Grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar pe vechiul amplasament al gardului. Legalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4718/R din 16 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 14917/2011 pronunţată în data de 04.10.2011 Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii Bocean Silvia - decedată la data de 23.10.2009 şi continuată de reclamanţii Bocean Traian Sorin, Bocean Ioan Mihai şi Bocean Dorin Florin împotriva pârâţilor L.I. şi L.A..
S-a stabilit linia de hotar dintre imobilul înscris în CF nr. 153160 Cluj Napoca, nr topo 15745/3, în suprafaţă de 378 mp, situat din punct de vedere administrativ pe str. Timişului, nr. 10 şi imobilul înscris în CF nr. 10974 Cluj Napoca, cu nr topografic 15746, situat din punct de vedere administrativ pe str. Timişului, nr. 8, pe aliniamentul pct. 9-834, din punctul 7 la 1,19 mp faţă de pct. 34, cf. planului de situaţie propus sc. 1:300, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert topograf F.F. raport ce face parte integranta din prezenta sentinţă.
A obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul ocupat din parcela cu nr. topo 15745/3 în suprafaţă de 11 mp.
A obligat pârâţii să desfiinţeze gardul edificat pe terenul reclamanţilor nr topo 15745/3, în caz contrar, a autorizat reclamanţii să desfiinţeze acest gard, pe cheltuiala pârâţilor.
A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 4217,82 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea pârâţilor de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că potrivit colii de CF nr. 153160 Cluj-Napoca, imobilul cu nr. topografic nr. topo 15745/3 în suprafaţă de 378 mp, situat din punct de vedere administrativ pe str. Timişului, nr. 10, este proprietatea
reclamanţilor, înscris cu titlu de drept de moştenire şi partaj, intabulat la data de 17.05.2005, în baza sentinţei civile nr. 6051/2004 pronunţată în dos. nr. 3346/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, irevocabilă prin decizia civilă 110/A/2005 a Tribunalului Cluj şi a raportului de expertiza topografica întocmit de exp. Bota Ioan ce face parte integrantă din respectiva hotărâre.
Potrivit colii de CF nr. 10974 Cluj-Napoca, imobilul cu nr. topografic 15746, în suprafaţă de 997 mp, situat din punct de vedere administrativ pe str. Timişului, nr. 8, se află în proprietatea pârâţilor, fiind înscris cu titlu de drept de cumpărare, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 692/01.02.1979.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit în cauză de expert F.F., suprafaţa măsurată a trenului reclamanţilor este de 367 mp, mai puţin cu 11 mp, decât suprafaţa dezmembrată prin expertiza efectuat în dos. nr. 3346/2003, iar suprafaţa terenului pârâţilor este de 957 mp, mai puţin cu 40 de mp decât suprafaţa înscrisă în CF. La efectuarea măsurătorilor, expertul a avut în vedere stâlpul de beton rămas din vechiul gard demolat de pârâţi, precum şi dimensiunile parcelelor nr 15745/3 şi 15746, astfel cum acestea rezultă din expertiza topo de dezmembrare şi planul cadastral prezentat de pârâţi, concluzionând că actualul gard poziţionat pe aliniamentul pct. 9-7 este construit pe terenul reclamanţilor ocupând suprafaţa de 11 mp din parcela cu nr. topo 15745/3 şi propunând stabilirea liniei de graniţă dintre proprietăţi pe aliniamentul pct. 9-8-34, din punctul 7 la 1,19 mp faţă de pct. 34, cf. planului de situaţie propus sc. 1:300, urmând ca parcela reclamanţilor să aibă 378 mp, cf. raportului de expertiza topografică de dezmembrare a exp. Bota, iar cea a pârâţilor 946 cât au avut înainte de mutarea gardului.
Raportat la obiecţiunile formulate de pârâţi, instanţa a apreciat asupra temeiniciei concluziilor expertului topograf, acesta arătând că înainte de mutarea gardului parcela pârâţilor avea lăţimea de 16,76 m cf. planului cadastral prezentat de pârâţi nr. 8181 întocmit în anul 2006, iar după efectuarea măsurătorilor aceasta avea 17,89 m, cu 1,13 m mai mult. Expertul a mai arătat că egalitatea tuturor parcelelor de pe str. Timişului invocată de pârâţi este una aparentă, în cazul de faţă ţinându-se cont de semnele exterioare din teren, respectiv stâlpul din gardul vechi asupra poziţionării căruia părţile au fost de acord. Totodată, expertul a apreciat că expertiza topografică efectuata în dos. nr. 3346/2003, prezintă mari garanţii de precizie, faţă de înscrierile din CF efectuate la data întocmirii hărţilor CF.
Ca atare, faţă de proba ştiinţifică de specialitate administrată în cauză, instanţa a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăţi, respectiv a stabilit linia de graniţă dintre imobilul înscris în CF nr. 153160 Cluj-Napoca, nr. topo 15745/3, în suprafaţă de 378 mp, situat din punct de vedere administrativ pe str. Timişului, nr. 10 şi imobilul înscris în CF nr. 10974 Cluj-Napoca, imobilul cu nr. topografic 15746, situat din punct de vedere administrativ pe str. Timişului, nr. 8, pe aliniamentul pct. 9-8-34, din punctul 7 la 1,19 mp faţă de pct. 34, cf. planului de situaţie propus sc. 1:300, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert topograf F.F. raport ce face parte integranta din prezenta sentinţă.
Cât priveşte celelalte capete de cerere, raportat la propriile susţineri ale pârâţilor din cuprinsul întâmpinării, precum şi recunoaşterile pârâţilor efectuate în cursul cercetărilor pentru infracţiunile de tulburare de posesie şi distrugere, ca urmare a plângerii penale formulate de reclamanţi, cu privire la faptul că au edificat gardul fără
consimţământul expres al reclamanţilor, instanţa a admis atât petitul de revendicare, astfel ca în temeiul art. 480 C.civ. a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa totală de 11 mp, ocupată din parcela cu nr. topo 15745/3, cf. aceluiaşi raport de expertiză, cât şi cel privind obligaţia de a face, urmând ca pârâţii să fie obligaţi să desfiinţeze gardul edificat de aceştia pe terenul reclamanţilor, în caz contrar, reclamanţii fiind autorizaţi să desfiinţeze acest gard, pe cheltuiala pârâţilor.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamanţi, instanţa a reţinut că demersul judiciar al reclamanţilor a fost determinat exclusiv de fapta pârâţilor, care, în mod unilateral au mutat gardul despărţitor între cele două proprietăţi, astfel încât nu a făcut în cauza aplicarea art. 584 cod civil privind suportarea de către ambii proprietari a cheltuielilor grăniţuirii, astfel că în temeiul art. 274 C.pr.civ. instanţa a obligat pârâţii la plata în integralitate a cheltuielilor expertizei topo - 1760 lei, plus taxa de timbru -457,82 lei şi onorariul de avocat - 2000 de lei, în total 4217,82 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel pârâţii, L.I. şi L.A., solicitând admiterea apelului desfiinţarea sentinţei şi urmare a administrării probaţiunii, să se respingă acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 376/A din 07.09.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 15580/211/2008 s-a respins ca nefondat apelul declarat de L.I. ŞI L.A. împotriva sentinţei civile nr. 14917/04.10.2011, pronunţată în dosarul nr. 15580/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută în totul.
A obligat apelanţii să plătească în solidar intimaţilor Bocean Traian Sorin, G.L., Bocean Ioan Mihai şi Bocean Dorin Florin suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că starea de fapt decurgând din existenţa vecinătăţii şi a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară aparţinând părţilor nu a fost contestată.
Instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în grăniţuire şi subsidiar cu o acţiune în revendicare, urmare a stabilirii graniţei.
Grăniţuirea este o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparţin unor titulari diferiţi. Ea se poate realiza prin convenţia părţilor sau prin hotărâre judecătorească.
Hotărârea judecătorească are un caracter declarativ şi presupune reconstituirea hotarului real dintre cele două fonduri.
Cererea de chemare în judecată, aşa cum a rezultat din motivele de fapt, este o cerere având ca obiect strămutare de hotare respectiv o acţiune posesorie. Dar pentru a crea autoritate de lucru judecat reclamanţii au înţeles să aleagă calea petitorie prin formularea unei acţiuni reale şi în acest cadru a fost analizată soluţia de fond prin prisma criticilor cuprinse în apel.
Din pretenţiile formulate, atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel, a rezultat că din lungimea graniţei dintre cele două fonduri, doar graniţa de la punctul 9 din expertiză şi până la strada Timişului a fost în principiu contestată.
Din probele administrate a rezultat că anterior operaţiei de refacere a gardului de către apelanţi, cele două proprietăţi au fost delimitate de un gard cu stâlpi de beton, pe care a fost amplasată sârma.
Criticile referitoare la lipsa măsurătorii întregii parcele cu nr. topografic 15.745 nu este întemeiată, întrucât cu ocazia grăniţuirii se stabileşte hotarul, respectiv, refacerea vechiului hotar în situaţia în care acesta a fost stabilit şi ulterior modificat.
În sensul acestui considerent, este şi faptul că suprafeţele menţionate în cartea funciară nu sunt garantate ca fiind reale, această garanţie având doar existenţa dreptului.
Faptul că din parcela cu nr. top 15.745 s-au realizat înstrăinări ce au presupus şi o dezmembrare şi implicit la stabilirea unui gard nu are influenţă asupra lucrării de specialitate realizate.
În situaţia în care expertul a procedat la reconstituirea unor limite de proprietate aşa cum afirmă apelanţii în cuprinsul motivelor de apel, expertul a procedat în mod corect, acesta fiind şi motivul pentru care s-a solicitat acestuia efectuarea lucrării.
Existenţa gardului vechi, presupune faptul că între părţi în timp a existat o convenţie privitoare la graniţă, convenţie care ulterior a fost încălcată de către apelanţi prin edificarea unei porţiuni de gard pe alt amplasament, ceea ce pentru intimaţi presupune pierderea posesiei unei părţi din terenul lor.
Existenţa vechiului gard, precum şi mutarea acestuia pe un alt amplasament este confirmată de probele administrate în dosar atât în faţa instanţei de fond cât şi de apel, dar şi în faţa organelor de urmărire penală.
Faptul că, în urma unor măsurători riguroase apelanţii au constatat că întinderea parcelei menţionate în cartea funciară nu este în concordanţă cu cea existentă în mod real în teren, nu a justificat o mutare a graniţei în sensul complinirii lipsei constatate.
În faţa instanţei de apel, martorul Cherecheş a declarat că noul traseu al gardului nu respectă vechiul traseu.
Expertul a consemnat în cuprinsul expertizei că stâlpul menţionat la punctul 8 reprezintă parte din vechiul gard, iar martorul Jilăoan a confirmat că de acest stâlp erau agăţate sârme care delimitau cele două proprietăţi.
Susţinerea din cuprinsul obiecţiunilor făcută de apelanţi că această consemnare a expertului nu a fost reală, este neîntemeiată, întrucât din planşele foto anexate la dosarul de fond, a rezultat că şi stâlpii aflaţi în vechiul gard au fost de aceeaşi dimensiune şi natură, ceea ce a confirmat existenţa vechiului traseu al graniţei, pe acest amplasament, gard edificat din acelaşi material.
Criticile privitoare la fronturile de stradă şi care ar fi impus o altă propunere din partea expertului, critici formulate din perspectiva formelor parcelelor menţionate în planul topografic, nu au fost reale, întrucât acelaşi martor Jilăoan a confirmat că fronturile la stradă ale diverselor imobile de pe strada Timişului diferă între 18 şi 19 m.
Faptul că aceste fronturi nu sunt egale, a dus la concluzia că graniţa dintre aceste imobile a fost stabilită convenţional anterior, traseul fiind cel care, anterior a fost demarcat prin stâlpi de beton.
Plecând de la aceste considerente, instanţa a apreciat că lucrarea de expertiză a fost temeinic realizată şi nu s-a impus o readministrare a acesteia sau administrarea unei noi expertize, dându-se eficienţă art. 295 alin. 2 C. pr.civ.
Fiind în culpă procesuală, ca urmare a respingerii apelului, intimaţii făcând cheltuieli de judecată cu angajarea unui apărător instanţa în temeiul art. 274 şi 277 C. pr.
civ. a obligat apelanţii să plătească în solidar intimaţilor Bocean Traian Sorin, G.L., Bocean Ioan Mihai şi Bocean Dorin Florin suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii L.I. şi L.A. prin care au solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ., în principal -casarea hotărârii pronunţate cu trimiterea cauzei la rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiza topografica, respingerea acţiunii, iar în subsidiar solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului şi a respingerii acţiunii rec1amantilor, cu cheltuieli de judecata în toate fazele procesuale.
Apreciază că hotărârea instanţei de apel este netemeinică si nelegală, după
cum este de altfel şi hotărârea primei instanţe.
Apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi nelegal existenţa unei convenţii de grăniţuire. În cauza, nu s-a invocat de către reclamanţi şi nici nu s-a dovedit că ar fi existat o convenţie de grăniţuire intre proprietarii celor doua fonduri limitrofe. Sub acest aspect, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pornind de la aceasta prezumţie de existentă a unei convenţii voluntare de grăniţuire, chestiune care nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, soluţia pronunţata de către instanţă netemeinică şi nelegală.
Acţiunea în grăniţuire potrivit art. 584 C. civ. reprezintă operaţiunea de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparţin unor proprietari diferiţi.
Doctrina juridică defineşte acţiunea în grăniţuire ca fiind acea acţiune prin care reclamantul a solicitat instanţei de judecata ca în cadrul unui proces să determine prin semne exterioare linia despărţitoare dintre cele doua fonduri vecine.
Ori, acţiunea în grăniţuire tinde la "reconstituirea hotarului real dintre două fonduri".
Reclamantul a sugerat că recurenţii ar fi modificat linia despărţitoare dintre cele doua fonduri, prin edificarea noului gard, care nu mai respecta traseul şi amplasamentul vechiului gard. Ori, refacerea vechiului gard rezidă tocmai în aceea ca vechiul amplasament al gardului nu reflectă linia corectă de hotar dintre cele doua fonduri.
În prezenta speţă nu s-a invocat şi nu s-a dovedit, existenta unei convenţii voluntare de grăniţuire. Raportat la acest considerent, atât instanţa, cât şi expertul ar fi trebuit să stabilească linia de hotar dintre cele doua proprietăţi raportat la datele de carte funciara, respectiv în funcţie de suprafeţele celor doua imobile înscrise în CF şi în funcţie de harta de carte funciara - harta concretuala, care nu este întocmită la scară dar care descrie imobilele sub aspectul amplasamentului şi al formei.
Apreciază ca în mod nelegal, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, au respins cererea recurenţilor de efectuare a unui raport de contraexpertiza topografice, respectiv obiecţiunile recurenţilor faţă de raportul de expertiza a d-nei F.F..
Raportul de expertiză întocmit în cauza de către F.F., care face parte integranta din hotărârea instanţei de fond, îl apreciază ca fiind greşit întocmit. Astfel, în acest raport de expertiză s-a reţinut ca "La stabilirea liniei de graniţe dintre terenul cu nr.topo. 15745/3 care este proprietatea reclamanţilor şi terenul cu nr.topo. 15746 care este proprietatea pârâţilor, se va tine seama de dimensiunile parcelei cu nr.topo. 15745/3 avute la crearea sa conform expertizei
efectuata în dos. nr. 3346/2003 şi dimensiunile parcelei cu nr.topo. 15746 avute înainte de mutarea gardului de către pârât."
Soluţia propusa de către experta este aceea de stabilire a liniei de graniţă dintre cele două fonduri pe vechiul amplasament al gardului, fără a exista nici o justificare tehnica pentru alegerea făcută.
Cu toate că din expertiza a rezultat că atât recurenţii cât şi reclamanţii folosesc în fapt suprafeţe mai mici de teren decât cele evidenţiate în CF, atât instanţa, cât şi expertul, au avut în vedere o soluţie solomonică, nejustificată de diminuarea suprafeţei recurenţilor pe considerentul că înscrierile în CF nu garantează întinderea dreptului.
Practic, atât instanţa cât şi expertul au fost investite cu stabilirea hotarului real dintre cele două fonduri, fără a se invoca existenţa unei convenţii voluntare de grăniţuire. Cu toate acestea, instanţa, care şi-a însuşit opinia expertei, conchide că datorită faptului că multă vreme cele două proprietăţi au fost delimitate de un gard vechi, ar exista prezumţia că părţile au convenit ca pe linia acelui gard ar fi fost şi linia de hotar. Ori, mutarea gardului a avut loc tocmai datorită faptului că nu a existat o asemenea presupusă convenţie de grăniţuire. Instanţa nu a fost investită cu o cerere de restabilire a liniei de hotar dintre cele doua fonduri pe vechiul amplasament al gardului, ci cu o cerere de stabilire a liniei de hotar dintre cele doua fonduri. Pentru aceasta, nici instanţa şi nici expertul nu ar fi trebuit să plece de la premisa că vechiul gard a fost edificat pe linia de graniţă dintre cele două fonduri, aceasta linie apărând ca fiind contestata, ci ar fi trebuit să stabilească, fără a se ţine seama de amplasamentul vechiului gard, linia de hotar dintre fonduri.
Astfel, linia de hotar dintre cele doua fonduri ar fi trebuit stabilită exclusiv în funcţie de măsurătorile efectuate, raportat la suprafeţele imobilelor înscrise în CF şi în schiţele şi hărţile de carte funciara, fără a se tine seama de amplasamentul vechiului stâlp de gard - ca punct de reper pentru stabilirea mejdiei.
Astfel cum a arătat şi în fata instanţei de apel, parcela cu nr.top. 15745/3 nu a fost măsurată efectiv, ci s-a determinat suprafaţa acesteia pornindu-se de la dimensiunile percelei avute în vedere de către dl. ing. Bota Ioan. Suprafaţa acestei parcele a fost determinata pornindu-se de la măsurătorile efectuate de către dl. Bota. Astfel, suprafaţa dintre punctele 33,22,24,32 nu a fost măsurată, cum de altfel cu a fost măsurată nici distanta dintre punctele 32,31, 30,29,28,27,26.
Totodată, nici instanţa şi nici experta nu au avut în vedere faptul că parcela reclamanţilor nu este delimitată la nord prin semne exterioare de hotar faţă de parcela învecinată, care aparţine tot reclamanţilor.
Astfel, în cauza nu s-au efectuat măsurători şi cercetări riguroase, mai ales ca între timp au operat dezmembrări şi înstrăinări ale unor parcele. În acest context ar fi trebuit identificată şi măsurată în teren întreaga parcelă prevăzută iniţial cu nr. top. 15745, precum şi parcela aflata în proprietatea recurenţilor, ar fi trebuit verificat dacă măsurătorile şi identificările d-lui Bota au fost corecte, întrucât în cauza se contesta însăşi întinderea dreptului de proprietate al fiecăreia dintre parţi (contestaţie care se concretizează în refacerea gardului, respectiv în formularea acţiunii ce face obiectul prezentului dosar şi abia apoi să se formuleze concluzii cu privire la amplasamentul liniei de hotar dintre cele două fonduri. Ori, harta de carte funciară nici măcar nu a fost avută în vedere de către doamna expert, aceasta nefiind anexa a raportului de expertiză.
Chiar şi aşa, din planul topografic anexat raportului de expertiză se poate observa ca forma şi dimensiunile parcelelor cu nr.top. 15745 şi 15746 sunt identice şi egale. Aceasta înseamnă că inclusiv fronturile la strada a celor două parcele sunt egale. Din acelaşi plan topografic se observă că linia ce desparte cele doua parcele prevăzute cu nr. top. 15745 şi 15746 este una perfect perpendiculară pe drum (adică în forma în care este edificat noul gard), de vreme ce, în varianta propusă de către doamna expert şi însuşită cu uşurinţă de către instanţa, linia de hotar dintre cele doua fonduri nu mai este perfect perpendiculara pe drum. Din aceeaşi schiţă se observă că lăţimea parcelei recurenţilor este aceeaşi şi în partea dinspre drum şi în partea din spate.
Ori, în varianta propusa de către expert, lăţimea parcelei recurenţilor este îngustată în partea dinspre drum. Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere nici de către instanţă dar nici de către expert, sens în care era imperios necesar refacerea raportului de expertiza.
Totodată, în urma cercetărilor întreprinse de către expert s-a constatat ca atât recurenţii cât şi intimaţii folosesc în mod efectiv suprafeţe mai mici decât cele înscrise în CF.
Ori, în aceasta situaţie, doamna expert ar fi trebuit să facă investigaţii şi măsurători suplimentare pentru a vedea cărui fapt se datorează existenta acelui minus în teren, măsurând şi identificând şi parcelele limitrofe celor în litigiu, fără a se limita să arate că înscrierile în CF nu garantează întinderea dreptului deoarece de cele mai multe ori înscrierile din CF concordă cu situaţia de fapt din teren.
Cum asemenea identificări nu au fost efectuate, este evident ca s-a stabilit în mod eronat şi dimensiunile frontului stradal pentru cele doua imobile.
Pentru ca aceste operaţiuni nu au fost făcute a formulat obiecţiuni la raportul de expertiza şi a solicitat efectuarea unei contraexpertize, solicitări care nu le-au fost încuviinţate, sens în care înţelege să atace cu recurs atât hotărârea instanţei de apel, cât şi încheierile de şedinţă prin care s-au respins aceste cereri.
Raportat la obiectul acţiunii şi la susţinerile fiecărei părţi, apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a refuzat efectuarea unui nou raport de expertiză topografică care era necesar dezlegării cauzei, soluţie pe care o apreciază ca fiind nelegală.
Cum o asemenea probă nu poate fi administrată în recurs, apreciază că soluţia corectă ar fi de trimitere a cauzei la rejudecare pentru efectuarea acestui raport de expertiza.
Concluziile raportului de expertiză, defectuos întocmit, au fundamentat soluţiile instanţelor de fond, conducând la pronunţarea unor hotărâri netemeinice şi nelegale.
Stabilirea în mod eronat a liniei de hotar dintre cele doua fonduri (a liniei reale de hotar), a determinat şi admiterea cererii de revendicare, aflată în strânsa legătură cu cererea de grăniţuire. Astfel, apreciază că şi soluţia de admitere a cererii de revendicare este nelegala şi netemeinica.
Nelegală şi netemeinică este şi soluţia de obligare a recurenţilor la refacerea vechiului gard întrucât, atâta timp cât nu s-a determinat în mod corect linia de hotar dintre cele doua fonduri, nu se poate dispune nici obligarea recurenţilor la demolarea actualului gard sau la refacerea acestuia pe vechiul amplasament.
Astfel, apreciază că soluţia instanţei de apel este nelegala şi din pricina faptului că a schimbat în mod nepermis temeiul juridic al acţiunii. Astfel, reclamanţii nu s-au prevalat de existenta unei convenţii de voluntare de grăniţuire între proprietarii celor doua
fonduri, convenţie a cărei existenţă instanţa a reţinut totuşi, fără ca măcar să fi pus aceasta chestiune în dezbaterea contradictorie a părţilor. Ori, instanţa a soluţionat acţiunea de grăniţuire judiciară dând eficienţă unei presupuse convenţii de grăniţuire voluntară, care nu a existat niciodată şi despre care nu s-a discutat în fata primei instanţe.
Faptul că mai mulţi ani gardul ce desparte cele doua proprietăţi a avut un alt amplasament, nu conduce la concluzia că a existat o asemenea convenţie sau un acord tacit al părţilor în ceea ce priveşte stabilirea liniei de hotar dintre fonduri (un presupus acord tacit nefiind nici măcar recunoscut din punct de vedere legislativ în acest domeniu al graniţuirii). Astfel, chiar daca instanţa a reţinut că din probele administrate a rezultat că recurenţii au edificat noul gard pe alt amplasament decât vechiul gard, acest lucru nu permite a se concluziona că acel gard a fost amplasat pe proprietatea reclamanţilor.
De altfel, în maniera în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze cauza, nici măcar nu era necesară o expertiză, căci instanţa s-a limitat să dea crezare susţinerilor reclamanţilor plecând de la premisa că linia de hotar dintre cele doua fonduri este pe amplasamentul vechiului gard.
De altfel, instanţa a reţinut că "faptul că în urma unor măsurători riguroase apelanţii au constatat ca întinderea parcelei menţionate în CF nu este în concordanta cu cea existenta în mod real în teren, nu justifică o mutare a graniţei în sensul complinirii lipsei constatate". Acest raţionament instanţa nu l-a aplicat şi în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, cărora admiţându-le acţiunea a înţeles să pună în concordanta înscrierea din CF cu situaţia de fapt.
Cu toate că s-a constatat existenta unui minus de suprafaţă în teren, minus de care instanţa nu a fost preocupata de unde provine, a apreciat totuşi în mod nelegal că se cuvine ca acest minus să fie suportat doar de către recurenti. Ori, în acest fel, prin hotărârea pronunţată, dreptul recurenţilor de proprietate este grav încălcat.
Astfel, instanţa de apel fără a cerceta de unde provine acest minus de suprafaţă şi cine ar trebui să îl suporte sau în ce proporţii, apreciază că indiferent care este suprafaţa care le lipseşte important este ca reclamanţii să folosească exact suprafaţa cu care sunt înscrişi în CF. în măsura în care s-ar fi făcut identificări şi măsurători exacte şi a imobilelor limitrofe celor două imobile aflate în litigiu, nu este exclus să se fi putut constata că suprafaţa care le-ar lipsi reclamanţilor, de 11 mp, să se găsească în realitate în folosinţa unui alt vecin, iar nu a recurenţilor.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs curtea reţine următoarele:
Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 316 C.pr.civ. constată incidentă excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv a motivelor de recurs care se referă la probe, la starea de fapt, la schiţe, expertize greşite, măsurători, suprafeţe, ş.a.m.d., controlul instanţei de recurs este limitat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. şi vizează numai motive de nelegalitate, deoarece instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond. Controlul exercitat de instanţa de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanţei de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat şi aplicat corect norma de drept, starea de fapt reţinută de instanţele de fond nu poate fi modificată.
În ce priveşte motivele de recurs ce pot fi încadrate ca motive de nelegalitate, recurenţii apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi nelegal existenţa unei
convenţii de grăniţuire pentru că nu s-a invocat de către reclamanţi şi nici nu s-a dovedit că ar fi existat o convenţie de grăniţuire între proprietarii celor doua fonduri limitrofe. Pornind de la aceasta prezumţie, de existentă a unei convenţii voluntare de grăniţuire, chestiune care nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, soluţia pronunţată de către instanţă este netemeinică şi nelegală.
Curtea constată că argumentul privind o convenţie a părţilor reţinut de instanţa de apel este un argument adăugat celor reţinute de prima instanţă şi stării de fapt reţinute de aceaşi primă instanţă, astfel că nu schimbă deloc starea de fapt şi argumentele judecătoriei, pe care le reţine şi le menţine şi tribunalul, prin urmare chiar şi reţinerea sau înlăturarea incidenţei acelei convenţii nu schimbă soluţia ci este doar un argument în plus care se adaugă pentru motivarea aceleiaşi soluţii, dar după ce reţin celelalte argumente derivate din cartea funciară şi din expertiza întocmită tocmai cu luarea în considerare a datelor ce reies doar din cartea funciară şi din planurile acesteia.
Tribunalul adaugă acest argument în ce priveşte existenţa gardului vechi, presupunând faptul că între părţi în timp a existat o convenţie privitoare la graniţă, dar apoi adaugă că existenţa vechiului gard, precum şi mutarea acestuia pe un alt amplasament este confirmată de probele administrate în dosar atât în faţa instanţei de fond cât şi de apel, dar şi în faţa organelor de urmărire penală.
Prin urmare se confirmă cele reţinute anterior, că este vorba doar de o explicaţie pe care instanţa de apel încearcă să o adauge pentru a justifica amplasamentul vechi al gardului şi mutarea acestuia, cu toate că nu mai era necesară, atâta timp cât amplasamentul graniţei dintre proprietăţi a reieşit, cum a reţinut aceaşi instanţă de apel, şi din celelalte probe.
Aceaşi explicaţie a fost adăugată în acelaşi fel de instanţa de apel şi în ce priveşte faptul că fronturile la stradă ale proprietăţilor nu sunt egale, prezumând existenţa unei convenţii, cu toate că aceaşi instanţă de apel reţine declaraţiile martor Jilăoan şi că lucrarea de expertiză a fost temeinic realizată, cu privire la acelaşi aspect, expertul arătând că dimensiunea pe harta cf a parcelelor, a frontului la stradă, este diferită, parcelele nefiind egale.
Mai susţin recurenţii că acţiunea în grăniţuire tinde la "reconstituirea hotarului real dintre două fonduri" iar reclamantul a sugerat că recurenţii ar fi modificat linia despărţitoare dintre cele doua fonduri, prin edificarea noului gard, care nu mai respecta traseul şi amplasamentul vechiului gard. Ori, refacerea vechiului gard rezidă tocmai în aceea ca vechiul amplasament al gardului nu reflectă linia corectă de hotar dintre cele doua fonduri.
Acest motiv de recurs este nefondat deoarece s-a stabilit în cauză care este linia corectă de hotar dintre proprietăţi, şi anume că aceasta este cea de pe linia vechiului gard.
Faptul că aceasta este limita dintre proprietăţi face să nu fie primit argumentul recurenţilor, că vechiul amplasament al gardului era greşit şi că l-au refăcut pe linia corectă.
Aceasta pentru că nu au indicat nici un argument rezonabil, care să poată fi luat în considerare ca motiv de nelegalitate, pe baza căruia au trasat limitele noului gard şi de ce acesta ar fi pe limita corectă a proprietăţilor, acest nou amplasament fiind stabilit arbitrar.
Înainte de mutarea gardului parcela pârâţilor avea lăţimea de 16,76 m potrivit chiar planului cadastral prezentat de pârâţi pentru corpul de proprietate nr. 8181 întocmit în anul 2006, iar după efectuarea măsurătorilor aceasta avea 17,89 m, cu 1,13 m mai
mult. Expertul a arătat că expertiza topografică efectuata în dos. nr. 3346/2003, prezintă mari garanţii de precizie, faţă de înscrierile din CF efectuate la data întocmirii hărţilor CF. Prin urmare au fost luate în considerare două planuri, unul prezentat de reclamanţi şi unul prezentat de către pârâţi, ambele confirmând starea de fapt reţinută de instanţele de fond şi concluziile expertizei s-au bazat pe acele planuri, pe care le-a coroborat cu harta de carte funciară.
Existenţa unei stări de fapt relevantă în cauză, aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond, poate fi dedusă din aceea că de la data achiziţionării parcelei pârâţilor limita dintre proprietăţi a fost cea de pe linia vechiului gard, nu a fost contestată, şi a fost menţinută şi potrivit expertizei topografice efectuată în dos. nr. 3346/2003. Schimbarea acestei limite pe linia noului gard nu a avut nici un argument din partea pârâţilor, decât simpla lor dorinţă de a muta gardul.
Apoi, faptul că limita dintre proprietăţi este cea de pe amplasamentul vechiului gard nu demonstrează decât că gardul era edificat pe limita corectă dintre proprietăţi. Or limita dintre proprietăţi este un lucru diferit de edificarea semnelor exterioare, gardul în speţă.
Se putea ca în urma analizării datelor de carte funciară să reiasă o altă limită între proprietăţi, mai la stânga sau la dreapta amplasamentului vechiului gard, ori chiar pe limita noului gard, dar amplasarea unui gard nu este un argument în favoarea limitelor dintre proprietăţi.
Mai susţin recurenţii că atât instanţa, cât şi expertul ar fi trebuit să stabilească linia de hotar dintre cele doua proprietăţi raportat la datele de carte funciară, respectiv în funcţie de suprafeţele celor doua imobile înscrise în CF şi în funcţie de harta de carte funciara.
Curtea constată că în raport datele de carte funciară a fost întocmită expertiza şi au fost expuse argumentele de către instanţa de fond, argumente preluate de către instanţa de apel.
Nu argumentează recurenţii de ce era necesară efectuarea unui raport de contraexpertiza topografică, sau un răspuns la obiecţiunile recurenţilor faţă de raportul de expertiza a d-nei F.F., pentru că simpla nemulţumire a unei părţi nu este un argument suficient în acest sens, dat fiind că mereu va fi o parte nemulţumită de expertiză în prezenta cauză. Or, expertul a expus argumentele sale pornind de la datele de carte funciară, iar contra argumentele bazate pe cartea funciară nu s-au expus motive de nelegalitate, restul argumentelor expuse către recurenţi referitor la expertize, probe, şi altele asemenea, se încadrează în motive inadmisibile, pentru că cer reexaminarea probelor, a stării de fapt şi a temeiniciei deciziei atacate.
Motivele de recurs ce privesc revendicarea şi refacerea vechiului gard sunt prin urmare şi ele nefondate dat fiind că motivele privind limita dintre proprietăţi nu pot fi primite.
Instanţa de apel a reţinut corect că dacă în urma unor măsurători întinderea parcelei menţionate în CF nu este în concordanţă cu cea existenta în mod real în teren, nu justifică o mutare a graniţei în sensul complinirii lipsei constatate, important fiind stabilirea limitei iar nu a suprafeţei. Lipsa sau surplusul de suprafaţă poate avea relevanţă în anumite situaţii dar în prezenta cauză s-a stabilit că limita dintre proprietăţi poate fi trasată cu uşurinţă iar în cazul concret diferenţele de suprafaţă, în plus sau în minus, sunt
doar un corolar al stabilirii limitei, pentru revendicare, iar nu un argument în favoarea stabilirii limitei, mai ales că în speţă ambele parcele au suprafeţe în minus.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenţii L.I. şi L.A., aflaţi în culpă procesuală faţă de respingerea recursului să plătească intimatei G.L. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanţei. (Judecător Ioan Daniel Chiş)
| ← Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar dintre... | Cheltuieli de judecată în acţiune în grăniţuire.... → |
|---|
