REVENDICARE IMOBILIARĂ. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 6869/2012 din data de 24.09.2013
REVENDICARE IMOBILIARĂ.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 6869/2012, pronunțată în dosarul nr. 3702/190/2011
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus, reclamanții M.V. și M.M. au solicitat să se dispună obligarea pârâților C.D. și C.I. la recunoașterea dreptului de proprietate asupra porțiunii de terasă ce le-a revenit reclamanților, precum și asupra pivniței, proprietatea acestora din urmă, aflată la demisolul clădirii ce le-a revenit în baza Sentinței civile nr. 3606/2010, pronunțată de Judecătoria B în dosarul civil nr. 3615/190/2006, să le predea în posesie și să se abțină pe viitor de la orice acte de tulburare a dreptului acestora de proprietate asupra imobilelor; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanții sunt proprietari asupra imobilului identificat în CF 4555/I B, nr. top. 2702/7/I, compus din 1 cameră, bucătărie, terasă în suprafață de 9,25 mp și pivniță. Prin sentința civilă menționată s-a partajat atât beciul, cât și terasa, care, inițial, era comună cu porțiunea de terasă a pârâților, sentința rămânând irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de ambele părți. Cu toate acestea, reclamanții susțin că pârâții nu vor să pună în executare de bună-voie dispozitivul hotărârii, în sensul de a le lăsa libera folosință a beciului și a terasei.
În drept s-au invocat prevederile art. 480 Cod civil.
În probațiune s-a solicitat acvirarea dosarului nr. 3615/190/2006 și admiterea interogatoriului pârâților.
Legal citați, pârâții C.D. și C.I. au formulat întâmpinare, precizată la termenul din 18.10.2011, prin care au solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanții nu fac dovada dreptului de proprietate conform art. 557 pct. 4 coroborat cu art. 885 și 887 pct. 1 din Codul civil, respectiv, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispozițiilor art. 888, cu excepția cazurilor stabilite la art. 887, adică drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară dacă provin din moștenire, accesiunea naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 6 pct. 6 din Codul civil, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi. Astfel, reclamanții nu pot exercita acțiunea în revendicare întrucât aceasta este exclusivă proprietarului.
Pârâții susțin că acțiunea este neîntemeiată motivat de faptul că, în cazul acțiunii în revendicare, fiind vorba de mijlocul de apărare al proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, este necesar să existe calitatea de posesori în persoana pârâților. Aceștia arată că își exercită dreptul de proprietate asupra terasei prin trecere și acces la imobilul apartament, proprietatea lor, aceasta fiind unica modalitate de utilizare. Mai mult, reclamanții, cu rea-credință, au amplasat diferite obiecte pe terasă pentru a îngreuna utilizarea acesteia conform destinației sale.
În ceea ce privește pivnița, pârâții arată că aceasta este proprietatea lor, dobândită prin cumpărare și moștenire, precum și în temeiul legii, contractul invocat de reclamanți ca sursă de dobândire a acestui bun fiind nul absolut. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 391/1997, încheiat între antecesorii pârâtului C.D., aceștia au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului apartament nr. 2 din B, str. I, nr. 17, precum și asupra terenului de sub construcție, conform art. 9 din HG 11/1997. Astfel, în conformitate cu art. 489 Cod civil, proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și subfeței lui, rezultând că pivnița în litigiu, încorporată integral în subfața terenului menționat, a revenit antecesorilor pârâtului, o dată cu imobilul cumpărat. Ulterior, prin succesiune legală, aceste drepturi s-au transferat în patrimoniul pârâtului.
Pârâtul mai arată că, sub aspectul vânzării acestei pivnițe, contractul încheiat de Primăria B prin care a înstrăinat familiei R o parte din imobil, este nul absolut pentru cauză ilicită, deoarece la data de 26.11.1997, vânzătoarea cunoștea că nu mai este proprietara acestei părți din imobil întrucât vânduse anterior întreaga suprafață de teren de sub casă, mențiunea din contractul cu antecesorii pârâtului fiind edificatoare în acest sens. Pe de altă parte, cumpărătorii au fost de rea-credință la momentul cumpărării întrucât cunoșteau amplasamentul pivniței, fiind foști chiriași în apartamentul pe care l-au cumpărat. În aceste condiții, ambele părți ale contractului știau că tranzacționează proprietatea altei persoane.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, art. 557 pct. 4, 885 alin. 1, 887 alin. 1 și 6 alin. 6 Cod civil.
În probațiune s-a solicitat admiterea interogatoriului, proba testimonială și dispunerea unei expertize, dacă va fi necesar.
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 19.06.2012, reclamanții au solicitat instanței să ia act de faptul că nu-și mai susțin pretențiile din acțiunea introductivă referitoare la revendicarea porțiunii de terasă ce le-a revenit potrivit Sentinței civile nr. 3606/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 3615/190/2006, datorită faptului că, în cursul derulării cauzei, pârâții le-au lăsat libera folosință a terasei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 3606/09.06.2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, pronunțată de Judecătoria B în dos. nr. 3615/2006, reclamanților le-a fost admisă cererea de partaj a beciului (pivniței) imobilului cu nr. 17 din mun. Bistrița, identificat în CF 4555 B, ei devenind proprietari în mod exclusiv pe o suprafață de 4,79 m2 din pivniță (beci), precum și în cotă de 1/3 din suprafața de 6,54 m2 reprezentând părți comune ale beciului. Chiar și înainte de pronunțarea acestei hotărâri, reclamanți aveau un drept de coproprietate asupra beciului, drept ce decurge din calitatea de proprietar asupra apartamentului cu nr. 1 din imobil, beciul fiind destinat a fi folosit în comun de toți proprietarii de apartamente din acel imobil, neexistând niciun temei ca numai unul dintre proprietari să utilizeze această parte comună indiviză.
Prin urmare, în prezent ne aflăm în situația în care pârâții au calitatea de posesori neproprietari față de suprafața de 4,79 m2 atribuită exclusiv reclamanților, iar reclamanții sunt proprietari neposesori ai suprafeței menționate, fiind îndeplinite condițiile admiterii acțiunii în revendicare, denumită în mod sugestiv în doctrină acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Susținerile pârâților în sensul că reclamanții nu sunt proprietari ai beciului, întrucât dreptul acestora nu a fost înscris în cartea funciară nu pot fi primite, întrucât pârâților le este opozabilă hotărârea judecătorească menționată la începutul considerentelor, dispozitivul hotărârii menționând în mod expres obligația pârâților de a ridica lacătul de la ușa de intrare a pivniței (beciului) imobilului, fiind partajat și beciul prin această sentință.
Deși reclamanții ar fi putut solicita punerea în executare a hotărârii judecătorești respective pentru valorificarea drepturilor acestora, instanța este ținută a se pronunța pe cererea de chemare în judecată formulată, context în care se remarcă faptul că reclamanții au calitatea de coproprietari (fiind bun comun) în mod exclusiv pentru o parte din beci (n.red. 4,79 m2) și de coproprietari pentru cota parte de 1/3 din 6,54 m2, astfel că va fi admisă cererea așa cum a fost precizată, pârâții fiind obligați să permită reclamanților accesul în pivniță pentru a-și putea exercita drepturile ce decurg din calitatea de coproprietar, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a drepturilor reclamanților asupra pivniței imobilului menționat.
Este adevărat că și pârâții sunt coproprietari la rândul lor asupra beciului, pentru suprafețele ce le revin conform partajului, însă acest fapt nu poate fi de natură a le permite ca exercitarea drepturilor lor să se facă cu îngrădirea exercitării drepturilor ce aparțin reclamanților, conduita pârâților fiind contrară celor stabilite în mod irevocabil de instanțele judecătorești.
În fine, în temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere culpa pârâților ce sfidează practic o hotărâre judecătorească, instanța va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1.592,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocat.
Împotriva sentinței expuse, în termen, au declarat recurs pârâții C.D. și C.I., care au solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
S-au formulat următoarele critici față de sentința atacat:
În prezent reclamanții intimați nu fac dovada dreptului de proprietate asupra pivniței, așa cum prevăd dispozițiile art.557 alin.4 din Codul civil, coroborate cu art.885, 887 alin.1 din Codul civil. Ei susțin ă acest aspect l-au invocat și în fața instanței de fond însă aceasta a înlăturat apărarea lor reținând că hotărârea judecătorească prin care reclamanții au d0obândit dreptul de proprietate le este opozabilă pârâților.
Apreciază recurenții că instanța de fond a încălcat dispozițiile Noului cod civil care sunt de imediată aplicare, dispoziții care prevăd că dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândește doar prin înscriere în cartea funciară cu excepțiile reglementate, excepții în care nu se învederează situația din prezenta speță.
Cum reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate în mod greșit s-a admis acțiunea în revendicare.
O altă critică formulată de recurenți se referă la faptul că pivnița revendicată de reclamanți se află sub imobilul apartament ce aparține pârâților recurenți astfel că aceasta este încorporată integral în subfața terenului proprietatea recurenților dobândită de autorul lor, prin cumpărare și apoi de ei prin succesiune legală, astfel că, în prezent, recurentul în calitate de proprietar al terenului este proprietar și al subfeței acestui teren, care încorporează și pivnița revendicată.
Se susține totodată că este nul contractul de vânzare cumpărare prin care primăria Bistrița a vândut familiei R o parte din pivniță, cât timp n vânzătoarea nu era proprietatea acesteia și cunoștea aceste aspect, astfel că atât vânzătoarea cât și cumpărătorii aui fost de rea credință. proprietarii critica adusă sentinței constând în aceea că în mod nelegal instanța a admis acțiunea în revendicare în condițiile în care reclamanții nu au probat că sunt proprietari înscriși în cartea funciară iar dispozițiile art. din Codul civil prevăd că dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Intimații, prin avocat, au formulat întâmpinare , prin care au solicitat respingerea recursului arătând că beciul în litiu a fost înscris în cartea funciară odată cu imobilul construcție și că nu au efectuat o nouă înscriere după pronunțarea sentinței civile din dosarul nr.5615/190/2006, întrucât prin această sentință nu a fost schimbat în niciun fel situația de carte funciară, astfel că nu au avut ce înscrie în cartea funciară.
Cea de-a doua critică a fost formulată de recurenți și în dosarul nr.3615/190/2006 și a fost rezolvată prin respingerea cererii reconvenționale, această apărare nefiind invocată pe cale reconvențională în fața instanței de fond conștienți fiind că există autoritate de lucru judecat, dar au invocat prin recursul declarat probabil să în ideea de a impresiona instanța de recurs, considerându-se victime ale sistemului de justiție.
Recursul declarat nu este fondat, nefiind dat niciun motiv de modificare a sentinței atacate.
| ← Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul... | DIVORT DIN VINA AMBELOR PĂRŢI. Jurisprudență Familie... → |
|---|
