Soţi titulari ai dreptului de uzufruct viager asupra construcţiei. Desfacerea căsătoriei şi evacuarea unui soţ din imobil pentru imposibilitatea convieţuirii. Abuz de drept în exercitarea dreptului de uzufruct
| Comentarii |
|
C. civ., art. 557-560, art. 564 Decretul nr. 31/1954, art. 1, art. 3
Dreptul de uzufruct nu poate asigura titularului mai multe atribute decât dreptul de proprietate, astfel încât, atâta timp cât se poate dispune evacuarea unuia dintre coproprietari, dacă acesta face imposibilă convieţuirea, împiedicând pe ceilalţi coproprietari să exercite atributele dreptului lor asupra bunului, în mod similar se va putea dispune evacuarea unui titular al dreptului de uzufruct care împiedică pe un alt titular cu un drept concurent în exercitarea acestor atribute. Este vorba nu despre o încetare a dreptului, ci despre o temporară suspendare a exerciţiului unora dintre atributele ce compun dreptul de uzufruct faţă de acela care se face vinovat de împiedicarea celorlalţi titulari în exerciţiul lor. S-a acceptat că nu se încalcă dreptul de proprietate al coproprietarului aflat într-o situaţie similară, întrucât prin măsura de excepţie a evacuării se aduce o sancţiune exerciţiului abuziv al drepturilor civile şi se asigură protecţia celorlalţi coproprietari în exerciţiul legitim al drepturilor lor.
încetarea dreptului de uzufruct este reglementată prin dispoziţiile art. 557-560 şi art. 564 C. civ., iar printre situaţiile de stingere a acestui drept nu se prevede cea a decăderii din drept la
cererea unui couzufructuar. Cu toate acestea, dispunându-se evacuarea soţului, nu încetează, respectiv nu se stinge dreptul său de uzufruct. Folosinţa exercitată asupra bunului este de natura, iar nu de esenţa uzufructului.
Aşadar, şi în situaţia uzufructuarului, acesta va putea fi lipsit temporar de atributul folosinţei, ca o sancţiune a abuzului de drept pe care l-a săvârşit împiedicând liniştita folosinţă a altui uzufructuar asupra aceluiaşi bun. Nu se neagă dreptul titularului vinovat de un exerciţiu abuziv al dreptului său, ci doar se limitează acest exerciţiu din nevoia de a asigura celorlalţi titulari ai unui drept asupra aceluiaşi bun posibilitatea exercitării atributelor dreptului lor asupra bunului.
C.A. Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2135/R din 29 septembrie 2006, In C.A. Cluj B.J. 2006, Ed. Sfera Juridică, p. 83
Prin sentinţa civilă nr. 8154 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei Baia Mare a fost admisă în parte acţiunea reclamantei D.E. contra pârâtului D.I., în sensul desfacerii căsătoriei încheiate de ei la data de 25 septembrie 1984 din vina ambilor soţi şi a redobândirii de către reclamantă a numelui avut anterior, acela de M. Prin aceeaşi hotărâre s-a mai dispus atribuirea reclamantei, până la partajarea bunurilor comune, a beneficiului locuinţei situată în Baia Mare, strada T., jud. Maramureş şi evacuarea pârâtului din acest spaţiu. Cererea reconvenţională a pârâtului pentru partajarea dreptului de uzufruct al imobilului, în sensul atribuirii câte unei camere, cu acces la baie şi bucătărie, părţilor a fost respinsă.
în motivare s-a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 25 septembrie 1984 în municipiul Baia Mare, căsătorie din care a rezultat un copil în prezent major. Neînţelegerile dintre părţi s-au datorat, conform depoziţiilor martorilor, atitudinii necorespunzătoare a acestora, exprimate prin certuri provocate de reclamantă şi de pârât, acesta din urmă exercitând ameninţări la adresa soţiei, alungând-o din locuinţa comună şi refuzând convieţuirea. Părţile nu au mai încercat să îşi refacă viaţa de familie, rupând orice legătură între ei. Totodată, părţile nu s-au mai înţeles cu privire la modalitatea de ducere în comun a gospodăriei, pârâtul refuzând să mai convieţuiască cu mama reclamantei, iar aceasta din urmă neacceptând această situaţie.
Deoarece între părţi nu mai există o comunitate de viaţă şi de interese, apreciind că relaţiile dintre ele sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este cu putinţă, prima instanţă, în baza art. 38
C. fam. şi a art. 617 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că se impune desfacerea căsătoriei din culpa comună, iar în baza art. 40 C. fam., reclamanta să redobândească numele avut anterior.
S-a mai reţinut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6836 din 20 decembrie 2002 de notar public V.D., părţile sunt titularii dreptului de uzufruct viager asupra casei de locuit, compusă din două camere, bucătărie, dependinţe şi asupra suprafeţei de 393 mp, teren aferent, situat în Baia Mare, str. T., jud. Maramureş înscris în CF 4280 Baia Mare, nr. top. 86/1, 87/3 şi 66/1. Având în vedere conduita pârâtului, prima instanţă a reţinut că folosinţa locuinţei compusă din două camere nu poate fi împărţită; în temeiul art. 613“ C. proc. civ., a apreciat că se impune atribuirea beneficiului folosinţei locuinţei reclamantei, evacuarea pârâtului din acest spaţiu, până la partajarea bunurilor comune şi respingerea cererii recon-venţionale privind împărţirea folosinţei locuinţei.
Prin decizia civilă nr. 143/A/2006, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost admis apelul declarat de pârâtul D.I. împotriva sentinţei civile nr. 8154 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei Baia Mare, care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei D.E. contra pârâtului privind evacuarca lui din imobil, cu obligarea reclamantei să plătească apelantului-pârât suma de 1005,15 RON cheltuieli de judecată. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
In considerentele decizici Tribunalului, s-a reţinut că prin acţiune reclamanta a solicitat primei instanţe atribuirea beneficiului locuinţei comune, situată în Baia Mare, strada T. şi evacuarea pârâtului din această locuinţă până la partaj. Reclamanta nu a făcut dovada că locuinţa din speţă are caractcrul de bun comun.
în sensul art. 6132 C. proc. civ., pe tot timpul procesului de divorţ, instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu
privire, printre altele, şi la folosinţa locuinţei. In speţă, nu au fost întrunite cerinţele art. 613" C. proc. civ. şi, urinare a desfacerii căsătoriei părţilor, în mod nelegal s-a dispus atribuirea beneficiului folosinţei locuinţei reclamantei şi evacuarea pârâtului.
Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 6836 din 20 decembrie 2002, părţile au cumpărat de la fiica lor minoră, D.C.E., uzufructul viager asupra casei şi terenului din Baia Mare, strada T.
nr. 5, intrând în posesia de fapt la data încheierii acestuia. In calitatea de uzufructuari, părţile au avut o posesie comună asupra imobilului. Practica a statuat că posesorul tulburat în posesia sa are deschisă calea acţiunii posesorii, iar nu calca ordonanţei preşedinţiale. Invocarea ca
temei de drept a prevederilor art. 6132 C. proc. civ., pentru admiterea cererilor de atribuire a folosinţei bunului imobil şi a evacuării pârâtului, este irelevantă juridic.
In cursul uzufructului, ambele părţi au avut şi au dreptul de uz asupra imobilului, cât timp acesta nu a încetat în condiţiile legii. Uzufructul nu a fost stins, faţă de pârât, printr-unul din cazurile prevăzute de art. 557 C. civ. Dacă se reclamă o folosire abuzivă a imobilului de către pârât, decăderea acestuia din dreptul de uzufruct se putea dispune de instanţă prin hotărâre judecătorească numai la cererea nudului proprietar. Cum coposesorii trebuie să aibă o egală protecţie a dreptului lor, pentru ca unul să nu fie stânjenit, în exercitarea posesiei, de către celălalt, se putea solicita stabilirea limitelor posesiei comune. Or, pentru protecţia posesiei sale, cât timp uzufructul convenţional nu a fost rezoluţionat sau anulat faţă de pârât, reclamanta avea deschisă calea acţiunii confesorie de uzufruct, a acţiunii posesorii sau a acţiunii personale pentru intrarea în folosinţă. Cum reclamanta nu a uzat, pentru a obţine recunoaşterea dreptului său, de cadrul legal corespunzător, ca urmare a greşitei aplicări a legii de către prima instanţă, s-a admis apelul, în sensul schimbării în parte a sentinţei şi a respingerii cererii de evacuare a pârâtului din imobil.
împotriva acestei decizii a formulat în termen legal recurs reclamanta, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingeri apelului formulat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
In primul rând, se pune problema dacă regimul juridic al dreptului de uzufruct permite luarea măsurii evacuării unuia dintre titularii dreptului fară a se pune sub semnul întrebării însăşi esenţa dreptului acestuia.
Curtea apreciază că dreptul de uzufruct nu poate asigura titularului mai multe atribute decât dreptul de proprietate, astfel încât atâta timp cât se poate dispune evacuarea unuia dintre coproprietari, dacă acesta face imposibilă convieţuirea, împiedicând pe ceilalţi coproprietari să exercite atributele dreptului lor asupra bunului, în mod similar se va putea dispune evacuarea unui titular al dreptului de uzufruct care împiedică pe un alt titular cu un drept concurent în exercitarea acestor atribute. Este vorba nu despre o încetare a dreptului, aşa cum încearcă intimatul-pârât să acrediteze ideea, ci despre o temporară suspendare a exerciţiului unora dintre atributele ce compun dreptul de uzufruct faţă
de acela carc se facc vinovat de împiedicarea celorlalţi titulari în exerciţiul lor. S-a acceptat că nu se încalcă dreptul de proprietate al coproprietarului aflat într-o situaţie similară, întrucât prin măsura de excepţie a evacuării se aduce o sancţiune exerciţiului abuziv al drepturilor civile şi se asigură protecţia celorlalţi coproprietari în exerciţiul legitim al drepturilor lor.
Este adevărat că încetarea dreptului de uzufruct este reglementată prin dispoziţiile art. 557-560 şi 564 C. civ. şi că nu se prevede printre situaţiile de stingere a acestui drept cea a decăderii din drept la cererea unui couzufructuar. Subliniem însă că dispunându-se evacuarea pârâtului nu încetează, respectiv nu se stinge dreptul său de uzufruct. Folosinţa exercitată asupra bunului este de natura iar nu de esenţa uzufructului. Trebuie făcută distincţia între elementele care ţin de esenţa unui drept şi fară de care acesta nu ar putea exista, şi cele care descriu dreptul ca regulă, fară a exista o legătură indestructibilă între existenţa dreptului şi prezenţa acelui element. In speţa de faţă, problema se pune raportat la atributul folosinţei, prin raportare la dreptul de uzufruct, în sensul de a se stabili dacă prin privarea uzufructuarului de acest atribut, dreptul său este stins.
Curtea apreciază că nu are loc o stingere a dreptului, întrucât exercitarea folosinţei nu este de esenţa acestui drept, dovadă stând şi împrejurarea că emolumentul uzufructului poate fi cedat Iară a fi pusă în discuţie supravieţuirea dreptului de uzufruct (art. 534 C. civ.).
Problema poate fi tratată prin raportare la dreptul de proprietate: şi coproprietarul care exercită abuziv dreptul său, nelăsând pe ceilalţi coproprietari să-şi exercite dreptul lor în mod normal, poate fi sancţionat în modalitatea evacuării. Este evident că această situaţie aduce o atingere dreptului de proprietate, însă este o situaţie de excepţie în care se acceptă de întreaga doctrină şi practică judiciară necesitatea limitării atributelor dreptului unui coproprietar, pentru a se asigura protecţia dreptului celuilalt coproprietar, lezat în exerciţiul dreptului
său de comportamentul abuziv al celui dintâi. In mod similar se pune problema şi în situaţia uzufructuarului, în sensul că şi acesta va putea fi lipsit temporar de atributul folosinţei, ca o sancţiune a abuzului de drept pe care l-a săvârşit împiedicând liniştita folosinţă a reclamantei asupra aceluiaşi bun. Nu se neagă dreptul titularului vinovat de un exerciţiu abuziv al dreptului său, ci doar se limitează acest exerciţiu din nevoia de a asigura celorlalţi titulari ai unui drept asupra aceluiaşi bun posibilitatea exercitării atributelor dreptului lor asupra bunului. Pârâtul rămâne uzufructuar, însă este lipsit de folosinţa bunului pentru
că a abuzat de aceasta, ncpermiţând soţiei să cxcrcitc o folosinţă con-curcntă asupra bunului, situaţie ce nu poate fi tolerată într-o societate
de drept. In acest sens, sunt incidentc dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fiziec şi persoanele juridice, unde se prevede că:
„Art. 1. Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire socialistă. (...)
Art. 3. Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social."
Făcând actualizările terminologice pe care schimbarea regimului politic de după 1989 le presupune şi aplicând dispoziţiile legale mai sus citate printr-o interpretare per a cont rar io, constatăm că abuzul de drept trebuie sancţionat întrucât reprezintă o încălcare a acestor obligaţii a cetăţenilor de a-şi exercita drepturile civile doar în scopul ocrotit de lege şi în acord cu interesul obştesc, potrivit regulilor de convieţuire socială.
Am tratat în acest mod şi cea de a doua problemă ce se ridică în speţa de faţă, şi anume dacă se poate statua evacuarea unui couzu-fructuar în cazul exerciţiului abuziv al dreptului său, sau ar fi necesară, aşa cum a arătat instanţa de apel, urmarea unei alte căi juridice, anume a acţiunii confesorii de uzufruct, a acţiunii posesorii sau a celei personale pentru intrarea în folosinţă.
Aşa cum s-a arătat în cererea de recurs, aceste soluţii juridice sugerate de instanţa de apel nu asigură liniştita folosinţă a bunului de către reclamantă, ci doar pot asigura reintegrarea ei în imobil, lăsând astfel nerezolvată problema imposibilităţii liniştitei folosinţe a bunului de către reclamantă din culpa pârâtului. Doar evacuarea poate sancţiona abuzul de drept al pârâtului.
O altă problemă care s-a pus în speţa de faţă este cea a calităţii procesuale active a reclamantei pentru a cere evacuarea pârâtului din imobil. Se încearcă acreditarea ideii că lipsa calităţii ar fi atrasă de împrejurarea că doar nudul proprietar poate cere decăderea din dreptul de uzufruct, când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului. Curtea reaminteşte că, solicitând evacuarea, reclamanta nu cere decăderea din acest drept, şi că dispunându-se evacuarea, instanţa nu neagă şi nu lipseşte de conţinut dreptul pârâtului, ci doar îl limitează ca o sancţiune a abuzului săvârşit. Prin urmare, acţiunea nu apare nici ca promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, nici ca
inadmisibilă. Având un drept concurent de uzufruct asupra imobilului în litigiu şi pârâtul facându-i imposibilă liniştita folosinţă a acestui imobil, este evident că reclamanta justifică pe deplin calitatea procesuală activă de a cere sancţionarea acestui abuz de drept. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, calitate procesuală activă are acela care este titularul dreptului care se discută, or, reclamanta a probat această calitate prin depunerea copiei cărţii funciare nr. 4280 de evidenţă Baia Mare, unde este înscris dreptul său.
Faţă de aceste considerente, Curtea urmează ca în baza art. 312 alin. (l)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să admită recursul formulat şi să dispună modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului D.I., cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 8154/2005 a Judecătoriei Baia Mare.
| ← Locuinţă socială aflată în proprietatea municipalităţii.... | Concesiunea terenului municipalităţii către o societate... → |
|---|
