Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Determinarea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire
| Comentarii |
|
C. civ., art. 669, art. 700 Legea nr. 10/2001, republicată, art. 4 alin. (3) şi (4)
Potrivit art. 3 raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent, atât persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, cât şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Legea nr. 10/2001 conţine însă (similar unei alte legi de reparaţie, Legea nr. 18/1991) o normă specială de determinare a calităţii de moştenitor. Astfel, art. 4 alin. (3) prevede că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. Cererea de restituire are
valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sentinţa nr. 639 din 7 mai 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 44036/3/2006, reclamanţii Ş.A. şi Ş.C., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai defunctei Ş.F., au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6272 din 8 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând anularea dispoziţiei atacate şi emiterea unei noi dispoziţii în sensul restituirii în natură a imobilului teren în suprafaţă de 450 mp, situat în Bucureşti, sectorul 4.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia nr. 6272 din 8 noiembrie 2006, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a dispus restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, sectorul 4, către pârâtul Ş.Ş.. Prin aceeaşi dispoziţie, a fost respinsă notificarea formulată de reclamanţi şi de defuncta lor mamă Ş.F., pe motiv că nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, la baza respingerii notificării reclamanţilor stând certificatul de moştenitor nr. 1100/1993, menţinut prin sentinţa civilă nr. 2585 din 8 aprilie 2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 131 din 27 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Reclamanţii au arătat că dispoziţia contestată este nelegală şi netemeinică, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care constituie o normă specială derogatorie cu caracter imperativ, care prevalează asupra dispoziţiilor de drept comun din materia succesiunilor.
In speţă, imobilul litigios a aparţinut bunicii paterne a reclamanţilor, Ş.A., conform actului dotai nr. 39427 din 28 noiembrie 1932, persoană deccdată la 22 martie 1992, moştenitori ai acesteia rămânând Ş.M., în calitate de fiică, Ş.G., în calitate de fiu (tatăl reclamanţilor) şi pârâtul Ş.Ş. Reclamanţii au precizat că tatăl lor Ş.G., a decedat la 1 ianuarie 2001, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că cererile formulate în temeiul acestei legi au fost depuse de pârâtul Ş.Ş. la data de 16 iulie 2001, Ş.A., Ş.C. şi de către mama reclamanţilor, Ş.F., la data de 11 februarie 2002, în calitate de moştenitori ai lui Ş.G. Reclamanţii consideră că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, imobilul
teren revendicat trebuind să fie restituit în cote de câte 1/2 atât pârâtului, cât şi reclamanţilor.
Reclamanţii susţin că certificatul de moştenitor nr. 1100/1993 eliberat numai pe numele lui Ş.Ş., ca fiind unic moştenitor, a fost obţinut pe baza unui fals în declaraţii, acesta nu are relevanţă şi nici nu înlătură calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire. Nici sentinţa civilă nr. 2485 din 8 aprilie 2003, invocată în sprijinul respingerii notificării, nu are importanţă pentru că reclamanţii au fost repuşi în termenul de acceptare a succesiunii pentru imobilul în litigiu care face obiectul Legii nr. 10/2001.
La data de 23 aprilie 2007, reclamanţii şi-au precizat cererea, în sensul că solicită admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei nr. 6727 din 8 noiembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti şi emiterea unei noi dispoziţii pentru restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 2.500 mp (sau o altă suprafaţă care va rezulta în urma administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului în cauză), situat în Bucureşti, sectorul 4 (şi str. V. nr. 8 şi 18) tuturor
persoanelor îndreptăţite: Ş.A., Ş.C. şi Ş.Ş. In motivarea acestei cereri, reclamanţii au arătat că au notificat Municipiul Bucureşti în vederea restituirii în natură a suprafeţei de 2.500 mp, şi nu a suprafaţei de 450 mp. La originea ambelor notificări stă un singur act de proprietate, respectiv titlul de proprietate nr. 1638 din 8 octombrie 1921 eliberat pe numele lui I.N., unchiul autoarei lor comune Ş.A. Acest titlu se referă la un teren în suprafaţă de 3.625 mp situat în locul denumit Vatra Moşiei Văcăreşti.
Precizează reclamanţii că în anul 1932, I.N. a donat Ş.A., terenul de 450 mp, iar aceasta a fost obligată în anul 1975, să doneze statului terenul respectiv, preluarea facându-se prin decizia nr. 1720/1975. Restituirea terenului în suprafaţă de 450 mp a făcut obiectul dispoziţiei nr. 6727 din 8 noiembrie 2006. Cu toate acestea, Statul român a preluat abuziv de la autoarea părţilor o suprafaţă mult mai mare de teren, ce face parte din acelaşi lot cu care a fost împroprietărit I.N. în anul 1921.
La nivelul anului 2002, când s-a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, întreaga suprafaţă din zona Văcăreşti ce a aparţinut lui I.N. era un câmp nefolosit, propus iniţial spre sistematizare şi abandonat după căderea comunismului. Consideră, aşadar, că intimatul a analizat doar notificarea pârâtului Ş.Ş. şi nu a cercetat aspectul preluării altor loturi ce se cuvin notificatorilor.
Examinând contestaţia faţă de dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, având în vedere înscrisurile depuse la dosar şi normele
Legii nr. 10/2001, Tribunalul apreciază întemeiată contestaţia, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 1000 din 16 iulie 2001, formulată de Ş.Ş., prin intermediul B.E.J. P.S. şi înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti la 17 iulie 2001, Ş.Ş., în calitate de moştenitor al mamei sale Ş.A., a solicitat recunoaşterea şi restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 450 mp, situat în C.V. nr. 387 (fost nr. 409), sectorul 4, teren liber şi neocupat ce face parte integrantă din parcela de 3.625 mp atribuiţi lui I.N., prin titlu de proprietate nr. 1638 din 8 octombrie 1921 şi din care acesta a cedat nepoatei sale de soră, A.A.T. (căsătorită Ş.), mai multe bunuri, printre care şi terenul de 450 mp. Se menţionează că mama sa a fost obligată la 19 februarie 1975 să facă Statului român o ofertă de donaţie pentru terenul menţionat, ofertă autentificată sub nr. 1039 şi acceptată.
Notificare formulează şi numiţii Ş.F., Ş.C. şi Ş.A., prin intermediul
B.E.J. I.R., sub nr. 114 din 11 februarie 2002 şi înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti la 12 februarie 2002, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în C.V. nr. 387, sectorul 4, imobil ce se compune din teren în suprafaţă totală de 2.500 mp şi o construcţie, casă de locuit cu magazie şi anexe gospodăreşti. Se precizează că terenul notificat este câmp nefolosit. Aceste trei persoane notificatoare precizează că imobilul a aparţinut bunicii, respectiv soacrei Ş.A., fostă T.A., între anii 1962-1977, aceasta decedând la 23 martie 1992, moştenită fiind de tatăl, respectiv soţul Ş.G., decedat la 22 ianuarie 2001. Se solicită restituirea în natură a terenului şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţia demolată.
Soluţionând notificările, Primăria Municipiului Bucureşti emite dispoziţia nr. 6727 din 8 noiembrie 2006 prin care se restituie, în natură, în proprietatea lui Ş.Ş. terenul în suprafaţă de 450 mp situat în Bucureşti, sectorul 4 şi se respinge notificarea formulată de Ş.F., Ş.A. şi Ş.C., pe motiv că nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite. Aceste ultime persoane, Ş.A. şi Ş.C., atât personal, cât şi în calitate de moştenitori ai mamei lor Ş.F., decedată la 20 iulie 2005, au formulat contestaţia de faţă, criticând respingerea notificării lor.
Tribunalul observă din cuprinsul dispoziţiei că intimata a analizat calitatea de persoană îndreptăţită strict prin prisma prezentării sau nu a unui certificat de moştenitor. Cum Ş.Ş. a prezentat certificatul de moştenitor nr. 1100/1993, certificat menţinut ca valabil prin sentinţa civilă nr. 2585 din 8 aprilie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 131 din 27 ianuarie
2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a considcrat că acesta arc calitatea de moştenitor faţă de autoarea Ş.A. şi, deci, poate pretinde restituirea imobilului.
In cuprinsul contestaţiei, se arată că imobilul din C.V. nr. 387 a aparţinut bunicii paterne Ş.A., susţinere întemeiată faţă de conţinutul actului dotai autentificat sub nr. 39427 din 28 noiembrie 1932. Din actele de stare civilă depuse la dosar, se reţine că Ş.A. a avut trei copii, respectiv Ş.M., Ş.G. şi Ş.Ş., acesta din urmă fiind pârât în cauză. Fiul Ş.G. a decedat la 1 ianuarie 2001, lăsând ca moştenitori pe soţia supravieţuitoare Ş.F. şi cei doi copii Ş.A. şi Ş.C., aceştia trei fiind contestatorii cauzei de faţă. Prin urmare, între părţi există relaţii de rudenie, contestatorii fiind nepoţi de frate ai pârâtului.
Din cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 1100 din 2 iunie 1993 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, de pe urma defunctei Ş.A., decedată la 22 martie 1992, cu ultim domiciliu în Bucureşti, sectorul 3, se constată că natura succesiunii acesteia este legală, moştenitor fiind declarat fiul Ş.Ş., care culege întreaga succesiune în baza art. 669 C. civ. Nu se precizează în certificat că ar exista renunţători la succesiune sau străini de succesiune prin ncacceptare, conform art. 700 C. civ. Valabilitatea acestuia certificat de moştenitor a fost supusă cenzurii instanţei de judecată, numiţii Ş.M., Ş.F., Ş.C. şi Ş.A. solicitând în contradictoriu cu Ş.Ş. să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 1100/1993, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 6349/2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Această acţiune a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2585 din 8 aprilie 2003, ca fiind formulată de persoane fară calitate procesuală activă. în esenţă, judecătoria a reţinut că reclamanţii, deşi aveau calitate de succesibili, nu au făcut acte de acceptare a succesiunii nici exprese şi nici tacite, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 700 C. civ. Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin admiterea recursului prin decizia civilă nr. 131 din 27 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie în dosar nr. 3501/2004. Şi instanţa de recurs a constatat că reclamanţii nu au calitate de moştenitori pentru că nu au acceptat succesiunea.
In ciuda acestui certificat de moştenitor şi acestei hotărâri irevocabile, Tribunalul consideră că moştenitorii lui Ş.G., fiul al lui Ş.A., au calitatc de persoane îndreptăţite la restituire în temeiul şi în limitele Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 3 raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001,
sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent, atât persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, cât şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Legea nr. 10/2001 conţine însă (similar unei alte legi de reparaţie, Legea nr. 18/1991) o normă specială de determinare a calităţii de moştenitor. Astfel, art. 4 alin. (3) prevede că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi. Or, ipoteza reglementată de această normă de excepţie se regăseşte în privinţa contestatorilor de faţă, care sunt succesibili ce nu au acceptat succesiunea în termenul legal şi, cu toate acestea, Legea nr. 10/2001 le recunoaşte calitatea de moştenitori, notificarea formulată în termenul legal având şi valoarea de act juridic de acceptare a moştenirii.
Urmează, aşadar, a se considera nelegală respingerea notificării contestatorilor de către intimata Primăria Municipiului Bucureşti, pe motiv că aceste persoane nu au calitatea de succesori ai fostului proprietar Ş.A.
Deşi stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite este o chestiune prealabilă cercetării celorlalte aspecte necesar a fi lămurite în procedura administrativă (titlul statului, regimul juridic actual al bunului, posibilităţile de restituire în natură sau alte forme echivalente), Tribunalul constată că aceste aspecte au fost lămurite de intimată, deşi nu prin raportare la notificarea contestatorilor, ci aceea a pârâtului Ş.C. Prin urmare, rămâne câştigat acestei judecăţi faptul că cei 450 mp, situaţi în C.V. nr. 387, sectorul 4, se găsesc în deţinerea intimatei şi pot face obiectul restituirii în natură.
Este adevărat că motivele contestaţiei formulate de Ş.A. şi Ş.C. se referă strict la justificarea calităţii lor de moştenitor şi, prin urmare, a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, fară a face nicio referire la obiectul notificării sau la regimul juridic al bunului notificat. Din acest punct de vedere, al limitelor în care instanţa de judecată este învestită, urmează a se constata că „precizarea" contestaţiei formulate la 23 aprilie 2007, după închiderea dezbaterilor şi repunerea cauzei pe rol, nu poate lega instanţa pentru că nu este formulată procedural.
Totuşi, Tribunalul notează faptul că notificarea nr. 114/2002, deşi vizează restituirea în natură a unui teren de 2.500 mp, trebuie
interpretată ca vizând în realitate terenul de 450 mp, restituit de altfel în natură, pentru că numai acest teren a fost donat statului, iar în considerentele notificării se face referire la durata de timp în care autoarea Ş.A. a deţinut proprietatea, până în anul 1977, când a intervenit donaţia către stat. O atare situaţie este confirmată şi de istoricul de număr poştal pentru acest imobil, identificat la nr. 387 pe C.V. Şi terenul de 2.500 mp şi terenul de 450 mp au aceeaşi adresă poştală, dar terenul de 2.315 mp identificat ca fiind în str. V. nr. 387 nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a urmat regimul transmiterii succesorale de la autoarea Ş.A. către pârâtul moştenitor Ş.Ş. Acest teren este menţionat în certificatul de moştenitor nr. 1100/1993, dobândit deci în deplină proprietate de pârât cu titlu de moştenire şi, ca atare, exclus de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Cum legea îi repune pe contestatori în termenul de acceptare a succesiunii numai pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, cum obiect al Legii nr. 10/2001 îl formează terenul de 450 mp din C.V. nr. 387(fost nr. 409), pentru că acesta a fost donat în mod forţat statului de către Ş.A., prin oferta de donaţie autentificată sub nr. 1039 din 19 februarie 1975 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 Bucureşti, acceptată prin decizia nr. 1720 din 8 noiembrie 1975 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, este evident că suntem în prezenţa unui imobilul preluat abuziv conform dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul va admite contestaţia, va anula dispoziţia nr. 6727/2006 şi va obliga intimata să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură terenul de 450 mp, în cotă de 1/2 către Ş.Ş. şi defuncta Ş.F.
| ← Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Dispoziţie... | Acţiune în revendicare imobiliară a unui bun expropriat pe... → |
|---|
