Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, având ca obiect măsuri reparatorii pentru terenul preluat abuziv de stat la momentul cumpărării unei construcţii sub imperiul Legii nr. 58/1974 şi pentru construcţiile expropriate şi demolate
| Comentarii |
|
Legea nr. 58/1974, art. 3011 Legea nr. 10/2001, art. 2, art. 3, art. 10 Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. 5, art. 16
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „Sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.
Din conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare rezultă în mod clar împrejurarea că s-a transmis cumpărătorilor numai dreptul de proprietate asupra construcţiilor, iar terenul aferent acestora a urmat regimul stabilit prin art. 30 din Legea nr. 58/1974, respectiv a trecut în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri către vânzători. Faţă de situaţia juridică a terenului, stabilită în mod neechivoc prin cele două convenţii, este evident că cum-
părătorilor nu le-a fost transmis dreptul de proprietate asupra acestuia şi nu îndeplinesc exigenţa înscrisă în art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 de a fi fost proprietari ai terenului la data preluării în mod abuziv a acestuia.
Nu poate fi constatată calitatea de foşti proprietari ai terenului nici recurgându-se la regulile de interpretare a contractelor ori la principiul voinţei reale a părţilor, în condiţiile în care obiectul contractelor de vânzare-cumpărare este în mod clar stabilit în conţinutul lor, acesta fiind reprezentat de construcţiile situate la adresa mentionată.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 190 A din 2 septembrie 2008, nepublicată
Prin cererea înregistrată sub nr. 47204 din 27 decembrie 2007 la Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, D.C.L. şi D.C.P. au contestat dispoziţia nr. 9118 din 15 noiembrie 2007, emisă de intimatul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, dispoziţie prin care s-a respins notificarea având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă totală de 178 mp, situat în Bucureşti, sector 3.
In motivarea acţiunii s-a arătat în esenţă că, în baza Legii nr. 10/2001, s-a formulat notificare solicitându-se acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren dobândită în cursul anului 1975, ulterior trecută abuziv în proprietatea statului. S-au anexat notificării contractul autentificat sub nr. 2457 din 5 aprilie 1975 de notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti şi Judeţului Ilfov şi contractul autentificat sub nr. 3249 din 25 martie 1975 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 4 Bucureşti. Deşi în cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare nu se face expres vorbire despre cumpărarea terenului aferent celor două corpuri de clădire, acest lucru nu reflectă voinţa reală a părţilor contractante, ci reprezintă doar rezultatul interdicţiilor abuzive impuse de prevederile Legii nr. 58/1974.
Contestatorii au susţinut că dispoziţia nr. 9118/2007 emisă de intimat este netemeinică şi nelegală, întrucât ignoră efectele reale ale contractelor de vânzare-cumpărare menţionate. Totodată, s-a precizat că soluţia adoptată prin decizie nu este motivată, impunându-se astfel desfiinţarea ei.
Prin sentinţa civilă nr. 476 din 10 martie 2008, a fost admisă contestaţia; s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 9118 din 15 noiembrie 2007, emisă de intimatul Municipiul Bucureşti; a fost obligat intimatul
să emită o nouă dispoziţie motivată privind notificarea înregistrată sub nr. 25771 din 12 noiembrie 2001, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent către contestatori referitor la terenul în suprafaţă de 178 mp situat în Bucureşti, sector 3.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 2475 din 5 aprilie 1975 autentificat la Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti, cumpărătorul
D.C.L. a dobândit în proprietate corpul de clădire B cuprinzând un
singur apartament situat în Bucureşti, sector 4. In contract s-a specificat că urmează regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 cota indiviză de teren de 1/2 din suprafaţa totală a terenului de 178 mp. De asemenea, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3249 din 25 martie 1975 la Notariatul de Stat Sector 4, N.P. (în prezent D.C.) a cumpărat corpul A de clădire, cuprinzând un singur apartament, menţionându-se în contract că urmează regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 cota indiviză de 1/2 din suprafaţa totală a terenului de 178 mp.
Prin decizia contestată s-a respins notificarea formulată de contestatori pe considerentul că aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite, întrucât nu sunt proprietarii terenurilor care totalizează suprafaţa de 178 mp.
A apreciat prima instanţă, în raport de înscrisurile existente la dosar, printre care figurează actul sub semnătură privată încheiat în anul 1970, că, deşi în cele două contracte autentice de vânzare-cumpărare nu se face vorbire în mod expres despre transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, în realitate voinţa părţilor a fost aceea de a vinde şi rcspectiv de a cumpăra atât construcţiile, cât şi terenul aferent acestora în suprafaţă totală de 178 mp, în schimbul preţului stabilit de comun acord.
Construcţiile cumpărate de contestatori prin cele două acte autentice de vânzare-cumpărare, la o dată când erau în vigoare prevederile din Legea nr. 58/1974, au fost ulterior demolate, astfel încât foştii proprietari ai acestor construcţii nu au posibilitatea de a beneficia de prevederile Legii nr. 18/1991 privitor la terenul aferent. S-au mai avut în vedere prevederile art. 1.4. lit. C din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care stabilesc că în ipoteza în care ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată iar apoi demolată, acesta din urmă neavând dreptul de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor catcgorii de terenuri, rămâne supus
incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite proprietar al terenului la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului.
In ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului, din adresa emisă de Direcţia Evidenţa Imobiliară şi Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti rezultă că imobilul menţionat figurează înscris cu teren în suprafaţă de 165 mp, din care construcţie în suprafaţă de 118 mp, proprietate particulară, în evidenţele fiscale apărând cei doi contestatori, imobilul făcând obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 129/1989, în anexa la decret figurând contestatorii cu construcţii expropriate în suprafaţă de 153,70 mp.
Astfel, a apreciat instanţa de fond că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care a dispus admiterea contestaţiei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul Municipiul Bucu-
reşti. In motivarea apelului se arată în esenţă că prima instanţă a analizat în mod greşit probatoriul administrat şi a interpretat greşit prevederile art. 1.4 din H.G. 498/2003 şi ale art. 10 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile Titlului VII cap. 5 art. 16 din Legea nr. 247/2005. Contestatorii nu au fost niciodată proprietarii terenurilor pentru care au solicitat măsurile reparatorii. Precizează apelantul că, prin prevederile Legii nr. 10/2001 (art. 2), au fost descrise şi enumerate imobilele care fac parte din categoria celor preluate abuziv, în acccepţiunea acestui act normativ special şi a normelor metodologice aprobate prin
H.G. nr. 498/2003 nefiind considerate ca preluate abuziv acele imobile preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit. Nu fac parte din această categorie bunurile înstrăinate de către proprietari în baza unor dispoziţii legale carc impuneau acest lucru.
Se mai arată că, în condiţiile în care ulterior anului 1989 legiuitorul a soluţionat problema terenurilor trecute în proprietatea statului pe baza prevederilor Legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorilor construcţiei, recunoscând acestora (prin art. 36 din Legea nr. 18/1991) vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, se impune concluzia că asemenea terenuri nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Pentru situaţiile în care, ulterior înstrăinării, construcţia a fost preluată de la cumpărător şi demolată, regimul juridic al terenurilor aferente rămâne supus dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în favoarea persoanei îndreptăţite - pro-
prietar la data trecerii acestuia în proprietatea statului. In speţă, contestatorii-intimaţi au dobândit, prin contractul autentificat sub nr. 2457/1975, numai dreptul de proprietate asupra construcţiei, tere
nul trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Analizând apelul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticilc formulate şi de limitele stabilite prin art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată caracterul fondat al acestuia, pentru următoarele considerente:
Demersul contestatorilor-intimaţi, iniţiat în condiţiile Legii nr. 10/2001, este fundamentat pe premisa că sunt persoane îndreptăţite la a obţine măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 178 mp situat în Bucureşti, sector 3, teren care a trecut în proprietatea statului în condiţiile Legii nr. 58/1974 în anul 1975, când cei doi contestatori au cumpărat construcţiile care erau edificate pe acesta.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001: „Sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.
Din conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2457/1975 şi nr. 3249/1974 rezultă în mod clar împrejurarea că s-a transmis contestatorilor numai dreptul de proprietate asupra construcţiilor, iar terenul aferent acestora a urmat regimul stabilit prin art. 30 din Legea nr. 58/1974, respectiv a trecut în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri către vânzători. Cum situaţia juridică a terenului menţionat a fost stabilită în mod neechivoc prin cele două convenţii, fiind evident că celor doi cumpărători nu le-a fost transmis dreptul de proprietate asupra acestuia, ei nu îndeplinesc exigenţa înscrisă în art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 de a fi fost proprietari ai terenului la data preluării în mod abuziv a acestuia.
Nu poate fi recunoscută contestatorilor calitatea de proprietari ai terenului în cauză recurgându-se la regulile de interpretare a contractelor ori la principiul voinţei reale a părţilor, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut, obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menţionate este în mod clar stabilit în conţinutul lor, acesta fiind reprezentat de construcţiile situate la adresa menţionată. Mai mult, asemenea reguli de interpretare pot fi utilizate numai în raporturile juridice obligaţionale stabilite între cocontractanţi, spre a se determina întinderea efectelor contractului, obligaţiile şi drepturile ce revin acestora, faţă de prevederile art. 973 C. civ., conform căruia „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”.
In ceea ce priveşte actul sub semnătură privată datat 11 septembrie 1970, prin carc contestatorul D.C.L. a „cumpărat” imobilul compus
din 178 mp teren şi 2 corpuri de construcţii situat la aceeaşi adresă cu cel care face obiectul litigiului, Curtea constată că nu era apt să producă efectul transmiterii cătrc contestator a dreptului de proprietate asupra terenului în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Decretul nr. 144/1951, în vigoare la acea dată, forma autentică a contractului de vânzare-cumpărare era cerută pentru însăşi validitatea
actului juridic de înstrăinare. Împrejurarea că aceleaşi părţi au încheiat ulterior un alt contract de vânzare-cumpărare pentru acelaşi bun, în forma autentică prescrisă de lege, reflectă chiar cunoaşterea de către acestea a împrejurării că actul sub semnătură privată menţionat era unul ineficace sub aspectul transmiterii proprietăţii.
Prin prevederile art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 este lămurit domeniul de aplicare a acestei legi în privinţa imobilelor care au fost preluate pe temeiul Legii nr. 58/1974 chiar în sensul celor anterior expuse, prima instanţă făcând o greşită aplicare a acestei norme la situaţia de fapt constatată. Astfel, prin norma menţionată se stabileşte faptul că intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 numai acele terenuri preluate de stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 pe carc nu mai există construcţiile (ce au fost transmise dobânditorilor) ca urmare a faptului că au fost preluate şi demolate ulterior înstrăinării lor, iar beneficiarul măsurilor reparatorii este persoana care a avut calitate de proprietar la data trecerii terenului în proprietatea statului, aceasta având şi obligaţia de a restitui despăgubirile acordate pentru imobil la data preluării lui de către stat. In plus, este stipulat expres în aceeaşi normă faptul că dobân-ditorul construcţiilor demolate nu are dreptul/vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că intimaţii-contestatori au calitate de persoane îndreptăţite la a obţine măsurile reparatorii solicitate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ., urmează a se dispune admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei civile apelate în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.
Nota 1: Este discutabilă soluţia instanţei de apel. Scopul Legii nr. 10/2001 este repararea unui prejudiciu produs prinţr-un act de autoritate al statului comunist şi care nu respectă un just echilibru între interesul public şi dreptul de proprietate privată. Este evident că Legea nr. 10/2001 declară abuzivă orice preluare a unui bun din patrimoniul titularului dreptului de proprietate în perioada de referinţă a legii, prin
ipoteză bunul existând în patrimoniul la data intervenţiei statului. în cazul Legii nr. 58/1974, terenul aferent unei construcţii din intravilanul localităţilor era scos din circuitul civil, instituindu-se interdictia dobân-
dirii prin acte translative de proprietate oneroase. Aşadar, preluarea bunului opera în favoarea statului încă de la momentul realizării acordului de voinţă al părţilor contractante care intenţionau transmiterea, respectiv dobândirea dreptului de proprietate. Chiar dacă terenul nu a intrat în patrimoniul dobânditorului, preluarea este abuzivă pentru că nu are nicio justificare.
Repararea efectelor acestui act normativ s-a făcut parţial prin dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, în favoarea actualilor proprietari ai construcţiilor. Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor. Această posibilitate juridică exista numai pentru cazul în care construcţia nu a fost demolată anterior intrării în vigoare a legii fondului funciar.
Pentru situaţia în care, ulterior aplicării dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, imobilul a fost expropriat, iar construcţia demolată, dispoziţiile Legii nr. 18/1991, republicată nu sunt aplicabile. Devin însă incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită, adică fostul proprietar al construcţiei şi deţinător al folosinţei terenului, având vocaţie la măsuri reparatorii.
Nota 2: Pentru o soluţie jurisprudenţială contrară celei expuse, a se vedea speţa anterioară.
| ← întreprindere de exploatare petrolieră naţionalizată în... | Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Dispoziţie... → |
|---|
