Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Dispoziţie de restituire a imobilului expropriat prin măsuri reparatorii în echivalent
| Comentarii |
|
Legea nr. 58/1974, art. 30° Legea nr. 10/2001, republicată, art. 11, art. 23, art. 24 Decretul Consiliului de Stat nr. 104 din 6 iunie 1986
Prin act autentic de vânzare-cumpărare, încheiat în 1976, s-a dobândit un drept de proprietare asupra casei de locuit şi un
drept de folosinţă asupra 100 mp aferenţi locuinţei. Proprietatea asupra întregii suprafeţe de teren revenea Statului român prin efectul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Proprietarul a stăpânit acest teren şi casa de locuit până la data exproprierii prin decret al Consiliului de Stat. Cum Legea nr. 10/2001 permite restituirea imobilelor trecute în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974 către cumpărătorii terenurilor afectate de dispoziţiile art. 30 din acest act normativ, fostului proprietar i se cuvin măsuri reparatorii pentru teren.
C.A. Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr.85/A din 11 decembrie 2007,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, Secţia civilă, la data de 23 iunie 2005, sub nr. 1004/C/2005, A.V. a contestat dispoziţia nr. 1075 din 19 mai 2005, emisă de Primarul Municipiului
Olteniţa. In motivarea contestaţiei, a arătat că i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 28.724.000 lei pentru terenul ce i-a aparţinut, cu motivarea că este ocupat de un bloc de locuinţe. A mai arătat că, în prezent, o parte din acest teren este ocupat de o construcţie provizorie a unei firme private, aceasta fiind construită după formularea notificării.
La termenul din 14 iulie 2006, contestatorul a formulat precizări, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea dispoziţiei nr. 1075/2005 pentru nelegalitate şi restituirea suprafeţei de 320 mp teren intravilan
pe raza Municipiului Olteniţa. In motivarea cererii, contestatorul a arătat că dispoziţia primarului este nelegală şi neîntemeiată pentru că la dosarul de fond se află actele doveditoare ale dreptului său de proprietate asupra imobilului casă şi teren în suprafaţă de 320 mp, situat în Olteniţa, imobil ce i-a fost expropriat. Contestatorul a arătat că a acceptat restituirea pe alt amplasament şi consideră că nu este justificată motivaţia respingerii solicitării sale de restituire în natură, pe motiv că terenul este ocupat de un bloc. Prin aceeaşi dispoziţie i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 28.724.000 lei pentru locuinţa situată la adresa indicată, valoarea fiind stabilită prin scăderea valorii despăgubirilor primite prin expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 1891 din 29 septembrie 2006, Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul A.V., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Olteniţa, a dispus modificarea art. 1 din dispoziţia nr. 1075/2005 emisă de intimatul Primarul Municipiului Olteniţa, în sensul că va respinge cererea
contestatorului pentru restituirea în natură a terenului de 320 mp, în loc de 500 mp, situat în Olteniţa, întrucât restituirea în natură nu este posibilă; a constatat că con testatorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 320 mp, situat în Municipiul Olteniţa, str. I Decembrie nr. 63.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr. 1075/2005 emisă de intimatul Primarul Municipiului Olteniţa s-a respins solicitarea contestatorului A.V. de restituire în natură a terenului de 500 mp situat în municipiul Olteniţa, pe motiv că nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar, aşa cum distinge legea. Prin aceeaşi dispoziţie s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 28.724.000 lei pentru locuinţa contestatorului aflată la aceeaşi adresă, valoarea fiind stabilită prin scăderea valorii despăgubirilor primite prin expropriere.
Tribunalul a constatat că, deşi prin decizia emisă, Primarul Municipiului Olteniţa s-a pronunţat cu privire la restituirea în natură a unei suprafeţe de 500 mp, reclamantul a solicitat prin acţiune restituirea unei suprafeţe de 320 mp, diferenţa datorându-se faptului că în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 482/1976 prin care recla-
mântui a cumpărat imobilul, este precizată suprafaţa de 320 mp. In acest act de vânzare-cumpărare se menţionează faptul că terenul în suprafaţă de 320 mp urmează regimul juridic prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974, urmând ca despăgubirea să fie încasată de cumpărător. Potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenurile erau scoase din circuitul civil şi trecute în proprietatea statului, dobânditorul
construcţiei primind folosinţa asupra terenului. In actul de expropriere, Decretul nr. 104/1986, reclamantul figurează înscris cu suprafaţa de 100 mp.
Deşi în actul de vânzare-cumpărare se menţionează că terenul trece în proprietatea statului, transferul dreptului de proprietate nu a avut loc niciodată, dovadă fiind şi faptul că în momentul exproprierii, terenul a fost considerat proprietatea reclamantului, acesta figurând ca proprietar în anexa actului de expropriere. Pe de altă parte, Legea nr. 58/1974 nu poate constitui prin ea însăşi titlu de dobândire a proprietăţii de către stat, fiind necesar un act de aplicare a legii prin care în mod efectiv bunul să fie individualizat şi să se procedeze la
preluarea lui. In situaţia de faţă, nu există un act de aplicare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, astfel că terenul ce a aparţinut reclamantului nu a fost trecut în proprietatea statului.
Faţă de acestc considerente, instanţa a apreciat greşită soluţia Primăriei Olteniţa, care a considerat că notificatorul nu a fecut dovada dreptului de proprietate, acest drept fiind dovedit de actul de vânzare-cumpărare depus la dosarul de fond şi autentificat sub nr. 482/1976. Cum din actul de vânzare-cumpărare rezultă că acesta a deţinut 320 mp, instanţa a apreciat că întreaga suprafaţă a fost preluată în mod abuziv, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Având în vedere că în prezent terenul este ocupat, iar atribuirea unui teren pe alt amplasament nu este posibilă, tribunalul a admis în parte contestaţia şi a constatat că contestatorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 320 mp.
împotriva acestei sentinţe, reclamantul A.V. a formulat apel la data de 21 noiembrie 2006, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 4 ianuarie 2007, sub nr. 12/116/2005. Prin motivele de apel întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ. şi art. 16 din Legea nr. 247/2005, apelantul critică sentinţa pentru nelegalitate şi netcmeinicie şi solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii de fond, rejudecarea cauzei şi admiterea plângerii, cu obligarea Primăriei Municipiului Olteniţa de a-i restitui în natură pe acelaşi amplasament terenul intravilan loc de casă în suprafaţă de 500 mp.
Susţine apelantul contestator că suprafaţa reală care i-a fost expropriată este de 500 mp şi solicită ca această suprafaţă să-i fie restituită în natură, chiar dacă în acte apare o suprafaţă de 320 mp. Această suprafaţă de 320 mp este numai o parte din terenul expropriat din suprafaţa de 500 mp. In contractul de vânzare-cumpărare nr. 1682 din 27 aprilie 1976 se arată că terenul în suprafaţă de 320 mp aferent construcţiei urmează regimul juridic prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974.
In mod greşit nu i s-a restituit în natură suprafaţa de 500 mp teren intravilan, deoarece acest teren este liber şi nu este adevărat că pe acest teren s-a construit blocul de locuinţe, aşa cum susţine Primăria fară a avea dovezi. Pe terenul său se află un magazin, construcţie provizorie, ridicată după ce apelantul a depus notificarea. Apelantul a solicitat instanţei de fond să i se restituie în natură terenul pe un alt amplasament, însă cum acesta consideră că terenul său nu este ocupat de un bloc de locuinţe nici total, nici în parte, solicită restituirea terenului pe vechiul amplasament.
In instanţa de apel s-a suplimentat probatoriul şi s-a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie şi a probei cu înscrisuri.
Examinând motivele de apel faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, verificând actele şi lucrările dosarului conform art. 295 C. proc. civ., Curtea constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:
In cauza dedusă judecăţii, A.V. a contestat dispoziţia nr. 1075 din 19 mai 2005 emisă de Primarul Oraşului Olteniţa, prin care s-a soluţionat notificarea nr. 119/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 500 mp situat în Municipiul Olteniţa, pentru lipsa dovezii calităţii de proprietar şi prin care s-a stabilit valoarea echivalentă a locuinţei situate pe acest teren la cuantumul de 28.724.000 lei.
Judecând contestaţia, instanţa de fond a apreciat dovedită calitatea contestatorului de proprietar asupra imobilului teren, însă numai în ceea ce priveşte suprafaţa de 320 mp menţionată în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1682 din 27 aprilie 1976 de notariatul de Stat Local Olteniţa, jud. Ilfov, iar nu în privinţa suprafeţei de 500 mp, pretinsă de contestator şi care este menţionată în adeverinţa nr. 12246 din 2 iulie 2001, eliberată de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Olteniţa.
In apelul declarat de contestator se critică hotărârea instanţei de fond, arătându-se că a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 500 mp, situat în intravilanul municipiului Olteniţa, jud. Călăraşi. Ca argument s-a invocat faptul că suprafaţa de teren ce i-a fost expropriată şi pe care o stăpânea efectiv, fiind ocupată cu construcţia, era de 500 mp.
O a doua critică a apelantului vizează greşita respingere a restituirii în natură a terenului câtă vreme acesta este liber, pe teren aflându-se un magazin, o construcţie provizorie, ridicată după data formulării notificării, iar intimata a arătat că s-a ridicat un loc de locuinţe pe acest teren, fară însă a dovedi.
Curtea are, aşadar, a lămuri dacă apelantul contestator era sau nu proprietar la momentul exproprierii pe un teren în suprafaţă de 500 mp
sau 320 mp. In acest demers, Curtea va avea în vedere dispoziţiile art. 23 coroborate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată în septembrie 2005 şi modificată ulterior. Astfel, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de
restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001 pot fi depuse oricând în
cursul procedurii administrative. In absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Cercetând înscrisurile depuse la dosar din perspectiva dispoziţiilor legale menţionate anterior, Curtea constată că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 482 din 27 aprilie 1976 de Notariatul de Stat Local Olteniţa, jud. Ilfov, A.V., în calitate de cumpărător, a dobândit o casă de locuit situată în oraşul Olteniţa, jud. Ilfov, având 2 camere, antreu şi prispă. Prin acelaşi act autentic se face menţiunea că terenul în suprafaţă de 320 mp aferent construcţiei urmează regimul juridic prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974, urmând ca despăgubirile să fie încasate de cumpărător. Aşadar, la nivelul anului 1976, reclamantul A.V. deţinea un drept de proprietare asupra casei de locuit şi un drept de folosinţă asupra a 100 mp aferent locuinţei. Proprietatea asupra întregii suprafeţe de 320 mp revenea Statului român prin efectul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Reclamantul A.V. a stăpânit acest teren şi casa de locuit până la data exproprierii prin Decrctul Consiliului de Stat nr. 104 din 6 iunie 1986, fiind menţionat în anexă la poziţia 8 cu un teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţii în suprafaţă de 48 mp cu o suprafaţă utilă de
39,54 mp. Prin urmare, la data exproprierii în 1986 a trecut în proprietatea statutului de la reclamant ceea ce acesta deţinea, adică proprietatea asupra construcţiei ce ulterior a fost demolată şi folosinţa asupra celor 100 mp dobândiţi în 1976.
In atare situaţie juridică, nu poate fi primită susţinerea apelantului reclamant asupra faptului că deţinea 500 mp teren în proprietate, iar nu 320 mp. Simpla menţiune a acestei suprafeţe de 500 mp în adeverinţa nr. 12246 din 2 iulie 2001 eliberată de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Olteniţa nu poate face dovada deplină a proprietăţii după regulile de probaţiune a acestui fapt juridic înscrise în Codul civil şi nici după regulile de probaţiune prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu titlul de excepţie. Cum în actul de vânzare-cumpărare autentic este menţionată suprafaţa de 320 mp aparţinând vânzătorilor şi trecută în proprietatea Statului, cum în actul de preluare abuzivă asupra imobilului, act de autoritate este menţionată suprafaţa de 100 mp. deţinuţi în folosinţă, Curtea constată incidcnte dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi, în consecinţă, va respinge această critică de apel.
Cum Legea nr. 10/2001 permite restituirea imobilelor trecute în proprietatea statului pe temeiul Legii nr. 58/1974 către cumpărătorii terenurilor afectate de dispoziţiile art. 30 din acest act normativ, este corectă concluzia instanţei de fond potrivit căreia apelantului i se cuvin măsuri reparatorii pentru 320 mp teren.
Analizând motivul de apel ce vizează posibilitatea restituirii în natură a întregului imobil, iar nu măsuri în echivalent, Curtea consideră că acesta este nefondat. Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul notificat a fost identificat de expert ca fiind situat la actuala intersecţie a str. 1 Decembrie cu str. Oituz în municipiul Olteniţa, jud. Călăraşi, vizavi de actualul corp de proprietate din str. 1 Decembrie nr. 40. Amplasamentul declarat de proprietar de 500 mp a fost precizat în raport, expertul arătând că acesta se compune dintr-o suprafaţă cu destinaţia de spaţiu verde de 79,2 mp (menţionată SV 1), o suprafaţă de 141,90 mp ocupată de blocul A6 (menţionată SA 6), un alt spaţiu verde în suprafaţă de 89,60 mp menţionată SV 2 şi un spaţiu liber de construcţii în suprafaţă de 189, 30 mp menţionată SL.
In completarea raportului de expertiză, expertul face consideraţii întemeiate pe probele dosarului şi pe situaţia juridică înţeleasă de acesta, arătând că întregul teren la care are dreptul reclamantul este de 420 mp şi face o delimitare a acestuia între puncte individualizate, raportat la suprafaţa de 500 mp pretinsă de reclamant, individualizată de asemenea conform raportului.
Raţionamentul expertului este greşit, acesta adiţionând în mod nejustificat cei 320 mp din contract cu cei 100 mp menţionaţi în decretul de expropriere, iar Curtea constată că expertul avea a identifica o suprafaţă de 320 mp, conform celor arătate anterior.
întrucât Curtea stabilise la refacerea raportului de expertiză şi un obiectiv referitor la identificarea imobilului în funcţie de actele de proprietate ale apelantului-contestator şi de documentele întocmite la momentul exproprierii, precum şi un obiectiv vizând întocmirea unei schiţe a terenului în funcţie de suprafaţa de teren rezultată din titlul de proprietate, se reţine din cuprinsul raportului completat faptul că în realitate imobilul ce fusese deţinut în proprietate de apelant se suprapune spaţiului delimitat în punctele 1, 12, 11, 8, 5, 6, 7, 10, 2, aferent acelei suprafeţe de 320 mp la care s-a făcut referire anterior. Numai această concluzie poate fi reţinută pentru că aceasta rezultă din verificarea vecinătăţilor menţionate în actul autentic şi în autorizaţia nr. 12 din 26 aprilie 1976 pentru înstrăinarea unui teren cu construcţii,
dar şi în anexa şi schiţa întocmită la momentul exproprierii. Un argument în plus în acest sens este şi concluzia expertului care arată că fostul teren al reclamantului se învecina în partea estică cu o zonă CFR, zonă liberă unde proprietarii construcţiilor au avut posibilitatea de a se extinde. Aşa se explică şi faptul că apelantul dobândise o construcţie aferentă unei proprietăţi de 320 mp teren, însă stăpânise în fapt şi plătise taxe şi impozite locale la Administraţia Financiară pentru o suprafaţă extinsă de 500 mp, care însă este în afara proprietăţii.
Revenind la raportul de expertiză, Curtea constată că nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 320 mp, întrucât acesta se găseşte situat sub un bloc de locuinţe pe 141 mp, având de o parte şi de alta suprafeţe de spaţiu verde mai mici de 100 mp ce nu pot fi restituite în natură, fiind afectate folosinţei blocului.
In concluzie, în temeiul art. 296 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 26 ale Legii nr. 10/2001, republicată. Curtea va respinge apelul ca nefondat.
| ← Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, având ca... | Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Determinarea... → |
|---|
