Rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Culpa pârâtului promitent-cumpărător, la neîncheierea contractului în formă autentică. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 3997 din 16 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 1340/9.02.2012, Judecătoria Baia Mare a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D.L. în contradictoriu cu pârâtul P.V. având ca obiect rezoluţiune promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
În temeiul art. 19 din OUG 51/2008 a fost obligat reclamantul, D.L., de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, să restituie suma de 5878,5 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
La data de 19 august 2008, între reclamantul D.L. şi pârâtul P.V. s-a încheiat actul juridic denumit de părţi „Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare”. Obiectul acestei convenţii l-a constituit asumarea obligaţiei de către promitentul vânzător P.V. ca în schimbul sumei de 50.000 euro să înstrăineze promitentului cumpărător D.L. dreptul de proprietate asupra apartamentului compus dintr-o cameră şi dependinţe în suprafaţă de 37,81 mp şi cota de 160/694 teren în indiviziune situat în Baia Mare str. S. nr. 59 ap. 3.
Corelativ obligaţiei de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, promitentul cumpărător s-a obligat să cumpere imobilul şi să încheie contractul în formă autentică cel mai târziu la data de 19.08.2011.
Potrivit menţiunilor contractuale la data încheierii promisiunii a fost achitată suma de 7000 euro cu titlu de arvună.
Contractul a fost depus în copie la fila 4-5 din dosar fond.
Reclamantul a solicitat rezoluţiunea promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, arătând că a solicitat în mai multe rânduri pârâtului să se prezinte la notar pentru a încheia contractul în formă autentică.
În acest sens la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă, iar susţinerea reclamantului nu a fost probată nici prin alte mijloace de probă. Dimpotrivă, pârâtul a depus la dosarul cauzei Ordonanţa din data de 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în cuprinsul căreia se reţine că reclamantul s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita restituirea sumei de bani achitată cu titlu de arvună, ocazie cu care între reclamant şi pârât a avut loc o altercaţie pârâtul suferind leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a reţinut faptul că reclamantul nu s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita să se prezinte la notar ci pentru a-i solicita restituirea sumei achitate cu titlu de arvună.
Potrivit art. 1020-1021 C.civ., condiţia rezolutorie se prezumă a fi inserată în contractele sinalagmatice. Rezoluţiunea contractului urmează însă a fi dispusă în condiţiile în care pârâtul nu-şi execută în mod culpabil obligaţiile asumate prin actul a cărei rezoluţiune se solicită.
Pârâtul a arătat că este de acord cu încheierea contractului, însă cel care nu mai doreşte încheierea acestuia este chiar reclamantul. Din acest punct de vedere instanţa a constatat că pârâtul nu are nici o culpă în neexecutarea convenţiei încheiate cu reclamantul, astfel că cererea acestuia a fost respinsă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a reclamantului, instanţa
l-a obligat pe acesta să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, justificat prin înscrisurile depuse la dosar.
Reclamantul a beneficiat de acordarea ajutorului public judiciar în prezenta cauză. Potrivit art. 19 alin. 2 din OUG 51/2008, „instanţa poate dispune însă, odată cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acţiunea a fost exercitată abuziv.”
În prezenta cauză reclamantul nu a solicitat administrarea altor probe decât proba cu înscrisuri, fiind depus la dosarul înscrisul constatator al convenţiei a cărei rezoluţiune se solicită.
Din acest punct de vedere s-a considerat că prezenta acţiune a fost exercitată în mod abuziv, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada celor susţinute în cererea de chemare în judecată. Mai mult decât atât potrivit stării de fapt reţinute de instanţă, reclamantul s-a deplasat la domiciliul pârâtului solicitându-i restituirea sumei de bani achitate cu titlu de arvună, deoarece s-a răzgândit în privinţa perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Având în vedere şi textul legal menţionat mai sus, reclamantul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumelor acordate cu titlu de ajutor public judiciar.
Prin decizia civilă nr. 41/ din 27.03.2013 a Tribunalului Maramureş, s-a admis în parte apelul declarat de către reclamantul D.L., împotriva sentinţei civile nr. 1340/09.02.2011 a Judecătoriei Baia Mare, care a fost schimbată în parte în sensul că s-a înlăturat din sentinţă dispoziţia privind restituirea sumei de 5878,5 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 1340/9.02.2012.
A fost obligat apelantul la plata către intimatul P.V., a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Atât în faţa primei instanţe cât şi în apel, apelantul a fost asistat respectiv reprezentat prin avocat. Apelantul nu a propus probe.
Prin cererea de apel, apelantul a criticat sentinţa atacată apreciind că prima instanţă nu a avut rol activ şi nu a administrat probe în dovedirea susţinerilor apelantului-reclamant însă nu specifică în cererea de apel care sunt acele probe considerate pertinente, concludente şi utile pe care prima instanţă nu le-a administrat.
Prin cererea de apel, formulată prin avocat apelantul reclamant, deşi este asistat de avocat, nu a propus niciun fel de probe nici în apel.
Instanţa de apel a avut în vedere prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă.
Apelantul nu a arătat în cererea de apel, formulată şi motivată prin avocat mijloacele de apărare şi dovezile de care înţelege să se folosească în susţinerea apelului. De asemenea, nici cu prilejul dezbaterilor, reprezentantul apelantului, avocat nu a propus probe în apel.
Potrivit art. 129 pct. 5 indice 1 Cod procedură civilă, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Reclamantul a solicitat rezoluţiunea promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, arătând că a solicitat în mai multe rânduri pârâtului să se prezinte la notar pentru a încheia contractul în formă autentică.
În acest sens la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă, iar susţinerea reclamantului nu a fost probată nici prin alte mijloace de probă. Dimpotrivă, pârâtul a depus la dosarul cauzei Ordonanţa din data de 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în cuprinsul căreia se reţine că reclamantul s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita restituirea sumei de bani achitată cu titlu de arvună, ocazie cu care între reclamant şi pârât a avut loc o altercaţie pârâtul suferind leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a reţinut faptul că reclamantul nu s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita să se prezinte la notar ci pentru a-i solicita restituirea sumei achitate cu titlu de arvună.
Potrivit art. 1020-1021 C.civ., condiţia rezolutorie se prezumă a fi inserată în contractele sinalagmatice. Rezoluţiunea contractului a fost dispusă în condiţiile în care pârâtul nu-şi execută în mod culpabil obligaţiile asumate prin actul a cărei rezoluţiune se solicită.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu s-a dovedit culpa pârâtului în neexecutarea convenţiei încheiate cu reclamantului, cererea de chemare în judecată fiind în mod corect respinsă.
În ceea ce priveşte critica din motivele de apel, vizând dispoziţia de restituire a ajutorului public acordat la fondul cauzei, tribunalul a apreciat această critică întemeiată.
Art. 19 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 prevede că instanţa poate dispune, odată cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii care a beneficiar de ajutor public judiciar la restituirea în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului, a
cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărârea judecătorească s-a constatat că acţiunea a fost exercitată abuziv.
Prima instanţă a dat o interpretare excesivă acestui text de lege, în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. 109 alin. 1 Cod procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane, trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. Împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată nu conduce în mod automat la concluzia că reclamantul a avut un comportament nediligent sau că acţiunea a fost exercitată abuziv. O interpretare de această manieră încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul la justiţie.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis în parte apelul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel către intimatul P.V..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea pentru următoarele motive, apreciate de recurent ca fiind de nelegalitate:
Instanţa de fond nu a stabilit pe fond, cu claritate, obiectul şi cauza cererii, respectiv temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.
Instanţa nu a manifestat rol activ în judecarea cauzei, nu a cercetat fondul cauzei, consecinţa fiind aceea că nu a dat o soluţie corectă.
Din considerentele sentinţei rezultă că hotărârea este contradictorie, nu este motivată şi nu rezultă clar motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului pentru a pronunţa soluţia respectivă.
În esenţă, hotărârea atacată s-a dat cu nerespectarea prevederilor legale şi cu aplicarea incorectă
a legii.
Prin întâmpinarea formulată (f. 13), intimatul P.V. a solicitat respingerea recursului, arătând că motivele nu sunt întemeiate, instanţele de fond stabilind cu claritate obiectul şi cauza cererii, temeiul de drept al acesteia, au cercetat fondul cauzei şi au dat o soluţie corectă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin recursul declarat de reclamant, acesta a invocat că decizia pronunţată în apel s-a dat cu nerespectarea prevederilor legale şi cu aplicarea incorectă a legii, fără a arăta în mod explicit care dispoziţii legale au fost încălcate, respectiv care au fost aplicate incorect de către instanţa de apel.
Această critică se încadrează în motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., însă în lipsa dezvoltării sale, cu arătarea explicită a dispoziţiilor legale încălcate sau aplicate incorect, analiza deciziei pronunţate în apel din această perspectivă este dificilă.
Verificând acest motiv prin analizarea dispoziţiilor legale reţinute de către instanţa de apel, curtea constată că nu este fondat.
Astfel, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare atât a prevederilor de drept procedural, cât şi a celor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 292 alin. 1, 129 pct. 51 Cod proc.civ., în condiţiile în care aşa cum reiese din recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1340/9.02.12011 a Judecătoriei Baia Mare, recalificat ca apel, reclamantul nu a formulat cereri în probaţiune.
Corect a fost aplicat şi art. 1020 - 1021 C. civil, cu ocazia soluţionării fondului apelului, reţinându-se că din ansamblul probelor administrate în faţa primei instanţe (singurele susceptibile de a fi luate în considerare, în absenţa complinirii probaţiunii în apel), a reieşit cu evidenţă că reclamantului îi revine culpa neexecutării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.08.2008, el fiind cel care nu mai vrea perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, anterior promovării acţiunii solicitându-i imperativ pârâtului restituirea sumei de bani achitată cu titlu de arvună, în condiţiile în care pârâtul doreşte perfectarea contractului.
Prin urmare, motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. nu este fondat.
Celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant: lipsa rolului activ în judecarea cauzei, necercetarea fondului cauzei, contradictorialitatea motivării şi lipsa motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului sunt total nefondate, întrucât:
În căile de atac părţile nu pot invoca omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii, această dispoziţie legală - art. 129 alin. 51 Cod
proc.civ. - fiind introdusă prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Din conţinutul considerentelor deciziei pronunţate în apel reiese cu evidenţă faptul că fondul cauzei a fost cercetat prin prisma probelor administrate în faţa primei instanţe, motivarea nu conţine elemente contradictorii şi hotărârea este fundamentată atât pe motive de fapt, cu arătarea stării de fapt, cât şi pe motive de drept, cu arătarea temeiurilor juridice care au fundamentat soluţia instanţei de apel.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul reclamantului.
| ← Erori judiciare. Cuantificarea despăgubirilor | Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de mejdă, pe baza... → |
|---|
