Acţiune în rectificare de carte funciară. Condiţii » » pentru rectificarea înscrierilor
| Comentarii |
|
Legea nr. 7/1996, republicată, art. 34
Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greşit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanta cu situatia reală actuală a imobilului”.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1656/A din 14 decembrie 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 1269/302/2007, reclamantul P.S. a chemat în judecată pârâţii G.R. şi Oficiul de cadastru Publicitate Imobiliară Bucureşti, solicitând instanţei să dispună anularea documentaţiei tehnice cadastrale întocmite pentru beneficiara pârâtă G.R. cu nr. cadastral nr. 450812 din evidenţa O.C.P.I. Sector 5 şi a menţiunii înscrise în cartea funciară la nr. 30934 a localităţii Bucureşti cu privire la imobilele situate în Bucureşti, compuse din 90 mp teren, casa scării, parter, etaj, vestibul, cameră, baie, hol, cameră, wc, cameră, bucătărie, balcon, pivniţă, precum şi cota parte din dependinţe. La data de 6 aprilie 2007 reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că solicită rectificarea înscrierilor din cartea funciară, invocând în acest sens dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Prin sentinţa civilă nr. 4141 din 13 iunie 2007, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul P.S. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 1104 din 2 martie 1998 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a acordat reclamantului P.S. cu titlu de despăgubiri suma de 42.312.647 lei pentru apartamentul situat la parterul imobilului din sector 5, iar G.F., autoarea pârâtei, a primit în natură apartamentul nr. 2 din cadrul aceluiaşi imobil, compus din casa scării parter, casa scării etaj, vestibul, sas, cameră, baie, hol, camera, sas, wc, cămară, bucătărie, balcon, balcon, pivniţă şi 90 mp teren cota de 42,66 din totalul de 211,00 mp, precum şi cota-parte din dependinţele comune.
Prin sentinţa civilă nr. 10087 din 22 decembric 1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, la cererea reclamanţilor P.S. şi G.F., au fost obligaţi pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC C. SA să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din teren şi construcţie, cu excepţia apartamentului nr. 1. Drept urmare, a fost emisă dispoziţia Primarului General cu numărul nr. 1269 din 16 august 2000. Din sentinţa menţionată rezultă că, cu excepţia apartamentului nr. 1, întregul imobil a revenit în proprietate şi posesie celor doi reclamanţi P.S. şi G.F., cu toate că apartamentul nr. 2 fusese restituit către G.F. prin dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, definitivă.
In concret, pentru întregul imobil ambii coproprietari deţin titluri de proprietate, însă pârâta G.R. ca moştenitoare a mamei sale, are un drept de proprietate opozabil erga onmes asupra apartamentului nr. 2
din acelaşi imobil. In condiţiile în care fiecare parte deţine câte un titlu de proprietate asupra apartamentului nr. 2, situaţia preferabilităţii drepturilor nu poate fi analizată pe calca unei acţiuni carc să privească anularea documentaţiei cadastralc întocmite pentru proprietara intabulată G.R., ci pe calca unei acţiuni separate, în cadrul cărcia să se
analizeze comparativ titlurile opuse de fiecare parte. Insă, reclamantul nu îşi poate invoca propria culpă în susţinerea acţiunii, instanţa apreciind că în condiţiile în carc se desfăşură procesul finalizat prin sentinţa civilă nr. 10087 din 22 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti acesta, care avea calitatc de reclamant, trebuia să învedereze instanţei împrejurarea că anterior, prin procedura administrativă de care avea cunoştinţă, pentru că a fost despăgubit, s-a dispus restituirea apartamentului nr. 2, astfel că acesta avea să fie exclus obiectului cererii de chemare în judecată. Din acest punct de vedere, instanţa a considerat că reclamantul a dat dovadă de rea credinţă. Oricare ar fi fost împrejurările de fapt, acţiunea de faţă nu este întemeiată şi, cu argumentele prezentate, a fost respinsă ca atare.
împotriva acestei hotărâri la data de 13 iulie 2007 reclamantul P.S. a declarat apel înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a
civilă. In motivare, a arătat că sentinţa este nelegală, deoarece instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei în sensul că trebuia să se pronunţe pe cererea precizată la termenul din data de 13 aprilie 2007, analizând incidenţa în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996. Practic, obiectul dedus judecăţii nu l-a constituit vreo acţiune în revendicare în carc să fie comparate titlurile părţilor şi să se dea preferabil itate vreunuia dintre ele.
Instanţa de fond nu a analizat precizarca la acţiune, ci s-a limitat să analizeze alte aspecte, respectiv situaţia apartamentului nr. 2 din obiectul acţiunii şi modul cum s-a obţinut sentinţa civilă nr. 10087/1999 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, precizând că reclamantul a fost de rea-credinţă, însă instanţa a omis să constate că nu poate discuta legalitatea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat care este opozabilă ambelor părţi, mai ales că în dosarul în care s-a dispus sentinţa mai sus menţionată autoarea pârâtei a avut calitatea de reclamantă.
Hotărârea judecătorească invocată trebuia să aibă preferabilitate faţă de o hotărâre emisă în baza Legii nr. 112/1995 de către Comisia
de aplicare a legii respective. întrucât hotărârea judecătorească invocată este opozabilă părţilor şi în contradictoriu cu înscrisurile cadastrale din 2004, evident că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, şi se impunea admiterea acţiunii.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
In mod temeinic a reţinut prima instanţă că asupra apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Bucureşti, sector 5 există două titluri de proprietate, respectiv hotărârea nr. 1104 din 2 martie 1998 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, prin care este restituit în natură autoarei pârâtei, în timp ce reclamantului i s-au acordat despăgubiri pentru apartamentul nr. 1, precum şi sentinţa civilă nr. 10087 din 22 noiembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 7305/1999 prin care a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamant şi de autoarea pârâtei, fiind obligate pârâtele Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC C. SA să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 5, cu excepţia apartamentului nr. 1.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greşit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului”.
Dintre celc patru ipoteze prevăzute de dispoziţia legală citată, ar putea fi în discuţie numai cea de la pct. 1, respectiv dacă în cauza de faţă s-ar putea reţine că sentinţa civilă prin carc a fost admisă acţiunea în revendicare ar fi constatat faptul că dispoziţia emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, în temeiul căreia s-a făcu înscrierea, nu a fost valabilă.
Or, o asemenea constatare nu poate fi implicită, cu atât mai mult cu cât instanţa care a pronunţat soluţia nu a avut cunoştinţă despre existenţa sa, raţiunea textului de lege fiind aceea ca anterior operării rectificării cărţii funciare, o instanţă judecătorească să fi analizat în mod real şi efectiv valabilitatea actului juridic prezentat de partea în favoarea căreia operează înscrierea. Dată fiind această cerinţă a textului de lege, nu prezintă relevanţă opozabilitatea hotărârii judecătoreşti în discuţie, care nu face constatarea solicitată de dispoziţia legală, şi nici pretinsul caracter preferabil al hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în revendicare în raport de hotărârea comisiei.
Faţă de aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată este temeinică şi legală şi completând motivarea acesteia, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.
| ← Notarea unui litigiu în cartea funciară. Lipsa oricărui... | Locuinţă de serviciu. încetarea locaţiunii la încetarea... → |
|---|
