la MF de la fila 77 din dosarul de fond, începând cu 01.01.1968, Ocolul silvic B. și Ocolul silvic P.B. au funcționat ca subunități ale D.R.S.C., precum și faptul că, la data de 01.01.1990, construcțiile cu destinație sediu OS P.B. figurau în amenajament silvic și se aflau în evidențele contabile ale Ocolului silvic PB din subordinea Inspectoratului silvic județean B. N., aparținând de MS.

În acest context s-a precizat că, anterior anului 1990, atât terenurile, cât și construcțiile constituiau proprietate socialistă de stat, iar în patrimoniul unităților socialiste se afla doar dreptul de administrare sau, așa cum s-a înscris în C.F. 1450 P.B., dreptul de folosință operativă.

În anul 1990, în baza Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea fostelor unități socialiste de stat, prin HG nr.1335/1990, începând cu data de 1 ianuarie 1991, a fost înființată Regia autonomă a pădurilor "R."; RA.

Potrivit actului de înființare, R. RA s-a înființat prin preluarea patrimoniului net în valoare de 5.421 milioane lei, constituit prin preluarea activului și pasivului de la unitățile de stat prevăzute în anexa nr. 1, unități de stat care s-au desființat. În anexa nr.1 sunt prevăzute toate inspectoratele silvice județene și se face mențiunea că valoarea patrimoniului net nu include valoarea terenurilor din fondul forestier.

Raportat la prevederile art. 8 din Regulamentului de organizare și funcționare a Regiei autonome "R."; R.A., cuprins în anexa nr. 2 la HG nr. 1335/1990, instanța reține că Regia autonomă "R."; R.A. a preluat în patrimoniu doar valoarea construcțiilor edificate pe terenul înscris în CF 1450 P.B., ce constituie sediul Ocolului silvic PB și anexele la acest sediu, în timp ce valoarea terenurilor din litigiu, ce fac parte din fondul forestier, nu a fost inclusă în valoarea patrimoniului.

Potrivit art. 9 din regulament, astfel cum a fost modificat prin HG nr.495/1992, "R." - R.A. are în administrare fondul forestier din domeniul public de interes național, înregistrat ca atare în situația statistica a fondului forestier S, la data de 1 ianuarie 1990.";

Reclamanta R.N.P. este continuatoarea Regiei Autonome a Pădurilor "R."; RA - entitate care s-a reorganizat prin HG nr.1112/1996 - preluând patrimoniul fostei regii, și având în administrare, potrivit art. 7 din regulamentul de organizare și funcționare din anexa 1 la HG nr.1112/1996, "fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în raportul statistic - SILV. 1";.

O prevedere similară conține și art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor-R., aprobat prin HG nr. 229/2009.

S-a mai reținut că, în urma reorganizării Ministerului Economiei Forestiere, prin Decretul nr. 648/1967 și HCM nr. 1599/1967, reorganizare intervenită după intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor din C.F. 1450 PB, aceste terenuri devenite proprietate de stat, precum și construcțiile edificate, au fost preluate în administrarea Inspectoratului silvic județean B. N., care funcționa în subordinea Ministerului Silviculturii, astfel că, la data de 01.01.1990, terenurile precum și construcțiile fiind înscrise în situația statistică S. 1, au fost preluate de către reclamantă, cu mențiunea că, în privința terenurilor, aceasta a dobândit doar dreptul de administrare.

De altfel, conform adresei nr. 449158/05.11.2012 (f. 190,191 dosar fond) terenul în litigiu a figurat în lista bunurilor din domeniul public al S.R., cu nr. de inventar 1363-1366, listă aprobată prin HG 2060/2004.

Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008, având în vedere că terenurile ce au făcut obiectul vânzării au făcut parte din fondul forestier național, proprietatea publică a S.R..

Deoarece, nulitatea absolută poate fi invocată de către oricine are interes, fiind menită să sancționeze încălcarea unor norme de ordine publică, iar reclamanta R.N.P.R., administrator al fondului forestier, a justificat un asemenea interes, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Având în vedere aspectele expuse anterior, s-a reținut că nici terenurile înscrise în C.F. 1450 PB în favoarea Întreprinderii forestiere B. și nici sediul Ocolului Silvic PB, nu constituiau proprietatea acestei întreprinderi la data de 01.01.1990 și nu au fost preluate în patrimoniul RA VB înființată prin HG nr. 34/1991 și nici nu au intrat ulterior în patrimoniul SC "S"; SA B., înființată urmare a reorganizării RA V.B și apoi în patrimoniul SC "R.F."; SA.

Potrivit art. I pct. 4 din Anexa 1 la Legea nr. 213/2008, pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată fac parte din domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale.

Cum terenul în litigiu a fost inclus încă din 1965 în amenajamentul silvic UP I H, iar ulterior în amenajamentul Ocolului silvic B., U.P. IV P.B., fiind actualmente inventariat în lista bunurilor din domeniul public al S.R., instanța de fond a constatat că imobilele înscrise în C.F. 1450 PB au fost proprietatea publică a S.R., date în administrarea reclamantei R.N.P.R., prin Direcția silvică B.-N..

Conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2008, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate, ci numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii. Alin. (2) al art. 11 stipulează că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

În condițiile în care SC R.F. SA, prin lichidator judiciar, a procedat la vânzarea terenurilor înscrise în C.F. 1450 PB, obiect al dreptului de proprietate publică - așa cum s-a argumentat mai sus - instanța de fond a reținut că această convenție a fost încheiată cu încălcarea normelor imperative ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, astfel încât, văzând dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 334/2008, încheiat între pârâtele A.P.P.B.C., în calitate de cumpărător și SC R.F. SA, în calitate de vânzător.

Pe cale de consecință, instanța de fond a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtelor A.P.P.B.C. și SC R.F. SA din CF nr. 1450 P.B., nr.cad. 273, în suprafață de 5358 mp și nr.cad. 272 în suprafață de 3679 mp, din CF nr. 2299 P.B., nr.cad. 272 și din CF nr. 2300 P.B., nr.cad. 273, și înscrierea în CF nr. 1450 P.B., CF nr. 2299 P.B. și CF nr. 2300 P.B., a dreptului de proprietate al S.R., și a dreptului de administrare al reclamantei R.N.P.R., prin Direcția silvică B.-N..

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.P.P.B.C., legal citată, a formulat recurs, solicitând în principal admiterea recursului, în baza disp. art 312 pct. 1, 2, 3 teza I mp. rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și, în consecință, modificarea în totalitate a Sentinței civile nr. 4706/2013 a Judecătoriei B., în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Totodată, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, în ceea ce a privit capătul de cerere privind radierea înscrierii dreptului de proprietate a pârâtei SC R.F. SA din cf nr. 1450 PB, având drept consecință admiterea recursului și respingerea ca nefondat al acestui capăt de cerere, respectiv excepția lipsei de interes al reclamantei în ceea ce a privit capătul de cerere privind înscrierea în c.f. 1450, în c.f. 2299 și în c.f. 2300 P.B. a dreptului de proprietate al S.R., având drept consecință admiterea recursului și respingerea ca lipsit de interes a acestui capăt de cerere. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că sentința civilă nr. 4607/2013 a Judecătoriei B. este nelegală și netemeinică, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente:

Înscrierea în cf. nr. 1450 PB a dreptului de proprietate al fostei Întreprinderi Forestiere B., asupra imobilelor de sub nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 și 976, s-a efectuai prin încheierea din data de 26.11.1960, urmând ca ulterior, prin încheierea din data de 10.06.2005, să fie operată în c.f nr. 1450 PB, schimbarea denumirii proprietarului și să fie înscrisă SC R.F. SA ca și proprietar tabular.

S-a precizat că, în baza încheierii c.f. nr. 18615/16.08.1008, imobilul teren înscris în c.f. 1450 PB s-a parcelat astfel: parcela cu nr. cad. 272 s-a înscris în c.f 2299 PB și parcela cu nr. cad 273 s-a înscris în c.f. 2300 PB (în favoarea recurentei) operațiune în urma căreia cartea funciara nr. 1450 a fost sistată.

S-a arătat că, instanța de fond, prin sentința atacată, a dispus înscrierea în c.f. 1450 PB a dreptului de proprietate al S.R. și al dreptului de administrare al reclamantei, înscrieri care nu mai pot fi efectuate într-o carte funciară sistată, aspect relevat inclusiv în dispozitivul Deciziei civile nr. 85/A/2012 pronunțată de Tribunalul B.-N. în dosarul civil nr. 11373/190/2009* .

S-a invocat excepția autorității de lucru judecat față de cererea reclamantei formulată prin precizarea de acțiune de la termenul din 18.09.2012 cerere prin care a solicitat instanței să dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC R.F. SA din c.f. 1450 PB, având în vedere următoarele:

În dosarul civil nr. 11.373/190/2009 al Judecătoriei B., reclamanta Regia Naționala a Pădurilor - R., prin Direcția Silvică B.-N., a chemat în judecată de pârâta SC R.F. SA, solicitând instanței să dispună radierea notării dreptului de proprietate al acesteia din c.f 1450 PB.

În motivare, reclamanta a arătat în esență faptul că, din eroare s-a procedat la. înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în c.f 1450, fără a se verifica de către OCPI titlul pârâtei R.F. raportat la modul de transmitere al patrimoniului întreprinderii Forestiere către toate organismele care au luat ființa prin reorganizarea acestei întreprinderi.

S-a precizat că, acțiunea reclamantei a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 10728/2011 a Judecătoriei B., iar prin Decizia nr. 85/A/2012 a Tribunalului B.-N., s-a respins și apelul formulat de către R., soluția respingerii cererii de rectificare rămânând definitivă și irevocabilă.

S-a arătat că în dosar au fost aceleași părți, obiect și aceeași cauză, prin urmare, potrivit art. 1201 din Codul civil vechi există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinite cumulativ cele trei condiții imperative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de persoane.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea capătului de cerere din acțiunea reclamantei precizată, privind radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC R.F. SA din c.f 1450 PB.

De asemenea, au înțeles să invoce excepția lipsei de interes al reclamantei R.N.P.R.-Direcția Silvică B.-N., în ceea ce a privit petitul referitor la înscrierea în c.f. 1450, c.f. 2299 și c.f. 2300 PB, a dreptului de proprietate al S.R..

S-a arătat că trebuie să se observe faptul că reclamanta, prin precizare de acțiune, a solicitat instanței de fond să dispună înscrierea S.R. ca proprietar tabular asupra terenului din litigiu, fără ca S.R., prin Ministerul Finanțelor Publice, pârât în cauză, să formuleze o cerere proprie, reconvențională, în acest sens. S-a arătat faptul că, în calitate de pârât și intervenient în interes propriu, S.R. a arătat doar că a fost de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, mai exact cu constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între recurentă și pârâta R.F. și cu radierea dreptului de proprietate a acesteia din urmă din cartea funciară. Nu a formulat însă cereri proprii, printr-o cerere reconvențională.

S-a precizat că, interesul a trebuit să fie personal și direct, mai precis, reclamantul trebuia să justifice în persoana sa, nu în cea a pârâtului, interesul de a promova acțiunea civilă. În consecință, nu s-a putut ca reclamantul să apere interesul unei alte persoane, în speță S.R., sau interesul colectiv.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea capătului de cerere privind întabularea S.R. asupra terenului din litigiu, ca lipsit de interes.

În ceea ce a privit fondul cauzei, temeinicia și legalitatea înscrierii dreptului recurentei de proprietate asupra imobilelor în litigiu, s-au arătat următoarele:

Recurenta a mai arătat că a achiziționat imobilele teren înscrise în c.f 1450 PB prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/4.04.2008, de la pârâta SC R.F. SA, având în vedere prevederile Legii nr. 64/1995 republicată, a Legii nr. 85/2006, conform încheierii judecătorului sindic din data de 22.07.2005, pronunțata în dosarul nr. 26/F/2000 al Tribunalului B.-N.. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea era proprietara tabulară a imobilelor care au făcut obiectul vânzării, înscrisă în cartea funciară încă din anul 1960.

S-a precizat că, instanța de fond a interpretat greșit prevederile Decretului nr. 648/1967 și ale HCM nr. 1599/1967, acte normative prin care au fost înființate D.R.S., printre care și Direcția Regionala Silvică C, prin desprinderea unor ,,părți de patrimoniu", inclusiv de la întreprinderile forestiere, de la care se preia, printre altele "patrimoniu privind activitatea de silvicultură (inclusiv vânătoarea și piscicultura) desfășurată pe ocoale silvice".

Astfel, s-a arătat că art. 1 teza 2 din HCM nr. 1599/1967 prevede expres faptul că "D.R.S. vor avea ca obiect gospodărirea fondului forestier, cultura și refacerea pădurilor, paza și protecția acestora, punerea în valoare a masei lemnoase…", nicidecum preluarea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere."

De altfel, acest aspect a fost reținut și în dispozitivul Sentinței civile nr. 10728/2011 a Judecătoriei B., pronunțată în Dosarul civil nr. 11373/190/2009*, unde s-a arătat faptul că "Ocolul Silvic B. nu a avut în proprietate terenurile în litigiu ci doar un drept de folosință asupra acestora".

S-a subliniat faptul că, în instrucțiunile la HCM 1599/1967, la pag 21 (fila 84 dosar fond), s-a prevăzut expres faptul, acea defalcare, preluare a unei părți din patrimoniul Întreprinderilor Forestiere de către D.R.S., s-au făcut pe baza balanțelor de verificare, pe baza unei evidențe întocmite la acea dată.

S-a arătat că la dosarul cauzei nu s-au depus de către reclamantă înscrisuri din care să rezulte care a fost partea din patrimoniul fostelor Întreprinderi Forestiere care a trecut la Direcția Regională Silvică C. și care a fost partea care a rămas Întreprinderii Forestiere B.,

Având în vedere faptul că, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, terenurile în litigiu nu au trecut în proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor R. -Direcția Silvică B.-N. - succesoarea D.R.S.C., ci doar în administrarea acesteia, a rezultat că, terenurile au rămas în proprietatea Întreprinderii Forestiere B. - proprietate socialista de stat înainte de 1990 și chiar după, când, în baza Legii nr. 15/1990., fostele unități socialiste de stat s-au reorganizat în regii autonome de stat, în speță fiind vorba despre RA V.B.

S-a menționat că, instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale în materie și a reținut ca valabilă doar adresa nr. 449158/2012 a Ministerului Finanțelor Publice, adresa care a avut ca anexă parte din inventarul bunurilor care au alcătuit domeniul public al statului.

S-a precizat că, nici în adresa respectivă și nici în lista de inventar, terenurile pretins a fi parte din domeniul public au fost identificate doar generic, fără a se indica măcar amplasamentul lor. Nu au putut avea certitudinea că a fost vorba despre terenurile în litigiu.

De fapt, din întreg probatoriul administrat în cauză, a reieșit faptul că terenurile în litigiu nu au ieșit niciodată din patrimoniul Întreprinderii Forestiere B..

S-a mai arătat că, prin HG nr. 34/1991 Întreprinderea Forestieră B. a trecut în componența RA VB, apoi prin HG nr. 15/1994, V a fost reorganizată în societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, transformându-se în SC S SA B., care, ulterior, și-a schimbat denumirea în SC R.F. SA..

S-a menționat că, potrivit prevederilor HG nr. 15/1994, care abroga HG nr. 34/1991: " Art. 1 Regiile autonome de exploatare, transport și prelucrare primară a lemnului "E" S, "S" B, "V" B se reorganizează în societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate, capitalul social și sucursalele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 a) - 2r).

Art. 2 Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 funcționează în conformitate cu prevederile legii și ale statutelor proprii prevăzute în anexele nr. 3 a) - 3 r).

Art. 3 Capitalul social al societăților nou înființate se constituie prin preluarea activului și pasivului stabilite pe baza bilanțurilor contabile încheiate la 31 decembrie 1993 la regiile autonome prevăzute la art. 1 care se desființează."

Prin urmare, s-a arătat că întreg capitalul fostei Întreprinderi Forestiere B., apoi cel al RA V B, apoi cel ai SC S SA B. și în final cel al SC R.F. SA, se preia succesiv.

Prin adresa nr. 449158/5.11.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, s-a arătat doar că terenurile în litigiu fac parte din domeniul public, fără a se depune sau a se solicita de către instanța de fond înscrisuri doveditoare, din care sa reiasă modalitatea în care terenurile au trecut din proprietatea tabulară a Întreprinderii Forestiere B., din nou în proprietatea statului.

S-a subliniat faptul că, doar includerea terenurilor în amenajamentele silvice nu au făcut dovada dreptului de proprietate, mai ales având în vedere că terenurile în litigiu nu au fost împădurite, fiind terenuri arabile, situate în intravilan, în centrul comunei PB, fapt care a reieșit din expertiza topografică întocmită de către expertul PV.

De observat a fost faptul că, instanța de fond a reținut că amenajamentele silvice din anul 1965 au fost menținute, fără a se efectua nici o modificare, deși situația din teren și din cartea funciara a fost alta. Astfel, terenul în litigiu a avut categoria de folosință gradină și curte, atât în cartea funciara, cât și în realitate, fapt care a reieșit și din expertiza tehnică topografică întocmită de către expertul P.V (filele 17-23 din Dosarul nr. 26/F/2000 a Tribunalului B.-N.).

În consecința, s-a arătat că nu s-a putut reține că unitatea amenajistică a rămas neschimbată din anul 1965.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 8 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Regiei Autonome R., cuprins în anexa 2 ia HG 1335/1990, s-a arătat că instanța a reținut că Regia a preluat în patrimoniu doar valoarea construcțiilor edificate pe terenul înscris în c.f. 1450 PB, nu și terenurile.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea în totalitate a Sentinței civile nr. 4706/2013 a Judecătoriei B., în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei, iar în secundar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. De asemenea, s-a solicitat admiterea excepțiilor absolute invocate.

Împotriva aceleiași hotărâri, pârâta R.F. SA prin Lichidator Judiciar Cabinet Individual de Insolvență IPS, legal citată, a formulat recurs, solicitând, în baza dispozițiilor art. 312 pct. 1,2,3 coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii civilă promovată de către reclamanta intimată R.N.P.R.-Direcția Silvică B.-N., iar în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 312 pct. 1,2 (5) raportat la art. 304 indice 1, admiterea recursului și,în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța nu a intrat în cercetarea fondului și nu a procedat Ia atașarea dosarului 11373/190/2009 a Judecătoriei B., pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

În motivare s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind date motivele de casare invocate, pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008 S.C. REGNA-FOREST S.A. B., reprezentată prin lichidator judiciar PI, în calitate de vânzătoare, a înstrăinat pârâtei Asociația Proprietarilor de Pădure B-C imobilele proprietatea vânzătoarei, înscrise în Cf 1450 P-B, nr. cadastral 273 și nr. cadastral 272.

Așa cum a rezultat din extrasul de CF imobilele care au făcut obiectul înstrăinării au fost cele cu nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976, precum și imobilele cu nr. top 972/b/2, 973/b, 975/1, 975/2, 976, natura imobilelor și suprafața acestora corespunzând înscrierii din cartea funciară.

S-a mai arătat că, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, a prevederilor Legii nr. 85/2006, precum și a încheierii judecătorului sindic, pronunțată în ședința din 22.07.2005 în dosarul nr. 26/F/2000 a Tribunalului B.-N..

Analizându-se extrasul de CF 1450 P-B s-a putut lesne observa că imobilele înstrăinate au constituit proprietatea tabulară a vânzătoarei, dreptul de proprietate fiind înscris în baza încheierii nr. 2976/1960 și 8995/2005.

Din coala de carte funciară 1450 P-B s-a putut constata cu exactitate modul de dobândire a dreptului de proprietate.

Astfel, sub B1 s-a menționat în mod expres că imobilele au fost transcrise în CF nr. 1450 din CF nr. 1340, iar imobilele de sub nr. de ordine A+2, nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 și 976 au constituit inițial proprietatea statului, iar apoi dreptul de proprietate a fost înscris cu titlu de transmitere în favoarea Întreprinderii Forestiere B., respectiv S.C. RF S.A. B..

Prin încheierea nr. 8995/2005 s-a făcut mențiunea privind schimbarea denumirii proprietarului de sub Bl, acesta fiind pe viitor S.C. R.F. S.A. B..

S-a învederat că, din înscrisul existent în coala de carte funciara s-a putut astfel desprinde concluzia că imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 nu au constituit niciodată proprietatea tabulară a reclamantei.

Recurenta a mai arătat că, în mod evident reclamanta a fost în eroare, deoarece aceasta a deținut doar în folosință alte imobile ce au constituit proprietatea S.C. RF S.A. B. și în acest sens s-a făcut trimitere la imobilele înscrise în CF 1469, 1470 PB. Cum S.C. RF S.A. a fost proprietara tabulară a imobilelor înstrăinate contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 a întrunit toate condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 și urm. din Codul civil.

În contextul arătat nu s-a putut pune problema nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, situație în care acțiunea formulată de reclamanta-intimată este și inadmisibilă.

S-a precizat că, reclamanta nu a invocat nici un temei legal și nu a anexat înscrisuri din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea descrisă pe larg în coala funciară și în extrasul de CF, iar pe de altă parte, reclamanta nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare nu a putut invoca alte aspecte legate de contractul de vânzare-cumpărare.

Analizându-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 s-a putut observa că acesta a purtat viza Tribunalului B.-N. și a fost aprobat de judecătorul sindic, vânzarea-cumpărarea fiind cuprinsă în dosarul nr. 26/F/2000, în cadrul căruia s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Față de publicitatea dosarului 26/F/2000 a Tribunalului B.-N., s-a arătat că reclamanta avea posibilitatea legală de a contesta în termenul legal actele instrumentate în acel dosar.

S-a arătat că pe de altă parte, așa cum s-a statut în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, unul din elementele fundamentale a supremației dreptului a fost principiul securității raporturilor juridice care urmăresc, printre altele, ca o soluție definitivă pronunțata de o instanța într-un litigiu să nu mai fi putut fi pusă în discuție.

De asemenea, în mai multe cauze s-a considerat că, contestarea unei soluții adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6 din Convenție în măsura în care poate să facă iluzoriu principiul securității juridice.

Așa cum s-a arătat, între părți s-a derulat acțiunea obiect al dosarului nr. 11373/190/2009 a Judecătoriei B., soluționat definitiv prin respingerea acțiunii civile formulate de reclamanta R.N.P.R., prin Direcția Silvică B. în contradictoriu cu recurenta RF SA .

S-a mai arătat că, acțiunea civilă, obiect al dosarului mai sus menționat viza rectificarea înscrierii efectuate în CF 1450, 1469, 1470, PB.

Practic acțiunea se referea la aceleași imobile, iar intimata reclamanta R.N.P.R. a invocat aceleași aspecte privitoare la împrejurarea că recurenta nu a justificat dreptul de proprietate asupra imobilelor obiect al contractului de vânzare-cumpărare 334/2008.

În cadrul hotărârii pronunțate, respectiv sentința civilă 10728/2011, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă instanța a statuat: "Prin Încheierea din 26.11.1960 s-a dispus înscrierea în CF 1450 PB a dreptului de proprietate asupra imobilelor de sub nr. top 969,970,971,972/b, 973/b, 975/1, 975/2 și 976 în favoarea fostei Întreprinderi Forestiere B., iar prin încheierea din 10.06.2005 s-a schimbat denumirea proprietarului din Întreprinderea Forestieră B. în S.C. RF SA".

În fine, aceleași considerente privitoare la dreptul de proprietate al recurentei se regăsesc și în partea ce privește imobilele înscrise în CF 1469 PB și 1470 PB.

Astfel, dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilelor mai sus menționate a fost definitiv elucidat în contradictoriu cu intimata reclamantă R.N.P.R. prin Direcția Silvica B..

S-a arătat că, în mod paradoxal, prin sentința atacată instanța de judecata de același grad a desprins o concluzie vădit contradictorie privitoare la dreptul de proprietate asupra acelorași imobile.

Prin urmare, revenind la o chestiune în litigiu care a fost deja soluționată și care a făcut obiectul unei decizii definitive se încalcă principiul securității raporturilor juridice și implicit dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenție (hotărârea din 16.04.2013 în cauza Bernard împotriva României).

Reclamanta-intimată R.N.P.R. - prin Direcția Silvică B.-N., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 4706/2013 dată în dosarul nr. 5952/190/2011.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin acțiunea civilă promovată de în dosarul nr. 5952/190/2011, a solicitat instanței de judecată constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 încheiat între pârâte, precum și să dispună instanța de judecată radierea din Cartea Funciară a dreptului de proprietate a pârâtelor asupra imobilelor identificate astfel: CF nr. 1450 PB, nr. cad. 273, în suprafață de 5358 mp și nr. cad. 272 în suprafață de 3679 mp, din CF nr. 2299 PB nr. cad. 272 și din CF nr. 2300 PB, nr. cad. 273.

În susținerea cererilor a învederat instanței de judecată și a susținut cu dovezi aflate la dosarul cauzei, faptul că imobilele cu datele de identificare precizate anterior, au fost și sunt proprietatea publică a S.R., date în administrare Regiei Naționale a Pădurilor R., prin Direcția Silvică B.-N..

S-a precizat că, condiția obligatorie pentru valabilitatea actului juridic dedus judecății este cerința expresă a art. 963 Cod civil, în vigoare la data perfectării actului, care prevede că obiectul, bunul sau lucrul trebuie să fie în circuitul civil. În speță însă, imobilele nu au fost și nu sunt nici la acest moment în circuitul civil. Astfel, prin încheierea c.f. nr. 2976/26.11.1960 s-a dispus ca asupra imobilelor de sub nr. top. 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976, transcrise din Cartea funciară nr. 1340, proprietatea statului, să se înscrie în CF 1450 PB dreptul de proprietate cu titlu de transmitere în folosință operativă întreprinderii Forestiere B.. Apoi imobilele au intrat în amenajamentele silvice, după cum a reieșit din actele depuse la dosar - edițiile 1965, 1986, 2005 - amenajamentele cuprinzând și suprafețele necesare administrării fondului forestier, suprafețe aferente reședinței de ocol și anexe. Acestea au fost date în administrare Ocolului Silvic PB (subunitate a reclamantei). Fosta întreprindere de stat forestieră, pentru exploatarea și transportul lemnului (IFET), derivată și ea din mai vechea întreprindere Forestieră, după mai multe reorganizări începând cu 1990, în final și-a schimbat denumirea în S.C. R.F. S.A.. După intrarea acesteia în procedura de insolvență, în baza sentinței civile nr. 954/2006 dată în dosarul nr. 1519/190/2006 (deși se vedea clar că dreptul de proprietate era al S.R., nu s-a citat nici o entitate în acest dosar în afară de solicitant) s-a radiat mențiunea "cu titlu de transmitere în folosință operativă", astfel că dreptul de proprietate al R.F. SA a devenit unul deplin (nu au cunoscut temeiul legal al dobândirii dreptului de proprietate deplin, dar au știut că R.F. S.A. nu a solicitat, în temeiul legilor fondului funciar restituirea unor proprietăți preluate abuziv de stat). Datorită acestei "erori", s-a dat aparența de legalitate a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, închiriate de R.F. S.A. de la instituția intimată, trecându-se la pasul următor (interesat fiind lichidatorul judiciar pentru obținerea de lichidități). Instanța de fond a menționat bine faptul că înainte de 1990, atât terenurile cât și construcțiile constituiau proprietate socialistă de stat, unitățile socialiste având doar un drept de administrare (dreptul de folosință operativă) asupra acestora.

S-a menționat că s-au scos la vânzare activele societății aflate în insolvență. Prin contractul nr. 334/2008, pârâta R.F. S.A.- prin lichidator judiciar C.I.I. PI, s-a vândut pârâtei A.P.P.B.C. terenul înscris în C.F. nr. 1450 P.B., nr. cad. 273 (nr. top. 972/b/2, 973/b, 975/1, 975/2, 976) și nr. cad. 272 (nr. top. 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976). Această vânzare s-a făcut sub condiția prevăzută la art. 2 din capitolul IV "Alte clauze" al contractului de vânzare-cumpărare respectiv: "contractul va avea valabilitate numai după data de 28.04.2008, când se vor îndeplini formalitățile de publicitate, nu vor exista revendicări asupra dreptului de proprietate…" deși la art. 1 din același capitol, cumpărătorul a declarat că a știut despre faptul că terenul a fost ocupat de Direcția Silvică BN, instituție ce a refuzat predarea imobilului respectiv și mai mult, vânzătorul a inițiat în instanță o acțiune în revendicare a imobilelor - dosarul nr. 1009/190/2008 al Judecătoriei B. (în prezent suspendat).

Deci, părțile au considerat că acest contract nu a fost valabil decât după încetarea revendicărilor asupra dreptului de proprietate al imobilelor respective, revendicări ce încă au mai existat, evident. S-a conchis și din acest punct de vedere că au avut un contract ce nu a fost valabil, conform voinței părților. Vânzarea-cumpărarea s-a efectuat rapid, fără notificarea intimatei în vederea exercitării unui eventual drept de preempțiune (cauză de nulitate absolută a contractului respectiv conform art. 45 din Legea 46/2008 - Codului Silvic).

O observație a trebuit făcută în acest context: de remarcat faptul că deși Asociația Proprietarilor de pădure BC, în tot acest timp, era chiriașa Direcției Silvice BN, plătind chirie pentru imobilele în litigiu, nu a informat Direcția Silvică BN și nici nu adus în vreun fel în discuție tranzacția în care era implicată.

Cum terenul în litigiu a fost inclus încă din 1965 în amenajamentul silvic UPI H, iar ulterior în amenajamentul silvic UPIV PB, al Ocolului Silvic B., fiind actualmente și în lista bunurilor din domeniul public al S.R., s-a arătat că instanța corect a reținut și constatat că aceste imobile, înscrise în CF nr. 1450 PB, au fost proprietatea publică a S.R., date în administrare RNP R. - prin Direcția Silvică B.-N..

S-a învederat că, potrivit HG nr. 1112/1996 privind reorganizarea Regiei Autonome a Pădurilor RA s-a consfințit statutul de fond forestier proprietate publică a statului. Art. 7 din regulamentul aprobat prin HG 1112/1996: " R.N.P. a avut în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în raportul statistic - SILV. 1, actualizat pe baza primirilor și cedărilor de terenuri legal efectuate, inclusiv ca urmare a trecerii unor suprafețe în proprietate privată, conform prevederilor legii nr. 18/1991..."

De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 2 din HG 229/2009: "R. a avut următoarele atribuții și competențe principale:

În domeniul silviculturii, exploatării și prelucrării lemnului asigură integritatea fondului forestier proprietate publică a statului…"; Referitor la patrimoniu, legiuitorul a arătat în cuprinsul art. 4 al aceluiași act: " R. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în cercetarea statistică SILV 1, actualizat pe baza intrărilor și cedărilor de terenuri legal efectuate... ". Art. 34 din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic) prevede: "Terenurile forestiere proprietate publică nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia..."

Legislația ce a reglementat calitatea lor de administrator al fondului forestier național a fost susținută de HG 1335/1990, HG 1105/2003 HG 229/2009, iar dreptul de proprietate al S.R. este statuat potrivit art. 35 din Legea 18/1991, art. 7 din HG 1105/2003, Legea 213/1998, Codul Silvic.

S-a arătat că, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008, bunurile din domeniul public au fost inalienabile, neputând fi înstrăinate ci numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii. Art. 11 alin. (2) din aceeași lege a stipulat că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea ce a privit lipsa de interes, invocată în cererea de recurs de către Asociația Proprietarilor de pădure BC, s-a precizat încă odată că, în calitate de administrator ai fondului forestier domeniu public al S.R., au fost obligați prin lege să depună toate diligentele în vederea apărării intereselor proprietarului în ceea ce privește bunul administrat de către intimat, temeiul legal fiind actualmente art. 4 din HG 229/2009 privind reorganizarea RNP R. și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare.

S-a considerat de asemenea că nu a existat autoritate de lucru judecat în speță deoarece în dosarul nr. 11373/190/2009, la care a făcut referire pârâta recurentă APP BC, cererea în rectificare a fost pornită de instituția sa având ca scop final întabularea dreptului de proprietate pe numele intimatei. Acțiunea a fost construită pe premise eronate, nici una din părți nesesizând la acel moment cine era proprietarul de fapt și de drept. A inițiat acțiunea considerându-i proprietarii de drept ai imobilelor respective, evident aceste premise au fost greșite, calitatea lor fiind aceea de administrator, cum a fost și în prezent, iar titularul dreptului de proprietate fiind S.R., parte ce nu a fost introdusă în cauza din dosarul nr. 11373/190/2009.

Astfel, s-a considerat că sentința data de instanță în cauză a fost temeinică și legală, iar recursurile declarate de către pârâte au fost nefondate. Motivările cererilor de recurs sunt aceleași cu motivările din întâmpinările formulate de pârâte pe fondul cauzei. Ele nu au adus nimic nou față de cele reținute de instanța de fond. Pentru acestea, s-a solicitat instanței de judecată respingerea ca nefondat atât a recursului declarat de pârâta recurentă R.F. S.A. prin administrator judiciar cât și a recursului declarat de pârâta recurentă Asociația Proprietarilor de Pădure BC, precum și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 4706/2013 dată în dosarul nr. 5952/190/2011.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 308 indice 2, alin. (2) și art. 312 indice 1, alin (1) Cod procedură civilă, iar pe lângă articolele de lege invocate în conținutul întâmpinării, legislația ce reglementează calitatea de administrator al fondului forestier național este susținută de HG 1335/1990, HG 1105/2003 HG 229/2009, iar dreptul de proprietate al S.R. a fost statuat potrivit art. 35 din Legea 18/1991, art. 7 din HG 1105/2003, Legea 213/1998, Codul Silvic.

La data de 20.01.2014 pârâta-recurentă Asociația Proprietarilor de Pădure PB a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamanta-intimată R.N.P.R. - prin Direcția Silvică B.-N., solicitând ca la pronunțarea hotărârii să se aibă în vedere următoarele:

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, a cărui nulitate absolută s-a solicitat de către intimata-reclamantă, a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de valabilitate și a tuturor prevederilor legale în materie. S-a subliniat faptul că, atât recurenta R.F. SA, cât și pârâta-recurentă, au fost de bună credință la data încheierii contractului, conform înscrierilor din cartea funciară, terenul care a făcut obiectul vânzării constituind proprietatea tabulară a vânzătoarei (continuatoarea întreprinderii Forestiere B.) încă din anul 1960.

S-a reiterat faptul că, înscrierea în cf. nr. 1450 P.B. a dreptului de proprietate al fostei întreprinderi Forestiere B., asupra imobilelor de sub nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 și 976, s-a efectuat prin încheierea din data de 26.11.1960, urmând ca ulterior, prin încheierea din data de 10.06.2005, să fie operată în cf nr. 1450 P.B., schimbarea denunțării proprietarului și să fie înscrisă SC R.F. SA ca și proprietar tabular

Nu a fost real faptul că imobilele în litigiu ar fi făcut obiectul vreunui contract de închiriere încheiat între pârâta-recurentă și intimata Direcția Silvică. În fapt, închirierea a avut ca obiect doar imobilele construcții, nu terenuri, situate în centrul comunei P.B..

Referitor la contractele de închiriere, s-a subliniat faptul că pârâta-recurentă nu a mai achitat chirie din anul 2009, existând și o acțiune pe rolul Judecătoriei B., care a făcut obiectul dosarului civil nr. 13977/190/2012 prin care intimata a solicitat obligarea pârâtei-recurentă la plata sumei de 10.590 lei reprezentând chirie neachitată începând cu anul 2009.

S-a precizat că, contrar susținerilor intimatei, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost în nici un fel condiționată de finalitatea acțiunii în revendicare formulată de către aceasta în dosarul nr. 1009/190/2008 al Judecătoriei B.. Clauzele contractului de vânzare-cumpărare au fost clare, iar interpretarea acestora de către intimată a fost eronată, fiind făcută strict pentru servirea interesului său, fără a avea vreo legătură cu voința reală a părților contractante.

Punctul IV art. 2 din contractul de vânzare-cumpărare s-a referit la situațiile în care ar fi existat contestații la vânzare depuse în termenul legal prevăzut de lege în procedura insolvenței, nu s-a referit la acțiuni în revendicare introduse potrivit dreptului comun.

S-a menționat că, intimata a recunoscut că a deținut doar un drept de administrare general al fondului forestier proprietate publica a statului, însa, cu toate acestea, a solicitat în fața instanței de fond înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului S.R. prin Ministerul Finanțelor asupra terenurilor în litigiu.

Chiar daca s-a reținut că intimata, în calitate de titulară a dreptului de administrare, poate avea calitate procesuala activă în cauză, aceasta nu a putut să formuleze cereri în numele pârâtului S.R., fără ca acesta, în nume propriu să formuleze cerere reconvențională prin care să solicite intabularea sau orice alte cereri proprii.

Pentru aceste motive, s-a invocat excepția lipsei de interes, nu excepția lipsei calității procesuale active (intimata făcând o confuzie în apărările sale între cele două excepții) și a solicitat instanței de recurs admiterea acesteia și respingerea capătului de cerere privind întabularea S.R. asupra terenului din litigiu, ca lipsit de interes.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, s-a precizat că intimata a arătat în întâmpinare ca aceasta a fost neîntemeiată, deoarece în dosarul civil nr. 11373/190/2009 al Judecătoriei B., a fost în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, crezând că ea a fost proprietarul de drept și nu statul cum a invocat. Din aceste motive a arătat intimata că nu s-a putut reține autoritatea de lucru judecat, pentru că, la acel moment, "nici una dinte părți nesesizând cine era proprietarul de fapt și de drept.

S-a învederat că, contrar susținerilor intimatei, autoritatea de lucru judecat a existat, prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. 11373/190/2009 instanța respingând, definitiv și irevocabil, cererea de radiere din c.f. 1450 P.B. a dreptului de proprietate al recurentei R.F. SA. Nu a putut intimata să își invoce propria culpă ca motiv pentru respingerea excepției invocate.

La data de 21.01.2014, pârâtul intimat S.R. prin MFP - prin AJFP B.-N. a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 4706/2013 pronunțată în dosarul nr. 5952/190/2011.

În motivare s-a arătat că în fapt, terenul în litigiu înscris în CF 25056 P.B., nr. Cad 273, respectiv CF 25295, nr. Cad 25295 C1-C5, s-a aflat, anterior înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului de rând 1, în proprietatea S.R., cu drept de administrare în favoarea R. - Direcția Silvică B.-N., și a antecesoarelor acesteia, încă din 1967. Imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, au aparținut Ocolului Silvic B..

S-a arătat că, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare atacat, atât vânzătorul cât și cumpărătorul cunoșteau situația reală a terenului. Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia a avut ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauza, știind că lucrul vândut a fost proprietatea altei persoane. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, a fost un act juridic intențional, fondat pe o cauza ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credință a părților.

S-a precizat că, instanța de fond a reținut în mod corect că terenul în litigiu a figurat în lista bunurilor din domeniu public al S.R., cu nr. de inventar 1363-1366, listă aprobata prin HG 2060/2004.

Raportat la art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, respectiv art. 135 alin.4 din Constituția României bunurile proprietate publică aparținând S.R. sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziții fiind lovite de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art. 11, alin. 2 din Legea 213/1998.

S-a menționat că, titularii domeniului public sunt indicați la art. 136 alin.(2) din Constituție, republicată, precum și de art. l și 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, unde se precizează că proprietatea publică aparține statului și unităților administrativ-teritoriale, precum și că aceste persoane juridice de drept public a exercitat posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Deci, titulari ai domeniului public sunt titularii dreptului de proprietate publică: statul, județul, municipiul, orașul și comuna. Posesia (jus possidendi) constă în posibilitatea recunoscută în favoarea titularului dreptului de proprietate de a stăpâni bunul care îi aparține în materialitatea lui.

S-a arătat că, folosința (jus utendi și jus fruendi) conferă titularului dreptului de proprietate posibilitatea de a utiliza bunul respectiv, precum și dreptul de a culege fructele acestuia. Dispoziția (jus abutendi) reprezentând atributul dreptului de proprietate care conferă titularului sau dreptul de dispoziție materială și dreptul de dispoziție juridică. Astfel, dispoziția materială a fost prerogativa pe care o are proprietarul de a dispune după voința sa de substanța materială a bunului, adică de a-l consuma, transforma sau distruge, în condițiile legii.

Dispoziția juridica este prerogativa recunoscuta in favoarea titularului dreptului de proprietate de a dispune de bunul respectiv prin acte juridice, adică de a-l înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, ori de a-l greva in favoarea altor persoane, in condițiile legii.

În drept s-au invocat art. 49-53 și art. 110-118 Cod procedură civilă, dispozițiile Cod Civil, Legea 213/1998.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, tribunalul reține că recurenta Asociația Proprietarilor de Pădure BC a invocat această excepție prin raportare la sentința civilă nr. 10.728/2011 și decizia civilă nr. 85/A/2012 pronunțate în dosarul civil nr. 11.373/190/2009* al Judecătoriei B..

Potrivit art. 1201 cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Așadar, tripla identitate de obiect, cauză și părți a fost condiția existentei autorității lucrului judecat, or în cazul de față, în opinia tribunalului, această triplă identitate nu este întrunită.

S-a apreciat în practică și în doctrină că autoritatea de lucru judecat produce un efect negativ sau extinctiv, interzicând o a doua judecată care ar presupune verificarea acelorași elemente litigioase, precum și un efect pozitiv, care înseamnă că ceea ce a tranșat deja o instanță, indiferent că a făcut-o pe cale principală sau incidentală (când soluția s-ar regăsi doar în considerente) se impune unei a doua judecăți care ar avea legătură cu ceea ce s-a judecat.

Tripla identitate de elemente - părți, obiect, cauză - privește funcțiunea negativă a autorității de lucru judecat, adică interzicerea reluării judecății asupra unui litigiu care să poarte asupra acelorași trei elemente care au conturat cadrul procesual cu ocazia primei judecăți, dar identitatea celor trei elemente nu interesează în aceiași termeni atunci când se pune problema efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, când trebuie avută în vedere identitatea de chestiune litigioasă.

Identitatea de părți presupune existența acelorași părți în aceeași calitate juridică, pentru că ceea ce este judecat între două persoane nu poate, în principiu, profita și nici dăuna terțelor persoane, dându-se expresie principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești. Interesează nu prezența fizică a părții, ci calitatea juridică a acesteia (nu de reclamant, pârât sau intervenient, între care nu trebuie să existe suprapunere cu prima judecată, ci aceea de titular al dreptului sau obligației deduse judecății).

În prezenta cauză reclamanta este R.N.P.R., prin Direcția silvică B.-N., iar pârâții Asociația Proprietarilor de Pădure BC, SC R.F. SA, prin administrator judiciar Cabinet de insolvență comercială PI și S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, iar în dosarul nr. 11.373/190/2009* al Judecătoriei B. părți au fost R.N.P.R., prin Direcția silvică B.-N., în calitate de reclamantă și SC R.F. SA, prin administrator judiciar Cabinet de insolvență comercială PI, în calitate de pârâtă. Rezultă astfel că nu este îndeplinită condiția identității de părți, în prezentul dosar figurând în calitate de pârâți Asociația Proprietarilor de Pădure BC și S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, care nu au fost parte în primul dosar.

Tribunalul apreciază că nici celelalte două condiții, a identității de obiect și de cauză nu sunt întrunite prin raportare la sentința civilă nr. 10.728/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 11.373/190/2009*.

Identitatea de obiect vizează atât bunul material în privința căruia este formulată pretenția, cât și dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia, iar identitatea de cauză privește fundamentul (actul sau faptul juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 10.728/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 11.373/190/2009*, menținută prin decizia nr. 85/A/2012 a Tribunalului B. - N. instanța a respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta R.N.P.R., prin Direcția silvică B.-N. în contradictoriu cu SC R.F. SA, prin administrator judiciar Cabinet de insolvență comercială PI având ca obiect rectificarea CF 1450 P.B., CF 1469 P.B. și CF 1470 P.B., apreciind că pârâta nu a fost niciodată proprietară, iar dreptul de proprietate ar aparține S.R., reclamanta fiind titulara doar a unui drept de administrare.

În prezentul dosar reclamanta R.N.P.R., prin Direcția silvică B.-N. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 încheiat între pârâtele A.P.P.B.C., în calitate de cumpărător și SC R.F. SA, în calitate de vânzător și pe cale de consecință radierea dreptului de proprietate al pârâtelor A.P.P.B.C. și SC R.F. SA din CF nr. 1450 P.B., nr.cad. 273, în suprafață de 5358 mp și nr.cad. 272 în suprafață de 3679 mp, din CF nr. 2299 P.B., nr.cad. 272 și din CF nr. 2300 P.B., nr.cad. 273. Totodată s-a solicitat să se constate că aceste imobile au fost proprietatea publică a S.R., date în administrarea reclamantei R.N.P.R., prin Direcția Silvică B.-N., cu înscrierea acestor drepturi în CF.

Or, este evident că nu se poate admite concluzia că între cele două cereri ar exista identitate de obiect și cauză. În realitate, judecata anterioară, în cadrul căreia a fost dezlegată o problemă de drept având legătură cu dezbaterea judiciară din prezentul proces, se va impune judecății ulterioare cu efectul pozitiv al lucrului judecat.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes referitor la petitul de înscriere în c.f. 1450, c.f. 2299 și c.f. 2300 P.B., a dreptului de proprietate al S.R., excepție invocată de pârâta Asociația Proprietarilor de Pădure BC raportat la faptul că se motivează că dreptul de proprietate ar aparține pârâtului S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice și nu reclamantei, tribunalul reține că această excepție este una relativă și nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, iar din actele dosarului de fond rezultă că la judecata în primă instanță pârâții nu au invocat o astfel de excepție.

Față de cele arătate mai sus, tribunalul urmează să respingă ambele excepții invocate de recurenta Asociația Proprietarilor de Pădure BC, ca neîntemeiate.

Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

← SUPLINIREA ÎN CALEA DE ATAC A DEFICIENŢEI DIN FOND NU POATE...		PARTAJ BUNURI COMUNE-LICHIDARE REGIM MATRIMONIAL- PREZUMŢIA DE... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

VÂNZAREA BUNULUI REALIZATĂ ÎN CONSIDERAREA CALITĂŢII DE CHIRIAŞ - DECRETUL-LEGE NR. 61/1990 FOLOSINŢA LOCUINŢEI FAMILIEI - OBIECT CE SE ÎNCADREAZĂ ÎN SITUAŢIILE ENUMERATE DE ART. 919 COD PROCEDURĂ CIVILĂ ÎN CARE INSTANŢA POATE LUA PE CALE DE ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ, ÎN TIMPUL PROCESULUI DE DIVORŢ, MĂSURI PROVIZORII INSTITUIREA SECHESTRULUI ASIGURĂTOR - PLATA CAUŢIUNII ŞI INEXISTENŢA TITLULUI EXECUTORIU SUPLINIREA ÎN CALEA DE ATAC A DEFICIENŢEI DIN FOND NU POATE DETERMINA REFORMAREA HOTĂRÂRII ATACATE PARTAJ BUNURI COMUNE-LICHIDARE REGIM MATRIMONIAL- PREZUMŢIA DE EGALITATE RESPINGEREA CERERII DE INTABULARE ÎN LIPSA DOVEZII PLĂŢII IMPOZITULUI REÎNLOCUIREA SANCŢIUNII PRESTĂRII UNEI ACTIVITĂŢI ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII CU AMENDA - art.20 alin.1 din OG nr.55/2002 CERERE DE VALOARE REDUSĂ- RAPORTURILOR JURIDICE EXISTENTE ÎNTRE PĂRŢI