întreprindere de exploatare petrolieră naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948. Notificarea fostului proprietar de restituire a bunului în temeiul Legii nr. 10/2001.
| Comentarii |
|
Dovada proprietăţii în procedura administrativă de restituire. Modalităţi de restituire
Legea nr. 119/1948
Legea nr. 10/2001, republicată, art. 3, art. 10 alin. (1) şi (2), art. 24
Legea nr. 247/2005
1. Imobilul a fost preluat de către stat în temeiul Legii nr. 119/1948, fiind întocmit un inventar al bunurilor întreprinderii.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Prin urmare, moştenitorii fostului proprietar au făcut dovada că autorul lor a
fost proprietarul depozitului de produse petroliere compus din teren şi construcţii, conform inventarului depus la dosar.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 - în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, respectiv 4 iulie 2005: „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi demolate total sau parţial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate”.
întrucât construcţiile situate pe terenul preluat în mod abuziv au fost demolate şi ulterior au fost edificate noi construcţii, care ocupă funcţional terenul în întregime, foştii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia civilă nr. 278 A din 4 mai 2009, nepublicată
Prin cercrca înregistrată la data de 2 august 2005 pe rolul Tribunalul Bucureşti, Secţia a II I-a civilă, sub nr. 23469/3/2005, contestat orii N.T. şi N.D. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 289 din 4 iulie 2005 emise de intimata SC P. SA. S-a solicitat instanţei anularea decizici şi restituirea în natură a imobilului situat în Feteşti, jud. Ialomiţa (teren în suprafaţă de l .400 mp împreună cu toate obiectivele de inventar în care au funcţionat Staţia de distribuţie carburanţi şi Depozitul de carburanţi ce au fost proprietatea defunctului N.T.), ocupat de Depozitul de carburanţi al Sucursalei S.N.P. Ialomiţa, filiala Feteşti; pentru situaţia în care nu este posibilă restituirea imobilului, se solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 1671 din 7 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a respins contestaţia formulată de con testatorii N.T. şi N.D., în contradictoriu cu intimata SC P. SA ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 289 din 4 iulie 2005, intimata SC P. SA a respins notificarea nr. 29 din 16 iunie 2001 şi notificarea nr. 213 din 9 august 2001 prin care N.G. şi N.T. au solicitat restituirea în natură sau echivalent bănesc a
imobilului situat în Feteşti, judeţul Ialomiţa (teren în suprafaţă de
1.400 mp împreună cu toate obiectele de inventar, în care a funcţionat Staţia de distribuire carburanţi ce a fost proprietatea autorului lor). Intimata a reţinut în decizia emisă că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate a petenţilor asupra imobilului în litigiu, respectiv nu s-a făcut dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001. S-a mai reţinut că imobilul nu a fost identificat şi nu s-a indicat nici actul preluării abuzive.
Având în vedere neconcordanţele reţinute între înscrisurile invocate de către contestatori şi faptul că nu s-a depus un titlu din care să rezulte că tatăl acestora a fost proprietarul imobilului în litigiu, tribunalul a constatat că intimata a reţinut corect prin decizia nr. 289 din 4 iulie 2005 că nu s-a făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite a contestatori lor, în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel încât decizia emisă este legală.
împotriva acestei hotărî judecătoreşti la data de 15 decembrie 2006 au declarat apel contestatorii N.T. şi N.D., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu
minori şi de familie, la data de 26 februarie 2007. In motivarea cererii lor, au arătat că instanţa a făcut o greşită apreciere a probatoriului administrat în cauză, dovada dreptului de proprietate al autorului lor fiind făcută pe deplin în cauză, cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 424 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de apelanţii-contestatori N.D. şi N.T. împotriva sentinţei civile nr. 1671 din 7 decembrie 2006 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, în dosarul nr. 3478/2005, în contradictoriu cu intimata SC P. SA şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că: a admis contestaţia formulată de contestatorii N.T. şi N.D.; a anulat decizia nr. 289/2005 a SC P. SA şi a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să acorde contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Feteşti, jud. Ialomiţa, compus din teren în suprafaţă de 1.400 mp şi anexe, conform Legii nr. 247/2005.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că depozitul de produse petroliere de pe raza fostei comune Feteşti, în prezent municipiul Feteşti, a fost proprietatea numitului N.T., aşa cum rezultă din autorizaţia de funcţionare nr. 1060 din 10 august 1934 şi adresa nr. 271002 din 19 noiembrie 1936 a Ministerului Finanţelor, alte adrese emise de instituţiile acelor vremi.
Faptul că în unele înscrisuri acesta este trecut cu numele de Th. sau T. nu conduce la concluzia că imobilul ar fi aparţinut altei persoane, acestea fiind simple inadvertenţe de scriere, justificate pentru anii în care au fost întocmite (1950, 1937). Că este aşa o dovedeşte şi faptul că imobilul a fost preluat de către stat în temeiul Legii nr. 119/1948, anexa nr. IV şi al deciziei nr. 68/1950 a Ministerului Muncii de la autorul N.T., astfel cum rezultă din adresa nr. 57 din 13 ianuarie 1951 a C om petrol.
Aşa fiind şi având în vedere că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, Curtea a reţinut că apelanţii-reclamanţi au făcut dovada că N.T. a fost proprietarul depozitului de produse petroliere compus din teren în suprafaţă de 1.400 mp şi anexe, conform inventarului ce se află depus dosarul instanţei de fond.
Moştenitori ai defunctului N.T. au fost fiii acestuia, N.G. şi reclamantul N.T. (certificatul de moştenitor nr. 268 din 11 ianuarie 1977 întocmit de notariatul de Stat Feteşti). La rândul său, defunctul N.G. a fost moştenit de soţia sa, reclamanta N.D. (certificatul de moştenitor nr. 39 din 3 aprilie 2003). Prin urmare, reclamanţii-apelanţi şi-au justificat calitatea de persoane îndreptăţite, pe de o parte, pentru că imobilul a fost preluat abuziv [Legea nr. 119/1948 este exemplificată în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001] şi, pe de altă parte, pentru că au făcut dovada că sunt moştenitorii defunctului N.T., cel care a fost proprietarul imobilului la data preluării abuzive a acestuia.
în consecinţă, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005, imobilul aflându-se în patrimoniul intimatei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 9 august 2007 au declarat recurs N.T. şi N.D., care a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 august 2007.
Prin decizia civilă nr. 801 din 7 februarie 2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de contestatorii N.T. şi N.D. împotriva deciziei civile nr. 424 A din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe carc a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, deşi recurenţii au solicitat, în principal, restituirea în natură, iar prin art. 1, 7, 9
şi 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, este stabilit caracterul prioritar al restituirii în natură, decizia atacată nu cuprinde considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă şi nici pe acelea în raport de care s-a pronunţat soluţia obligării intimatei să emită o nouă decizie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. De asemenea, instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt în raport de care să se aplice dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, care reglementează situaţia juridică a imobilelor, precizând cazurile în care este posibilă restituirea în natură sau prin echivalent.
In raportul de expertiză tehnică-judiciară aflat în dosarul tribunalului se precizează că terenul în suprafaţă de 1.400 mp, care face obiectul pricinii, face parte din suprafaţa depozitului de carburanţi de 4.975 mp şi că pe suprafaţa de 1.400 mp, în locul clădirii din paiantă cu şopron din scândură, în suprafaţă de 78,20 mp, demolată, se află o construcţie nouă (CI), în suprafaţă de 126,75 mp. In privinţa construcţiilor C6 (casa de pompe) şi CIO (rezervor produs petrolier), în suprafaţă de 27 mp şi 25,65 mp nu se arată dacă sunt din cele menţionate în inventarul cuprinzând preluarea depozitului N.T. cu produse petroliere ori sunt construcţii noi.
De aceea, faţă de prevederile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru stabilirea posibilităţii restituirii în natură a imobilului sau a unei părţi din imobil, instanţa de apel trebuia să dispună efectuarea unei expertize tehnico-juridice având ca obiectiv determinarea suprafeţei de teren ocupată de construcţiile noi şi a celei afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, deoarece numai pentru aceste suprafeţe de teren măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Pentru partea de teren rămasă liberă şi construcţiile rămase nedemolate se dispune restituirea în natură.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 20 martie
2008 sub nr. 1755/2/2008 (în format vechi 675/2008). în rejudecare, a fost administrată proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie care a fost efectuată de expert M.N.I., precum şi proba cu înscrisuri.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Ca efect al principiului neagravării situaţiei recurenţilor la reju-decarca procesului după casarca hotărârii de către instanţa de recurs,
reglementat de art. 315 alin. (4) C. proc. civ., Curtea constată că nu mai pot fi puse în discuţie aspectele legate de caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat - în temeiul Legii nr. 119/1948, anexa nr. IV - şi de calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite la restituire, - moştenitori ai numitului N.T., care a deţinut depozitul de produse petroliere de pe raza fostei comune Feteşti, în prezent municipiul Feteşti -, acestea fiind definitiv stabilite prin decizia civilă nr. 424 A din 19 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 23469/3/2005.
Respectând dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., conform
cărora „In caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, Curtea va analiza natura măsurilor reparatorii prevăzute de lege în situaţia existentă în cauza de faţă.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert M.N.I., suprafaţa de teren solicitată de contestatori, de 1.400 mp, se află în incinta SC P. SA şi este în parte ocupată de construcţii: C2= 126,10 mp -birouri, C6=27,15 mp - casă pompe, C7= 162,55 mp - o parte din platformă rezervoare carburanţi şi C8 - rezervor carburanţi. Aceste construcţii au fost cdificate de SC P. SA cu destinaţiile respective, fiind considerate construcţii noi. Pe suprafaţa în litigiu nu se mai regăseşte nicio clădire care să fi aparţinut vechilor proprietari. Platforma betonată a fost turnată în vederea accesului maşinilor în incinta SC P. SA. Atât suprafaţa de 1.400 mp solicitată de contestatori, cât şi
suprafaţa rămasă în incinta SC P. SA au acces comun la str. I. In partea de nord, cât şi în partea de vest există un teren liber, dar are o suprafaţă mică neafectată de construcţii, de 371,69 mp
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 - în forma în
vigoare la data emiterii deciziei contestate, respectiv 4 iulie 2005: „In situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi demolate total sau parţial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile
ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. In cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate”.
întrucât în speţă construcţiile situate pe terenul preluat în mod abuziv au fost demolate şi ulterior au fost cdificate noi construcţii, care ocupă funcţional terenul în întregime, contestatorii beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.
Referitor la natura măsurilor reparatorii prin echivalent, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - în forma în vigoare la data de 4 iulie 2005 - prevedea că: „Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti”.
Conform art. 9 alin. (2): „In cazul imobilelor care aveau numai altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de
deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite”. In acelaşi timp, potrivit
art. 34 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice privind emiterea, înregistrarea şi utilizarea titlurilor de valoare nominală”.
Dat fiind că Ministerul Finanţelor Publice nu a elaborat normele metodologice prevăzute de lege, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu putea fi pus în aplicare, motiv pentru care singura modalitate reală şi efectivă de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent, care era prevăzută cu caracter general de art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ, rămânea acordarea de despăgubiri băneşti.
Având în vedere că prin Decizia în interesul legii nr. XX din 9
martie 2007 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, Curtea nu va obliga intimata să emită o nouă decizie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ci va dispune direct obligarea acesteia la plata de despăgubiri, în cuantumul stabilit prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expert M.N.I.
Faţă de acestc considerente, reţinând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii primei instanţe, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea urmează să admită apelul şi să schimbe în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că va admite contestaţia formulată de N.T. şi N.D., va anula decizia nr. 289 din 4 iulie 2005 emisă de SC P. SA şi va obliga intimata SC P. SA să acorde contestatorilor despăgubiri în cuantum de
84.000 euro - echivalent în lei la data plăţii, potrivit cursului oficial al Băncii Naţionale a României -, pentru suprafaţa de teren de 1.400 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
| ← Imobil preluat abuziv, fără titlu, de stat şi transmis în... | Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, având ca... → |
|---|
