Legea nr. 10/2001. Imposibilitatea restituirii în natură a imobilului. Compensare cu alte bunuri. Condiţii

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 272/A din 17 octombrie2008

Prin sentinţa civilă nr. 351 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis acţiunea civilă înaintată de reclamantul T.V. (decedat pe timpul judecăţii, succesor fiind T.A.) împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca .

În consecinţă:

S-a stabilit dreptul reclamantului T.A. la măsuri reparatorii, sub forma acordării de bunuri în compensare şi prin echivalent, în ceea ce priveşte imobilul teren situat din punct de vedere administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. O., în suprafaţă totală de 1860 mp. înscris în CF nr. 14540, nr. top 12845/1/3, CF nr. 14541, nr. top 12845/1/4, CF nr. 14543, nr. top 12845/1/5, după cum urmează:

S-a acordat în compensare reclamantului imobilul teren în suprafaţă de 700 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U., înscris în CF nr. 14677 Cluj, nr. top 21081/6/32.

S-a stabilit în favoarea aceluiaşi reclamant dreptul la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri în sumă de 1.224.500 euro, ce vor fi achitate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobilul mai sus identificat, pentru care nu poate fi acordată măsura compensării.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 2017/08.10.2001 reclamantul T.V. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea terenului în suprafaţă de 1700 mp. înscris în CF nr. 14540 Cluj, nr. top 12845/1/3, CF nr. 14541 Cluj nr. top 12845/1/4, CF nr. 14543, nr. top 12845/1/5, situat pe str. O., preluat prin expropriere. În subsidiar, reclamantul a solicitat ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să i se acorde în compensare terenul în suprafaţă de 700 mp. situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U., pe care îl deţine împreună cu fiul său prin închiriere, iar pentru diferenţa valorică să i se acorde despăgubiri.

Reclamantul şi-a precizat ulterior cererea introductivă, solicitând acordarea în compensare a terenului în suprafaţă de 700 mp., sus evocat, precum şi despăgubiri în vederea egalizării valorice.

Expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a stabilit că terenul în suprafaţă de 1700 mp. preluat de la reclamant cu titlu de expropriere este în totalitate ocupat, pe el fiind edificate două blocuri de locuinţe.

Pe de altă parte, terenul în suprafaţă de 700 mp. situat în Cluj-Napoca, str. U., este liber, el aflându-se în detenţia reclamantului cu titlu de închiriere, proprietar tabular fiind Statul Român, astfel că poate fi oferit în compensare reclamantului.

Cum valoarea totală a terenului în suprafaţă de 1700 mp. preluat de la reclamant este de 1.311.300 Euro, iar a celui situat pe str. Observatorului nr. 97 de 86.800 Euro, urmează ca reclamantul să mai primească, pe lângă acest din urmă teren, şi despăgubiri corespunzătoare sumei de 1.224.500, necesară echivalării valorice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, deoarece:

a) Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în bunuri sau servicii este posibilă numai dacă acestea sunt disponibile. Or, la nivelul municipiului Cluj-Napoca nu au fost identificate bunuri sau servicii care să poată fi oferite spre compensare. Prin urmare, greşit i-a atribuit prima instanţă reclamantului terenul în suprafaţă de 700 mp. situat în Cluj-Napoca, str. U., fiind posibilă doar acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

b) Determinarea cuantumului despăgubirilor se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin corpul ei de evaluatori şi ţinându-se seama de standardele internaţionale de evaluare. Or, prima instanţă a stabilit ea însăşi cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, substituindu-se astfel în mod nelegal Comisiei Centrale.

Mai mult, s-a dispus acordarea de despăgubiri fără a fi condiţionată această măsură de restituirea către reclamant, în valoare reactualizată, a sumei primite la expropriere.

c) Reclamantul a solicitat, prin notificarea formulată, restituirea unei suprafeţe de 1700 mp., iar nu de 1860 mp., cât a avut în vedere prima instanţă.

Intimatul T.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Cu privire la acest apel, Curtea are în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie, de regulă, în natură, rămânând ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptăţită să poată opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent, cu observarea însă a cazurilor expres prevăzute în acest sens de lege.

Corelativ, prin prevederile art. 11 alin. 4 din lege se stabileşte, privitor la terenurile expropriate, că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea „ocupă funcţional” întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil

În acelaşi timp, prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 se arată că măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate atunci când restituirea în natură nu este posibilă, pot consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

În fine, are în vedere Curtea că prin dispoziţiile art. 1 alin. 5 din lege se stipulează că primarii sau, supă caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile care pot fi acordate în compensare.

Din toate aceste prevederi legale, analizate coroborat, rezultă aşadar că deşi restituirea în natură are preferinţă, atunci când, în concret, ea nu apare ca posibilă persoana îndreptăţită poate obţine măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de bunuri sau servicii oferite în compensare ori sub formă de despăgubiri băneşti, în condiţiile legii speciale.

În ce priveşte bunurile sau serviciile ce ar putea fi acordate în compensare, nu pot fi decât acelea menţionate în tabelul întocmit de primar sau de conducătorul entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, conform art. 1 alin. 5 din lege, ceea ce trimite şi la concluzia că persoanele îndreptăţite nu ar putea ele însele, în mod unilateral, să identifice bunuri care să fie oferite, pretinzând acordarea lor efectivă. În consecinţă, dacă un bun sau serviciu nu se află menţionat în tabelul la care legea se referă, el nu ar putea fi oferit persoanei îndreptăţite.

Astfel fiind, trebuie conchis, în prezenta cauză, că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că reclamantului îi poate fi restituită în natură suprafaţa de 700 mp., teren situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U., înscrisă în CF nr. 14677 Cluj nr. top 21081/6/32, câtă vreme acest teren nu se afla menţionat pe tabelul ce ar fi fost întocmit, conform prevederilor art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, de Primarul municipiului Cluj-Napoca.

În lipsa unei asemenea cuprinderi în tabelul cerut de lege, terenul nu putea fi socotit disponibil pentru oferirea în compensare către reclamant, faptul că i-a fost închiriat lui T.V., nereprezentând, în sensul legii, un element care să trimită la concluzia avută în vedere de către prima instanţă.

Sub acest aspect apelul este, deci, întemeiat şi trebuie admis în baza art. 296 C. proc. civ., reclamantul fiind îndreptăţit la a primi despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Fondat este şi motivul de apel potrivit căruia evaluarea, în scopul stabilirii cuantumului despăgubirilor, a imobilelor ce nu pot face obiectul restituirii în natură se

constituie într-o prerogativă ce îi aparţine, în mod exclusiv, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispoziţiile art. 16 alin. 5 şi 6 trimiţând în mod limpede la o asemenea concluzie.

Nu poate fi însă primită, fiind neîntemeiată, critica potrivit căreia acordarea despăgubirilor în beneficiul reclamantului s-a făcut fără ca această măsură să fie condiţionată de obligarea lui la restituirea despăgubirilor primite anterior anului 1989 ca urmare a preluării abuzive a terenului, căci apelantul nu a făcut dovada - deşi aceasta cădea în sarcina sa - că, într-adevăr, asemenea despăgubiri i-ar fi fost efectiv plătite lui T.V. la data exproprierii.

Neîntemeiat este şi motivul de apel potrivit căruia reclamantului nu i se cuveneau măsuri reparatorii aferent suprafeţei de 1860 mp., ci doar corespunzător suprafeţei de 1710 mp. evidenţiată în cartea funciară, căci din examinarea listei anexe la Decretul de expropriere nr. 168/27.06.1983 rezultă că suprafaţa efectivă expropriată de la T.V. a fost de 1860 mp.

Or, câtă vreme principiul care fundamentează Legea nr. 10/2001 şi configurează în mod decisiv vocaţia ei reparatorie este acela al realizării unei reparaţii integrale, concluzia de tras nu poate fi decât aceea că trebuie avută în vedere întreaga suprafaţă preluată în mod abuziv, chiar dacă, în fapt, aceasta este mai întinsă decât cea menţionată în foaia de avere a cărţii funciare.

Neconcordanţa dintre înscrierile din cartea funciară nu trebuie să împieteze asupra întinderii dreptului la reparaţie al persoanei îndreptăţite , cu atât mai mult cu cât este de principiu că menţiunile tabulare garantează existenţa dreptului real înscris, însă nu şi exactitatea întinderii fizice a suprafeţelor de teren întabulate.

În cauză, şi expertiza topografică efectuată face vorbire despre preluarea unei suprafeţe de 1860 mp., iar nu 1710 mp.

Faţă de cele ce preced, apelul se va admite, în parte, sentinţa urmând a fi schimbată în limitele evidenţiate mai sus.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr. 10/2001. Imposibilitatea restituirii în natură a imobilului. Compensare cu alte bunuri. Condiţii