Imobil expropriat printr-un act normativ nepublicat, aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.
| Comentarii |
|
Cererea fostului proprietar de restituire a bunului său în temeiul Legii nr. 10/2001. Nesoluţionarea notificării. Nerelevanţa privatizării prin vânzarea de acţiuni
Legea nr. 18/1991
Legea nr. 10/2001 ] art. 2, art. 9, art. 21, art. 23, art. 27
1. Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg, printre altele, imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate la data preluării în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial, precum şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării (art. 2 din Legea nr. 10/2001). Potrivit art. 9 din aceeaşi lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Chiar şi în situaţia în care decretul de expropriere ar fi fost publicat în Buletinul Oficial, preluarea tot ar fi fost abuzivă, deoarece respectivul decret a fost emis fără respectarea Constituţiei în vigoare la data preluării şi cu încălcarea dispoziţiilor Codului civil
potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Nu s-a dovedit că proprietarii ar fi primit vreo despăgubire la data exproprierii.
2. Considerându-se persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001, fostul proprietar a trimis o notificare unităţii deţinătoare. Aceasta nu s-a pronunţat, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin decizie motivată, asupra notificării de restituire în natură a imobilului. în această situatie, s-a adresat justiţiei cerând aplicarea prevederilor legale.
3. Societatea comercială notificată a încheiat la 9 februarie 1994 contract de vânzare-cumpărare acţiuni cu Fondul Proprietăţii de Stat. Prin această operaţiune, s-au cumpărat acţiuni, şi nu active, adică nu s-a cumpărat terenul aflat în litigiu. Acţiunile cumpărate au constituit doar o fracţiune a capitalului social, care nu se confundă cu bunurile din patrimoniul societăţii comerciale, aşa încât unitatea deţinătoare nu poate invoca, în apărare, aplicarea art. 46 din Legea nr. 10/2001.
A.V.A.S. administrează doar acţiunile detinute de stat sau de
autorităţile publice locale, aşa încât nu are calitate procesuală pasivă în litigiul prin care reclamantul a cerut restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv. Implicit, nici fostul proprietar nu poate justifica un interes legitim pentru a cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni.
Aşadar, persoana îndreptăţită la restituire nu trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi să adreseze notificarea instituţiei publice implicate în privatizare -A.V.A.S. (fosta A.P.A.P.S.). Prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat procedura de restituire pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, or, imobilul aflat în litigiu nu a fost preluat cu titlu valabil.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9248 din 13 noiembrie 2006, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 27 septembrie 2001 la Tribunalul Bucureşti, reclamantul P.M. a chemat în judecată pârâta SC S. SA Bucureşti, solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 18.490 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1. în cuprinsul acţiunii s-a arătat că terenul aflat în
litigiu a fost proprietatea lui P.E. (bunicul reclamantului) şi apoi, prin moştenire, proprietatea P.E. şi P.M.I. (bunica, respectiv tatăl reclamantului) de la care a fost preluat de stat, în mod abuziv, prin expropriere, în anul 1964. Reclamantul a mai arătat că a notificat pârâta la data de 27 martie 2001, solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului, dar, neprimind răspuns la notificare, a trimis o nouă adresă la 28 iunie 2001. Abia la 6 august 2001, pârâta a comunicat, printr-o adresă, că terenul revendicat este proprietatea sa, achiziţionat în cadrul procesului de privatizare, în anul 1995.
La data de 16 octombrie 2001, reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul că, pe lângă SC S. SA Bucureşti, a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, şi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, S.I.F. IV Muntenia Bucureşti şi Asociaţia S. PAS Bucureşti, solicitând să se stabilească nevalabilitatea titlului statului asupra terenului care a fost expropriat cu încălcarea legilor în vigoare la data exproprierii; să fie desfiinţat în parte, numai pentru suprafaţa de 18.490 mp, actul adiţional din 8 februarie 1995 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 9 februarie 1994 încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat şi Asociaţia S. PAS şi actul adiţional din 13 martie 1995 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 mai 1994 încheiat între Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia şi Asociaţia S. PAS, datorită relei-credinţe a dobânditorului care cunoştea că bunul se află în litigiu; să fie obligată pârâta SC S. SA Bucureşti la restituirea în natură a terenului.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa nr. 1155 din 9 decembrie 2003, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că titlul statului este valabil, deoarece terenul a fost preluat prin expropriere, iar pe de altă parte, reclamantul trebuie să recurgă la „etapa administrativă, în caz contrar, reclamantul putând solicita despăgubiri”.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1699 A din 15 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
In considerentele deciziei instanţei de apel s-a arătat, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, dar nu a urmat procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, ci s-a adresat direct instanţei de judecată, iar, pe de altă parte, reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, şi nu la restituirea în natură a imobilului.
împotriva decizici curţii de apel a declarat recurs reclamantul, susţinând că decizia cuprinde motive contradictorii cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul şi că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989. In sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg, printre altele, imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial, precum şi orice alte imobile preluate fară titlu valabil sau fară respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării (art. 2 din Legea nr. 10/2001). Potrivit art. 9 din aceeaşi Lege nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Din actele dosar rezultă că terenul aflat în litigiu a fost cumpărat la
1 octombrie 1946 de către P.E., bunicul reclamantului. In urma decesului proprietarului, terenul a fost moştenit de P.E., soţia supravieţuitoare şi P.M.I., fiul, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor eliberat la 12 august 1958. Prin Decretul nr. 489 din 6 august 1964 al fostului Consiliu de Stat, terenul în suprafaţă de 18.490 mp, proprietatea P.E. şi a lui P.M.I., a fost expropriat „în scopul menţinerii producţiei fabricii de cărămizi”. Copia decretului de expropriere, depusă la dosar, poartă menţiunea „secret", ceea ce îndreptăţeşte concluzia că decretul nu a fost publicat în Buletinul Oficial. Pe baza decrctului de expropriere, terenul a fost atribuit întreprinderii C. şi apoi, prin reorganizarea unităţilor industriale, Trustului de izolaţii pentru lucrări industriale şi, în fine, pârâtei SC S. SA, care îl deţine încă dinaintea datei de 22 decembrie 1989.
In urma decesului P.E., întreaga avere a revenit fiului P.M.I., iar la decesul acestuia din urmă, moştenitori au fost P.E. (soţia supravie-
ţuitoare) şi P.M. (fiul). In certificatul de moştenitor întocmit în urma decesului lui P.M.I. s-a menţionat că face parte din masa succesorală şi terenul de 18.490 mp, aflat în prezent în litigiu. Ca urmare a decesului P.E. a rămas ca unic moştenitor P.M., reclamantul din prezentul dosar.
In temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, Primăria Municipiului Bucureşti a adoptat decizia nr. 117 din 20 februarie 1992 prin care a stabilit dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în supra
faţă de 18.490 mp. Această decizic administrativă din 20 februarie 1992 a rămas definitivă, nefiind atacată de vreo persoană interesată.
Reclamantul P.M. s-a adresat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 28 ianuarie 1994, cu o acţiune posesorie care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8587 din 14 septembrie 1994 -rămasă definitivă şi devenită irevocabilă - acţiunea fiind admisă şi pârâta SC S. SA Bucureşti fiind obligată să-i lase reclamantului în liberă posesie terenul în suprafaţă de 18.490 mp. Prin aceeaşi sentinţă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost anulată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC S. SA Bucureşti în acelaşi dosar.
Pârâta SC S. SA Bucureşti, la rândul său, s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, cerând „anularea unei adeverinţe eliberate de Primăria Sectorului 1 Bucureşti la 29 februarie 1992”, dar acest litigiu a fost soluţionat în mod irevocabil, abia după şapte ani, prin decizia nr. 217 din 28 octombrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, hotă-rându-se anularea adeverinţei respective. Acea adeverinţă emisă în temeiul Legii fondului funciar nu prezintă, însă, relevanţă pentru soluţionarea prezentului proces declanşat în temeiul Legii nr. 10/2001.
Probele cu actc enunţate mai sus îndreptăţesc concluzia la care a ajuns în mod corect şi instanţa de apel că imobilul a fost preluat în mod abuziv. Aşa cum s-a arătat mai sus, decretul de expropriere din anul 1964, în temeiul căruia a fost preluat imobilul, nu a fost publicat în Buletinul Oficial. Chiar şi în situaţia în care Decretul nr. 489/1964 ar fi fost publicat în Buletinul Oficial, preluarea tot ar fi fost abuzivă, deoarece respectivul dceret a fost emis fară respectarea Constituţiei în vigoare la data preluării şi cu încălcarea dispoziţiilor Codului civil potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Nicio probă a dosarului nu atestă că proprietarii ar fi primit vreo despăgubire la data exproprierii. Mai mult, scopul exproprierii a fost menţinerea producţiei fabricii de cărămidă, or, la puţin timp după expropriere, terenul a fost destinat unei baze sportive.
In sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, enunţat mai sus, imobilul a
fost preluat fară titlu valabil, în mod abuziv. In consecinţă, indiferent în posesia cui se afla la data adoptării Legii nr. 10/2001, imobilul se restituie în natură.
Soluţia instanţei de apel, de respingere a acţiunii, ca şi motivarea acestei soluţii că reclamantul nu a urmat procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001 sunt greşite.
Considerându-se persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001, reclamantul a trimis pârâtei SC S. SA o notificare, cu respectarea prevederilor art. 21 din lege. Pârâta nu s-a pronunţat, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin decizie motivată, asupra notificării de restituire în natură a imobilului. Constatând că unitatea notificată nu s-a pronunţat în termenul legal asupra notificării, reclamantul s-a adresat justiţiei cerând aplicarea prevederilor legale.
Este greşită motivarea instanţei de apel că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi să adreseze notificarea instituţiei publice implicate în privatizare - A.V.A.S. (fosta A.P.A.P.S.). Prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat procedura de restituire pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, or, imobilul aflat în litigiu nu a fost preluat cu titlu valabil.
Motivând, pe de o parte, că imobilul a fost preluat abuziv, iar pe de altă parte, că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, motiv de nclcgalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Apărarea unităţii deţinătoare că s-a privatizat cu respectarea dispoziţiilor legale şi că a acţionat cu bună-credinţă urinează a fi înlăturată. încă de la 28 ianuarie 1994, pârâta SC S. SA fusese chemată în judecată şi a căzut în pretenţii într-o acţiune posesorie, hotărârea judecătorească respectivă rămânând definitivă şi devenind irevocabilă. Chiar pârâta, recunoscând că regimul juridic al terenului nu a fost clarificat, s-a adresat justiţiei la 22 mai 1992, litigiul fiind soluţionat irevocabil abia la 28 octombrie 1999.
Cu toate că era parte în litigiile purtate cu reclamantul pentru acelaşi imobil, pârâta a depus documentaţia necesară şi a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0464 eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
Incunoştinţată fiind despre demersurile făcute de reclamant pentru restituirea proprietăţii, pârâta SC S. SA a încheiat la 9 februarie 1994 contract de vânzare-cumpărare acţiuni cu Fondul Proprietăţii de Stat şi apoi acte adiţionale la acest contract. Or, acţionând în acest mod, pârâta nu a încheiat contractele cu bună-credinţă. Prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1994, SC S. SA a cumpărat acţiuni, şi nu active, adică nu a cumpărat terenul aflat în litigiu. Acţiu-
nilc cumpărate au constituit doar o fracţiune a capitalului social, carc nu se confundă cu bunurile din patrimoniul societăţii comerciale, aşa încât unitatea deţinătoare nu poate invoca, în apărare, aplicarea art. 46 din Legea nr. 10/2001.
A.V.A.S. administrează doar acţiunile deţinute de stat sau de autorităţile publice locale, aşa încât nu are calitate procesuală pasivă în litigiul prin care reclamantul a cerut restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv. Reclamantul nu poate justifica un interes legitim pentru a cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni.
Referitor la Societatea de Investiţii Financiare Muntenia, chemată în judecată prin acţiunea modificată, se constată că această societate a vândut în 1994 şi 1995 Asociaţiei S. PAS acţiuni, şi nu imobile, aşa încât reclamantul nu are calitatea de a cere desfiinţarea, chiar şi parţială, a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi a actului adiţional la acel contract. Dc altfel, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin încheierea din 8 aprilie 2004, a constatat dizolvarea de drept a Asociaţiei S. PAS, motiv pentru care această asociaţie a fost scoasă din cauză în prezentul dosar.
Decizia instanţei de apel, ca şi sentinţa primei instanţe fiind pronunţate cu aplicarea greşită a legii, urmează să fie admis recursul declarat de reclamant şi să fie casate ambele hotărâri. Rejudecând procesul, urmează să fie admisă acţiunea formulată de reclamant, dar numai în parte. Astfel, prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în timpul soluţionării pricinii în primă instanţă, de către expertul C.N. s-a stabilit că din suprafaţa de 18.404 mp expropriată prin Decrctul nr. 489/1964, mai este deţinută în prezent de către pârâta SC S. SA, ca urmare a lucrărilor de amenajare a Lacului Griviţa, doar suprafaţa de 8705,26 mp, pentru care urmează să fie admisă acţiunea.
Notă: Decizia pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentativă pentru situaţia juridică în care o persoană ce se consideră îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 adresează notificare unităţii deţinătoare a imobilului, însă aceasta nu este soluţionată în termenul legal. în atare situaţie, partea se poate adresa instanţei pentru a obţine restituirea bunului în natură sau măsuri reparatorii în echivalent.
în acest sens este şi Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Considerentele deciziei în interesul legii sunt prezentate în capitolul I al acestui volum.
| ← Acţiune în revendicare imobiliară a unui bun expropriat pe... | Imobil preluat de Statul român în baza Decretului nr.... → |
|---|
