Folosinţa unei locuinţe drept domiciliu conjugal. Atribuirea beneficiului contractului de închiriere după desfacerea căsătoriei până la partajul bunurilor comune. Admisibilitatea cererii de evacuare a fostului soţ pe calea ordonanţei preşedinţiale
| Comentarii |
|
C. civ., art. 480 C. proc. civ., art. 581, art. 6132
Soţii chiriaşi ai unui apartament exercită împreună, concomitent acte de stăpânire materială, de folosinţă, a bunului ce formează obiect al contractului de închiriere. în situatia în care s-au rupt relaţiile de căsătorie ale celor doi soţi, prin hotărârea irevocabilă de divorţ, s-a statuat şi cu privire la folosinţa locuinţei închiriate care a constituit domiciliul conjugal, instanţa atribuind beneficiul contractului unuia din foştii soţi, fiind irelevantă poziţia proprietarului (prin ipoteză acesta fiind o autoritate a administraţiei locale şi nu un particular).
Efect al hotărârii pronunţate, folosinţa comună a bunului închiriat se transformă într-o folosinţă individuală, fostul sot căruia i s-a atribuit având legitimitatea actelor de stăpânire, în timp ce actele de folosinţă ale celuilalt fost soţ ce a pierdut calitatea de locatar devin abuzive, fără protecţie juridică. în măsura în care situaţia de fapt nu concordă cu situaţia de drept, în sensul că locuinţa nu este folosită de persoana care deţine titlul legal de folosinţă, aceasta are posibilitatea de a cere executarea silită a titlului, cu respectarea prescripţiei dreptului de a cere executarea.
Este admisibilă şi o cerere de evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale, fiind recunoscută în această materie de art. 6132
C. proc. civ. Această procedură judiciară trebuie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 581 C. proc. civ., în sensul de a exista o urgenţă în luarea măsurii provizorii de evacuare, de a exista aparenţa dreptului de a folosi exclusiv bunul în favoarea celui care solicită evacuarea şi de a nu se cerceta fondul cauzei.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1055/R din 21 iunie 2007, ne publicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 12 martie 2007 sub nr. 2855/300/2007, reclamanta
S.G. a chemat în judecată pârâtul S.V., solicitând pe calea ordonanţei preşedinţiale evacuarea pârâtului din imobilul situat în Bucureşti, sector 2.
Prin sentinţa civilă nr. 2749 din 5 aprilie 2007, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.G. în contradictoriu cu pârâtul S.V., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 655 din 27 ianuarie 2005, definitivă şi irevocabilă, s-a desfăcut căsătoria părţilor şi s-a atribuit reclamantei beneficiul folosinţei locuinţei ce a constituit domiciliul conjugal, situată în Bucureşti, sector 2 până la partaj. Această sentinţă civilă constituie titlu executoriu cu privire la folosinţa locuinţei şi poate fi pusă în executare în termen de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958, nemaifiind necesară o altă acţiune în acest sens, din moment ce există titlu executoriu. Concluzionând asupra ordonanţei preşedinţiale, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.G. a formulat recurs la data de 13 aprilie 2007, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă sub nr. 2855/300/2007. Se critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi se solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
In expunerea motivelor de recurs, se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă. Raportat la obiectul acţiunii, anume evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale, trebuiau analizate probele administrate în cauză, pentru a se concluziona că este singura cale procedurală admisibilă în speţă. Prevalându-se de hotă
rârea de divorţ prin care s-a statornicit dreptul de a folosi imobilul până la soluţionarea irevocabilă a partajului bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, recurenta-reclamantă putea cere evacuarea pârâtului doar pe cale de ordonanţă preşedinţială, în caz contrar, atribuirea beneficiului folosinţei locuinţei până la partaj, statornicită prin hotărârea de divorţ, nemaiputând produce efecte.
Se critică hotărârea de fond şi sub aspectul neanalizării corecte a probelor administrate în cauză care au evidenţiat cu prisosinţă înde-
plinirea condiţiilor impuse de art. 581 C. proc. civ. In mod greşit instanţa de fond a considerat utilă audierea unui singur martor, deşi s-a
încuviinţat proba cu doi martori pentru fiecare parte. In drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspecte deduse judecăţii, Tribunalul constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta S.G. a solicitat în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale evacuarea pârâtului S.V., fostul său soţ, din apartamentul situat în Bucureşti, sector 2. S-a precizat că această locuinţă a constituit domiciliul conjugal al soţilor S., iar prin hotărârea de divorţ, sentinţa civilă nr. 655 din 27 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 13582/2004, a fost atribuit soţiei
beneficiul folosinţei locuinţei. In cuprinsul cererii de ordonanţă, reclamanta şi-a indicat domiciliul la această adresă şi reşedinţa în Bucureşti, sector 3.
Singurul motiv invocat de reclamantă pentru admiterea ordonanţei este existenţa sentinţei de divorţ care statuează asupra beneficiului folosinţei locuinţei până la soluţionarea irevocabilă a partajului bunurilor comune.
Intr-o motivare sumară, instanţa de fond a considerat că nu este admisibilă ordonanţa preşedinţială câtă vreme există hotărârea de divorţ definitivă şi executorie care putea fi pusă în executare de reclamantă fară promovarea unei noi cereri de evacuare.
Tribunalul consideră că cererea de evacuare pe calca ordonanţei preşedinţiale este admisibilă, fiind recunoscută în această materie de art. 6132 C. proc. civ. Cercetând însă condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei reglementate de art. 581 C. proc. civ., Tribunalul apreciază că nu subzistă în cauză condiţia urgenţei, chiar dacă aparenţa dreptului şi necercetarea fondului cauzei sunt condiţii îndeplinite.
Din cuprinsul hotărârii de divorţ depuse la dosarul de fond, se reţine că este pronunţată la 27 ianuarie 2005, rămânând definitivă şi irevocabilă prin neapelare la 25 martie 2005. Prin urmare, reclamanta are atribuit provizoriu apartamentul de peste 2 ani de zile, însă nu
locuieşte în apartament, având o altă reşedinţă din luna iunie 2006. In schimb, apartamentul care a constituit domiciliul conjugal al foştilor soţi este folosit de pârât, care a invocat, prin întâmpinarea formulată, lipsa urgenţei pretenţiei reclamantei de evacuare a sa din locuinţă.
Cum situaţia de fapt prezentată anterior durează de o perioadă de timp de peste doi ani de zile, cum nu s-au relevat împrejurări care să justifice necesitatea folosirii apartamentului de către reclamantă, aceasta nu dovedeşte urgenţa pentru măsura evacuării pârâtului, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu invocă faptul că nu are unde locui.
In acest sens sunt şi răspunsurile pârâtului la interogatoriu care arată că reclamanta şi copilul lor au rămas împreună în apartament până la data de 13 iunie 2006, când au părăsit locuinţa. La interogatoriul administrat reclamantei, aceasta a declarat că a părăsit locuinţa conjugală, stabilindu-se la părinţii săi, însă nu mai poate locui acolo din cauza bolii acestora.
Despre situaţia locativă a părţilor a făcut vorbire şi martora C.T., propusă de reclamantă, din declaraţia acesteia rezultând că părinţii reclamantei sunt grav bolnavi, au nevoie de camere separate şi de foarte multă linişte, condiţie nerespectată de fiica reclamantei care pune muzică la un volum ridicat.
In concluzie, nu subzistă urgenţa măsurii.
Tribunalul notează şi faptul că, din probele administrate în cauză la judecata în fond, rezultă acte de violenţă exercitate de pârât asupra reclamantei, însă aceste împrejurări nu au fost în niciun fel invocate în cererea de ordonanţă, ca de altfel nici lipsa unui domiciliu actual al reclamantei, motiv pentru care nu pot fi analizate ca motive de fapt pentru justificarea măsurii de evacuare a pârâtului.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Tribunalul a respins recursul, ca nefondat.
Secţiunea a 2-a. Exercitarea dreptului de proprietate în limitele determinate de lege
| ← Drept de proprietate privată limitat în exercitare de... | Atributul folosinţei. Limitele dreptului coproprietarului de a... → |
|---|
