Prestarea întreţinerii de către bunic, în numele pretinsului tată. Data de la care curge termenul de prescripţie extinctivă

în situaţia în care bunicul minorului a prestat întreţinere copilului, în numele şi cu acordul pretinsului tată, care efectuează stagiul militar, termenul de un an curge de la data încetării prestării întreţinerii.

C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 1646 din 11 septembrie 1992

V.E. a chemat în judecată pe S.C., cerând să se constate că acesta este tatăl minorului I.A., născut de reclamantă la 10 iulie 1989.

Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 4303 din 19 decembrie 1990, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, dar Tribunalul judeţean Buzău, în recursul declarat de către pârât, a modificat această sentinţă şi a respins acţiunea ca fiind tardiv introdusă.

Instanţa judeţeană a reţinut că acţiunea a fost introdusă peste termenul de un an de la data naşterii copilului, iar întreţinerea acordată copilului de către tatăl pârâtului s-a făcut fară ştirea acestuia, care, de altfel, se afla în armată.

împotriva acestei din urmă hotărâri s-a declarat recurs extraordinar de către procurorul general, pe considerentul că instanţa de recurs a reţinut greşit faptul că pârâtul nu a avut cunoştinţă de prestarea unor alimente de către tatăl său în favoarea copilului.

Critica este întemeiată, dar a fost extinsă şi asupra hotărârii de fond, în sensul celor ce urmează.

Potrivit art. 60 alin. (3) C. fam., termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei curge de la data încetării acordării întreţinerii de către pretinsul tată. Raţiunea

acestci prevederi legale rezidă în aceea că, atâta timp cât pretinsul tată acordă întreţinere copilului, nu există nici un temei ca prescripţia să curgă în contra mamei, a cărei acţiune se exercită în numele minorului. Situaţia este aceeaşi şi în cazul în care bunicul minorului, cu acordul şi în numele pretinsului tată, prestează întreţinere, mai ales în situaţia - ca cea în speţă - în care pretinsul tată se află în armată.

In cauză este necontestat că pârâtul S.C. a avut relaţii intime cu reclamanta, cel puţin începând cu luna noiembrie 1988. Este ceea ce rezultă din chiar memoriul depus de pârât la dosar, în care mai precizează că a şi locuit împreună cu reclamantă de la 10 decembrie 1988 până la 22 decembrie al aceluiaşi an, în casa acesteia.

Din declaraţiile martorelor V.S. şi M.G. rezultă însă că aceste relaţii au început încă din anul 1987, că părţile plecau în excursie împreună, participau tot astfel la diferite petreceri, că de multe ori relaţiile lor erau tăinuite de către M.G., pentru a nu afla mama reclamantei.

Mai rezultă din dosar ce ceea ce a determinat discuţia între părţi, pe de o parte, şi părinţii acestora, pe de altă parte, a fost îndoiala pe care pârâtul şi părinţii săi au avut-o cu privire la starea de graviditate a reclamantei (aceştia au considerat că în luna decembrie 1989 reclamanta nu putea fi gravidă în luna a noua).

Instanţa de fond, ca şi cca de recurs au reţinut accastă stare de fapt, dar instanţa judeţeană a respins ca tardivă acţiunea în stabilirea paternităţii copilului, pe motiv că întreţinerea prestată minorului de către tatăl pârâtului nu s-a făcut cu acordul acestuia. Prima instanţă a hotărât contrariul, pe baza aceleiaşi probe.

Accastă constatarc a instanţelor este netemeinică şi exprimă o lipsă de rol activ din partea lor pentru lămurirea tuturor circumstanţelor faptelor sub acest aspect.

Rejudecarea pricinii devine astfel neccsară, cu care prilej vor fi reaudiaţi toţi martorii din dosar, se va proceda la confruntarea martorului S.G. cu martorul M.G. şi V.S., se va dispune audierea şi a mamei pârâtului, se vor dispune din oficiu interogatorii ambelor părţi şi vor fi audiate şi alte persoane ca martori - propuse de părţi sau a căror necesitate va rezulta din dezbateri - pentru stabilirea adevăratei situaţii de fapt cu privire la prestarea întreţinerii copilului, de care depinde soluţia privitoare la introducerea în termen a acţiunii.

In consecinţă, a fost admis recursul extraordinar şi au fost casate ambele hotărâri pronunţate în cauză, cu trimitere spre rcjudecarc la Judecătoria Buzău.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Prestarea întreţinerii de către bunic, în numele pretinsului tată. Data de la care curge termenul de prescripţie extinctivă