Intoarcerea executarii efectuata in baza unui titlu executoriu definitiv, urmare a modificarii titlului in calea de atac a recursului.

Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 431 din data de 19.09.2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei XXXX sub nr. XXXX din data de XXXX, petentul Ș S.A. a solicitat întoarcerea executării silite, în sensul obligării pârâtului la restituirea către societatea lor a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, stabilite prin sentința XXXXX pronunțată de XX în dosarul nr.XXXXX.

În motivarea cererii a arătat că prin sentința XXXX pronunțată de T XXXi în dosar nr. XXXXX, având ca obiect completare carnet munca și în care societatea petentă a avut calitatea de pârâtă, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului PG și a dispus obligarea sa la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Mai arată că, fiind vorba de o hotărâre executorie, societatea petentă a achitat de bunăvoie pârâtului pretențiile pecuniare stabilite prin sentința nr. XXXXX

Împotriva acestei hotărâri petenta a arătat că a formulat recurs.

Prin decizia XXXX CA a admis recursul formulat, modificând hotărârea în sensul respingerii acțiunii. C A nu a dispus și asupra restabilirii situației anterioare executării, respectiv prin restabilirea situației anterioare achitării de bunăvoie a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.

Totodată, precizează că pârâtul P G în calitate de reclamant în dosarul nr.XXXX al XXXX, a încasat cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei ulterior pronunțării sentinței nr. XXXX și anterior pronunțării deciziei nr. XXXXXX.

În dovedirea cererii a depus cerere intimat, copie dispoziție de plata, adresa nr.XXXXX, sentința nr. XXXX a XXXX, decizia nr. XXXX a C A.

Legal citat, intimatul a depus prin serviciul registratură întâmpinare, prin care a invocat autoritatea de lucru judecat.

La data de XXXX petenta a depus prin serviciul registratura răspuns la întâmpinare

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. XXXXX, pronunțată de Tribunalul XXXX în dosarul nr. XXXX, având ca obiect completare carnet munca instanța a admis în parte cererea reclamantului PG și a dispus obligarea pârâtei - petentă la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlul cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. XXX a C A XXXX a fost admis recursul formulat de recurenta - petentă Ș S.A. modificând sentința civilă nr. XXXX, pronunțată de Tribunalul XXX, în sensul respingerii acțiunii.

Potrivit art. 722 alin.1 C.pr.civ. " În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.

Conform art.723 alin.1 C.pr.civ. În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

Conform alin. 3 "Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.";

Analizând decizia nr. XXXX, a Curții de Apel XXXX, instanța constată că a fost respinsă cererea recurentei pârâte Ș S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Instanța nu poate reține susținerea pârâtului invocată în apărare în sensul că prin decizia mai sus amintită curte s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată pentru tot ciclul procesual, întrucât cheltuielile reținute în dispozitivul deciziei nr. XXXXX, privesc cheltuielile efectuate de recurent cu ocazia judecării recursului.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că Curtea de Apel XXXX nu a dispus restabilirea situație anterioare, respectiv a restituirii de către intimat a sumei de 1.000 lei către petenta, sumă ce a fost încasată de acesta după judecarea fondului cauzei, așa cum reiese din dispoziția de plată, motiv pentru care va admite acțiunea și va dispune obligarea intimatului P G la plata acestei sume de bani către petent, cu titlul cheltuieli de judecată, stabilite prin sentința nr. XXX pronunțată de Tribunalul XXXX în dosarul nr. XXXXX

Sentinta a ramas definitiva prin respingerea recursului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Intoarcerea executarii efectuata in baza unui titlu executoriu definitiv, urmare a modificarii titlului in calea de atac a recursului.