Grăniţuire. întinderea proprietăţii
Comentarii |
|
- Legea nr. 7/1996
Atât sentinţa, cât şi decizia dată în executarea ei sunt opozabile reclamanţilor care, fiind succesori cu titlu particular ai beneficiarelor restituirii, nu puteau dobândi în proprietate decât drepturile reconstituite, care se aflau în patrimoniul vânzătorului.
(Secţia civilă, decizia nr. 75/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1056/2007 pronunţată de Judecătoria Năsăud instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.I., S.V. împotriva pârâţilor Colegiul Naţional G.C. Năsăud, ISJ BN, M.V., C.G., V.A.: a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţi faţă de pârâţii SC M.P. SRL Năsăud, D.N., D.M., C.D., C.F., M.G., M.M., N.A.F., M.D., BCR - Sucursala Năsăud. CEC SA Bucureşti - Sucursala Bistriţa, Oraşul Năsăud prin primar; a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională V.A., a respins ca neîntemeiat petitul privind uzucapiunea invocată de pârâta reclamantă reconvenţional V.A.; a respins ca neîntemeiată acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional M.D.; a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional C.G.; a respins ca neîntemeiată acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional SC M.P. SRL Năsăud, a admis acţiunea reconvenţională precizată, formulată de pârâta reclamantă reconvenţional M.V. şi în consecinţă a dispus rectificarea suprafeţelor imobilelor terenuri înscrise în CF (...) Năsăud în sensul că suprafaţa imobilului cu nr. top. 9 se va diminua de la 112 mp la 20mp, suprafaţa nr. top. 10 se va diminua de 713 mp la 625 mp; suprafaţa nr. top. 8/1 se va diminua de la 230 mp la 0 mp conform tabelului de mişcare parcelară anexa 4 la completarea raportului de expertiză.
S-a dispus grăniţuirea mobilelor cu nr. top. 9, 10, 8/1 aşa cum suprafaţa acestora a fost diminuată conform variantei B din completarea raportului de expertiză, sens în care s-a stabilit linia de metă dintre imobilele cu nr. top. 9, 10, 8/1 şi imobilele cu nr. top. 6, 1121a pe aliniamentul cuprins între punctele 1,2, 3, 4, 5, 6; s-a stabilit linia de metă dintre imobilele cu nr. top. 9, 10, 8/1 şi imobilele cu nr. top. 7/2/b, 872, pe aliniamentul cuprins între punctele 6. 7, 8, 9; s-a stabilit linia de metă dintre imobilele cu nr. top 9, 10, 8/1 şi imobilele cu nr. top 11/2, 12, 13 pe aliniamentul cuprins între punctele 9,10.
împotriva sentinţei expuse au declarat apel reclamanţi.
Prin decizia civilă nr. 53/A/2008, apelul declarat de reclamanţi a fost admis.
Prin decizia civilă nr. 2287/R/2008 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de reclamanţi şi de pârâtul Oraşul Năsăud prin primar împotriva deciziei civile nr. 53 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. 382/265/2006. hotărârea a fost casată şi a fost trimisă calea de atac spre rejudecare ca recurs, aceluiaşi tribunal.
Rejudecând ca recurs calea de atac declarată de reclamanţi, în baza dezlegărilor date de Curtea de Apel Cluj prin decizia arătată, tribunalul reţine următoarele:
Contrar susţinerilor reclamanţilor recurenţi, grăniţuirea imobilelor dispusă de instanţa de fond este temeinică şi legală.
Aşa cum s-a reţinut şi la fond, prin sentinţa civilă nr. 1913/1991, pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a admis plângerea formulată de petentele T.T., B.M. şi U.O., s-a modificat Hotărârea nr. 38/16 august 1991 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud pentru aplicarea legii fondului funciar în sensul că petenţii au dreptul la 593 mp din CF nr. (...) Năsăud nr. top. 9, 10 şi 8/1 în loc de 203 mp, dispunându-se totodată emiterea unui nou titlu conform sentinţei, reţinându-se în motivare că probele administrate în cauză, inclusiv expertiza tehnică, atestă împrejurarea că această suprafaţă este liberă şi poate fi reconstituită.
în executarea acestei hotărâri, rămasă irevocabilă, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a emis decizia nr. 88/20.03.1992, prin care a dispus restituirea către foştii proprietari sau moştenitorii acestora a terenurilor evidenţiate în anexă. în anexa la decizia nr. 88/1992, poziţia nr. 1-3 s-a prevăzut restituirea pentru susnumite a suprafeţei de 593 mp din terenul înscris în CF nr. (...) cu nr. top. 10, 9 şi 8/1.
Atât sentinţa, cât şi decizia dată în executarea ei sunt opozabile reclamanţilor care, fiind succesori cu titlu particular ai beneficiarelor restituirii, nu puteau dobândi în proprietate decât drepturile reconstituite, care se aflau în patrimoniul vânzătorului.
Faptul că, cu ocazia întabulării deciziei nr. 88/1992, titlul în baza căruia vânzătoarele au dobândit dreptul de proprietate, s-a săvârşit o eroare, în sensul că s-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de „restabilire situaţie de CF” pentru întreaga suprafaţă a numerelor topografice 8/1, 9/10 de 1028 mp, nu este de natură a conferi nici beneficiarelor reconstituirii şi nici succesorilor cu titlu particular al acestora alte drepturi decât cele care au fost acordate prin sentinta civilă nr. 1913/1991 şi Decizia nr. 88/1992.
Este unanim recunoscut principiul potrivit căruia nimeni nu poate ceda mai multe drepturi decât are, astfel că nici vânzătoarele T.T., B.M. şi U.O. nu puteau înstrăina către SC C.Y.E. SRL, iar aceasta din urmă către reclamanţii S I. şi S.V., decât dreptul care se afla în patrimoniul lor la data vânzării, şi care se limita ca suprafaţă la 593 mp (în realitate 645 mp, cum se va preciza în cele ce urmează).
Faptul că nici cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 1913/1991 şi nici cu ocazia emiterii deciziei nr. 88/1992 nu s-a întocmit un tabel de mişcare parcelară nu este de natură a extinde dreptul beneficiarilor la întreaga suprafaţă existentă în cartea funciară, aceasta cu atât mai mult cu cât înscrierea în cartea funciară garantează doar existenţa dreptului nu şi exactitatea întinderii suprafeţei de teren, conform art. 32 lit. a) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Probele administrate în cauză au demonstrat că suprafaţa reconstituită în favoarea vânzătoarelor este în realitate de 645 mp, calculul efectuat de expertul BC în anul 1991 fiind eronat, probabil datorită mijloacelor inadecvate de măsurare şi determinare a suprafeţelor. De altfel, această suprafaţă nici nu a fost contestată în cauză.
Pe de altă parte, vânzătorii au predat în posesia cumpărătorilor doar această suprafaţă, delimitată de gardurile existente în anul 1991, aşa cum rezultă şi din concluziile expertului B.L., astfel că susţinerea potrivit căreia în realitate s-a vândut, respectiv cumpărat suprafaţa de 1028 mp, reclamanţii fiind dobânditori de bună credinţă a întregii suprafeţe, este nefondată.
Prin urmare, reclamanţii au calitatea de proprietar doar pentru porţiunea de 645 mp din suprafaţa totală de 1028 mp, aferentă numerelor topografice 8/1, 9 şi 10 înscrise în CF nr. (...) Năsăud, petitul de revendicare a diferenţei de suprafaţă fiind respins în mod corect de către prima instanţă..
Cu toate acestea apelul este fondat în privinţa soluţiei de admitere a acţiunii reconvenţionale formulată de pârâţii V.A. şi C.G., şi de admitere a petitului de rectificare a suprafeţelor imobilelor înscrise în CF nr. (...) Năsăud, cuprins în cererea reconvenţională formulată de pârâta M V.
Contrar probelor administrate în cauză, prima instanţă a conchis că în realitate suprafaţa numerelor topografice 8/1, 9 şi 10 din CF este de 645 mp, reducând-o în mod corespunzător.
Atât expertiza tehnică iniţială, cât şi completarea la raportul de expertiza tehnică efectuată în cauză în varianta A, conformă cu situaţia cadastrală, a relevat împrejurarea că aceste numere topografice au în realitate suprafaţa de 1028 mp, dar că în posesia şi proprietatea reclamanţilor se află suprafaţa de 645 mp, diferenţa de 383 mp fiind ocupată de pârâţi. Aşa fiind, statuările instanţei de fond cu privire la schimbarea configuraţiei numerelor topografice ca urmare a lucrărilor de îndiguire a pârâului V.C., extinderea cursului acestuia şi apoi a străzii V.C., prin amenajarea unui drum de acces şi a unei grădiniţe, sunt lipsite de suport probator.
Varianta B din această completare, prin care s-a propus conform modului de folosinţă reducerea suprafeţelor numerelor topografice, nu poate fi adoptată de către instanţă, folosinţa neputând sta la baza reducerii suprafeţelor, contrar stării cadastrale şi de carte funciară.
Aşa fiind, se apreciază ca fiind corectă varianta A în care, pentru a delimita proprietatea reclamanţilor, expertul a procedat la dezmembrarea numerelor topografice
9 şi 10.
Având în vedere faptul că grăniţuirea suprafeţei aflate în proprietatea pârâţilor de imobilele învecinate a fost corect dispusă pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11, aşa cum acesta este evidenţiat în completarea la raportul de expertiză întocmit de către expertul B.L., în ambele variante. De altfel, această modalitate de grăniţuire este conformă folosinţei actuale.
Date fiind limitele învestirii instanţei în prezenta cauză, fiind formulate petite doar pentru rectificarea suprafeţei numerelor topografice în litigiu, şi care sunt nefondate, aşa cum s-a reţinut, precum şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 1706/2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a respins acţiunea în rectificare a cărţii funciare, formulată de reclamantul oraşul Năsăud prin primar, pentru lipsa calităţii procesuale active (fără a intra astfel în puterea lucrului judecat), reclamanţii şi deţinătorii celorlalte porţiuni din imobilele identificate cu nr. top. 8/1, 9 şi
10 au la îndemână posibilitatea promovării unei acţiuni civile pentru reglementarea situaţiei tabulare a acestor imobile, în sensul celor arătate mai sus.
Pentru considerentele expuse şi în baza art. 312 alin. 1 teza I C. pr. civ., tribunalul urmează să admită recursul declarat de reclamanţi şi să modifice în parte hotărârea atacată în sensul că va respinge în întregime cererile reconvenţionale formulate de pârâţii reclamanţi reconvenţionali V.A. şi C.G. şi va admite în parte acţiunea recon-
venţională formulată de pârâta M.V., cu consecinţa respingerii ca neîntemeiat a petitului de rectificare a suprafeţelor imobilelor înscrise în CF nr. (...) Năsăud. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, şi apreciind că recursul declarat de reclamanţi a fost admis în proporţie de 1/5, tribunalul va obliga pârâţii V.A., C.G. şi M V. să plătească, în solidar, reclamanţilor recurenţi suma de 558 lei, cheltuieli de judecată parţiale în căile de atac, reţinând că totalul acestor cheltuieli a fost de 2788 lei, din care suma de 2776 lei reprezintă onorariu avocaţial şi suma de 12 lei reprezintă taxă judiciară de timbru. (Judecător Slmionescu lldiko).
← Fond funciar. Persoana pe numele căreia se emite titlul de... | Ordin de atribuire teren → |
---|