Indiviziune succesorală. Titularii dreptului de proprietate pe cote-părţi. Succesiune vacantă după o parte a moştenitorilor.
| Comentarii |
|
Consiliul local nu poate culege moştenirea vacantă nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al Statului român
C. civ., art. 680 Legea nr. 36/1995, art. 75
O.G. nr. 128/1998, republicată"
H.G. nr. 514/1999, republicată2’ Decretul nr. 31/1954, art. 25 Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici, art. 78
Potrivit art. 680 C. civ., în lipsa oricăror moştenitori legali sau testamentari, statul culege bunurile lăsate de defunct (bunuri în sens larg, de patrimoniu, incluzând atât activ, cât şi pasiv succesoral) cu titlu de moştenire vacantă. Statul, ca persoană juridică, este reprezentat în toate litigiile de către Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Prin O.G. nr. 128/1998, republicată în septembrie 2005, s-a prevăzut că bunurile care provin din succesiuni vacante sunt declarate bunuri intrate în proprietatea privată a statului şi care se valorifică după procedura instituită de acest act normativ [art. 1 alin. (1) lit. b)]. Articolul 3 precizează că declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face la direcţiile generale ale finanţelor judeţene sau ale Municipiului Bucureşti în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlul de proprietate al statului asupra acestora. în privinţa bunurilor imobile intrate în proprietatea privată a statului ce provin din succesiuni vacante şi care nu se valorifică în termen de 180 de zile de la data evaluării, se prevede că acestea trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de locuinţe sociale [art. 4 alin. (2) lit. b)]. Articolul 5 prevede că bunurile din această categorie se valorifică de Ministerul Finanţelor Publice, prin organele sale teritoriale (Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti).
Potrivit art. 2 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 514/1999, republicată în anul 2004, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 128/1998, bunurile mobile şi imobile care provin din succesiuni fără moştenitori legali sau testamentari intră, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, după emiterea certificatului de vacanţă succesorală de către birourile notarilor publici. Aceste bunuri se valorifică după obţinerea certificatului, astfel că inventarierea, preluarea şi evaluarea este în competenţa Direcţiei Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Mai trebuie menţionată şi dispoziţia art. 85 din Legea nr. 36/1995, care prevede expres că notarul public, la cererea reprezentantului statului, constată o succesiune ca fiind vacantă, în lipsa oricăror moştenitori legali sau testamentari, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii, eliberând în acest sens un certificat de vacantă succesorală.
Din interpretarea tuturor acestor dispoziţii legale, rezultă că declararea unei succesiuni ca fiind vacantă poate fi făcută numai în contradictoriu cu Statul Român, prin reprezentantul său Ministerul Finanţelor Publice, procedura fiind finalizată prin emiterea unui certificat de vacanţă succesorală. Toate actele juridice ulterioare acestui act sunt acte care ţin de preluarea propriu-zisă a bunurilor, de evaluare şi valorificare, bunurile provenite dintr-o astfel de succesiune vacantă putând trece în proprietatea Municipiului Bucureşti sau a altei unităti administrativ-teritoriale numai în condiţiile ară-
tate, adică după trecerea unui termen de la data evaluării.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 567 A din 30 aprilie 2007, nepublicată
Prin cercrca înregistrată la data de 15 mai 2003 sub nr. 4766/2003, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanţii I.N. şi I.M. au chemat în judecată pârâţii P.C., C.O., S.G., P.A. şi S.M., în calitate de moştenitori ai defunctei P.L., solicitând să se constate că la data de 8 august 1980 pârâţii le-au vândut imobilul din sector 5, Bucureşti şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâţii le-au vândut imobilul arătat printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanţă” pentru preţul de 40.000 lei, ce a fost plătit. Din cauze subiective, nu s-au prezentat la notarul public pentru autentificarea actului. Pe baza relaţiilor solicitate Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei cu privire la domiciliile pârâţilor, s-a constatat că P.A. (fostă S.) şi S.M. (fostă B.) domiciliază în localitatea Asuaju de Jos, judeţul
Maramureş, iar pârâţii P.C., C.O. sunt decedaţi. Ulterior, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a rezultat că şi pârâta P.A. este decedată.
Prin sentinţa civilă nr. 2316 din 18 aprilie 2005, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 4766/2003, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor P.C., C.O., S.G. şi P.A., fiind respinsă acţiunea reclamanţilor I.N. şi I.M. faţă de aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fară capacitate procesuală de folosinţă. Prin aceeaşi hotărâre, s-a luat măsura disjungerii cererii formulate împotriva pârâtei S.M., acordându-se termen la 30 mai 2005.
Pentru a constata lipsa capacităţii de folosinţă, judecătoria a avut în vedere actul de deces al pârâtului P.C., înregistrat sub nr. 1791/1996 la Primăria Sectorului 6 Bucureşti, actul de deces al pârâtei C.O., înregistrat sub nr. 25/2000 la Primăria comunei Bârsău, actul de deces al pârâtului S.G., înregistrat sub nr. 42/1990 la Primăria comunei Mireşu Mare, judeţul Maramureş, precum şi actul de deces al pârâtei P.A., înregistrat în 1994 la Primăria comunei Asuaju de Jos judeţul Maramureş. Cererea disjunsă a fost înregistrată sub nr. 5056/302/2005.
La data de 5 septembrie 2005, reclamanţii şi-au completat acţiunea, arătând că înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârâţi, pe S.M., P.M., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului P.C., Consiliul Local al comunei Bârsău, jud. Satu Mare, Consiliul local al comunei Asuaju de Jos, jud. Maramureş şi Consiliul local al comunei Mireşu Mare, jud. Maramureş. De asemenea, reclamanţii au completat şi obiectul cererii, solicitând să se constate existenţa unei succesiuni vacante de pe urma defunctei C.O., decedată în anul 2000, cu ultimul domiciliu în comuna Bârsău, sat Bârsăul de Sus, jud. Satu Mare, de pe urma defunctei P.A., decedată la 7 aprilie 1994, cu ultimul domiciliu în comuna Asuaju de Jos, jud. Maramureş şi de pe urma defunctului S.G., decedat în 1990, cu ultim domiciliu în comuna Mireşu Mare, jud. Maramureş. Pentru aceste petite, reclamanţii au înţeles să se judece cu Statul român,
prin autoritatea administraţiei publice, adică consiliile locale. In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 raportat la art. 75 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 coroborat cu art. 78 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici.
Prin sentinţa civilă nr. 6550 din 20 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 5056/302/2005, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesule pasive a pârâţilor Consiliul Local al comunei Bârsău, jud. Satu Mare, Consiliul Local al comunei
Asuaju de Jos, jud. Maramureş, Consiliul Local al comunei Mireşu Mare, jud. Maramureş şi s-au respins capetele de cerere privind constatarea existenţei unei succesiuni vacante formulate în contradictoriu cu pârâţii sus-menţionaţi, ca fiind introduse împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a respins primul capăt de cerere formulat de reclamanţii I.M. şi I.N., în contradictoriu cu pârâtele S.M. şi P.M., ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere că la data de 8 august 1980, între reclamanţii I.M., l.N. şi pârâţii (chemaţi iniţial în judecată) P.C., C.O., S.G., P.A. şi S.M. s-a încheiat un înscris sub semnătură privată, intitulat „chitanţă”, în care se menţionează că pârâţii vând reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, sector 5, în schimbul sumei de 40.000 lei vechi. Conform actului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, imobilul respectiv a fost cumpărat, anterior, la data de 9 noiembrie 1955, de către P.C. şi P.L. de la D.V.G. Din certificatele de moştenitor nr. 158 din 6 august 1996 şi nr. 225 din 6 noiembrie 1997, rezultă că unic moştenitor al defunctului P.C. este pârâta P.M., introdusă în cauză ca urmare a cererii precizatoare.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al comunei Bârsău, jud. Satu Mare, Consiliul Local al comunei Asuaju de Jos, jud. Maramureş, Consiliul Local al comunei Mireşu Mare, jud. Maramureş, faţă de capetele de cerere privind constatarea existenţei unei succesiuni vacante, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, precum şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 36/2005 şi art. 76 din Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici, concluzionând că şi în aceste pretenţii pârât este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Cum această persoană juridică nu a fost indicată de reclamanţi în cererea precizatoare, s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a autorităţilor administraţiei locale.
In ceea ce priveşte capătul principal al cererii, s-a observat că pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, era necesar a fi întrunite două condiţii esenţiale, pârâtul să fie una şi aceeaşi persoană (sau un succesor al acestuia) cu cea obligată în cadrul raportului juridic şi să aibă calitatea de proprietar asupra imobilului care face obiectul cauzei, întrucât nimeni nu poate să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun al acestuia. Instanţa de fond a constatat că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte vacanţa succesorală şi, implicit, nu au calitatea de
moştenitori ai defuncţilor C.O., S.G. şi P.A., astfel că a respins capătul de cerere ca neîntemeiat.
împotriva acestei sentinţe, reclamanţii I.M. şi I.N. au declarat apel la data de 4 ianuarie 2007, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 5056/302/2005. Prin motivele de apel formulate la 19 februarie 2007, se critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi se solicită admiterea apelului, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a consiliilor locale invocate in cauză, constatând că aceste unităţi administrative locale au calitate de pârâţi în acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată şi, văzând că instanţa de fond în mod greşit a rezolvat procesul fară a intra în cercetarea fondului, a se dispune în condiţiile dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desfiinţarea hotărârii astfel pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice pe fondul cauzei.
Susţin apelanţii-reclamanţi că, în urma completării acţiunii introductive, formulată la 5 septembrie 2005, cadrul procesual a fost stabilit de chiar instanţa de judecată care a dispus introducerea în cauză a pârâtei P.M., precum şi a autorităţilor administraţiei publice, legitimare procesual pasivă încuviinţată de către chiar instanţă pe capătul de cerere privind constatarea unei succesiuni vacante. Se susţine că aceste autorităţi trebuiau să participe în proces, pentru că este unica posibilitate procedurală de a-şi valorifica drepturile provenite din convenţia încheiată cu persoane a căror capacitate de folosinţă a încetat şi a căror succesiune nu a fost dezbătută mai bine de 10 ani. Aşadar, consideră măsura instanţei o măsură prejudiciabilă şi neîntemeiată, închizând orice posibilitate reală de acces la justiţie.
Examinând motivele de apel faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, verificând aplicarea legii de către instanţa de fond, Tribunalul constată următoarele:
Reclamanţii au formulat o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil dobândit printr-un act sub semnătură privată, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, în contradictoriu cu pârâţii semnatari ai chitanţei. Cum o parte a acestor persoane fizice au decedat anterior introducerii cererii, cum instanţa de fond a constatat lipsa capacităţii lor de folosinţă, în mod întemeiat faţă de dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, reclamanţii au solicitat instanţei să se constate că moştenitori ai acestor persoane fizice decedate sunt consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora s-a înregistrat decesul, în lipsa oricăror alţi moştenitori legali sau
testamentari. Prin urmare, reclamanţii au solicitat instanţei să soluţioneze cererea lor în realizarea dreptului de proprietate, faţă de pârâţii persoane fizice, dar şi consiliile locale, ca succesori ai pârâţilor C.O., P.A. şi S.G.
Se critică în apel respingerea cererilor de constatare a succesiunii vacante ca fiind formulate împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Critica este nefondată. Tribunalul observă că reclamanţii au înţeles să precizeze şi să completeze acţiunea principală, chemând în judecată în nume propriu, în calitate de pârâţi, consiliile locale respective, deşi în motivarea cererii respective susţin că această pretenţie este întemeiată pe art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul, prin autoritatea administraţiei publice, fiind competent a prelua bunurile celor decedaţi fară moştenitori.
Instanţa de apel reţine că pretenţia de constatare a succesiunii vacante după trei promitenţi-vânzători faţă de reclamanţi, în calitate de promitenţi-cumpărători trebuie analizată în condiţiile generale prevăzute de art. 680 C. civ. potrivit cărora, în lipsa oricăror moştenitori legali sau testamentari, statul culege bunurile lăsate de defunct (bunuri în sens larg, de patrimoniu, incluzând atât activ cât şi pasiv succesoral) cu titlu de moştenire vacantă. Statul, ca persoană juridică, este reprezentat în toate litigiile, de către Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Pe lângă aceste norme generale, mai sunt de reţinut următoarele:
Prin O.G. nr. 128/1998, republicată în septembrie 2005, s-a prevăzut că bunurile carc provin din succesiuni vacante sunt declarate bunuri intrate în proprietatea privată a statului şi care se valorifică după procedura instituită de acest act normativ [art. 1 alin. (1) lit. b)]. Art. 3 precizează că declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face la direcţiile generale ale finanţelor judeţene sau ale Municipiului Bucureşti în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlul de proprietate al statului
asupra acestora. In privinţa bunurilor imobile intrate în proprietatea privată a statului ce provin din succesiuni vacante şi care nu se valorifică în termen de 180 de zile de la data evaluării, se prevede că acestea trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de locuinţe sociale [art. 4 alin. (2) lit. b)]. Art. 5 prevede că bunurile din această categorie se valorifică de Ministerul Finanţelor Publice prin organele sale teritoriale (Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti).
Potrivit art. 2 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 514/1999, republicată în anul 2004, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
O.G. nr. 128/1998, bunurile mobile şi imobile care provin din succesiuni fară moştenitori legali sau testamentari intră, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, după emiterea certificatului de vacanţă succesorală de către birourile notarilor publici. Aceste bunuri se valorifică după obţinerea certificatului, astfel că inventarierea, preluarea şi evaluarea este în competenţa Direcţiei Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. Mai trebuie menţionată şi dispoziţia art. 85 din Legea nr. 36/1995 care prevede expres că notarul public, la cererea reprezentantului statului, constată o succesiune ca fiind vacantă, în lipsa oricăror moştenitori legali sau testamentari, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii, eliberând în acest sens un certificat de vacanţă succesorală.
Din interpretarea tuturor acestor dispoziţii legale, rezultă că declararea unei succesiuni ca fiind vacantă poate fi făcută numai în contradictoriu cu Statul Român, prin reprezentantul său Ministerul Finanţelor Publice, procedura fiind finalizată prin emiterea unui certificat de vacanţă succesorală. Toate actele juridice ulterioare acestui act sunt acte care ţin de preluarea propriu-zisă a bunurilor, de evaluare şi valorificare, bunurile provenind dintr-o astfel de succesiune vacantă putând trece în proprietatea Municipiului Bucureşti sau a altei unităţi administrativ-teritoriale numai în condiţiile arătate, adică după trecerea unui termen de la data evaluării.
In cauză însă, nu se pune problema evaluării şi valorificării unui bun provenit din succesiune vacantă, ci reclamanţii au solicitat tocmai constatarea acestei împrejurări de fapt (lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, împlinirea termenului de opţiune succesorală), cărora legea le uneşte efecte juridice de transmitere a bunurilor succesorale în proprietatea statului. Prin urmare, calitate procesuală pasivă în petitul având ca obiect constatarea vacanţei succesorale are Statul român prin Ministerul de Finanţe, iar sub acest aspect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor trei instituţii chemate în judecată a fost corect soluţionată.
Se susţine în apel faptul că instanţa de fond a legitimat din punct de vedere procesual pasiv persoanele juridice indicate de reclamanţi, prin aceea că ar fi dispus introducerea lor în cauză şi citarea la sediile indicate. Susţinerea este nefondată.
In temeiul art. 112 C. proc. civ. raportat la art. 132 C. proc. civ., reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu mai multe pretenţii,
indicând în calitatc de pârât atât persoane fizice cât şi persoane
juridice. In soluţionarea cererii reclamanţilor, judecătorul fondului a respectat dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., potrivit cărora nu se poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea şi înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Prin urmare, măsura luată de judecătorie, de a introduce în cauză persoanele indicate de reclamanţi, de a dispune citarea lor pentru a soluţiona cauza este o măsură legală, în acord cu normele de procedură şi care nu semnifică în niciun fel legitimarea procesuală pasivă. Din contră, după citarea părţilor, judecătoria a procedat la analiza condiţiilor de fond ale acţiunii civile, printre care şi calitatea părţilor, demers în care a apreciat corect faţă de consideraţiile anterioare, că nu justifică calitate procesuală pasivă consiliile locale indicate de reclamanţi.
Susţin apelanţii că sentinţa de fond le prejudiciază situaţia juridică, că îi lipseşte de o posibilitate reală de acces la o instanţă şi că nu mai există posibilităţi de a-şi valorifica drepturile izvorâte din convenţia încheiată cu persoanele fizice lipsite de capacitate de folosinţă. Dincolo de faptul că aceste considerente nu se constituie ca adevărate motive de nctemeinicie şi nclcgalitate ale hotărârii, este de observat că sentinţa de fond nu îi privează pe reclamanţi de niciunul din drepturile lor procesuale şi nici de dreptul la o instanţă. Lămurirea aspectelor ce ţin de persoana faţă de care s-ar putea constata o succesiune vacantă, adică Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi nu organele administraţiei publice locale, nu îi privează pe reclamanţi de dreptul de a-şi valorifica pretenţia pe fond, în contradictoriu cu persoana care justifică calitate procesuală pasivă. Mai mult, reclamanţii au şi posibilitatea de a-şi valorifica drepturile prin constatarea uzucapiunii prin joncţiunea posesiilor, începând cu ultimul proprietar al imobilului, respectiv V.G.D., după cum rezultă din actul de partaj voluntar din 21 aprilie 1946 autentificat sub nr. 20695 din 7 mai 1946 de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat.
Se mai arată în apel şi faptul că pe parcursul soluţionării cauzei în prim grad de jurisdicţie, s-au făcut cheltuieli considerabile pentru administrarea probatoriilor încuviinţate de către instanţă după ce a stabilit cadrul procesual, cheltuieli cu deplasarea martorilor, plata onorariului de expert, achitarea taxei judiciare de timbru la valoarea bunului, cheltuieli fară finalitate după o durată de patru ani a procesului şi fară ca drepturile statului să fi fost lezate în vreun fel.
împrejurarea că apelanţii-reclamanţi au efectuat cheltuieli în cursul judecării cauzei, cheltuieli pe carc ar fi avut posibilitatea să le recu-
pcrczc în condiţiile art. 274 C. proc. civ., în măsura în carc ar fi obţinut câştig de cauză, nu este relevantă, câtă vreme nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor esenţiale în care se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, adică faptul că promi-tentul vânzător este proprietarul imobilului şi, respectiv, plata preţului
de către promitentul cumpărător care se află în posesia bunului. In cauză, s-a constatat că persoanele chemate în judecată, în calitate de succesori ai promitenţilor vânzători, nu au calitate procesuală pasivă tocmai prin raportare la această condiţie esenţială, a calităţii de proprietar asupra imobilului. Or, calitate de proprietar asupra unui bun imobil are numai persoana care deţine un titlu translativ, constitutiv sau declarativ de drept real.
In cauza de faţă, titlul declarativ de drept îl are V.G.D., conform actului de partaj voluntar menţionat anterior, persoană care nu a fost chemată în judecată nici personal şi nici prin eventualii moştenitori. Nici soţii P.C. şi L., care au dobândit imobilul de la adevăratul proprietar, în baza unei chitanţe sub semnătură privată, datată din 9 noiembrie 1955 şi nici semnatarii chitanţei invocate de reclamanţi din 8 august 1980 nu justifică calitatea de proprietari, iar din acest punct de vedere, raţionamentul acestei instanţe de fond este corect şi legal.
Pentru considerentele arătate şi în baza art. 296 C. proc. civ., Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
| ← Societate comercială dizolvată de drept. Neefectuarea... | Devoluţiune legală a moştenirii. întinderea drepturilor... → |
|---|
