Legea nr. 10/2001. Nedeschiderea unui nou termen pentru depunerea notificărilor prin Legea nr. 247/2005
| Comentarii |
|
Redeschiderea unui termen pentru depunerea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 nu poate fi admisă pe cale de interpretare, ci trebuie afirmată expres de către legiuitor.
Or, prin Legea nr. 247/2005 nu s-a prevăzut expres aceasta, ceea ce înseamnă că opţiunea legii nu a fost aceea de a deschide posibilitatea formulării unor noi notificări privitoare la imobilele guvernate de Legea nr. 10/2001, ci doar de a îngădui soluţionarea notificărilor anterior depuse şi prin raportare la noile reglementări.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 301/A din 14 septembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 160 din 1 martie 2007 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de reclamantul O.I. împotriva pârâţilor Municipiul Cluj-Napoca şi SC M.R.P.P. SRL Cluj-Napoca, având ca obiect: obligarea pârâtului de rândul 1 la a emite dispoziţie prin care, în temeiul Legii nr. 247/2005, să-i restituie reclamantului, în natură, terenul din Cluj-Napoca, str. A.; să se constate că urmare a acestei restituiri în natură reclamantul este de drept substituit în locul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca în contractul de asociere în participaţiune nr. 20188/1997 şi a actului adiţional nr. 3/2003 încheiat între pârâţi în privinţa cotei de 936 mp din totalul de 2400 mp al terenului litigios; să i se acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 402 mp teren care nu se poate restitui în natură.
Totodată a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Prin Decretul nr. 31/1982 a fost expropriată de la părinţii reclamantului, suprafaţa de 632 mp din terenul situat în Cluj-Napoca, str. A., înscris în CF nr. 19701 Cluj nr.top. 11944, 11945, precum şi construcţia existentă pe acest teren.
Prin Decretul nr. 424/1978 a fost expropriată de la antecesorii reclamantului suprafaţa de 720 mp teren din acelaşi imobil.
Reclamantul a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor sus-arătate, însă prin dispoziţia nr. 2516/13.10.2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, neatacată de către reclamant, notificarea a fost soluţionată în sensul respingerii ei.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 reclamantul a solicitat, raportat la prevederile ei care modifică şi completează legile nr. 19/1999, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000 privitoare la fondul funciar, restituirea a 1335 mp teren agricol situat în Cluj-Napoca, str. A.
Raportat la această din urmă cerere reclamantul a promovat prezenta acţiune, însă ea nu poate fi admisă câtă vreme, pe de o parte, cererea de restituire se întemeiază pe legile fondului funciar, iar pe de altă parte Legea nr. 247/2005 nu a modificat termenul de depunere a notificărilor prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, fiind oferită doar posibilitatea formulării unor noi cereri exclusiv în temeiul legilor fondului funciar.
Prezenta acţiune civilă nu s-a întemeiat însă pe aceste legi, astfel că atâta vreme cât dispoziţia nr. 2516/2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca nu a fost desfiinţată, iar Legea nr. 247/2005 nu a acordat un nou termen pentru formularea de notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, pretenţiile reclamantului nu pot fi primite.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul O.I. a declarat apel, solicitând desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond la Tribunalul Cluj, deoarece:
a) Instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii, căci acţiunea reclamantului a fost respinsă pentru considerentul că Legea nr. 247/2005 nu ar prevedea posibilitatea formulării unor noi cereri de restituire a imobilelor vizate de Legea nr. 10/2001, această problemă de drept nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind afectat dreptul reclamantului la un proces just şi echitabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
b) Prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, fiind de văzut că deşi în textele modificatoare ale Legii nr. 10/2001 conţinute în Legea nr. 247/2005 nu s-a stipulat expres prelungirea termenului de depunere a notificărilor, nu s-ar putea trage însă concluzia la care a ajuns prima instanţă. Astfel, modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu şi-ar mai găsi aplicabilitate practică. Interpretarea raţională a prevederilor legale în discuţie trimite la concluzia că termenul de 12 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost implicit repus în funcţiune pentru a se asigura celor interesaţi posibilitatea de a formula noi notificări prin raportare la versiunea modificată şi completată a Legii nr. 10/2001.
În speţă, notificarea formulată iniţial de către reclamant a fost respinsă sub motivul că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al părinţilor săi la data preluării imobilului litigios, deşi în raport de prevederile art. 221 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 reclamantul apare ca îndreptăţit la măsuri reparatorii.
Prin întâmpinare, Municipiul Cluj-Napoca a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Cu privire la acest apel Curtea a avut în vedere următoarele:
Exigenţele procesuale asociate principiului contradictorialităţii şi, prin aceasta, principiului dreptului la apărare, impus ca, privitor la orice chestiune de fapt sau drept în legătură cu soluţionarea unui proces, fie ea invocată de către părţi ori ridicată de instanţă din oficiu, părţilor să li se asigure în mod efectiv posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere.
O asemenea abordare se află, într-adevăr, printre acelea de natură a le garanta părţilor un proces echitabil, astfel că încălcarea principiului în discuţie se constituie, în cazul prejudicierii părţii interesate conform art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., într-o cauză de anulare a hotărârii judecătoreşti.
În cauză, prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede posibilitatea formulării unei noi cereri de restituire în natură a imobilelor situate sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deşi aceasta s-a constituit într-unul din principalele motive care au întemeiat soluţia de respingere a acţiunii reclamantului.
Prin aceasta, dreptul la apărare al reclamantului a fost încălcat, iar faţă de faptul că prin motivele de apel această încălcare a fost invocată, prezenta Curte, găsind întemeiat acest motiv de apel, urmează a anula sentinţa.
Nu se justifică însă, aşa cum apelantul a cerut, trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare în fond, căci o asemenea soluţie este îngăduită exclusiv în ipotezele prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod proc.civ. Or, nici una dintre acestea nu este prezentă în cauză, nefiind vorba nici despre facerea judecăţii în lipsa reclamantului ce nu ar fi fost legal citat, nici despre rezolvarea procesului de către prima instanţă fără a intra în cercetarea fondului, căci fondul procesului a fost cercetat.
Prin urmare, admiterea apelului se va dispune în baza prevederilor art. 297 alin. 2 Cod proc.civ., cu consecinţa anulării sentinţei şi judecării fondului de către Curtea de Apel.
Procedând la judecarea acţiunii, Curtea o găseşte neîntemeiată pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Solicitând obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, la a emite o dispoziţie prin care, în temeiul Legii nr. 247/2005, să dispună restituirea în natură a părţii din terenul expropriat de la părinţii reclamantului în baza Decretului nr. 31/1982 al Consiliului de Stat al R.S.R., precum şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent (un alt teren sau despăgubiri băneşti) pentru partea de 402 mp din terenul expropriat ce nu poate fi restituită în natură, reclamantul a invocat formularea de către el, la Primăria municipiului Cluj-Napoca, a cererii înregistrate sub nr. 80771/304/16.11.2005.
În motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată se arată, între altele, că la această cerere reclamantul nu a primit nici un răspuns, deşi termenul de 60 zile prevăzut de lege se află depăşit.
În ce priveşte motivarea în drept a cererii de chemare în judecată sunt invocate dispoziţiile art. 14, art. 22 şi art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, ceea ce evidenţiază, cu îndestulătoare claritate, că reclamantul a înţeles să-şi fondeze acţiunea pe dispoziţiile (completate şi/sau modificate prin Legea nr. 247/2005) ale Legii nr. 10/2001.
Astfel fiind, rămâne a se observa însă că cererea, înregistrată de către reclamant la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 80771/304/16.11.2005 este una „... de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului conform Legii nr. 247/22 iulie 2005, pentru modificarea şi completarea Legilor fondului funciar nr. 18/1991, 169/1997 şi 1/2000”, iar nu una care să tindă la valorificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 10/2001.
Într-o asemenea situaţie, nesoluţionarea sus-evocatei cereri nu ar putea fi supusă controlului instanţei de judecată de pe temeiul art. 22 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, în forma republicată, la 2 septembrie 2005, căci fundamentul juridic al cererii înregistrate la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 80771/304/16.11.2005 a fost altul, anume acela reprezentat de dispoziţii cuprinse în legile fondului funciar, iar nu în Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte susţinerile reclamantului privitoare la oportunitatea unei interpretări a dispoziţiilor cuprinse în Titlul I al Legii nr. 247/2005 care să trimită la concluzia că, implicit, termenul de 12 luni recunoscut de art. 22 din această din urmă lege pentru facerea notificărilor ar fi fost „repus în funcţiune”, Curtea înţelege a arăta că redeschiderea unui termen de natura celui în discuţie nu poate fi dedusă pe cale de interpretare, ci afirmată expres de către legiuitor.
Or, prin Legea nr. 247/2005 nu s-a prevăzut expres aceasta, ceea ce înseamnă că opţiunea legii nu a fost aceea de a deschide posibilitatea formulării unor noi notificări privitoare la imobilele guvernate de Legea nr. 10/2001, ci doar de a îngădui soluţionarea notificărilor anterior depuse şi prin raportare la noile reglementări.
Când legiuitorul a dorit să deschidă un nou termen la îndemâna părţilor interesate, a făcut-o expres, precum, spre exemplu, în situaţiile prevăzute prin art. II din Titlul II al Legii nr. 247/2005, art. II din Titlul III ale aceleiaşi legi şi art. III din Titlul VI al legii.
Cum o prevedere similară nu se referă şi la imobilele situate sub incidenţa Legii nr. 10/2001, concluzia de tras, sprijinită pe interpretarea teleologică, dar şi sistematică, a Legii nr. 247/2005, nu
poate fi alta decât aceea preferată de Curte, legiuitorul asumându-şi în mod suveran implicaţiile socio-juridice ale nedeschiderii unui nou termen de restituire a imobilelor conform Legii nr. 10/2001.
În fine, observă Curtea şi că atâta vreme cât, în ce priveşte cererea pe care reclamantul o formulase în baza Legii nr. 10/2001, în temeiul prevăzut de art. 22, Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziţia de soluţionare a ei (sub nr. 2516) în data de 13 octombrie 2005 (f. 31 dosar Tribunal), deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi, deci, a modificării unora din prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul avea posibilitatea de a ataca în justiţie, în termenul legal, această dispoziţie, invocând în favoarea sa inclusiv noile prevederi ale art. 221 introdus prin Legea nr. 247/2005. ’
În pofida acestei posibilităţi, reclamantul nu a atacat dispoziţia Primarului, preferând formularea unei cereri de reconstituire a proprietăţii întemeiată juridic pe prevederi ale legilor fondului funciar, aşa cum s-a arătat mai sus.
Faţă de cele ce preced, acţiunea reclamantului a fost, deci, respinsă. (Judecător Valentin
Mitea)
| ← Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire în natură a unui... | Legea nr. 10/2001. Momentul iniţial al termenului reglementat... → |
|---|
