Imobil preluat abuziv, fără titlu, de stat şi transmis în administrarea unui institut. Privatizare. Vânzare-cumpărare de acţiuni, statul fiind acţionar minoritar.
| Comentarii |
|
Imposibilitatea restituirii în natură în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001
Constituţia din 1948 C. civ., art. 480 Legea nr. 10/20011 art. 46 alin. (2)
O.U.G. nr. 88/1997, art. 24 alin. (3)
Decretul nr. 111/19512)
Nu există un titlu al statului asupra imobilului, în înţelesul de înscris constatator al dreptului de proprietate. în sensul Decretului nr. 111/1951, titlul statului l-ar fi constituit fie o hotărâre judecătorească, fie o decizie administrativă emisă de administraţia publică, deoarece acest act normativ de naţionalizare a vizat în principal situaţia bunurilor supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpâni. Instrucţiunile de aplicare emise de Ministerul Finanţelor Publice în 1963 precizau că bunuri fără stăpân sunt cele părăsite timp de un an de zile, perioadă de timp în care titularul dreptului de proprietate nu exercită niciun act de administrare a bunului său. O astfel de interpretare a atributelor dreptului de proprietate, corelativ cu sancţiunea instituită prin actul normativ analizat, trecerea bunului în proprietate statului, contravenea flagrant Constituţiei din anul 1948, care recunoştea
cu titlu de principiu şi garanta proprietatea particulară (art. 8 din Constituţie). Cum în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească impusă de această lege, nu se poate susţine că statul deţine cu vreun titlu şi, prin urmare, valabil imobilul în litigiu, singura distincţie putându-se face între o preluare fără titlu, abuzivă şi o preluare fără titlu, valabilă.
Aşadar, Conacul Moşiei B. a trecut în patrimoniul statului fără titlu şi, prin urmare, abuziv. Această preluare abuzivă este pre-zumată chiar şi din faptul că imobilul se găseşte în administrarea Institutului Pasteur de la data ieşirii din patrimoniul foştilor proprietari şi până în prezent. Aşadar, acest imobil este unul din imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sentinţa nr 753 din 14 iunie 2006,
nepublicată
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2830/2002, reclamantele V.E. şi B.V.L.R.I., în contradictoriu cu pârâţii S.N. l.P. SA şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 60 din 30 octombrie 2000 încheiat între cele două pârâte, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea în natură, liber de orice sarcini, a imobilului Conac B., compus din teren în suprafaţă de 6 ha, 5 corpuri de casă cu
44 de încăperi, 2 grajduri cu 8 încăperi, 3 magazii cu 4 încăperi, 8 anexe gospodăreşti cu 4 încăperi, situat în comuna B., jud. Giurgiu.
In motivarea cererii, reclamantele au arătat că, în calitate de moştenitoare ale autorilor lor V.M., V.C.E.F. şi V.A. care au deţinut în proprietate imobilul revendicat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3691 din 1 iulie 1925, au urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, adresând Primăriei B. notificarea nr. 36 din 14 iulie 2001 şi comunicată acesteia la data de 18 iunie 2001. Răspunsul notificării a fost făcut de S.N. I.P. SA prin adresa nr. 3303 din 8 august 2001, comunicată la 13 august 2001, prin care se arată că aplicarea Legii nr. 10/2001 nu intră în competenţa primăriei.
Reclamantele mai arată că au notificat şi pârâta S.N. I.P. SA la data de 10 august 2001 sub nr. 1034 şi că nu au primit răspuns la această notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care îşi realizează dreptul în condiţiile acţiunii de faţă.
Menţionează reclamantele că fosta proprietară a imobilului V.M. a deccdat la data de 22 octombrie 1947, fiind moştenită de soţul V.D. şi fiicele V.C.E.F. şi V.A., iar ca urmare a decesului acestora din urmă, reclamantele sunt moştenitoare.
In privinţa titlului statului arată că conacul compus din teren în suprafaţă de 6 hectare şi construcţiile menţionate au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, pe numele fostului proprietar V.C.E.F., fiind dat în administrare I.P. Consideră că imobilul a intrat în patrimoniul statului fară titlu valabil, întrucât Decretul nr. 111/1951 este contrar Constituţiei din anul 1948 care recunoştea şi garanta proprietatea particulară, iar pe de altă parte, nu s-a respectat procedura reglementată de Ministerul Finanţelor Publice de aplicare a decretului în sensul existenţei unei hotărâri judecătoreşti, ci doar a unei decizii administrative nr. 1277/1953.
Consideră că actul de vânzare-cumpărare de acţiuni este nul absolut în condiţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că imobilul este preluat fară titlu valabil, actul juridic arc un obiect nevalabil, nu s-au respectat formele cerute ad validitatem, în sensul absenţei licitaţiei publice sau nerespectarea formalităţilor de publicitate a acesteia. De asemenea, se susţine că părţile contractante au fraudat legea, deoarece ştiau că imobilul era preluat fară titlu, erau de notorietate abuzurile săvârşite de statul comunist începând cu anul 1945, iar moştenitorii foştilor proprietari formulaseră cereri de retrocedare încă din luna iulie 1996. Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 88/1997, iar art. 24 alin. (3) impune ca vânzarea de active ale societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar să se facă numai prin licitaţie deschisă cu
strigare şi cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă. In drept, se invocă dispoziţiile generice ale Legii nr. 10/2001 şi art. 480 C. civ.
La data de 23 septembrie 2002, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată. Se invocă excepţia de necompetenţă materială în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 60 din 30 octombrie
2000, faţă de împrejurarea că acest contract are natură juridică comercială, iar competenţa de soluţionare aparţine instanţei comerciale, secţia civilă a Tribunalului fiind competentă numai pentru soluţio
narea cererilor ce au ca obiect restituirea în natură sau stabilirea de măsuri reparatorii în echivalcnt.
De asemenea, se susţine că privatizarea S.N. I.P. SA s-a organizat şi desfăşurat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 198/1999, a Legii nr. 219/1998, O.U.G. nr. 88/1999 şi a Normelor Metodologice de aplicare. Cum H.G. nr. 450/1999 statuează competenţa curţii de apel de soluţionare a litigiilor privind contractele încheiate de instituţiile publice în scopul finalizării procesului de privatizare, rezultă că Secţia Comercială a Curţii de Apel Bucureşti este instanţă competentă pentru acţiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Invocă pârâta şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 268/2001 care statuează că restituirea imobilelor notificate se poate face de către regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale la care statul este acţionar ori asociat majoritar, iar S.N. I.P. SA se găseşte în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului al cărui sediu este în Bucureşti.
Pe fond, susţine că valabilitatea titlului prin care statul a preluat imobilul nu trebuie confundată cu caracterul abuziv al acestuia, iar Decretul nr. 111/1951 constituie un titlu valabil. Privatizarea S.N. I.P. SA s-a organizat şi desfăşurat în condiţii de maximă eficienţă şi transparenţă, cu respectarea legilor de la data înstrăinării, astfel că nu subzistă nulitatea absolută. în urma privatizării, nici A.D.S. şi M.A.A.P. nu mai sunt deţinătoare ale bunului revendicat, astfel că în proces poate sta numai socictatea comercială.
S.N. I.P. SA formulează întâmpinare la data de 15 octombrie 2002, invocând excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Giurgiu, competent fiind Tribunalul Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.P., deoarece nu este parte contractantă în contractul a cărui nulitate se solicită, contract încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei Publice şi SC A & S I. 2000 SRL.
Pe fond, se arată că la data de 6 august 2001 le-a fost comunicată de către Primăria comunei B. notificarea prin care reclamantele solicitau restituirea în natură a Conacului Moşiei B., pe considerentul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001. Ulterior, la 14 august 2001, Societatea a primit notificarea nr. 1034/2001 prin intermediul B.E.J. V.P., prin care reclamantele solicitau restituirea în natură a Conacului Moşiei B., notificare faţă de care s-a răspuns cu adresa nr. 3595 din 29 august 2001, comunicată la data de 9 octombrie 2001, în termenul
prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Cunosc faptul că reclamantele ştiau situaţia juridică a imobilului, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1249/1999 dată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr. 1260/1997 s-a respins cererea de anulare a hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care se respinsese cererea V.E. de restituire în natură a imobilului din comuna B., considerând că se impune acordarea despăgubirilor.
Se solicită şi respingerea capătului de cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului nr. 60/2000, întrucât S.N. I.P. SA s-a înfiinţat prin H.G. nr. 665/1991, prin preluarea activului şi pasivului l.C.B. P., regie autonomă care avea în patrimoniul său imobilul din comuna B., sediu al Biobazei B., prin efectul art. 5 din Legea nr. 15/1990. Prin efectul legii, imobilul din comuna B., proprietate de stat, a devenit proprietatea regiei autonome, ulterior fiind menţionat în Anexa 2 din H.G. nr. 638/1998. Privatizarea societăţii s-a făcut în mod legal, cu respectarea legii şi nu prin fraudarea ei, în condiţiile H.G. nr. 563 din 15 iulie 1999, prin păstrarea unei acţiuni nominative de control de către Statul Român, pentru a asigura controlul cercetării ştiinţifice de interes naţional. In urma negocierilor şi încheierii contractului de privatizare, a devenit societate cu capital majoritar privat, 99,996% din capitalul social fiind deţinut de SC A & S I. 2000 SRL.
Actul de vânzare-cumpărare este un act oneros şi cu titlu particular, încheiat de un titular aparent cu un terţ de bună-credinţă şi este opozabil titularului adevărat. Actul rămâne valabil, operaţiunea înte-mcindu-se pe buna-credinţă a terţului dobânditor, prezumată de lege (art. 1898 C. civ.) şi principiul error communis facit ins. In drept, se invocă dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., O.U.G. nr. 98/1997, Legea nr. 99/1997, Legea nr. 268/2001, H.G. nr. 665/1991, H.G. nr. 638/1998, H.G. nr. 563/1999, H.G. nr. 450/1999, art. 5 din Legea nr. 15/1990, art. 46 alin. (2) teza a Il-a, art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, art. 1898 C. civ.
Reclamantele formulează o precizare a acţiunii la data de 22 octombrie 2002, arătând că temeiul juridic pentru primul capăt de cerere, nulitatea contractului de privatizare, este art. 46 din Legea nr. 10/2001, şi nu dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997, competenţa aparţinând Secţiei civile a Tribunalului în cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare. Ulterior, la data de 20 noiembrie 2002, reclamantele fac o nouă precizare a obiectului acţiunii prin care au solicitat constatarea nulităţii contractului nr. 60/2000 şi restituirea imobilului, litigiul soluţionându-se potrivit dreptului comun, conform
art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 13 C. proc. civ.
In cauză, la termenul de judecată din 18 decembrie 2002 s-a introdus în cauză, în calitate de pârâtă SC A & S I. 2000 SRL şi Agenţia Domeniilor Statului.
Pârâta SC A & S I. 2000 SRL a formulat întâmpinare la 10 februarie
2003, solicitând constatarea necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Giurgiu, competentă fiind Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială. Pe fondul cauzei, susţine pârâta că potrivit Legii nr. 10/2001 se poate restitui în natură imobilul deţinut de o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat minoritar, însă numai dacă valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale deţinute este mai mare sau cel puţin egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărei retrocedare se solicită. Unitate deţinătoare este I.P., valoarea estimativă a imobilului este de aproximativ 900 milioane lei, iar valoarea nominală a unei acţiuni este de 100.000 lei, prin urmare imobilul nu poate fi restituit în natură, ci numai în echivalent. De altfel, imobilul a fost expropriat ca urmare a aplicării Decretului nr. 83 din 2 martie 1949 de completare a Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea Reformei Agrare şi se poate restitui numai dacă nu a fost înstrăinat, cu respectarea dispoziţiilor legale. Exproprierea s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică deoarecc, prin destinaţia dată, imobilul serveşte la realizarea protecţiei publice sanitar-veterinară promovată de stat, similar exproprierii făcută de stat în anul 1928 asupra Moşiei G.-Ţ.
întâmpinare formulează şi Agenţia Domeniilor Statului la data de 25 februarie 2003, invocând aceleaşi excepţii de necompetenţă, iar pe fondul cauzei, susţine imposibilitatea restituirii imobilului revendicat, faţă de dispoziţiile art. 20 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 32 din 23 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 2830/2002 a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială şi declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia civilă, motivat de dispoziţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care impun soluţionarea contestaţiei de instanţa în circumscripţia teritorială a căreia se află sediul unităţii deţinătoare.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, cauza s-a înregistrat sub nr. 2477/2003 (nr. unic 1949/3/2003).
In faţa acestui Tribunal, părţile au ridicat din nou excepţia de necompetenţă materială şi excepţia de necompetenţă teritorială, respinse prin încheierea de la termenul de judecată din 21 septembrie
2004. Tribunalul a avut în vedere pentru respingerea excepţiilor şi constatarea competenţei sale materiale şi teritoriale de soluţionare a acţiunii dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. civ. care instituie o delimitare pe verticală între instanţe de grad diferit, din punct de vedere al materiei deduse judecăţii, iar cele două pretenţii ale reclamantelor, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi restituirea imobilului în deplină proprietate şi posesie au la bază drept cauză juridică preluarea abuzivă de către stat a imobilului, ceea ce impune soluţionarea lor numai împreună şi de aceeaşi instanţă. Din punct de vedere teritorial, sediul unităţii deţinătoare se găseşte în Municipiul Bucureşti, astfel încât atrage competenţa şi din acest punct de vedere.
Aşadar, printr-o încheiere interlocutorie, Tribunalul a statuat că acţiunea reclamantelor formulată sub forma mai multor petite vizează restituirea unui imobil preluat abuziv de către stat, care se încadrează categoriei celor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dispoziţii speciale invocate de reclamante şi aplicabile speţei. Urmează astfel a califica acţiunea reclamantelor ca fiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 împotriva răspunsului formulat de unitatea deţinătoare S.N. I.P. SA, la notificarea nr. 36 din 14 iulie 2001 şi notificarea nr. 1034 din 10 august 2001.
Această calificare a acţiunii se impune faţă de modul de soluţionare a acestei excepţii, chiar dacă reclamanta şi-a precizat pretenţia în faţa Tribunalului Giurgiu ca fiind o acţiune pe calea dreptului comun întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. Chiar dacă nu se menţionează expres ca fiind o acţiune în revendicare şi se foloseşte sintagma de retrocedare a bunului, acţiunea este una fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, din punct de vedere material şi teritorial, în caz contrar fiind incident art. 13 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 11 octombrie 2004, Tribunalul a respins excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere de constare a nulităţii absolute a contractului de privatizare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.P., pe considerentul că această societate este titulara dreptului de administrare asupra imobilului solicitat a fi restituit.
De asemenea, la termenul din 13 iunie 2005 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pe considerentul că este parte contractantă în actul juridic ce se solicită a se declara nul şi, prin urmare, poate sta în proces în această calitate.
Din punct de vedere al probelor administrate în cauză, la termenul de judecată din 15 decembrie 2003 s-au încuviinţat reclamantelor proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâţilor, fiind prorogată discutarea probei cu expertiză topografică şi imobiliară, iar pentru pârâtul I.P. proba cu înscrisuri. Ulterior, la termenul de judecată din 29 martie 2004 s-a încuviinţat şi pentru pârâţii I.P. şi SC A & S I. 2000 SRL, proba cu interogatoriul reclamantelor.
S-au depus la dosar de către părţi înscrisuri în dovedirea titlului anterior al reclamantelor şi acte de moştenire, înscrisul vizând modul de preluare a bunului de către stat, înscrisuri vizând administrarea bunului, referitoare la privatizarea acestuia, dar şi la regimul juridic actual, la litigiile anterioare purtate asupra acestuia. Interogatoriile încuviinţate au fost administrate la termenul de judecată din 26 ianuarie 2004 şi respectiv la termenul din 10 mai 2004.
Asupra expertizelor, instanţa s-a pronunţat la termenul de judecată din data de 13 iunie 2005, încuviinţând aceste probe. Expertiza tehnică topografică a fost întocmită de expert C.A., raportul fiind înregistrat la
B.L.E. sub nr. 5076 din 31 august 2005 şi depus la dosar la 1 septembrie 2005. Raportul de expertiză tehnică imobiliară a fost întocmit de expert F.T.C., înregistrat la B.L.E. sub nr. 5936 din 10 octombrie 2003 şi depus la dosar la 10 octombrie 2005.
împotriva acestor rapoarte, părţile au formulat obiecţiuni încuviinţate de instanţă şi în consecinţă, expertul topograf a întocmit o schiţă a imobilului, iar expertul imobiliar a determinat valoarea de circulaţie a bunului preluat de la autorii reclamantelor, depunându-se la dosar la data de 24 februarie 2006, suplimentul raportului de expertiză.
Examinând contestaţia pe fondul său, având în vedere probele administrate în cauză şi susţinerile părţilor, Tribunalul constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 36 din 14 iulie 2001, comunicată prin intermediul B.E.J. B.C., reclamantele V.E. şi B.V.L.R.E. au solicitat Primăriei B., jud. Giurgiu, restituirea în natură a Conacului Moşiei B., cu toate construcţiile aferente edificate pe terenul în suprafaţă de 3,5 ha. Această notificare a fost înaintată de Primăria B. către I.P. care răspunde reclamantelor cu adresa nr. 3303 din 8 august 2001 în sensul că nu se poate restitui în natură acest bun întrucât face parte din patrimoniul S.N. I.P. SA, Biobaza B., societate cu capital majoritar de stat ce a fost privatizată în anul 2000, astfel că se impune numai restituirea prin măsuri reparatorii în echivalcnt.
Reclamantele formulează o nouă notificare, prin intermediul B.E.J. V.P., sub nr. 1034 din 10 august 2000, adresată S.N. I.P. SA, solici-tându-se restituirea în natură a Conacului Moşiei B.
Pârâtul răspunde notificării cu adresa nr. 3594 din 29 august 2001, reiterând motivele de refuz al restituirii în natură şi consideraţii privind dreptul petentelor la obţinerea măsurilor de despăgubire în echivalent. Aşadar, această adresă de răspuns are semnificaţia juridică a deciziei prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 în forma republicată, iar împotriva acestui mod de a soluţiona cererea, reclamantele au promovat contestaţia de faţă.
Verificând calitatea procesuală activă, Tribunalul consideră că aceasta subzistă în persoana reclamantelor deoarece au invocat şi dovedit calitatea de moştenitori a foştilor proprietari, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3691 din 1 iulie 1925 de Tribunalul Vlaşca, Secţia a I, prin care V.M., V.C.F. şi V.A. au dobândit în proprietate Moşia B., din comuna B., jud. Vlaşca, coroborate cu certificatele de moştenitor nr. 278 din 8 iulie 1996 eliberat de B.N.P. R.C., nr. 119 din 4 octombrie 1999 eliberat de B.N.P. L.G. şi nr. 76 din 27 mai 1997 eliberat de B.N.P. M.R. Prin urmare, în sensul art. 3 şi 4 din legea republicată, reclamantele sunt persoane îndreptăţite la restituirea imobilului sub condiţia constatării unei preluări abuzive, urmând a se stabili modalitatea de restituire.
Verificând titlul statului asupra imobilului denumit Conacul Moşiei B., se constată că acesta a făcut obiectul unei menţiuni într-un tabel centralizator, ca fiind naţionalizat pe numele V.C., în temeiul
Decretului nr. 111/1951. In acelaşi tabel se detaliază terenul şi construcţia preluată, ca fiind cinci corpuri de casă cu 44 de camere, 2 grajduri cu 8 încăperi, 3 magazii cu 4 încăperi şi 8 alte construcţii, cu 4 încăperi. Suprafaţa totală de teren preluată a fost de 6 ha.
Poziţia a Il-a în acelaşi tabel vizează tot Moşia B. şi o altă construcţie situată pe un hectar şi 50 arii de teren, preluat de asemenea în baza Decretului nr. 111/1951, diferenţierea dintre cele două poziţii este făcută din punctul de vedere al persoanei juridice care o foloseşte de la data preluării, pentru prima poziţie fiind menţionat I.P., iar pentru cea de a doua o întreprindere economică.
Părţile au făcut şi referiri la un posibil mod de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 83/1947, însă din modul de completare al tabelului, Tribunalul apreciază că acesta nu a fost considerat incident asupra imobilului. In acest sens, conţinutul adresei nr. C 390 bis din 10 noiembrie 1995 eliberată de Filiala Arhivelor Statului Giurgiu nu
este conformă tabelului depus la dosar. Aşadar, trebuie verificat în ce mod s-a aplicat Decretul nr. 111/1951 acestui imobil Conac B.
Deşi nu există un titlu al statului asupra imobilului, în înţelesul de înscris constatator al dreptului de proprietate, tabelul menţionat anterior neputând ţine loc de titlu, în sensul Decretului nr. 111/1951, titlul statului l-ar fi constituit fie o hotărâre judecătorească, fie o decizie administrativă emisă de administraţia publică, deoarece acest act normativ de naţionalizare a vizat în principal situaţia bunurilor supuse confiscării, confiscate, fară moştenitori sau fară stăpâni. Instrucţiunile de aplicare emise de Ministerul Finanţelor Publice ulterior sub nr. 1529/1963, precizau că bunuri fară stăpân sunt cele părăsite timp de un an de zile, perioadă de timp în care titularul dreptului de proprietate nu exercită niciun act de administrare a bunului său. O astfel de interpretare a atributelor dreptului de proprietate, corelativ cu sancţiunea instituită prin actul normativ analizat, trecerea bunului în proprietate statului contravenea flagrant Constituţiei din anul 1948 care recunoştea, cu titlu de principiu şi garanta proprietatea particulară (art. 8 din Constituţie).
Cum în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească impusă de această lege, nu se poate susţine că statul deţine cu vreun titlu şi prin urmare valabil, imobilul în litigiu, singura distincţie putându-se face între o preluare fară titlu, abuzivă şi o preluare fară titlu, valabilă.
Tribunalul apreciază că Conacul Moşiei B. a trecut în patrimoniul statului fară titlu şi prin urmare, abuziv. Această preluate abuzivă este prezumată chiar şi din faptul că imobilul se găseşte în administrarea Institutului Pasteur de la data ieşirii din patrimoniul foştilor proprietari şi până în prezent. Aşadar, acest imobil este unul din imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 24 din legea 10/2001 republicată.
Verificând titlul sub care deţine I.P. acest bun, se constată că după preluarea într-un mod nelegal de către stat, întregul conac a fost dat în administrarea I.P., stăpânit ca atare până la înfiinţarea Regiei Autonome Institutul Naţional de Medicină Veterinară P. prin preluarea activului şi pasivului de la Institutul de Cercetări şi Biopreparate P. conform H.G. nr. 665/1991. Noua regie autonomă înfiinţată după anul
1989 a invocat în favoarea sa bencficiul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, în sensul că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
Simpla declaraţie a legii asupra proprietăţii unui bun nu constituie însă un titlu valabil pentru regia autonomă respectivă, atâta vreme cât
instituţia anterioară (reorganizată sub forma regiei) îl deţinea sub un fragil titlu de administrare pentru stat, care l-a preluat abuziv.
Verificând regimul juridic al imobilului după anul 1990 se constată că imobilul, care de la data preluării de către stat a funcţionat ca Biobază B. pentru prepararea vaccinurilor, a continuat să se găsească în patrimoniul institutului până la incidenţa H.G. nr. 638/1998, când a fost reorganizat ca societate naţională, Anexa nr. 2 a hotărârii menţionând în patrimoniul noii societăţi şi imobilul în litigiu.
La nivelul anului 1999, această societate naţională s-a privatizat, în conformitate cu H.G. nr. 563/1998, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 60 din 30 octombrie 2000 între Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC A & S I. 2000 SRL prin care pachetul majoritar de acţiuni de 99% trece în patrimoniul SC A & S I. 2000 SRL, statul păstrându-şi o singură acţiune nominativă de control în domeniul specific de activitate al I.P. Ulterior, sub nr. 31228/11889 din 19 noiembrie 2001 s-a încheiat un protocol între Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Agenţia Domeniilor Statului prin care aceasta din urmă preia toate societăţile naţionale deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă, care funcţionează sub autoritatea ministerului, în vederea privatizării acestora.
Aşadar, este de necontestat în cauză dreptul de administrare al I.P. asupra imobilului fost Conac al Moşiei B. în care funcţionează Biobaza B. Pârâtele invocă dreptul real de proprietate deplin asupra bunului inclus în activul Institutului, însă, faţă de consideraţiile anterioare privind preluarea bunului din patrimoniul foştilor proprietari V., modul de transmitere în administrarea I.P. şi privatizarea acestuia, Tribunalul considcră că un mod de preluare nevalabil nu poate fundamenta şi justifica un eventual titlu valabil.
Analizând capătul de cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, Tribunalul consideră că pretenţia este nefondată faţă de temeiul juridic aplicabil, art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Criticile de nulitate invocate de reclamante vizează condiţii generale de nulitate absolută, nevalabilitate a obiectului, nerespectarea formei juridice, frauda legii, dar şi condiţia impusă de acest text de lege, respectiv reaua-credinţă a părţilor contractante.
Tribunalul consideră că, dincolo de motivele de nulitate invocate, această sancţiune nu poate fi dispusă împotriva actului juridic menţionat, încheiat la finalul procedurii de privatizare a I.P., deoarece nu are drept efect rezultatul urmărit de reclamante: readucerea imobilului în patrimoniul statului pentru a putea fi retroccdat în natură. Se
observă că privatizarea nu s-a făcut în forma vânzării de active, care ar fi impus o procedură de licitaţie publică deschisă, ci în forma vânzării de părţi sociale sau acţiuni, ca expresie nominativă a capitalului social şi nu a patrimoniului. Numai dacă această privatizare ar fi fost realizată prin transmiterea activului, Biobaza B., cu terenul şi construcţiile aferente, din patrimoniul institutului într-un alt patrimoniu, s-ar fi pus problema restituirii acestuia ca efect al principiului restituirii prestaţiilor efectuate în temeiul unui act nul.
Singura condiţie ce ar fi putut fi analizată în limita contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni ar fi fost buna-credinţă a părţilor, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că părţile contractante, persoane juridice, ar fi acţionat cu rea-credinţă în procedura de privatizare. Singurul argument al reclamantelor în sensul că I.P. cunoştea existenţa cererilor de retrocedare formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995, finalizate prin procesele purtate anterior, sentinţa civilă nr. 1249/1999 a Judecătoriei Bolintin Vale, nu duce la concluzia relei-credinţe a acestui pârât, deoarece hotărârea ce a rămas irevocabilă a respins cererca de retrocedare în natură, a statuat că se impune restituirea prin despăgubiri, iar la nivelul anului 2000 nu se puteau cunoaşte dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte existenţa celeilalte hotărâri la care fac referire reclamantele, sentinţa civilă nr. 1495/2001 pronunţată tot de Judecătoria Bolintin Vale (prin care s-a respins aceeaşi cerere a reclamantelor pentru autoritatea de lucru judecat dată de hotărârea menţionată mai sus), aceasta nu era pronunţată la data încheierii contractului de privatizare.
In concluzie, nu se poate reţine reaua-credinţă a părţilor contractante în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 60/2000, iar în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, va fi respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a actului juridic.
In privinţa cererii de retrocedare, interpretată în sensul de obligare a pârâtului S.N. I.P. SA de emitere a unei decizii de restituire în natură, Tribunalul constată că şi aceasta este nefondată.
Plecând de la lipsa de titlu a statului asupra imobilului (asimilat ca şi situaţie juridică, cazului de titlu nevalabil, din punct de vedere al procedurilor de restituire în înţelesul Legii nr. 10/2001), Tribunalul apreciază că restituirea în natură nu este posibilă. In acest sens, se observă dispoziţiile art. 7.7 din Contractul de privatizare în care se statuează că terenul aferent Biobazei B. în suprafaţă de 107.000 mp rămâne în administrarea S.N. I.P. SA, urmând a se obţine certificat de
atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr.834/1991, iar pentru vânzarea terenului se va proceda conform H.G. nr. 450/1999. Prin urmare, unitate deţinătoare este I.P.
Restituirea în natură este posibilă în situaţia reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv atunci când imobilul, indiferent de destinaţie, este deţinut la data intrării în vigoare
a legii, de o societate naţională la care statul este acţionar majoritar. In cauză însă, statul este acţionar minoritar conform contractului de privatizare încheiat.
Pe de altă parte, nu este aplicabil nici alin. (2) al acestui articol care permite restituirea în natură atunci când statul este acţionat sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, însă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. Cum statul deţine o singură acţiune nominativă cu valoarea nominală de
100.000 lei şi cum valoarea imobilului în litigiu, astfel cum a fost determinată prin expertiza tehnică imobiliară efectuată în acuză, este de peste 17 miliarde lei, cazul reglementat de lege nu este aplicabil. De altfel, din rapoartele de expertiză întocmite în cauză Tribunalul reţine că în prezent nu mai există imobilul preluat în anul 1951, Conacul Moşiei
B., acesta fiind transformat ireversibil, devenind I.P., cu construcţii proprii sau prin transformarea şi completarea celor vechi.
Aşadar, restituirea în natură nu este posibilă către persoanele îndreptăţite, iar în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul va respinge şi această pretenţie, unitatea deţinătoare urmând a se conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 de a înainta dosarul notificării către Comisia centrală de stabilire şi acordare a despăgubirilor în vederea stabilirii restituirii imobilului prin echivalent.
| ← Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare promovate cu... | întreprindere de exploatare petrolieră naţionalizată în... → |
|---|
