Folosinţa bunului de către titularul dreptului de proprietate. Mijloace juridice pentru înlăturarea actelor de folosinţă abuzive ale unui tert. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate
| Comentarii |
|
Constituţia, art. 44 C. civ., art. 480, art. 998-999 Legea nr. 114/1996, republicată, art. 21 lit. k)
Articolul 480 C. civ. stabileşte conţinutul juridic al dreptului de proprietate prin enumerarea atributelor acestuia, ceea ce conferă titularului folosinţa bunului, culegerea fructelor şi dispoziţia. în baza atributului de a folosi bunul, titularul dreptului de proprietate are posibilitatea exercitării unei acţiuni în revendicare împotriva
celui care foloseşte imobilul său fără a avea vreun titlu legal sau împotriva celui care a fost tolerat în imobil.
în egală măsură, poate promova o acţiune în evacuare, în ipoteza în care terţul nu produce niciun înscris din care să rezulte că ar avea vreun drept locativ asupra imobilului, drept care şi-ar avea izvorul într-un contract încheiat cu titularul dreptului de proprietate sau direct în lege. într-un asemenea caz, neavând vreun drept opozabil proprietarului imobilului, stabilit prin titlu, folosirea locuinţei de către terţ constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate al acestuia, drept consfinţit de art. 44 din Constituţie şi art. 480 C. civ. Fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, faţă de principiul reparării în natură a prejudiciului şi în vederea înlăturării acestuia pentru viitor, se poate dispune evacuarea din imobil a celui care îl ocupă în lipsa vreunui titlu locativ.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1292/A din 19 octombrie 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de l august 2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 18146/2005, reclamantele P.D.I.E. şi S.R.E.M. au chemat în judecată pe pârâtul B.F.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1.
In primul ciclu procesual, instanţa a calificat cererea reclamantelor ca fiind o acţiune în revendicare, iar prin sentinţa civilă nr. 9395 din 3 octombrie 2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 17861/2005, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantele P.D.I.E. şi S.R.E.M., în contradictoriu cu pârâtul B.F.C. şi s-a dispus obligarea pârâtului să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1. Prin decizia civilă nr. 786 A din 31 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă în dosarul nr. 38933/3/2005, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât B.F.C. împotriva sentinţei civile nr. 9395 din 3 octombrie 2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 17861/2005, în contradictoriu cu intimatele-reclamante P.D.I.E. şi S.R.E.M., s-a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut că art. 480 C. civ. stabileşte conţinutul juridic al dreptului de proprietate prin
enumerarea atributelor acestuia, ceea ce conferă titularului folosinţa bunului, culegerea fructelor şi dispoziţia.
Tribunalul a mai apreciat că în baza atributului de a folosi bunul, titularul dreptului de proprietate are la îndemână posibilitatea exercitării unei acţiuni în revendicare împotriva celui care foloseşte imobilul său fară a avea vreun titlu locativ sau orice alt titlu legal, sau împotriva celui care a fost tolerat în imobil.
De asemenea, a reţinut că numai reclamantul îşi poate modifica cererea de chemare în judecată, instanţa din oficiu neavând această posibilitate, iar în cazul în care obiectul cererii este precizat, instanţa este obligată să judece în cadrul stabilit de reclamant, chiar dacă este nevoie - potrivit art. 84 C. proc. civ. - să dea calificarea exactă a
cererii. In cazul în care, însă, formulările reclamantului sunt improprii şi nu se poate determina exact obiectul, instanţa este obligată în baza rolului său activ să solicite precizarea necesară, asigurându-se astfel principiul disponibilităţii.
Tribunalul a mai apreciat astfel că prima instanţă nu s-a pronunţat în fond asupra obiectului cererii reclamantelor - acţiune în evacuare ci a soluţionat în fond o acţiune în revendicare cu care instanţa nu era învestită.
In rejudecarea fondului, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 18637 din 5 decembrie 2006 în dosarul nr. 32082/299/2006, prin care a admis cererea formulată de reclamantele P.D.I.E. şi S.R.E.M. în contradictoriu cu pârâtul B.F.C. şi a dispus evacuarea pârâtului din imobil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2324 din 6 februarie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a restituit în favoarea reclamantelor, în calitate de succesoare ale autoarei acestora C.E., imobilul în litigiu, iar prin dispoziţia nr. 404 din 18 aprilie 2002 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a procedat la trecerea din patrimoniul statului în patrimoniul reclamantelor a imobilului, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de predare-primire nr. 9345 din 10 iunie 2002.
Instanţa a reţinut că locuinţa a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 226443 din 2 noiembrie 1999 încheiat de tatăl pârâtului,
B.I., cu Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, în baza acestui contract pârâtul fiind trecut în fişa locativă a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 841 din 27 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus evacuarea din imobilul în litigiu
a numitului B.I., tatăl pârâtului din cauză, din considerentele acestei hotărâri rezultând că acesta nu a putut beneficia de prelungirea contractului de închiriere întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999. Această hotărâre a fost pusă în executare în dosarul de executare nr. 151/2005 al B.E.J. D.G., în sensul că prin procesul-verbal din data de 21 februarie 2004 s-a procedat la punerea în executare a titlului executoriu prin evacuarea din imobil a titularului de contract B.I., tatăl pârâtului.
Prin sentinţa civilă nr. 5521 din 1 iunie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe calea contestaţiei la executare, s-a dispus anularea în parte a procesului-verbal din data de 21 februarie 2004 întocmit de B.E.J. D.G. în ceea ce priveşte pe pârâtul din cauză, pe motiv că în mod greşit s-a dispus evacuarea acestuia din imobil, întrucât nu figura în dispozitivul titlului executoriu ce s-a pus în executare, dispunându-se reintegrarea acestuia în imobil. Cu toate acestea, în considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a arătat că instanţa s-a pronunţat doar asupra legalităţii unui act de executare, fară a statua dacă pârâtul are sau nu un titlu locativ în imobilul din litigiu. Instanţa a reţinut şi că pârâtul nu deţine în prezent un titlu locativ care să îi justifice folosinţa imobilului, drepturile acestuia încetând concomitent cu încetarea drepturilor locative ale tatălui său, care era titularul contractului de închiriere, iar pârâtul trecut în fişa locativă în baza acestui contract.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, înregistrat la data de 19 aprilie 2007 la Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub
nr. 32082/299/2006. In motivare, apelantul-pârât a arătat că instanţa de fond în mod greşit a dispus evacuarea sa din imobil şi teren, considerând că în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, reclamantele trebuie să solicite revendicarea. Fiind un simplu terţ faţă de titlul de proprietate al reclamantelor, acestea nu pot formula împotriva sa nicio acţiune posesorie şi nicio acţiune contractuală, întrucât nu există niciun fel de raport juridic între ei.
Apelantul-pârât a mai arătat şi că instanţa de fond a interpretat în mod greşit probele administrate la dosar, nereţinând corect că a fost evacuat nelegal de B.E.J. D.G. prin procesul-verbal din 21 februarie 2004, însă a fost reintegrat în imobil de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5521 din 1 iunie 2005.
La data de 25 mai 2007, intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au arătat că temeinicia şi legalitatea acţiunii acestora au fost statuate chiar de cătrc Tribunalul Bucureşti în decizia civilă
nr. 786 A din 31 martie 2006 conform căreia o acţiune în evacuare, cum este cazul celei de faţă, presupune existenţa unor raporturi locative şi a unor drepturi de creanţă ce decurg din aceste raporturi locative, iar dispoziţiile art. 480 C. civ. care conferă titularului dreptului de proprietate exerciţiul integral al tuturor prerogativelor constituie temeiul juridic al unei acţiuni în evacuare în cazul în care atributul folosinţei este încălcat.
Intimatele au mai arătat că Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a înţeles şi a interpretat corect sentinţa civilă nr. 5521 din 1 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în sensul că, în cazul respectiv instanţa de fond s-a pronunţat doar asupra legalităţii unui act de executare, fară a statua dacă apelantul-pârât deţine sau nu un titlu locativ în ce priveşte imobilul în cauză.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de recurs şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
Sub un prim aspect, se reţine că evacuarea nu constituie numai o sancţiune aplicabilă raporturilor locative. Această măsură poate fi dispusă şi în ipoteza în care pârâtul nu produce în faţa instanţei niciun înscris din care să rezulte că ar avea vreun drept locativ asupra spaţiului imobiliar în discuţie, drept care şi-ar avea izvorul într-un contract încheiat cu titularul dreptului de proprietate sau direct în lege. Intr-un asemenea caz, neavând vreun drept opozabil proprietarului imobilului, stabilit prin titlu, folosirea locuinţei de către pârât constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate al acestuia, drept consfinţit de art. 44 din Constituţie şi art. 480 C. civ. Fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, faţă de principiul reparării în natură a prejudiciului şi în vederea înlăturării acestuia pentru viitor, se poate dispune evacuarea din imobil a celui care îl ocupă în lipsa vreunui titlu locativ.
Din această perspectivă, nu există nicio raţiune pentru a face distincţie între situaţia ocupării ilicite a unui teren şi cea a ocupării unei construcţii, în ambele cazuri punându-se problema repunerii proprietarului în exerciţiul dreptului său.
De altfel, aspectul de drept în discuţie, reţinut prin decizia instanţei de apel pronunţată în primul ciclu procesual, nu ar fi putut fi înlăturat decât în urma exercitării controlului judiciar pe calea formulării recursului de cătrc partea interesată împotriva acestei hotărâri judecă-
torcşti, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., în caz contrar cl impu-nându-se cu forţa lucrului judecat.
In al doilea rând, se reţine că pârâtul nu a făcut dovada deţinerii imobilului în temeiul unui titlu ce ar putea fi opus reclamantelor. Este adevărat că, iniţial, apelantul-pârât a locuit în apartamentul în litigiu în calitate de persoană menţionată în anexa nr. 1 la contractul de închiriere nr. 22643 din 2 noiembrie 1999, calitate în care acesta a dobândit în temeiul art. 21 lit. k) din Legea nr. 114/1996 drepturi locative proprii, derivate din dreptul titularului contractului de închiriere.
Cum prin decizia civilă nr. 841/A din 27 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă în dosarul nr. 60/2004 s-a constatat, în cadrul unei acţiuni promovate în contradictoriu cu titularul contractului, B.I., că nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999, aceasta constituie o situaţie juridică opozabilă şi terţilor, cu atât mai mult atunci când aceştia ar avea un drept derivat, a cărui soartă depinde de existenţa în fiinţă a contractului care a dat naştere şi dreptului principal. Se reţine deci că la data introducerii cererii care formează obiectul prezentei cauze apelantul-pârât nu mai justifica ocuparea imobilului în temeiul unui drept recunoscut de lege.
împrejurarea că apelantul-pârât nu a fost parte în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2324 din 26 februarie 2001, prin care reclamantele au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din care se solicită evacuarea, este lipsită de relevanţă juridică, deoarece potrivit regulilor de dovadă a dreptului de proprietate, conturate pc cale jurisprudenţială şi doctrinară, este suficient ca reclamantul să producă un titlu, adică un act juridic sau act jurisdicţional translativ sau declarativ de proprietate carc generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocată.
De asemenea, reclamantele nu au formulat o acţiune posesorie şi niciuna contractuală, ci, aşa cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată, una întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu este întemeiat. Acţiunea în reintegrare a fost admisă nu prin recunoaşterea vreunui drept locativ al apelantului-pârât, ci pentru că împotriva acestuia a fost începută executarea silită fară ca la acel moment reclamantele să fi deţinut un titlu executoriu prin care acesta să fi fost obligat să predea imobilul, ceea ce nu poate constitui însă un impediment pentru ca reclamantele să obţină ulterior un titlu executoriu, prin promovarea în contradictoriu cu acesta a unei acţiuni în evacuare. Intre cele două acţiuni nu există astfel şi identitatea de cauză, înţeleasă ca fiind situaţia de fapt
calificată juridic, cerută de art. 1201 C. civ. pentru a putea fi opusă autoritatea de lucru judceat.
Faţă de aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 296 C. proc. civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Notă: Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate semnifică îndreptăţirea proprietarului de a exercita singur toate prerogativele dreptului său. Aşadar, proprietarul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, are monopolul posesiei, folosinţei şi dispoziţiei cu privire la bunul care formează obiectul dreptului de proprietate, nefiind necesară intervenţia altei persoane (particular sau autoritate publică).
Acest caracter exclusiv este limitat când proprietarul exercită atributele ce-i sunt conferite de dreptul de proprietate împreună cu alte persoane. Este cazul unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sau cazul proprietăţii comune pe cote-părţi sau în devălmăşie.
în speţă, actele de folosinţă materială exercitate de un terţ asupra bunului nu aduc atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate al titularului, fiind eronată argumentaţia instanţei de apel în acest sens. Folosinţa bunului de către terţ fără drept pune problema încălcării atributului folosinţei din conţinutul dreptului de proprietate (ius utendi).
| ← Imobil proprietate privată. Lucrări de sistematizare a... | Marcă. Acţiune în contrafacere. Folosirea mărcii. → |
|---|
