Imobil aflat în proprietatea statului. Drept de administrare aparţinând unei regii autonome. Condiţii pentru intabularea dreptului

Legea nr. 7/1996, art. 22, art. 52 alin. (3)!)

Legea nr. 213/1998

Pentru a se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu consecinţa opozabilităţii sale faţă de terţi, este necesar a se dovedi dreptul ce se solicită a fi intabulat cu unul din actele juridice prevăzute în art. 20 din Legea nr. 7/1996, republicată, respectiv act juridic civil prin care se constituie sau se transmite în mod valabil dreptul de proprietate, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sau actul autorităţii administrative.

Cât priveşte administrarea terenului de către o regie autonomă, această împrejurare trebuie dovedită. Chiar dacă se acceptă că regia este proprietara construcţiei edificată pe teren, acest drept real nu poate fi înscris în cartea funciară atâta timp cât nu se cunoaşte cu certitudine regimul juridic al terenului aferent şi proprietarul acestuia. Proprietarul unei construcţii poate deschide carte funciară şi intabula dreptul său asupra construcţiei numai în măsura în care justifică şi dreptul de folosire asupra terenului, deţinut cu titlu de superficie, administrare directă sau în alt mod.

Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr.473/A din 20 martie 2006, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 2531 din 7 septembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 3870/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta R.A. ROMATSA împotriva încheicrii de respingere nr. 7588/2005 dată de cătrc Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 7588 din 22 februarie 2005, R.A. ROMATSA a solicitat intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului denumit Radiofar îndepărtat - Direcţia 71° - tarlaua 34 parcela 3 din comuna Dragomireşti Vale, jud. Ilfov, cerere respinsă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 7/1996.

Soluţionând plângerea, judecătoria a considerat că petenta deţine terenul în litigiu numai în folosinţă, documentaţia cadastrală întocmită menţionând dreptul de proprietate al statului asupra terenului, aspect dovedit şi prin procesul-verbal încheiat la data de 24 februarie 2000. S-a considerat că nu poate fi primită cererca petentei de înscriere a dreptului de administrare în condiţiilc în care titularul dreptului de proprietate nu a solicitat deschiderea cărţii funciare cu privire la imobil. Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate carc ar fi aparţinut statului.

împotriva acestei hotărâri, petenta R.A. ROMATSA a declarat apel la data de 10 octombrie 2005 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 5299/2005. Solicită apelanta admiterea apelului, modificarea hotărârii şi intabularea dreptului de administrare al petentei asupra imobilului în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

Consideră că în mod eronat s-a respins cererea de intabulare întrucât prin H.G. nr. 74/1991 a fost înfiinţată Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA a cărui patrimoniu cuprinde valoarea mijloacelor fixe, obiectelor de inventar aferente activităţilor ce se preiau de la regiile aeroportuare, iar în baza Legii nr. 213/1998 regia autonomă poate deţine în administrare terenuri proprietate publică sau privată a statului. Apelanta solicită a se observa că s-a cerut oficiului de cadastru intabularea numai a dreptului de administrare asupra imobilului ce aparţine în proprietatea statului, iar dreptul de proprietate al statului este dovedit cu procesul-verbal ataşat la dosar.

Examinând actcle şi lucrărilc dosarului, Tribunalul constată apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cercrca înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov sub nr. 7588 la 22 februarie 2005, s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil identificat cu nr. cadastral 720, format din teren de 10265 mp şi construcţii cu suprafaţa de 88,9 mp, aparţinând R.A. ROMATSA, în baza H.G. nr. 74/1991 şi H.G. nr. 731/1992. Prin cererea formulată în aceste condiţii, s-a bifat numai rubrica de intabulare la obiectul înscrierii, fară a se menţiona ce anume drept se solicită a fi intabulat, situaţie în care s-a considerat ca fiind o cerere de intabulare a dreptului de proprietate.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a dispus respingerea cererii introduse de B.V. în numele R.A. ROMATSA pentru intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, motivat de faptul că actele depuse la dosar nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 7/1996.

Prin plângerea formulată la Judecătoria Buftea, petenta îşi modifică cercrea şi solicită intabularea dreptului de administrare a R.A. ROMATSA, plângere respinsă de prima instanţă şi criticată în apel tocmai pe considerentul nesocotirii dreptului de administrare al peten-tci asupra unui bun imobil ce aparţine statului în proprietate.

Tribunalul apreciază critica de apel nefondată. Chiar dacă s-ar admite că oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a fost învestit cu o cerere de intabulare a dreptului de administrare asupra unui bun proprietatea Statului Român, pretenţia reclamantei este nefondată pe fondul său. Pentru a se dispune înscrierea în cartca funciară a dreptului de proprietate cu consecinţa opozabilităţii sale faţă de terţi, este necesar a se dovedi dreptul ce se solicită a fi intabulat cu unul din actele juridice prevăzute în art. 20 din Legea nr. 7/1996, republicată, respectiv act juridic civil prin care se constituie sau se transmite în mod valabil dreptul de proprietate, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sau actul autorităţii administrative.

In privinţa construcţiilor, petenta a invocat dreptul său ca fiind dovedit prin art. 4 din H.G. nr. 74/1991, art. IV din H.G. nr. 731/1992 şi protocolul însoţit de procesul-verbal din 25 ianuarie 1993 încheiat între R.A. ROMATSA şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni, însă aceste înscrisuri nu fac referire la obiectivul în cauză. Prin procesul-verbal din 15 martie 1993 încheiat între R.A. ROMATSA şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa se transmite în patrimoniul petentei Radiofarul îndepărtat pe direcţia 07, însă acest înscris nu este prezentat în forma legalizată impusă de legea cadastrului şi publicităţii imobiliare. Asupra terenului în suprafaţă de 10.265,6 mp

situat în comuna Dragomireşti Vale, tarlaua 34 parcela 3, jud. Ilfov, apelanta invocă dreptul de proprietate al Statului român. Titlul în baza căruia statul deţine proprietatea este arătat de petentă ca fiind un proces-verbal încheiat la data de 28 iulie 1994 la sediul Consiliului Local al comunei Dragomireşti Vale şi înregistrat sub nr. 1719. In acest proces-verbal se menţionează că s-a identificat, din punct de vedere cadastral, obiectivul de protecţie al navigaţiei aeriene cunoscut cu denumirea de „Radiofar îndepărtat pe direcţia de aterizare 71°, ca fiind în tarlaua 34 parcela A 114.

Tribunalul constată din conţinutul procesului-verbal analizat că terenul în cauză a fost expropriat în anul 1993 în favoarea Ministerului Transporturilor pentru realizarea obiectivului de protecţie aeriană a Aeroportului Băneasa, însă în evidenţele cadastrale ale comunei Dragomireşti Vale nu se găsesc documente privind predarea şi primirea suprafeţei afectată obiectivului. La data de 1 ianuarie 1990, terenul se găsea în perimetrul fostului C.A.P. Dragomireşti cu categoria de folosinţă arabil, situaţie confirmată la 17 martie 1994. De asemenea, semnatarii procesului-verbal constată că obiectivul denumit „Radiofar îndepărtat” este proprietatea Ministerului Transporturilor -ROM ATS A Bucureşti, iar terenul aferent este proprietatea Consiliului Local al comunei Dragomireşti Vale, urmând ca proprietarul construcţiei să concesioneze terenul.

Prin urmare, Consiliul Local al comunei Dragomireşti Vale afirmă dreptul său de proprietate privată asupra terenului, fară însă a dovedi în vreun fel această proprietate. Simplul proces-verbal depus la dosar nu constituie un înscris în sensul art. 20 din Legea nr. 7/1996, republicată, care să poată sta la baza înscrierii proprietăţii în cartca funciară.

Cât priveşte administrarea terenului de către R.A. ROMATSA, nici această împrejurare nu este dovedită în cauză. Chiar dacă se acceptă că R.A. ROMATSA este proprietara construcţiei edificată pe teren, Radiofar îndepărtat, acest drept real nu poate fi înscris în cartea funciară atâta timp cât nu se cunoaşte cu certitudine regimul juridic al terenului aferent şi proprietarul acestuia. Proprietarul unei construcţii poate deschide carte funciară şi intabula dreptul său asupra construcţiei numai în măsura în care justifică şi dreptul de folosire asupra terenului, deţinut cu titlu de superficie, administrare directă sau în alt mod.

Faţă de ele arătate, Tribunalul constată că judecătoria a soluţionat în mod corect plângerea formulată în temeiul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, iar în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul va fi respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil aflat în proprietatea statului. Drept de administrare aparţinând unei regii autonome. Condiţii pentru intabularea dreptului