Legea nr. 10/2001. Depunerea notificării peste termenul prevăzut de lege. Persoană cu domiciliul în străinătate
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001
Termenul legal în care trebuia depusă notificarea nu se impunea a fi comunicat personal fiecărui persoane eventual îndreptăţite, chiar dacă domiciliază în alt stat, pentru că legea respectivă fiind publicată în Monitorul Oficial produce efecte de la data publicării faţă de toţi destinatarii acesteia, indiferent de calitatea lor şi de locul unde locuiesc, fiind un act normativ ce produce efecte generale, iar nu un act individual, caz în care este necesară comunicarea acestuia celui în cauză.
(Secţia civilă, sentinţa nr. 417/F/2009, nepublicată)
Prin acţiunea civilă înregistrată reclamantul F.H.G. a solicitat instanţei anularea dispoziţiei nr. 2/6.01.2009 emisă de Primarul muri. Bistriţa prin care i-a fost respinsă notificarea formulată de acesta privind restituirea imobilului înscris în c.f. 3549 Bistriţa.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele.
Prin dispoziţia nr. 2/6 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul municipiului Bistriţa s-a respins cererea formulată de reclamantul F.H.G. privind restituirea imobilului situat în B., înscris în CF (...), pe motiv că a fost tardiv formulată şi nu a fost comunicată prin intermediul unui executor judecătoresc.
Din examinarea înscrisurilor de la dosar cu privire la situaţia imobilului se poate observa că imobilul de sub A1 din CF (...) B. a fost intabulat în 1965 cu titlul de moştenire în favoarea lui F.W. şi R.M.. iar în anul 1968, prin donaţie, s-a intabulat cota de A părţi ce a revenit lui R.M. în favoarea lui F.R şi F.R. Trebuie precizat că, ulterior, o parte din imobilul solicitat de reclamant, respectiv apartamentul 1 a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 către numiţii R.l. si E. cărora li s-a atribuit şi cota de 210/277 părţi din terenul de sub A1 prin Ordinul Prefectului nr. 13/2001.
Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptăţite ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1965 - 22 decembrie 1989 trebuie să depună o notificare prin intermediul unui executor judecătoresc la unitatea deţinătoare, în termenul imperativ, de decădere, anume prevăzut de lege, şi care după mai multe prelungiri - O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001 - a fost cel de 14 februarie 2002. Din acest text legal incident în această cauză reiese că procedura administrativă este obligatorie şi că cei interesaţi trebuie să respecte şi cerinţele legale sub aspect formal şi ai termenului de adresare, termen de decădere, nesusceptibil de suspendare ori întrerupere, pentru că legiuitorul este în măsură să instituie asemenea condiţii tocmai pentru a se asigura certitudinea şi stabilitatea raporturilor juridice.
în cauza de faţă tribunalul constată, raportat la înscrisurile comunicate de pârâtă ce au fost avute în vedere la baza emiterii dispoziţiei atacate, că reclamantul nici nu a formulat notificarea în termenul anterior menţionat, ci aceasta a fost înregistrată în data de 22 iulie 2008, pe de o parte, iar pe de altă parte, a fost depusă direct, iar nu prin intermediul unui executor judecătoresc, astfel încât cele două cerinţe de valabilitate sub aspect formal nu au fost respectate ceea ce face ca dispoziţia atacată de reclamant să fie judicios emisă de către pârât.
Contrar susţinerilor reclamantului, tribunalul consideră că termenul legal în care trebuia depusă notificarea nu se impunea a fi comunicat personal fiecărei persoane eventual îndreptăţite, chiar dacă domiciliază în alt stat, pentru că legea respectiva fiind publicată în Monitorul Oficial produce efecte de la data publicării faţă de toţi destinatarii acesteia, indiferent de calitatea lor şi de locul unde locuiesc, fiind un act normativ ce produce efecte generale, iar nu un act individual, caz în care este necesară comunicarea acestuia celui în cauză. Tribunalul consideră că legea evocată se afla la îndemâna tuturor persoanelor interesate să cunoască conţinutul acesteia, chiar dacă nu mai locuiesc în România, în acest sens fiind de reliefat că numeroşi alţi cetăţeni a căror imobile au fost preluate abuziv, deşi nu mai domiciliază în România au respectat cerinţele formale ale legii şi au depus notificarea atât în termen legal, cât şi prin intermediul unui executor judecătoresc.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constată că pârâtul prin dispoziţia atacată a făcut aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi a respins ca tardiv formulată notificarea reclamantului, astfel încât urmează a respinge acţiunea formulată de acesta privind anularea dispoziţiei nr. 2/6.01.2008 emisă de către pârât, ca fiind neîntemeiată.
Faţă de motivul respingerii acţiunii tribunalul arată că nu se mai impune analizarea îndreptăţirii reclamantului la restituirea imobilului pentru care a depus cererea de restituire direct la Primăria municipiului Bistriţa cu depăşirea termenului legal (judecător Butea Marius Lucian).
| ← Legea nr. 10/2001. Imobil ocupat de o unitate de... | înscrierea proprietăţii asupra construcţiilor. Necesitatea... → |
|---|
