Revendicare imobiliară. Efectele declarative ale hotărârii judecătoreşti. Imposibilitatea intabulării în absenţa titlului translativ sau constitutiv
| Comentarii |
|
Legea nr. 7/1996, republicată, art. 20, art. 26
înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru opozabilitate faţă de terţi se poate face în condiţiile art. 20 şi urm. din Legea nr. 7/1996, republicată, în baza actului prin care s-a constituit ori s-au transmis în mod valabil. Acest act de constituire sau transmitere poate fi înlocuit cu hotărârea judecătorească definitivă sau irevocabilă sau cu actul autoritătii administrative, în măsura în care este opozabil titularului.
Hotărârea judecătorească pronunţată într-un litigiu având ca obiect revendicarea unui imobil naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, împreună cu procesul-verbal de predare a posesiei şi dispoziţia emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, sunt acte declarative de proprietate care nu pot fi înscrise în cartea funciară ca intabulare a proprietăţii, în condiţiile art. 26 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Mai mult, această hotărâre judecătorească este un titlu neclar întrucât, prin dispozitiv, dispune restituirea unui întreg imobil care este compus din mai multe apartamente situate la mai multe etaje şi care aparţin unor proprietari diferiţi. De altfel, biroul de carte funciară, prin registrator, nu are competenţa de a analiza şi interpreta actele juridice depuse la dosar de către parte, ci doar competenţa de a verifica îndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege şi a efectua înscrierea în cartea funciară.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 367/A din 6 martie 2006, ne publicată
Prin sentinţa civilă nr. 6084 din 19 octombrie 2005, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 11299/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de C.I.I. împotriva încheierii de respingere nr. 9900 din 8 iulie 2005 dată de Biroul de carte funciară Sector 5 din cadrul Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, asupra cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ap. 1, sectorul 5.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că cererea de intabulare a fost respinsă pe motiv că petentei C.I.I. i-a fost restituit, prin sentinţa civilă nr. 5591 din 13 septembrie 1994, imobilul situat în Bucureşti, sectorul 5, însă documentaţia cadastrală a fost
întocmită pentru apartamentul nr. 1 din acest imobil. S-a considerat temeinică respingerea cererii de intabulare, deoarece prin hotărârea judecătorească pronunţată în acţiunea în revendicare, petentei i-a fost restituit un imobil fară a se preciza suprafaţa acestuia sau apartamentele ce fac obiectul restituirii. Cum sentinţa pronunţată într-o acţiune în revendicare are caracter declarativ de drepturi, nu poate sta la baza intabulării dreptului de proprietate, nefiind un act juridic translativ ori constitutiv de drepturi.
împotriva acestei hotărâri, petenta a declarat apel la data de 28 martie 2005, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 11836/302/2005. Precizează apelanta că a îndeplinit solicitarea biroului de carte funciară în sensul lămuririi dispozitivului sentinţei civile nr. 5591 din 13 septembrie 1994, însă cererea a fost respinsă pe motiv că instanţa nu poate restrânge sau extinde ceea ce a dat. Prin urmare, singura modalitate de a intabula acest imobil este admiterea apelului. Având în vedere situaţia de fapt şi de drept din cauză, cât şi dovezile prezentate, se solicită completarea probatoriului cu înscrisuri şi admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul obligării intimatului la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Examinând apelul faţă de sentinţa atacată şi cercetând înscrisurile depuse la dosar, Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru opozabilitate faţă de terţi se poate face în condiţiile art. 20 şi următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, în baza actului prin care s-a constituit ori s-au transmis în mod valabil, acest act de constituire sau transmitere poate fi înlocuit cu hotărârea judecătorească definitivă sau irevocabilă sau cu actul autorităţii administrative, în măsura în care este opozabil titularului. Or, apelanta a invocat dreptul său de proprietate asupra apartamentului nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 5, invocând ca şi titlu de proprietate sentinţa civilă nr. 5591 din 13 septembrie 1994.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că această sentinţă, pronunţată într-un litigiu având ca obiect revendicarea unui imobil naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, împreună cu procesul-verbal de predare a posesiei şi dispoziţia nr. 339 din 13 martie 1995 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, sunt acte declarative de proprietate, care nu pot fi înscrise în cartea funciară ca intabulare a proprietăţii, în condiţiile art. 26 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 7/1996 republicată.
Susţinerea instanţei de fond este corectă, sentinţa definitivă şi irevocabilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti având un caracter declarativ. Mai mult, această hotărâre judecătorească este un titlu neclar întrucât, prin dispozitiv, dispune restituirea unui întreg imobil care este compus din mai multe apartamente la mai multe etaje şi care aparţin unor proprietari diferiţi. Lămurirea acestui titlu prin procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. nu este posibilă, fiind împlinit termenul prevăzut de acest text de lege.
De asemenea, în materia analizată a înscrierii unui drept real de proprietate în cartea funciară, biroul de carte funciară, prin registrator, nu are competenţa de a analiza şi interpreta actele juridice depuse la dosar de către parte, ci doar competenţa de a verifica îndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege şi a efectua înscrierea în cartea funciară.
Astfel, apelanta pârâtă invocă în apel posibilitatea intabulării dreptului său de proprietate asupra apartamentului nr. 1 de la parterul imobilului în baza sentinţei invocate şi analizate anterior, prin excluderea proprietăţilor asupra celorlalte apartamente care au titulari diferiţi. Or, această interpretare per a contrario şi analiză nu este posibilă, nefiind suficient să se dovedească faptul că imobilul în litigiu a aparţinut în deplină proprietate şi posesie lui G.C., S.M. şi P.G., care, prin actul de împărţeală autentificat la data de 11 septembrie 1935, au înţeles să îl împartă, în sensul că G.C. va stăpâni apartamentul de la parter, subsolul şi podul imobilului şi grădina în întregime, S.M. va stăpâni apartamentul de la etaj din stânga, un compartiment de pivniţă şi două camere în pod, iar P.G. va stăpâni apartamentul de la etaj din dreapta, un compartiment din pivniţă şi cameră din pod.
S-a dovedit că petenta C.I.I. este moştenitoarea lui G.C., conform cărţii de judecată civilă nr. 894 din 21 aprilie 1948, dată de Judecătoria Ocolului 7 Urban Bucureşti, fiindu-i atribuit minorei C.I.I. imobilul din Bucureşti, str. Dr. L., care, ulterior, a fost naţionalizat şi restituit acesteia prin sentinţa civilă nr. 5591 din 13 septembrie 1994, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Apartamentul de la etajul întâi aparţinând proprietarului P.G., prin înstrăinări succesive, ajunge proprietatea lui M.M., conform actului de vânzare-cumpărare 7459 din 24 septembrie 1967, fiind intabulat prin încheierea nr. 7723 din 16 mai 2005, iar apartamentul constituit la nivelul mansardei şi podului aparţinând lui S.M., a fost dobândit de N.S.D., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 325 din 18 noiembrie 1996 de B.N.P. C.S., intabulat în cartea
funciară nr. 33225 prin încheierea nr. 8869/2005 de Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 5 Bucureşti. Prin urmare, dreptul de proprietate al petentei, limitat la apartamentul de la parterul imobilului, constituic doar o prezumţie din interpretarea acestor acte juridice, ce nu poate constitui astfel obiect al intabulării în temeiul Legii nr. 7/1996, republicată.
De altfel, titlul de proprietate al reclamantei nu îl constituie cel invocat prin cererea de înscriere nr. 9900 din 16 iunie 2005, ci, faţă de exigenţele amintite ale art. 20 din Legea nr. 7/1996, republicată, apelanta trebuie să facă dovada proprietăţii asupra terenului în litigiu, un act juridic constitutiv sau translativ de drept real, al autorizaţiei de construire în baza căreia s-a edificat construcţia, în forma legalizată pretinsă de lege, urinând ca actul de împărţeală din 1937, cartea de judecată civilă din anul 1948, ca şi sentinţa civilă din 1994 şi actele de punere în posesie, cu efecte declarative să facă numai dovada transmiterii legale a dreptului deţinut de autorul său. In măsura în carc apelanta nu poate să producă aceste înscrisuri, are la îndemână acţiunea în constatarea dreptului său de proprietate în condiţiilc art. 111 C. proc. civ., care să suplinească înscrisurile autentice translative sau constitutive de drept real.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Notă: în acelaşi sens, a se vedea decizia civilă nr. 57 din data de 13 ianuarie 2006 dată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în C.A. Bucureşti, C.P.J.C. 2006, Ed. Wolters Kluwer, p. 82. Instanţa de recurs a hotărât, în aplicarea art. 22 din Legea nr. 7/1996 în forma iniţială, că tranzacţia intervenită între coproprietarii unui imobil ce le-a fost restituit prin hotărâri judecătoreşti, tranzacţia fiind limitată asupra podului clădirii, nu e suficientă pentru dovedirea dreptului, fiind necesară depunerea actelor juridice pe care se întemeiază înscrierile, adică hotărâre judecătorească translativă sau constitutivă de drepturi reale sau act translativ sau constitutiv de drepturi.
Tranzacţia nu îndeplineşte condiţiile de existenţă cerute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, deoarece partajul are caracter declarativ de drepturi, fiind necesară depunerea actului în baza căruia a fost efectuat partajul - act care nu există în speţă, deoarece podul imobilului nu a fost retrocedat părţilor prin hotărâre judecătorească şi se află în prezent în proprietatea altei persoane, din punct de vedere juridic.
| ← Dreptul proprietarului de a folosi bunul - ius utendi.... | Imobil aflat în proprietatea statului. Drept de administrare... → |
|---|
