Hotărâre judecătorească declarativă de moarte. Acte de stare civilă întocmite în străinătate ce indică alte date ale morţii decât cele reţinute prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte. Consecinţe în privinţa deschiderii succesiunii şi stabilir
| Comentarii |
|
- Legea nr. 119/1996: art. 43 alin. 3
Actele de stare civilă ale cetăţenilor români întocmite de autorităţile străine au putere doveditoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă română.
(Secţia civilă, decizia nr. 155/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1754/2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta F.H.R. împotriva pârâtului P.G.
împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamanta.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă casarea sau modificarea acesteia, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins pentru argumentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Contrar celor invocate de către reclamantă conform cărora nu ar avea importanţă în soluţionarea cauzei existenţa şi conţinutul sentinţei civile nr. 667/1992 a Judecătoriei Năsăud prin care a fost declarat mort numitul H.T. şi s-a stabilit ca fiind data morţii 31 decembrie 1944 şi respectiv a sentinţei civile nr. 488/1993 a Judecătoriei Năsăud prin care numitul H.A. a fost declarat mort şi s-a stabilit data morţii ca fiind 31 decembrie 1944, tribunalul constată că cele două hotărâri judecătoreşti menţionate sunt relevante şi obligatorii şi în prezent, ţinând cont de materia în care au dispus, respectiv cu privire la capacitatea civilă a două persoane ce au avut calitatea de cetăţeni a statului român, chiar în situaţia existenţei a unei situaţii relativ confuze, cât şi a prezentării anumitor înscrisuri emise de un stat străin şi cu privire la care nu s-a făcut dovada că cei în cauză ar fi fost cetăţeni ai acelui stat - Israel şi aceasta pentru că acesfe date privitor la decesul pretinşilor antecesori ai reclamantei nu au fost rectificate potrivit procedurii prevăzute de art. 43 din Decretul nr. 32/1954 în cadrul căreia să se stabilească cu exactitate situaţia de fapt reală privitor la data decesului celor două persoane menţionate.
în mod justificat prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 în sensul că a avut în vedere actele juridice întocmite de autorităţile din ţară, respectiv hotărârile judecătoreşti declarative de moarte şi nu a acceptat înscrisurile depuse de reclamantă, emise de un stat străin cu privire la cetăţeni ai statului român, pentru că actele de stare civilă ale cetăţenilor români întocmite de autorităţile străine au putere doveditoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă română. Or, în cauză nu s-au probat că s-ar fi transcris în registrele de stare civilă din România vreo altă dată a decesului celor doi antecesori ai reclamantei. Aceleaşi dispoziţii legale judicios au fost aplicate de instanţa de fond şi în ce priveşte actul de căsătorie al reclamantei întocmit în Israel, statuând că nu are valoare probatorie în cauză potrivit art. 43 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 câtă vreme nu s-a făcut dovada transcrierii acestuia în registrele de stare civilă române, iar reclamanta nu a invocat şi dovedit faptul că ar avea cetăţenie străină şi nu română.Având în vedere această situaţie se poate observa cu uşurinţă faptul că întrucât cei doi antecesori cu privire la care reclamanta a solicitat să se constate masa succesorală, respectiv H A. şi H.T., prin cele două sentinţe declarative de moarte s-a stabilit că au decedat în aceeaşi dată, aceştia au avut calitatea de comorienţi, ceea ce face ca tatăl reclamantei să nu aibă vocaţie succesorală la moştenirea antecesorului său.
Atât timp cât hotărârile declarative de moarte date de instanţele de judecată din România cu privire la antecesorii reclamantei, despre care se susţine că au avut calitatea de cetăţeni români, îşi produc efectele juridice specifice în continuare, pentru că nu au fost rectificate privitor la data exactă a decesului acestora, în sensul înscrisurilor invocate de reclamantă în acţiune, cât şi în motivele de recurs, în mod judicios prima instanţă a reţinut faptul că acţiunea formulată nu este fondată, deoarece nu sunt întrunite condiţiile legale necesare referitoare la succesiunea persoanelor menţionate sub aspectul stabilirii vocaţiei succesorale efective şi a calităţii de moştenitor legal.
Reclamanta are posibilitatea să formuleze în baza art. 43 din Decretul nr. 32/1954 şl art. 18 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954, cerere privind rectificarea datei morţii celor două persoane, H A. şi H.T., privitor la care există şi-şi produc efectele cele două hotărâri judecătoreşti declarative de moarte date de Judecătoria Năsăud, pe baza înscrisurilor emise de autorităţile statului israelian şi a celorlalte înscrisuri relevate de prima instanţă, pentru a se stabili data reală a morţii acestora, iar ulterior, în situaţia în care această procedură este urmată şi rectificată data morţii acestora, recurenta are la îndemână mijloace procesual civile să se soluţioneze şi succesiunea după cei doi pretinşi antecesori cu privire la imobilele arătate în acţiunea civilă introductivă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.H.R. [judecător Butea Marius Lucian).
| ← îndreptăţirea la reconstituire. Dovada calităţii de moştenitor | Prescripţie extinctivă. Articolul 46 alin. 5 din Legea nr.... → |
|---|
